Tradiție unică. ”Udatul Ionilor”, de la Marea Unire și până azi

Tradiție unică. Toţi cei care poartă numele de Ion sau Ioana au fost udaţi, duminică, în râul ce trece pe lângă biserica din satul sibian Tălmăcel, unde câţiva juni îmbrăcaţi în costume tradiţionale româneşti păstrează de la Marea Unire până azi obiceiul „Udatul Ionilor”, considerat o tradiţie unică în România, potrivit primarului Ioan Oancea.

„Este o sărbătoare unică în România. Este sărbătoarea satului Tălmăcel, sărbătoarea de suflet a locuitorilor”, a precizat primarul localităţii Tălmaciu.

După slujba religioasă, spre râul din sat s-a pornit un alai format din feciori călări ce au purtat steaguri tricolore, copii şi juni îmbrăcaţi tradiţional, un car alegoric tras de boi împodobiţi cu ţesături şi mărgele şi mai în urmă măgăruşii cu moşul şi baba din paie.

Ajunşi la râu, pe versuri tradiţionale, junii i-au udat rând pe rând pe toţi ce poartă numele de Ion sau Ioana.

Ionii şi Ioanele sunt udaţi doar pe cizme ca într-un ritual de purificare, conform Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

17 Comentarii

  1. La multi ani! cu sanatate tuturor celor ce poarta numele Sfantului Ioan Botezatorul!
    Frumoasa tara si frumoase obiceiuri.

  2. E vorba de BOTEZ IOAN BOTEZATORUL BOTEZA CU APA CARE INSEMNA SPALAREA PACATELOR . Obiceiul de botez cred ca are 2000 ani. Ungurii s-au botezat mai tarziu acum 1 mie ani.

  3. @ „UDATUL E NEPOTRIVIT SPUS”, 07 ian. 2024 la 20:30
    „…Obiceiul de botez cred ca are 2000 ani. Ungurii s-au botezat mai tarziu acum 1 mie ani.”
    Bă, juvete nevolnik, nu crezi că ar trebui să-i înveți tu pe ardeleni cum să-și boteze obiceiurile seculare și milenare?
    Spune-le di borta bordeiului tău, unde nu ați avut și nu aveți tradiții, nu aveți obiceiuri, nu aveți nici cultură, așea că trebuie să-i prezentați la TeVeurili voastre nenorocite pe ardeleni în fiecare iarnă, ca să compenseze ei faptul că voi sunteți o recentă combinație jănietică nereușită între slavi șî kumani:
    https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/presa-maghiara-exulta-dupa-studiul-care-arata-ca-romanii-au-o-mare-concentratie-genetica-slava-teoria-daco-romana-a-incetat-sa-mai-existe
    https://en.wikipedia.org/wiki/Cumans#/media/File:Cumania_(1200)_eng.png
    Voi sunteți ĂIA KU KAPRA! …LA PROPRIU! …ca-‘n Asia Țăntrală…
    https://www.youtube.com/watch?v=P11UJkQ3tF8
    Vezi că în primavară urmează Udătoriu’, vezi să le dai iară ardelenilor sugestii cum să-l denumească oltenește ceaușește, dă la Făgăraș pînă pă Fisculaș…
    https://www.youtube.com/watch?v=u_Nnk6BXQ9o
    Măcar așea să vă inventați șî voi o „Istorie”…

  4. Traditia cu „capra” dateaza PE ACEST TARAM si LA NEAMUL NOSTRU … incepand de pe la anul 5500 BC, prin reprezentarea unor caprine pe TABLITELE noastre cele AUTOHTONE de la TARTARIA, ale CIVILIZATIEI noastre STRAVECHI, NEOLITICE si AUTOHTONA de tip Vinča/(5700-4500 BC) .

    Contemporana cu CIVILIZATIA noastra STRAVECHE, NEOLITICA si AUTOHTONA de tip Cucuteni/(6000-2750 BC), civilizatie care se extindea dincolo de Nistru, Nipru si Don, si pana la nord de Aral .
    Aeeasi CIVILIZATIE cu cea a NEAMULUI nostru stravechi al GETILOR mentionati de catre Herodot/450 BC … GETII (intre Siret si Prut), TyraGETII (intre Prut si Nistru), ThysaGETII (intre Nistru si Nipru), masaGETII (de la Nipru si pana dincolo de Don) .

