Toți pensionarii afectați: „Propunerea mea este de 10%”

De doi bani majorare pentru pensionari de la Guvernul PNL. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a spus luni seara că propunerea sa pentru creşterea pensiilor este de 10%, asta în condițiile în care legea prevede o majorare de 40 la sută.

„Ştiu că este nevoie să creştem pensiile, dar vreau să facem asta în contextul în care am spus că vrem să alocăm mai mulţi bani pentru investiţii. N-are sens să vorbim despre creşterea pensiilor fără să vorbim de o economie care creşte, care produce, care are de unde să plătească pensii, salarii şi alocaţii. Noi am reuşit să ne finanţăm şi să avem încrederea investitorilor străini tocmai că am fost precauţi şi că am reuşit să administrăm responsabil finanţele ţării. Propunerea mea este de 10% (creşterea pentru pensii – n. r.), ca să avem bani şi pentru alocaţii şi pentru investiţii. Dacă nu facem aşa şi mergem pe direcţie populistă, nu vom avea bani nici de investiţii, nici de de altceva. Suma care mergea la buget din impozitarea pensiilor speciale era de 1 miliard de lei. Cheltuielile în plus pentru pensii, în ultimele patru luni de zile, sunt de 10 miliarde de lei. O creştere cu 10% a pensiilor anul acesta înseamnă un punct procentual la cheltuielile de anul viitor. Deci, asta înseamnă să găsim un punct procentual anul viitor la cheltuieli”, a afirmat Cîţu, la Digi 24.

Acesta a adăugat că, în ceea ce priveşte alocaţiile a spus: „La alocaţii, lucrurile sunt mai complicate. Va fi şi acolo o creştere, dar trebuie să înţelegem că aceste sume nu au fost incluse în bugetul anului acesta. Sunt de acord că trebuie să creştem şi acolo alocaţiile, dar, repet, facem acest lucru într-un moment de criză economică globală”.

La începutul lunii mai, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat că „intenţia noastră este să găsim toate soluţiile prin care să se revină într-un parametru de normalitate în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor şi criteriile pe baza cărora ele trebuie stabilite, mai exact pensiile trebuie să fie acordate pe criteriul contributivităţii”.

Întrebată dacă în situaţia actuală se mai pot mări pensiile cu 40%, aşa cum este prevăzut în lege a se întâmpla la 1 septembrie, Alexandru a explicat că ministrul Finanţelor trebuie să prezinte mai întâi situaţia încasărilor la buget şi, „dacă se impune o comunicare publică în noile repere, bineînţeles că Guvernul o va face”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

25 de Comentarii

  1. Pensionarii nu merită nici măcar ajustarea pensiei cu inflația, darămite o majorare! L-au băgat pe Dragnea în pușcărie, singurul de la care puteau spera majorări considerabile de pensii, neprezentându-se la europarlamentarele din 26 mai 2019.

  2. a cat-a oara o sa incalcati legea ?..mai ” febra galbena ”..!

  3. O gasca de incompetenti , incapabil si prapaditi pusi pe capatuiala vor sa termine de tot pensionarii regulari si probabil vor reusi , continuati cu virusul (comorbid) si rezolvati totul ! Rusine sa va fie , nenorocitilor ! ( pacat ca sta omul ala care este cel mai bun patriot roman , in puscarie)

  4. Cand a preluat Dragnea puterea in 2017 punctul de pensie trebuia sa fie de 1800 lei,conform cu Legea Pensiilor din 2010 si formulei de calcul!Dar nici PSD nu putea aduce acesti bani,si a bagat-o la inaintare pe Olga vasilescu cu o noua Lege a pensiilor(de care olteanca nu avea nici o idee)dar au jucat berbunca cu „recalcularea pensiilor”sa arate preocupare si au crescut pensiile cu 5% pe an!
    Prin lege vasileasca au dat majorarea maxima la 40% in septembrie 2020,cu toate ca toata lumea rade de cifra,nesustenabila!
    Vine alt guvern,vine Catu Finantistul si iata adevarul:de unde sa dea mama pensie cu cresterea de 40% ,nu are baba bani!
    Lumea proasta ii va da dreptate,mai ales ca nici un partid din Romania nu se atinge de pensiile speciale!Mai mult Ciolacu vrea imozitare progresiva pe salariati,adica cei care muncesc mai mult sa fie cei mai impozitati,sa se invete minte sa munceasca!

  5. „Dacă nu facem aşa şi mergem pe direcţie populistă, nu vom avea bani nici de investiţii, nici de de altceva”
    In mintea astuia respectarea legii e decizie populista.

