Tragedia turiștilor dispăruți: „Aici am fost fericiți toți trei”

Cele două cadavre care ar aparţine turiştilor dispăruţi în Munţii Făgăraş dispăruți de o săptămână urmează să fie recuperate miercuri, când nouă salvamontiști vor coborî în zonă cu ajutorul elicopterelor. A treia persoană ar putea fi legată de unul din turiştii văzuţi din elicopter.

 Cei trei turişti din Iaşi au plecat în 30 martie pe munte, lăsând maşina în curtea Schitului ”Sfântul Ioan Botezătorul”, din satul Breaza, județul Braşov. Autorităţile au fost alertate de starețul Ambrozie Duță, care a observat că cei doi bărbaţi de 60 de ani şi tânărul de 18 ani nu au mai revenit la maşină. Căutările au început cu elicopterul de Paşti, iar marţi au fost observate două cadavre.

Mama tânărului de 18 ani a postat pe Facebook două mesaje despre fiul și soțul său, ambii dispăruți:

Trupul lui Octavian a fost localizat din elicopter. Mulțumesc, copil vesel, pentru acești 18 ani. Am fost cea mai împlinită mamă. Domnul să ne lumineze să umblăm, așa, pe intuneric. Și acum, ca și la plecare, îți repet: ai grijă, te iubesc. Mami” a scris femeia pe Facebook, potrivit BZI.ro.

Petru, Octavian. Octavian, Petru.
Și trupul lui a fost localizat între timp. Un om blând, care a iubit munții și ne-a iubit pe noi.
Aici am fost fericiți toți trei, la prima creastă de Făgăraș a lui Octavian.
Vă îmbrățișăm, acolo unde sunteți
„, a mai postat femeia.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Cand a fost alertat salvamontul? Din vorbele staretului reiese ca desi turistii i-au spus ca in doua zile se intorc, iar apoi si a dat seama ca a trecut o saptamana. Daca este asa, poate o sansa ar fi avut daca dupa doua zile ar fi alertat salvamontul, poate ar fi fost o sansa. Daca asa s-a intamplat, ar trebui ca Staretul sa se gandeasca la faptul ca slujirea lui Dumnezeu inseamna si grija fata de aproapele sau si el si-a ignorat propria menire. Din alt punct alpinistii si turistii ar trebui sa invete ca muntele are legile lui si ”nu iarta”. In Fagaras in drumul spre lacul Capra este un monument din marmura in amintirea unor alpinisti care au murit din cauza zapezii. Este minunat,este bine ca tinerii sa iubeasca muntele, dar trebuie sa nu se aventureze in zone periculoase, viata este un dar si trebuie pretuita.

  2. Daca cei trei au fost surprinsi si ucisi de avalansa, nu mai are nicio importanta cand chemi SALVAMONT-ul! Au fost nenumarate cazuri cand cei disparuti au fost gasiti dupa luni de zile, abia dupa topirea zapezii! Pacat de ei, dar si de cei ramasi in urma lor!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.