    In acele vremuri stravechi … OARE unde era ‘situat’ neamul vostru ? Dincolo de URALI, in zona siberiana de pe OBI !

  5. Civilizatie a NOASTRA cea STRAVECHE (datand inca din Neolitic) se NUMESTE ‘CIVILIZATIA DUNARII’ (reprezentand VATRA Europei Neolitice/denumita asa de catre Maria Gimbutas) …

    Acelasi NEAM stravechi al nostru/inchegat pe la 6000 BC (dpv. genetic), atat la Nord cat si la Sud de Dunare, aceeasi neam din zona dunareana a Padurii Negre si pana in zona Deltei Dunarii ! Prelungit ca taram peste Prut, Nistru, Nipru si Don !

    Epoca neolitica a CIVILIZATIE si CULTURII specifice NEAMULUI nostru cel stravechi/inchegat dpv. genetic ca UNIC si UNITAR inca de pe la anii 6000 BC …
    Neoliticul timpuriu (6600-5500). Culturi: Carcea–Gura Baciului, Starčevo-Criș, Ciumești-Pișcolt;
    Neoliticul dezvoltat (5500-5000). Culturi: cultura ceramicii liniare, Vinča, Lumea Nouă, Dudești, Hamangia;
    Eneolitic timpuriu (5500-4500). Culturi: Boian, Vadastra, Hamangia, Vinča, Precucuteni;
    Eneolitic târziu (4500-3800/3700). Culturi: Cucuteni (Cucuteni-Ariușd), Gumelnița, Sălcuță, Bodrogkeresztur, Tiszapolgar, Decea Mureșului, Cernavodă.

  6. Dpv. ISTORICO-GENETIC, lucrarile stiintifice recente de Arheogeneza/Paleogeneza DNA [de ex. PLOS ONE. Public Library of Science (PLoS). 10 (6), June 8, 2015], DOVEDESC (STIINTIFIC) ca populatia noastra ACTUALA Româneasca … este exact ACEEASI ca si populatia noastra straveche neolitica/Neolitiocul Mijlociu si Tarziu si Eneolitic (M_NEO) (5500–4500 BC) (culturile Boian-Zau (Muntenia, Moldova, Dobrogea), Gumelniţa (Muntenia), Decea Muresului (Transilvania), Copaceni (Transilvania)/siturile arheologice neolitice din Iclod, Vărăşti, Curăteşti, Sultana-Valea Orbului, Sultana-Malu Roşu).

  7. Dpv. GENETIC populatia ROMÂNEASCA prezinta astazi ca haplogrupuri:
    Romanians IE (Italic)
    10.1% (R1b/specific Europei de Vest)
    20.1% (R1a/Specific Europei de Est)
    27.9% (I2/specific Balcanic)
    19.6% (E1b1b/specific epocii Neolitice din Europa)
    18.4% (J/specific epocii Neolitice din Europa)
    2.2% (G/specific epocii Neolitice din zona Marii Negre)

    Ceea ce dovedeste ca POPULATIA noastra ROMÂNEASCA apartine EXACT zonei de intersectie a zonei Balcanilor (I2) si a celor din vestul (R1b) si estul Europei (R1a) … adica chiar taramul ROMÂNIEI de astazi. Iar dpv. ISTORIC ca POPORUL nostru cel STRAVECHI (dpv. paleo-genetic) este FORMAT exact in epoca Neolitica/Neolitiocul Mijlociu si Tarziu si Eneolitic (5500-4500 BC).

    Asa incat TOTI migratorii cei minoritari de pe acest taram sunt rugati sa nu mai citesca ‘maculatura ne-stiintifica’ de tip falsificatoare si mistificatoare … in raport cu NEAMUL nostru cel ROMÂNESC !
    NEAMUL nostru cel ROMÂNESC care SE DOVEDESTE dpv. STIINTIFIC (arheologic si genetic) ca FIIND cel STRAVECHI, SEDENTAR, PERMANENT de tip MAJORITAR de pe acest TARAM strabun/ROMÂNIA !