  6. Exista multi varstnici care poate nu vor apuca recalcularile de anul viitor.Multi care au lucrat zeci de ani,si-au adus contributia la refacerea si dezvoltarea tarii in anii de dupa razboi(indiferent de sistemul social,hidrocentralele si alte edificii s-au realizat).Se chinuie doua generatii sa faca lucruri concrete iar unii isi bat joc de batranetile acestora.Ia faceti frumos o lista cu toata lucrarile de anvergura si interes public pe care le-ati realizat voi!Nu sunteti in stare nici sa tratati oamenii bolnavi,ce sa mai pretindem ,crestere a standardului de viata’? Explicatii stiti sa dati? Si noi!Traiti si voi din explicatii.

  7. Se mai aude ceva cu taxarea progresiva a pensiilor de 80.000 ron/luna? Acum Ciolacu a bagat-o la fix cu impozitarea progresiva a tuturor veniturilor! Foarte frumos acest cal de bataie electorala. S-a cascat prea mult prapastia intre veniturile castigate de unii smecheri de la buget in frunte cu Olguta si majoritatea palmasilor. Miroase de la o posta ca, CCR va hotara ca e neconstitutionala impozitarea progresiva numai a pensiilor. Pana nu se impoziteaza progresiv toate veniturile lunare castigate, nu se va putea taxa progresiv pensiile. Huuo liberalii lui cota unica!

  8. @Smarandache, cata dreptate ai! Nimeni nu irosește bani pe un sondaj ca să, vedem de ce au lipsit de la vot. Pesede-pesede ar trebui sa îl comande, ar fi foarte util data viitoare. Sa le mărească acum pensiile din uriașă suma împrumutată de Catu.

  9. Pensiile speciale sunt problema pentru care toate celelalte lucruri sunt inechitabile
    . Cand dai la o gasca de umanoizi scarbosi pensie speciala de 15 -30 mii lei pensie speciala , in fond o pensie abuzului in serviciu si nu vrei sa majorezi alocatiile copiilor , inseamna ca urmaresti distrugerea matcei respectiv a Romaniei pe termen lung . Cand siderurgistii , minerii , constructorii de baraje de locuinte , inginerii sau doctorii , au pensia de 50 de ori mai mica decat somitatea aia tv Zegrean &Co sau un sg majur iesit la 45 de ani la pensie speciala , atunci esti profund injust , iar cu injistitia sociala tot la distrugere si ranchiuna ajungem .

  10. Iohanis si guvernantii sai jalnici nu vor sa aplice legea privind majorarea reparatorie cu 40% a pensiilor publice ,manipuland si mintind populatia ca nu sunt bani , ACEASTA PENTRU A CHELTUI BUGETUL PENTRU DIVERSE DESTINATII DUBIOASE CE NU AU LEGATURA CU NECESITATILE DE DEZVOLTARE A ROMANIEI SI ALE ROMANILOR , PRINTRE ALTELE SUNT CELE DE ALOCARE NUMAI IN ULTIIMUL AN A MILIARDE DE EURO PENTRU O INARMARE ABSURDA SI ALTE PLATI „EXTERNE” DUBIOASE !!!!!

  11. Cum se face ca numai ptr pensii nu gasesc bani niciodata PNL-istii si Iohannis?! DOAR 2 exemple… Recent am citit in presa romaneasca ca se construieste nu NOU spital ptr SRI (securisti) in val. de 100 milioane euro! Se extinde baza militara Kogalniceanu iar costul va fi de peste 2 miliarde de euro!!! Astea nu sunt investitii, nu intorc banii investiti ci genereaza doar alte cheltuieli cu intretinerea! Cum de se gasesc bani? Cum? Pai se iau de la pensionari, uite asa!!!
    Economistii adevarati spun ca trebuie relansata CEREREA, ptr ca la ora asta nici cea ce este deja nu prea produce ptr ca lumea nu cumpara. Cum relansezi cererea daca nu cresti puterea de cumparare (pensii de ex.)? Zicea un economist de marca roman ca investitiile clasice nu ajuta azi ptr ca aduc profit (POATE!) peste mult timp, azi trebui stimulat consumul. Ptr asta trebuiesc bani ptr cei ce au putini (4 mil de pensionari) si climat de stabilitate si incredere ptr cei ce au ceva bani dar ii pun „la ciorap” ptr ca nu stiu ce aduce ziua de maine.

  12. 1.Este o lege .Daca in parlament nu se va veni cu o lege noua cei mai fericiti vor fi avocatii!Care vor avea o piine de mincat!

