iunie 20, 2014
Traian Băsescu se vinde pe sine ca un politician al cinstei și onoarei cvasimilitare. Victor Ponta ca un politician al liniștii și reîntregitor de pensii și salarii. Opoziția este oarecum în tranziție, deci îmi este greu să îi găsesc mitul principal. Merită totuși menționat articolul colegului Alexandru Filimon despre cum Crin Antonescu nu și-a însușit mitul viitorului. Hai să investigăm în ce măsură putem, date fiind și evenimentele recente, să tragem o concluzie despre cinstea președintelui.
Fapte
Dl Băsescu a fost cel puțin odată hoț din punct de vedere moral, dacă nu legal. Anume atunci când și-a dat singur o casă.
Doamna Elena Băsescu a ajuns euro-parlamentar plătit pe sume consistente în ciuda notoriei sale incompetențe pe baza unui aranjament cel puțin înșelător față de alegători.
Doamna Ioana Băsescu a obținut o mare suprafață de pământ prin două evenimente extrem de improbabile. Primul că acel pământ a existat. Doi că a primit banii necesari deși nimeni altcineva în piață nu a putut obține un credit similar ca valoare și condiții de credibilitate. Probabilitatea însumată a celor două evenimente este probabil undeva sub unu la mie.
Domnul Mircea Băsescu este, după toate aparențele, un escroc, și încă unul îndrăzneț. Este prematur să spunem dacă a și încercat să influențeze justiția.
După cum vedeți am lăsat la o parte situațiile mai ambigue și interpretabile, cum ar fi aceea cu vânzarea flotei și „trocul” pe procurori. Am zis să stăm acolo unde avem certitudini rezonabile.
Logică
Este fascinant cum, cel puțin în rețeaua mea socială, mai există oameni care iau în serios ipoteza cinstei președintelui. Nu discutăm de fanatici, pe aceia i-am mai plivit și, oricum, nu se pun la socoteală.
Cel mai probabil ajung la aceste concluzii rotunjind probabilitatea. De exemplu în urma cazului Mihăileanu și ținând cont de actele următoare ale președintelui, un susținător ar fi putut spune că există o șansă de 80% ca acesta să fie cinstit. După al doilea eveniment tot 80%. Doar că după cele două evenimente intervine o resetare la 1 (pentru că viața trebuie să fie simplă. Astfel, susținătorul meu ipotetic ar da cinstei președintelui o probabilitate de 100% (hai 90% că nimeni nu este perfect). În fapt, probabilitatea ar fi de 80% X 80% = 64%. (Și asta fără să intrăm într-ul calcul baynesian care ne-ar complica prea tare viața).
Există și versiunea perversă care sună așa: nu contează probabilitatea estimată de noi, care suntem amatori ci aceea estimată de cel puțin un magistrat. Ergo, dat fiind principiul prezumției de nevinovăție, orice probabilitate a cinstei familiei președintelui care nu este ~0% sfârșește prin a fi rotunjită la 100%.
Întrebare
Evident nu vorbim de calcule matematice reale. Ci de faptul că avem patru evenimente care pun în discuție integritatea morală a președintelui.
Deci, date fiind cele de mai sus, care este probabilitatea ca președintele în funcție să fie un om cinstit?