
Șeful Statului Major Interarme al Armatei SUA, generalul Mike Milley, a declarat în fața Congresului că SUA ar trebui să înființeze baze militare permanente în Europa de Est. Generalul Milley a declarat, în fața Comisiei pentru Forțele Armate din Camera Reprezentanților, că România, țările baltice și Polonia ”doresc foarte mult” să găzduiască baze americane. Și nu oricum – generalul american arată că aceste țări „vor construi bazele și vor plăti pentru ele”, după cum scrie The Washington Post.
”Sfatul meu este să înființăm baze permanente, însă să nu avem trupe staționate permanent”, a mai spus generalul Milley, care s-a prezentat în Congres alături de secretarul Apărării, Lloyd Austin. ”Putem avea efectul permanenței prin forțe rotaționale”, a spus Milley.
Șeful Statului Major al Armatei SUA a mai vorbit în Congres despre livrările de arme pentru Ucraina. ”Am considerat că ele vor reduce avantajul unei forțe cu mult superioare în termeni de efective și capabilități, folosind anumite tehnologii și anumite sisteme de arme: Javelin și Stinger s-au dovedit foarte eficiente în luptă”. Șeful Pentagonului, Lloyd Austin, a spus în Congres că SUA au oferit Ucrainei un ajutor de un miliard de dolari, chiar înainte de invazia rusă.
Același Milley a mai spus că acțiunile Rusiei sunt ”cea mai mare amenințare la adresa păcii și securității în Europa pe care am văzut-o în 40 de ani de activitate”. Generalul american a zugrăvit apoi o realitate de care strategi precum Henry Kissinger sau Zbigniew Brzezinski le-au spus mereu liderilor americani să se ferească – probabilitatea mare a războiului pe două fronturi. ”Acum înfruntăm două puteri globale, China și Rusia, fiecare având capabilități militare semnificative”.
Marți, în aceeași zi în care generalii Milley și Austin au vorbit în Congres, presa americană arăta că Ucraina primește tancuri de producție sovietică T-72M din Cehia, iar publicația Politico scrie că transferul tancurilor din Cehia în Ucraina se face, cel mai probabil, cu asistență din partea administrației SUA. The Wall Street Journal continuă: ”O evoluție poate și mai importantă este că Cehia și Slovacia, care are graniță cu Ucraina, iau în calcul deschiderea instalațiilor lor militaro-industriale pentru a repara echipamentul militar ucrainean”, având în vedere că loviturile ruse în Ucraina au vizat inclusiv industria de apărare a țării.
Tot cotidianul financiar american vine cu o informație interesantă despre tancurile pe care Cehia le oferă Ucrainei. „Aceste livrări au fost finanțate de guvernul ceh și de donatori privați cehi, care au oferit bani în campania de colectare de fonduri a guvernului pentru a înarma Ucraina”.
Acestea sunt știrile din Ucraina, Europa Centrală și Europa de Est. Nu sunt despre evoluția discuțiilor ruso-ucrainene pentru pace, despre o implicarea fundamentala a SUA în aceste negocieri (câtă vremne Moscova va căuta un acord în primul rând cu Washingtonul, nu cu regimul din Ucraina). Informațiile din această parte a lumii sunt despre escaladarea conflictului și despre un război mai lung decât lumea se aștepta și cu consecințe economice mai grave. Rusia distruge în continuare Ucraina, iar Vestul, fără a se mai ascunde, așa cum a făcut-o în Afganistan, în anii 1980, livrează armament tot mai puternic în Ucraina.
Ucraina a cerut nici mai mult nici mai puțin decât excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate ONU, acolo unde este membru permanent, alături de SUA, de Franța, Marea Britanie și China. Statele Unite s-au opus acestei inițiative a Kievului, însă asta nu înseamnă deloc că ONU și Consiliul de Securitate mai pot funcționa într-o lume atât de polarizată, iar asta s-a întâmplat și cu Liga Națiunilor.
Pe plan economic, efectele războiului din Ucraina, ale sancțiunilor vestice și ale presiunilor ruse privind plata importurilor vestice de hidrocarburi în ruble sau privind încetarea exporturilor de alimente, se traduc în creșterea prețurilor energiei, alimentelor. În Germania, Asociația Germană de Retail anunță un nou val de scumpiri, arătând că lanțul de magazine Aldi va scumpi unele produse cu până la 50%. Asta în condițiile în care, în luna februarie, din cauza inflației, costul vieții de zi cu zi în Germania a devenit cel mai mare de la momentul reunificării.