  8. Obiceiul de botez cred ca are, pe acest TARAM, 2000 ani … conform citatului:
    „Numele lui Hristos ajunsese să fie cunoscut în vremea sa inclusiv „popoarelor din Galia, Marea Britanie, sarmaților, DACILOR, germanilor și scitilor” (Tertulian/150-220 AD), Adversus Judaeos, 7).

    Nu slavilor, bulgarilor si ungurilor … cei crestinati doar intre 850-1000 AD !

    Si de aceea, obiceiul „Udatul Ionilor” este considerat ca o tradiţie unică (paleocrestina si/sau crestina) româneasca în România … un alai format din feciori călări ce au purtat steaguri tricolore, copii şi juni îmbrăcaţi tradiţional, un car alegoric tras de boi împodobiţi cu ţesături şi mărgele şi mai în urmă măgăruşii cu moşul şi baba din paie. Evenimente contemporane care valorifică elemente ale civilizației noastre stravechi pastorale si agricole.

  9. Dom’ Popescu,
    Poate ati remarcat, poate ca NU, da’ Adrian Severin, OM NU prost de Feluu’ lui,
    da’ RAU pan’la Matze, cand este Vorba de ROMANII, care
    l-au adpostit AICI si il TIN in Carci,
    de Cand Stramosii sai apropiati au venit AICI, cerand Pamant si Apa …:)

    a comis, in Urma cu Cateva Luni, la un „Podcast” moderat de Maestro Ion Cristoiu.
    DOUA Idei pline de VENIN Statut, Copt pan’a la Purulentza URAAAAT „Mirositoare Olfactiv” … 🙂 Anti ROMANesc :

    – Ca Balada MIORITZA este un Fel de Reglare de Conturi de Tip Mafiot intre CLANuri de Ciobani

    – Ca ROMANII au Caracteristici de NOMAZI, ASA intelegand EL, TRANSHUMANTZA …

    Spe Mirarea mea, MAESTROuu’ de Ion Cristoiu, in Loc sa il dea spre Afara din Emisiune IMEDIAT, definitiv si irevocabil, cu Shuturi Spate_GIOS s-a facut ca PLOUA in Studiou …

    – FRICA de Adrian Severin?
    – UITARE de SINE temporara (speram, desi este DestulDeFoateDes) cu Staza de Constienta ?
    – ACHIESARE la Ideile Severinene TICALOASE, PreaDestulDeFoarte TICALOASE?

    NU cunosc !
    IO – ori de Cate Ori l-am mai interceptat pe domnul Adrian Severin pe Internet – am re-amintit ROMANILOR CE Fel de Entitati UMANOIDE adapostesc printre Dansii, cu o InConstienta chiar MIORITICA, in BLANDetzea Danshii, InConstienta …
    IO, desi sunt un Simplu Cetatean, da’ AVIZAT despre Istoria si Cultura ROMANILOR,
    NU pot dezvolta o Demonstratie Stiintifica bine alcatuita si cu Probe SOLIDE despre cele doua Subiecte, ASHACUM numai dvs. aveti a putea …

    Domnia voastra in Mod SIGUR sunteti in Stare de ASHAO Actiune !
    Va astept pe Forum sa il lamuriti pe domnul. Prof. Dr. Adrian Severin IN Cestie!

    ASHACUM l-ati pus cu Boticuu’MURDAR pe COPITEle Cabaline RAMASE in ADNuu’ lui, desi Strabunii lui au parasit demuuuult, Stepa Bashkireza …

    PE Ala de la 21:42, care se stofoca sa ne spurce pe NOI, Romanii
    la NOI Acasa, cu Lipsa de Rushinare LIFTEsque care le-a crescut pe Pielea NeTzesalata de pe TIMPuu’ lui Arpad … 🙂

  10. transhumanță, transhumanțe, substantiv feminin
    Deplasare sezonieră a păstorilor cu turmele de animale (îndeosebi de oi) vara la pășunile de la munte și toamna spre cele de la șes. DEX ’09.

