UPDATE Regele Spaniei, Felipe al VI-lea şi prim-ministrul Pedro Sanchez vizitează duminică sud-estul ţării, unde inundaţii de o violenţă fără precedent au lăsat în urmă cel puţin 214 de morţi, cel mai grav dezastru natural din istoria spaniolă recentă, conform guvernului, relatează duminică agenţiile AFP şi Reuters.
Un bilanţ anterior indica cel puţin 211 morţi.
Sâmbătă, premierul Sanchez a anunţat că executivul său va trimite încă 5.000 de militari pentru a ajuta victimele şi a participa la căutarea persoanelor dispărute, numărul efectivelor implicate în operaţiunile de salvare ajungând astfel la 7.500, „cea mai mare desfăşurare de forţe armate din Spania pe timp de pace”, potrivit spuselor sale.
La aceşti militari se vor adăuga 5.000 de poliţişti şi personal din Garda Civilă care vor suplimenta numărul celor 5.000 de colegi ai lor aflaţi deja la faţa locului, potrivit premierului, întăririle fiind aşteptate cu nerăbdare în unele localităţi care se confruntă cu o situaţie haotică.
Moment when fire fighters rescue a person and their pet dog from drowning in flood waters in Valencia,Spain#Valencia #Spain #Danacyclone#INUNDACIÓN #Espana
pic.twitter.com/U1MZAHlMly— BlueGreen Planet (@De_le_Vega) October 30, 2024