Topul veniturilor nedeclarate întocmit de ANAF

Cea mai mare diferenţă descoperită în septembrie între veniturile declarate de un contribuabil şi cele estimate de ANAF la persoane fizice se ridică la 3,6 milioane lei, acesta având de plătit statului impozite de peste o jumătate de milion de lei, a anunţat, marţi, preşedintele instituţiei, Lucian Ovidiu Heiuş, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii.

Astfel, la verificarea persoanelor fizice, s-au constatat venituri suplimentare de 8,015 milioane de lei, ceea ce înseamnă creanţe fiscale de 2,081 milioane de lei.

Într-un top 3 oferit de şeful ANAF, pe locul 1 se află o persoană din Suceava, cu diferenţă între veniturile declarate şi cele estimate de 3,611 milioane de lei şi o creanţă de 577.819 lei. Pe locul 2 se află un contribuabil din Ilfov, cu venituri 1,481 milioane de lei, respectiv creanţe de 237.063 lei, iar pe locul 3 un contribuabil din Vâlcea, cu 1,212 milioane de lei şi creanţe de 194.037 lei.

De asemenea, preşedintele ANAF a adăugat că au fost iniţiate controale la 128 la influenceri. Până în prezent, acestea s-au soldat cu 58 de decizii de impunere, stabilindu-se venituri suplimentare de peste 6,5 milioane de lei.

Inspectorii ANAF au stabilit decizii de impunere la persoanele care au conturi pe platforma onlyfans.com.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

6 Comentarii

  1. Manela trăiește, probabil , în altă țancă,pardon țară.Ca și migratorii.Pe ăștia nu-i ia nimeni la trei păzea, ba chiar sunt respectați și alintați de tembeliziuni cu titlul deh, noblese oblige,”interlop” de parca ar fi ceva intorpant, gen „intercity”sau”intercontinental”, cu porecle cu tot, de zici că sunt ceva kiloți prin armata americană, vedeți adevărați(?) printre buricăresele propulsate pîn șoubiț pe baza de opturi.Cam doarma-ncizme de multișor respectiva procopseală de-i zice fix fisc, cu capul pe moalele vid legislativ al inițiatorul debandadei de azi ,ion ilici iliescu care nu e atins nici cu o floare pentru șase mii de morți.Deh, morții cu amintirile, „revoluționarii” cu banii iar adevarul cu capul spart, ca deobicei…

  2. cat de disperati sunt sa-si justifice salariile NESIMTITE PE CARCA OAMENILOR! haituirea banilor mici. pe lupii miliardari nu-i controleaza nimeni la o_o. unii fac ceva ani de zeghe, o cartee-doua si raman cu conturile intacte, dosite prin paradisuri fiscale, laba-n-laba cu mafiotii securistani. avem ce meritam. pana la haituirea babutelor cu patrunjel mai este un pas.

  3. Multi medici stomatologi functioneaza cu cabinete PFA si plătesc impozite mai nimic.
    Dar să vedeți ce vile,mașini si imobiliare detin.
    Aici e grasă diferența!
    Să se faca un sondaj si se va vedea averea la vedere si sumele plătite ca impozit. Șocant!

  4. verificati spalatoriile auto,servisurile auto,incognito.
    orice firnma fraudeaza,trebuie depistate altfel tara o ia la vale ca prostii nu au money.

  5. @Oana, și bine fac.Problema cu ei este că cei mai mulți își fac treaba de mântuială, după cum și trec prin facultăți, pe bani și pentru bani, exclusiv. Cu câteva excepții, ies de acolo medici tip dr.Google simpli absolvenți de madras cu materia memorată mecanic, cu gândul exclusiv la procopseală.Nu că Pfizer ar fi altfel.Hippocrate spunea că atunci când medicina se va amesteca cu banii, s-a zis cu medicina.Impozitele românești sunt de top, calitatea actului medical, nu prea.Dacă statul are pretențiile pe care le are, poate să asigure și sita care cerne, poate sa scoată și cozile din spitale si să se implice si sa folosească banii pentru controlul calitații, nu numai să plătească cucoane coafate care servesc 2ore/săptămână pe la CASeuri, cum am pățit-o eu,când am cumpărat butelii de oxigen pentru taică-meu pentru că cuconetul de la distribuție, m-a refuzat pe un ton pițigăiat ca am deranjat-o la mijlocul săptămânii la ora 9(când a binevoit sa apara la lucru) și s-a răstit la mine să-l arunc în spital, că unde mă cred eu!.

  6. Orice bir (impozit, taxă, acciză, TVA ..) trebuie scos. A doua zi nu va mai fi cea mai mare parte din „infracționalitate”, vor dispărea sute de mii de slujbe de tăiat frunza la câini…cînd te gândești că este o armată cu cei ce ne caută la ouă, alta ce-i caută pe aceștia, alta ce-i caută pe ultimii și tot așa vreo alte cîteva crăci cu trîntori.
    Susțin că statele moderne nu sînt altceva decît o evoluție, nefericită pt noi oamenii, în strîngerea birurilor. Dacă pînă la acestea se știa cine le strînge și la cine ajung, fiind periculos pt aceștia, acum cu bugete centrale și locale, este totul cețos.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.