Transgaz și-a dublat profitul

Monopolul transportului de gaze naturale Transgaz și-a dublat profitul în 2022, până la 369 milioane lei, în timp ce veniturile au urcat la 1,57 miliarde lei, în creştere cu 15%

Transgaz și-a dublat profitul

Monopolul transportului de gaze naturale Transgaz și-a dublat profitul în 2022, până la 369 milioane lei, în timp ce veniturile au urcat la 1,57 miliarde lei, în creştere cu 15%

Monopolul transportului de gaze naturale Transgaz și-a dublat profitul în 2022, până la 369 milioane lei, în timp ce veniturile au urcat la 1,57 miliarde lei, în creştere cu 15%, potrivit raportului financiar trimis bursei.
Veniturile din activitatea de echilibrare au înregistrat o creştere de 563 mil. lei pe fondul unui preţ de tranzacţionare mai mare cu 319,64 lei/MWh, cu o influenţă pozitivă de 604 mil. lei şi a unei cantităţi mai mici cu 194.163 MWh, cu influenţă negativă de 41 mil. lei.

Veniturile au fost influențate în principal de următorii factori:

  •  veniturile obținute din rezervarea de capacitate mai mari cu 239 milioane lei;
  •  veniturile obținute din componenta volumetrică mai mici cu 51 milioane lei;
  •  cantității de gaze transportate mai mici față 31 decembrie 2021 cu 994 milioane de mc.
Transgaz controlează transportul național și internațional de gaze prin conducte și Dispecerul Național de Gaze. România este conectată prin conducte cu vecinii Ungaria, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova.
Distribuie articolul pe:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.