  13. florin spune:
    30 iunie 2020 la 11:04

    „1.Este o lege .Daca in parlament nu se va veni cu o lege noua cei mai fericiti vor fi avocatii!Care vor avea o piine de mincat!”
    Vor modifica legea prin OUG. Si evident PSD care acuma latra, NU VA MUSCA si va accepta, desi alaturi de Pro-Romania si ALDE (posibil UDMR si minoritati) au posibilitatea sa respinga OUG-ul. Cu placere daca Iohannis si PNL vor cere asta. PSD de mult doar latra ptr urechile votantilor sai dar nu musca PNL sau Iohannis! Partid penetrat, condus de secu’…

  14. Catu spune 10%, Ludovicu va da 13% si… Ludovicu va castiga voturile pensionarilor „liberali” care vorba unuia vor muri fericiti ca a cazut PeSeDe.

  15. DERBEDEI,EXCROCI ,HAIMANALE, LOAZE ,MAFOITI ,NULITATI DE CARE NU S-A PRINS NICI CARTEA NICI O MESERIE S-AU INGRAMADIT IN POLITICA DOAR ,DOAR S-O CAPATUI PENTRU 5 GENERATII.CAND II AUZI CA FAC SI DREG ,CA DAU TE APUCA DRACII ,PARCA AR FACE EI CEVA SAU PARCA TI-AR DA DIN BUZUNARUL LOR !!.MAI PANARAMELOR DUPA CE ATI DISTRUS SI ATI VANDUT ROMANIA CA SA PROSTITI PE CEI CARE VA VOTEAZA IMPRUMUTATI BANI PE CARE NICIODATA N-O SA FITI INSTARE SA-I RESTITUITI VOI ,ATI AMANETAT TOT CE MAI EXISTA IN TARA ASTA POTAILOR NENOROCITE.

  16. Nu cred că o lege organică se poate modifica prin OUG! Doar dacă, articolul 86, alin 2, din legea pensiilor, are caracter ordinar.

  17. voi nu stiti, cand olguta si orlando au plecat dela guvernare, au luat si banii cu ei. pnl, cartoful fierbinte este in mainile tale…

  18. Citule, sa ti dea Dumnezeu tie si familiei tale, atata sanatate si bine, cat le dai tu si le doresti pensionarilor, si cat ai tu pentru ei in suflet ! Asta sa ti doreasca pensionarii, copii si nepotii lor, tie si familiei tale . Asa este corect sa ti doreasca . Si Dumnezeu vede ce faci . Adica cea ce dai, sa ti se intoarca.

  19. Borfasii astia de pedelisti fosti in majoritate ai lui Petrov s-au mai desteptat. Daca Petrov cu milogul Boc vroiau sa taie si din pensii, astia promit maruntis. Mai mult ca sigur ca romanii vor ramane doar cu promisiunea si vor aplauda ca totusi nu le ciuntesc pensiile. Dar mai stii!

  20. Se întoarce roata…mulţi pensionari au votat cu Dulapul,aşa că acum primesc de la „Guvernul meu”!

  21. Cred că pensiile trebuie majorate cu 40% ,urmând ca inflația să aducă banii necesari la buget !!

  22. Ati distrus economia tarii si acum spuneti ca nu sint bani la buget?De ce nu ati eliminat pensiile speciale printr-o lege care sa nu fie atacabila la Curtea Constituțională?De ce nu puneti impozit pe cifra de afaceri a companiilor straine?E mai usor sa omorîți pensionarii?Propunerea pensionarilor este ca Citu sa dispară de la finante ,caci pe lîngă nerespectarea legii pensiilor a mai facut si împrumuturi cu dobînzi triple in comparatie cu celelalte tari

  23. Bă fraților situația e putredă de mai mulți ani ! PSD a guvernat până acum 8 luni și a făcut legea pensiilor și legea salarizării, ambele pline de
    nedreptăți.
    1. Trebuiau abrogate in parlament(unde PSD are majoritate) toate legile care au PERMIS pensiile speciale si alte aberații.
    Nu numai că nu s-a abrogat dar a mai dat PSD pensii speciale si la alte categorii de bugetari,primari,viceprimarii,președinți și vicepreședinți de Consilii Județene, etc
    Numai din eliminarea pensiilor nesimtite se putea plati o buna parte din maririle de pensii cf. legii.
    2 Legea salarizării la cei multi dă cu linguriță iar la altii dă cu polonicul.
    Să ne mărească pensiile cu 40%,dar de unde bani?
    Să mă menționăm că in perioada domniei lui Dragnea s-a dat lege prin care primăriile își fixează salariile cum vor si apoi se plâng guvernului ca nu le ajung banii!
    O DEBANDADA ORGANIZATA!
    NEDREPTATEA ,CORUPȚIA ȘI HOȚIA SUNT DOMINANTE IN STATUL ROMAN!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.