Tot mai multe firme nevoite să pună lacătul pe ușă

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2022 a fost de 10.910, în creştere cu 19,92% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 1.152 (număr în creştere cu 23,61% faţă de perioada ianuarie – septembrie 2021), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 512 de firme suspendate (în creştere cu 11,06%), Constanţa – 484 firme (+22,84%), Iaşi – 480 (+29,03%), Braşov – 454 (plus 39,26%) şi Bihor – 422 (+5,24%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 62 (în creştere cu 8,77% faţă de primele nouă luni din 2021), Covasna şi Caraş – Severin, cu câte 89 de firme (-1,11%, respectiv +7,23%), şi Tulcea – 92 (plus 17,95%).

În septembrie, au fost suspendate 1.312 firme, cele mai multe în Bucureşti (138), Constanţa (136) şi Cluj (52).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în primele nouă luni în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 3.090 (+20,94%), alte activităţi de servicii – 1.035 suspendări (+2,07%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 960 suspendări (+35,02%).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

6 Comentarii

  1. Daca stie cineva pe aici, cate firme merg pe profit zero de cel putin zece ani? Cam astea s-au dus.
    Are si criza asta ceva bun. Mai scapam de evazionisti.

  2. Citez „Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2022 a fost de 10.910…”. Nici o firma in plus sau minus, e clar, 10.910 numar fix…din pix.

  3. avem ce meritam. toti vorbesc, iar la sfarsit aceeasi placa: „suntem mici” sau „ce sa facem daca asa este peste tot?” atat timp cat oamenii refuza sa invete sa discearna si sa spuna NU cand este NU, avem exact ce meritam. degeaba ma consum de 2 ani, degeaba tip si vorbesc oribil aici. degeaba au murit romanii in 1989. degeaba unii jurnalisti spun adevarul, si le arata romanilor cum se fura Romania de 32 de ani. degeaba sunt inca medici care sustin adevarata sanatate si adevarata medicatie: apa curata, mancare sanatoasa. LISTA IUBITORILOR DE NEAM SI DE TARA ESTE LUNGA. DAR SUNT EXCEPTII! SI ISI RACESC GURILE DE POMANA. ATATA ENERGIE IROSITA PE NISTE OI CARE VOR SA DOARMA. IN FIECARE ZI IMI SPUN CA NU TREBUIE SA MA MAI IMPLIC, CA NU MAI TREBUIE SA IMI IROSESC TIMPUL SI ENERGIA…PENTRU CE? NICI MACAR VOI NU VRETI SA AUZITI SI SA VEDETI TOT! banuiesc ca este sistemul de auto-aparare al organismului…crancen ce traim. si este abia inceputul!

  4. Și încă n-au venit noile facturi la curent electric și gaze! Succesuri liberali care ați liberalizat energia în interesului străinilor! Și nu-i mai plângeți pe fermierii români miliobari in euro pe spinarea țăranilor români spoliați de pamant!

  5. Păi totuși cum credeai ?? la actualele prețuri ale energiei cum poți fi competitiv ?/ Ce crezi cum poți produce ceva la un preț accesibil de poporul sărăcit ?? Nu realizezi incotro te indrepți… și care de fapt e rezolvarea ?/ Vezi că neamțul deja a trecut dincolo pe baricadă,..Tu poți fi in dosul licuriciului cumpărând arme..???

  6. Și când te gândești că imprimarea masivă de bancnote care a produs inflația galopantă de azi urmărea cică să împiedice recesiunea declanșată de restricțiile panicarde din pandemie !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.