    Tradiţia transhumanţei, veche de mii de ani, este o practică importantă a păstoritului încă din timpul Imperiului Roman şi în Evul Mediu. Printre ţările unde această practică are loc, pot fi menţionate Franţa, Italia, Spania, Elveţia, România, Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Macedonia de Nord, Scoţia, Irlanda, Islanda, Georgia, Caucazul, Turcia, Iranul, Ciadul, Marocul, Libanul, India şi Lesotho. Se presupune că originea transhumanţei se găseşte în migraţiile naturale ale animalelor sălbatice care stau la baza speciilor domestice create de om. Transhumanta a fost practicata in Europa, dar si in lume, inca din preistorie, studiile izotopice ale oaselor de animale stravechi, a unor populatii stravechi de pastori indicand aceasta. Trashumanta a fost astfel un fenomen sezonier practicat de catre toti pastorii din lumea intreaga, de-a lungul intregii istorii a omenirii, practicat in zonele inalte (migratie sezoniera pastorala la altitudine). Astfel, transhumanta NU ESTE un FENOMEN de MIGRATIE de tip GENERALIZAT si DEFINITIV a unor populatii intregi de oameni, din contra, reprezentand doar un fenomen LOCAL (in jurul muntilor mai inalti) de tip PASTORAL. Astfel, transhumanta NU ESTE astfel un ‘fenomen/mestesug pastoral’ specific doar zonei noastre Balcanice a Carpatilor.
    Dar care NU TREBUIE a fi CONFUNDAT cu NOMADISMUL (MIGRATIA TOTALA/la scara MARE si DEFINITIVA practicata de catre unele POPULATII INTREGI/POPOARELE MIGRATOARE).
    Astfel TRANSHUMANTA (pastorala doar, locala si sezoniera) este diferita de MIGRATIA unor POPULATII umane (miscari de populatii/la scara mare populationala, avand drept scop OCUPAREA definitiva de noi TERITORII, in scop de JAF si PARVENIRE).

  11. nomadism substantiv neutru
    Mod de viață al unei colectivități umane, caracterizat prin lipsa unei așezări stabile. DEX ’09 DEX ’98 DLRLC DN
    antonime: sedentarism
    etimologie: limba franceză nomadisme DEX ’09

    migrator, migratoare adjectiv
    1. Care migrează. DEX ’09
    sinonime: călător migratoriu mutător
    antonime: sedentar
    etimologie: limba franceză migrateur DEX ’09.

    POPORUL nostru fiind STRAVECHI (inchegat si format acum 8000 de ani dpv. genetic pe acest TARAM) este un popor de tip SEDENTAR (ANTONIM termenilor de nomad si migrator), PERMANENT si ACELASI LOCUITOR (dpv. arheologic si genetic) al acestui TARAM inca din Neolitic/6000 BC, Epoca Bronzului/3000 BC, Epoca Fierului/1500 BC, Epoca geto-dacica/550 BC (dpv. documentar), epoca daco-romanesca/(106-610 AD) si româneasca (de la 610 AD pana astazi/de pe TARAMUL României de astazi).

  12. nomadism substantiv neutru
    Mod de viață al unei colectivități umane, caracterizat prin lipsa unei așezări stabile. DEX ’09 DEX ’98 DLRLC DN
    antonime: sedentarism
    etimologie: limba franceză nomadisme DEX ’09

    migrator, migratoare adjectiv
    1. Care migrează. DEX ’09
    sinonime: călător migratoriu mutător
    antonime: sedentar
    etimologie: limba franceză migrateur DEX ’09.

    POPORUL nostru fiind STRAVECHI (inchegat si format acum 8000 de ani dpv. genetic pe acest TARAM) este un popor de tip SEDENTAR (ANTONIM termenilor de nomad si migrator), PERMANENT si MAJORITAR LOCUITOR (dpv. arheologic si genetic) al acestui TARAM inca din Neolitic/6000 BC, Epoca Bronzului/3000 BC, Epoca Fierului/1500 BC, Epoca geto-dacica/550 BC (dpv. documentar), epoca daco-romanesca/(106-610 AD) si româneasca (de la 610 AD pana astazi/de pe TARAMUL României de astazi).

  13. @ „doru popescu”, 08 ian. 2024 la 12:27
    Juvete neolitik, ai văzut cum te-am djinnit mai-sus că tu ești ăla care debitează prostiile? Acum urmează să te testăm modern, conform ultimelor cuceriri științifice arkheoghenetike hapleaghenetike, pă model PISA (adeca dacă ești analfabet funcțional, sau dacă ești un oltean ceaușist prost-de-a-dreptu’, așea cum pari):
    https://www.dcnews.ro/britanicii-dovedesc-tiin-ific-ca-romanii-ardeleni-sunt-diferi-i-de-restul-romanilor_535735.html
    https://www.nyest.hu/renhirek/a-finnugor-oshaza-kalevi-wiik-szerint?force_desktop
    Scrie-ne ce-ai înțăles! …cu cuvintele tale, neolitike, nu-i nevoie în inglișă științiphykă!