Din punct de vedere militar, cel mai bine pune punctul pe „i” Serghei Karaganov, fost consilier al președinților Boris Elțîn și Vladimir Putin. ”Nu știu cum se va încheia acest război, însă cred că va presupune împărțirea Ucrainei, într-un fel sau altul. S-ar putea ca, până la urmă, să mai rămână ceva care să se numească Ucraina. Însă Rusia nu-și permite să „piardă”, deci ne trebuie un fel de victorie. Dacă apare senzația că pierdem, atunci va urma o escaladare. Este un război între Vest și restul…, pentru o nouă ordine mondială. Miza este mare pentru elitele ruse, este un război existențial.
Există și posibilitatea unei confruntări directe. Nu știm ce rezultat ar avea. Poate că se vor implica polonezii, pentru că ei au vrut întotdeauna. Ca istoric, știu că Articolul 5 al Tratatului NATO nu are valoare. Acest articol nu obligă în mod absolut nicio țară membră să lupte alături de o altă țară membră, însă nimeni nu poate ști dacă nu cumva se va ajunge la o asemenea escaladare. Se poate ca Articolul 5 să funcționeze și țările să lupte împreună. Însă împotriva unei puteri nucleare precum Rusia… se va întâmpla asta oare?”, a spus Karaganov.
Chiar dacă China nu este implicată acum într-un conflict fierbinte prin interpuși cu Vestul, Beijingul are parte de o retorică neobișnuit de dură venită din partea Comisiei Europene. Șeful diplomației UE, spaniolul Josep Borrell, a caracterizat în termeni foarte acizi summitul UE-China ce a avut loc la finalul săptămânii trecute. ”Nu a fost tocmai un dialog, poate un dialog al surzilor, nu am putut vorbi despre Ucraina și nu am fost de acord asupra niciunui lucru. China a dorit să vorbească despre lucruri pozitive. Noi am arătat că Europa nu vrea să compartimenteze lucrurile, că pentru noi Ucraina este momentul definitoriu – dacă trăim într-o lume guvernata de reguli sau de forță”.
”Condamnăm agresiunea rusă împotriva Ucrainei și susținem suveranitatea acestei țări nu pentru că urmăm orbește Statele Unite, așa cum sugerează uneori China, ci pentru că este poziția noastră…”, a spus Borrell.
Dacă este să ne uităm însă la informațiile publicate de The Wall Street Journal pe 1 aprilie, puterile europene nu au avut deloc aceasta atitudine dură afișată până și de Josep Borrell. Germania a propus Kievului un acord prin care să evite războiul, dar a fost refuzat. WSJ scrie ca Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a încercat să medieze un acord între Ucraina si Rusia până cu câteva zile înainte de invazia rusă. ”Pe 19 februarie, Scholz a propus Kievului să renunțe la aderarea la NATO, să-și declare neutralitatea, totul în cadrul unui acord de securitate european mai amplu, între Vest și Rusia. Pactul urma să fie semnat de Joe Biden și Vladimir Putin și ar fi prevăzut garanții de securitate pentru Ucraina.
Președintele Zelenski a spus că nu poate avea încredere că Putin va respecta acest acord și că ucrainenii vor să fie în NATO. Răspunsul său i-a îngrijorat pe oficialii germani, conștienți că șansele de a se ajunge la pace scădeau. Consilierii lui Scholz credeau că Putin va menține presiunea militară la granițele Ucrainei, pentru a sufoca economia, iar apoi va ocupa țara”, scrie The Wall Street Journal.
@gelu
Judecand dupa originea sa si dupa cum este adulat la unison, este chiar antihristul in persoana, a demonstrat asta in dansurile sale satanice de dinainte de ungerea ca presedinte satanist al Ucrainei. Dar si Schwab ar putea fi antihristul iar Zelenski valetul sau.
Americanii au sustzinut guvernul nazist din Bolivia condus de Klaus Barbie criminal de razboi nazist. Nazishtii sunt shi azi foarte influentzi in politica SUA cum erau shi cand nazistul Werner Von Braun incerca sa construiasca o statzie spatziala inarmata cu arme termo-nucleare capabila sa distruga tot pamantul. Nazistul Japonez dr. Shiro Ishi devenit cetatzean American a continuat sa proiecteze arme bacteriologice in SUA ca cele care au ucis mii de Chinezi la Harbin asha cum shi azi nazista Victoria Nulland a construit laboratoare de arme bacteriologice in U-Kraina pe care ea a subjugat-o in ciuda alegerilor cashtigate de Victor Ianukovici.
