Ultimele evenimente de pe scena politică românească au accentuat, dacă mai era cazul, prezenţa şi portretul uneia dintre figurile marcante ale ultimilor ani din spaţiul public. Este vorba de actualul preşedinte al României, numitul Traian Băsescu. Dincolo de simpatiile sau antipatiile noastre, dincoace de idiosincraziile sau admiraţiile altora, şeful statului român este principalul „ordonator de credite”, nu doar politice sau administrative, ci şi emoţionale.
Măsurile dure, de ultimă oră, anunţate de către Traian Băsescu cu o seninătate de comandant de navă avariată şi căreia i-a intrat apă prin spărtura de la provă, fac din el principalul personaj politic al momentului. Cine este Traian Băsescu? Ştim şi nu ştim, mereu ne scapă printre degete cu felul lui de a fi „preşedinte-jucător”. Şi de-a conduce o ţară şi un popor. Fost ofiţer de marină, fost comandant de navă, fost şef de agenţie de nu se ştie bine ce la Anvers, Belgia, fost membru PCR, actualmente căsătorit cu o femeie de treabă şi la locul ei. Tată şi a două fete, despre care nu exprimăm nici o opinie, pentru că nu este la „cestiune”.
Traian Băsescu devine activ şi vizibil abia după 1989, atât în administraţie, cât şi pe plan politic. Şef şi şefoi şi apoi chiar ministru al Transporturilor în guvernele ce s-au puiat din mantaua fesenistă. Ajunge, prin disidenţa lui Petre Roman din colhozul iliescian, şi unul dintre liderii nou iscatului Partid Democrat. Reuşeste să ajungă şi primar al Bucureştilor şi chiar preşdintele PD-ului printr-o abilă mişcare de culise, nu foarte clară nici acum. Ajunge să fie propus la funcţia de preşedinte al României printr-o altă mişcare strategică cu fason de telenovelă – lăcrimarea face parte din apanajul artistic al eroului nostru – şi câştigă, la mustaţă, alegerile prezidenţiale în faţa unui Adrian Năstase.
Prea sigur de el, precum flota franceză luată prin surprindere şi distrusă de amiralul Nelson la Trafalgar. Un mandat prezidenţial e dus la capăt cu hăhăieli, opinteli şi momente tensionate – greu de uitat umilinţa suspendării pentru un ofiţer căruia nu-i place să i se sufle în farfurie -, dar şi cu „succesuri”. Parte din elita intelectuală a ţării îl ia în braţe şi, mai de voie, mai de nevoie, devine şi vajnic anticomunist. După ce deja, într-o singură noapte, partidul său devenea din de stânga de dreapta şi adera la Partidul Popular European. Mişcări abile ce scot în evidenţă calităţi reale de mare navigator pe apele tulburi ale vieţii politice. Unde nu ai mamă, nu ai tată, doar interese. Nu Traian Băsescu inventează realismul şi cinismul politic, el doar le utilizează.
La fel câştigă şi alegerile prezidenţiale din decembrie 2009, valorificând nu doar greşelile succesive ale adversarului său, ci şi informaţiile oferite de „structuri” pe care se bazează mai abitir decât pe familie. Criza actuală nu-l afecteză, el doar anunţă ce trebuie să facă românii. Restul nu contează. Un politician 100% de rangul întâi, am putea concluziona, pentru o ţară întreagă, ce acum calculează procente de 15 şi 25%.
