Un bărbat din judeţul Harghita a decedat, miercuri, într-un accident de muncă, pe tronsonul autostrăzii A3, în localitatea Bercea, după ce a fost acroşat de un autoexcavator.
„La data de 16 iulie, la ora 16:02, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Sânmihaiu Almaşului au fost sesizaţi în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, pe tronsonul autostrăzii A3, în localitatea Bercea, s-a produs un accident de muncă. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că un bărbat de 48 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoexcavator, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, în momentul efectuării unui viraj pe o pantă a şantierului, a acroşat un bărbat din judeţul Harghita”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
Potrivit sursei citate, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de echipajele medicale aflate la faţa locului, a fost constatat decesul bărbatului din judeţul Harghita.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea normelor legale de sănătate şi securitate în muncă, cercetările fiind continuate sub supravegherea unităţii de parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului.
ITM-urile ce mai fac atunci ?Protectia muncii? Lasata de izbeliste. Si ce cauta muncitorul respectiv in preajma utilajului ? e totusi o viata de om si poate avea si niste copii de crescut si parinti pe care sa-i ajute. Nu conteaza de unde provine sau ce etnie este. ESTE UN OM! Intelegeti detractorilor care va bucarati prosteste ?