Cetateni ai Planetei Pamant, adulati-l pe pacaliciu khazer pe post de Lider Mondial. In mod sigur Zelinsky se crede deja Stapanul Lumii. Da ordine guvernelor din lumea larga, traseaza stategii si impunerea de sanctiuni economice impotriva ursului. Suna goarna chemand NATO la razboi. Asta o fi chiar Antihristul pe care Oculta Mondiala vrea sa-l instaureze ca Presedintele Guvernului Mondial???
Mai vorbim acum de vai,escaladarea? Pai ce, sa asteptam criminalii ca niste fatalai sus pe branzoaiece,plus „neutrii” asa cum am mai fost cand am fost jefuiti de teritorii cu romani si invadati de rusnaci si cum au fost si ucrainienii,de fapt,care nu sunt in NATO si de aia au intrat rusnacii peste ei sa-i „opereze special”,de la hotia prin cotetzele cu gaini,plus de masini de spalat si televizoare,pana la teritorii cu zacaminte naturale.Si distrugand casele si luand rusnacii si vietile cetatenilor ucrainieni nevinovati.Sau credeti ca dau rusnacii inapoi teritorii romanesti,tezaur,drepturi mai multe, pensii si salarii mai mari romanilor daca reintram in Cavoul lor de sfera de influentza,sau ce?
Pai este escaladata treaba deja si nu ar fi fost niciun razboi daca era escaladata cu mult mai mult incat rusnacii sa nu mai aiba curaj sa faca ce au facut.Pentru ca ei nu tin cont de tratate,neutralitati si alte mofturi,pentru ca tin cont numai de catamai maciuca au altii pe unde au ei chef sa puna bocancu.Si macar daca unii cu functii mari prin Europa si chiar prin USA nu puneau botul sa il creada pe Pinochio Putina ca nu va ataca niciodata Ucraina si ca a adunat trei sferturi din armata rusnaca ca sa faca doar un „exercitiu” de kkt chiar langa granitza cu Ucraina ca in toata tarlaua de 8.000 de km a rusnacilor nu mai aveau unde decat acolo.Si atat astia cu NATO cat si Zelenschy au facut aceeasi greseala neputand sa creada ca Putin si slugile lui sunt atat de distrusi la cap si turbati dupa putere incat sa faca ce au facut.Pentru ca americanii trebuiau sa acorde Ucrainei ajutor militar mult mai mare inca de cand mincinosu Putina isi aduna rablele si calaii langa granitza.Trebuia Ucraina sa scoata militarii din cazarmi cu tot echipamentul si toata munitia,mascate toate in peisaj,la fel si elicopterele,iar avioanele sa le trimita in afara tarii ca sa nu fie distruse din primul moment pe aeroporturi la atacul ticalos si fara declaratie asa cum cer legile conflictelor militare semnate si de rusnacii lui Scaraotzchi.
În primul rând, fiecare are dreptul la propria sa opinie (nimeni nu este obligat să achieseze la ea), în al doilea rând, dacă Rusia ar fi dorit atacarea țării(?!) ar fi făcut-o înaintea aderării la NATO pe când americanii ‘se fâlfâiau’ prin alte părți ale globului, terțio, din istorie nu pot fi eliminați anii 2014, 2015. Nota bene : ‘Concluzie-….’, formulare incorectă.
Dorele. Iesi fata la aer.
Atata scris iti face rau.
Ti citesti ce-ti scapa din putul gandirii?
TREPTE spre CERUL cel INFINIT de VAST … pentru o „escalada” … CELESTA ???
Unii propuneau (Musk?) … un LIFT … pentru escaladarea spre LUNA (Luna cea CELESTA?, sau, luna CADOURILOR cele MILITARE?) !