  14. Primul articol citat de tine are o TENTA ANTIromâneasca !
    Cercetatorii asa’numiti ‘britanici’ sunt DE FAPT români !
    Iar in „articolul’ lor nu se mentioneaza modul lor de ‘selectie populationala’ a datelor lor de studiu. Daca selectezi haplogrupup de maghiari sau secui in Transilvania … o sa dai (in mod FALS) peste alte haplogrupuri ! Pentru uniformitate datelor, in studiul lor, trebuiau sa foloseasca doar haplogrupuri de populatie ROMÂNEASCA … ca si pentru celelalte taramuri ROMÂNESTI luate in studiu !

    Dpv. GENETIC populatia ROMÂNEASCA prezinta astazi ca haplogrupuri:
    Romanians IE (Italic)
    10.1% (R1b/specific Europei de Vest)
    20.1% (R1a/Specific Europei de Est)
    27.9% (I2/specific Balcanic)
    19.6% (E1b1b/specific epocii Neolitice din Europa)
    18.4% (J/specific epocii Neolitice din Europa)
    2.2% (G/specific epocii Neolitice din zona Marii Negre)

    Ceea ce dovedeste ca POPULATIA noastra ROMÂNEASCA apartine EXACT zonei de intersectie a zonei Balcanilor (I2) si a celor din vestul (R1b) si estul Europei (R1a) … adica chiar taramul ROMÂNIEI de astazi. Iar dpv. ISTORIC ca POPORUL nostru cel STRAVECHI (dpv. paleo-genetic) este FORMAT exact in epoca Neolitica/Neolitiocul Mijlociu si Tarziu si Eneolitic (5500-4500 BC).

    Pentru a doua citare a ta … NU STIU si NU MA INTERESEAZA limba unei populatii MINORITARE si STRAINE de pe taramul nostru ROMÂNESC/limba ugro-finica a maghiarilor, limba celor din Siberia de pe Obi !

  15. Primul articol citat de tine are o TENTA ANTIromâneasca !
    Cercetatorii asa’numiti ‘britanici’ sunt DE FAPT români !
    Iar in „articolul’ lor nu se mentioneaza modul de ‘selectie populationala’ a datelor lor de studiu. Daca selectezi haplogrupuri de maghiari sau secui in Transilvania … o sa dai (in mod FALS) peste alte haplogrupuri ! Pentru uniformitate datelor, in studiul lor, trebuiau sa foloseasca doar haplogrupuri de populatie ROMÂNEASCA … ca si pentru celelalte taramuri ROMÂNESTI luate in studiu !

    Dpv. GENETIC populatia ROMÂNEASCA prezinta astazi ca haplogrupuri:
    Romanians IE (Italic)
    10.1% (R1b/specific Europei de Vest)
    20.1% (R1a/Specific Europei de Est)
    27.9% (I2/specific Balcanic)
    19.6% (E1b1b/specific epocii Neolitice din Europa)
    18.4% (J/specific epocii Neolitice din Europa)
    2.2% (G/specific epocii Neolitice din zona Marii Negre)

    Ceea ce dovedeste ca POPULATIA noastra ROMÂNEASCA apartine EXACT zonei de intersectie a zonei Balcanilor (I2) si a celor din vestul (R1b) si estul Europei (R1a) … adica chiar taramul ROMÂNIEI de astazi. Iar dpv. ISTORIC ca POPORUL nostru cel STRAVECHI (dpv. paleo-genetic) este FORMAT exact in epoca Neolitica/Neolitiocul Mijlociu si Tarziu si Eneolitic (5500-4500 BC).

    Pentru a doua citare a ta … NU STIU si NU MA INTERESEAZA limba unei populatii MINORITARE si STRAINE pe taramul nostru ROMÂNESC/limba ugro-finica a maghiarilor, limba celor din Siberia de pe Obi !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.