Acum Musk … prevede o RACHETA (NUCLEARA) … pentru o „escalada DEFINITIVA” … CELESTA …
Motto: De la sublim la ridicol este doar un pas!Atentzie!!! R.Moldova, poate aborda serios shi in interesul moldovenilor=romanilor soarta Bassarabiei shi a Bucovinei furate de bolshevici. Pot propune lui Zelensky (care eronat shi tendetzios invita pe ei sa atace Transnistria), sa preia el Transnistria (cu mari depozite de arme shi munitzie!!!) la schimb cu teritoriile furate. Asta ar fi o lovitura nu numai de imagine, dar shi o infringere militara a rushilor, ca prim pas de excludere a Rusiei din zona. Se va dovedi ca Rushii sunt propagandishtii pe aceasta problema, in ciuda acuzatziilor aduse Ukrainei ca detzin teritorii straine. Daca se va face pace, Rusia ca deobicei va shantaja cu aceasta problema inghetzata. Ukraina are nevoie in situatzia lor critica shi de vecini adevaratzi prieteni, care pot fi romanii, shi care au capacitatea de a dori shi ei o pace sincera cu ei, macar din acelashi motiv al pericolului rusesc. Trebuie incercata aceasta actziune diplomatica din partea R.Moldovei, care sigur va avea shi sprijin extern precum SUA, ce pot chiar coordona actziunea. R.Moldova este singura tzara din zona de conflict ca sa clarifice macar securitatea lor, shi in acelashi timp securitatea flancului estic al NATO. Deci, d-l Preshedinte Johannis poate discuta shi cu Preshedintele SUA in acest, care va fi aplaudat shi ca un fauritor de pace. Este o actziune, care ar aduce shi un premiu Nobel, shi de ce nu prevenii WW3. Daca ar fi fost Regele Mihai, sigur ar fi gindit la fel. Diplomatzia noastra are destula traditzie in a dori pacea in lume shi nu razboaie. O zi buna shi Nihil Sine Deo. Con P.S. Daca Ukrainienii o lalaie, mai ales ca in razboi numai cel care actzioneaza rapid poate invinge, atunci vor avea cum a mai fost in WW1, iluzia, ca sunt o tzara pe harta. Rusia este prea mare ca sa fie invinsa militar, shi trebuie mai mult shi cu credintza adevarata de creshtin ca sa actzioneze. Numai Alo!geniile nu rezolva conflictele inghetzate de semenii lor!!!
@UN_OM- Bine, bine, argumente diverse contra NATO. Concluzie-aveti orbul gainilor? Nu vedeti ce fac rusii in Ucraina? Sunteti voi siguri ca nu urmeaza Romania, Polonia, Moldova? Aveti incredere in rusi ca pe noi ne-ar proteja si ne-ar da cel mult ghiocei si nu bombe in cap? Stiti voi ce are rusul mujic in cap? Ne agatam de speranta ca rusii nu vor ataca o tara NATO. Daca nu eram membri NATO, ce ii oprea pe rusi sa ne faca si pe noi ruine fumegande? . Plecati la Moscova, voi, tigvele goale si iubitoare de orci rusesti, cecene, siriene, mongoloide.
Borel adică cine ?
Ce-a promis Borel in alegerile unde s-a ales ceea ce este și in fatza cui va justifica el in “alegerile “ ulterioare faptul ca “principiile “ sale se traduc pentru euROpeanul de rând în :
“creșterea prețurilor energiei, alimentelor. În Germania, Asociația Germană de Retail anunță un nou val de scumpiri, arătând că lanțul de magazine Aldi va scumpi unele produse cu până la 50%. Asta în condițiile în care, în luna februarie, din cauza inflației, costul vieții de zi cu zi în Germania a devenit cel mai mare de la momentul reunificării.”
Cui va da Borel & Ursula socoteala pentru deciziile lor ?
Tare mi-e ca marea resetare va incepe cu UE și actuala clasa politica atlantista care mărșăluiește somnambulic către prăpastie in acompaniament de ONG americănesc.
Prima nota de plata pentru ca au ascultat-o pe anulând & c-o o plătesc Acu ucrainienii.
A doua nota de plata urmează sa și-o servească singuri europenii pe model Basescu de la perdelutza după hahaha “reformarea României”
Nu-bai , i-am tolerat pe isterici Acu trebuie sa plătim pentru boacanele comise de aceștia.
Cu cât mai târziu cu atAt mai mult.
SUA vrea o expansiune a bazelor sale militare în Europa (care ar fi create pe banii ‘beneficiarilor’) dupá ce cantonarea ín Germania ‘nu-i mai priește’ coroborată cu lipsa ‘obiectului muncii’. Dacă cererea Ucrainei ar fi aprobată de către Consiliul de Securitate ONU atunci se pune întrebarea : cine cu cine ar mai duce tratativele de pace (ilizorii la acest moment) care sunt, da, nu-s ?!
Mda,. Trist.. Și totul cu acordul, chiar INCURAJAREA, americii, a UE, a unora clar nebuni, dar in funcții de decizie,.Se vede o ură și o mizerie sufletească a ”organizației pacifiste” NATO inexplicabil la oamenii normali, practic patologic,..De ce se permite de către, sper, cei majoritarii sănătoși la cap ??