Transnistria vrea intrarea în Rusia

„Iată ce vrea poporul transnistrean, dar cum va fi în realitate și dacă Rusia și poporul rus vor dori acest lucru, vom lucra în această direcție și vom vedea”, a spus Ignatyev.

Transnistria vrea intrarea în Rusia

„Iată ce vrea poporul transnistrean, dar cum va fi în realitate și dacă Rusia și poporul rus vor dori acest lucru, vom lucra în această direcție și vom vedea”, a spus Ignatyev.

Ministrul de externe al Transnistriei afirmă că regiunea este angajată în obținerea independenței și că ulterior s-ar putea merge spre intrarea în Rusia, potrivit Sky News.

Ministrul de externe al regiunii separatiste moldovenești Transnistria a declarat vineri că se angajează să obțină independența și o posibilă unificare cu Rusia.

Vitaly Ignatyev le-a spus reporterilor că prioritatea regiunii rămâne „independența” și „intrarea liberă ulterioară în Federația Rusă”.

„Iată ce vrea poporul transnistrean, dar cum va fi în realitate și dacă Rusia și poporul rus vor dori acest lucru, vom lucra în această direcție și vom vedea”, a spus Ignatyev.

Transnistria se află sub controlul autorităților separatiste de la războiul din 1992 cu Republica Moldova. Regiunea are o populație de aproximativ 470.000 de persoane și găzduiește un regiment de aproximativ 1.000 de militari ruși. Statul transnistrean nu este recunoscut de guvernul Republicii Moldova sau de comunitatea internațională.

Distribuie articolul pe:

42 comentarii

  1. @ics:

    Acelui bicisnic, asa cum il numesti tu in ura ta fata de romani, demonstrata si prin felul cum i-ai categorisit pe Iorga, Giurescu, Aurel Pop, ii datoram faptul ca scrierile lui Ureche, Nestor si Grigore, au ajuns la noi, caci operele acestora nu s-au pastrat. Textul pe care azi il avem este fructul efortului sau si al altora. Simion Dascalul, departe de a fi un bicisnic, spune ce a scris el si ce a preluat de la Ureche. Textul despre locuitorii Moldovei este preluat din Predoslavia Letopisetului Moldovei, deci fie de la Ureche (el isi numeste opera ‘letopisetul nostru cel moldovenescu’), fie de la un alt autor, dar oricum nu apartine lui Simion Dascalul.

    Cantemir critica partea pe care Simion Dascalul o preia din Letopisetul Unguresc, deranjat probabil de faptul ca aceasta sursa ii considera pe locuitorii Maramuresului descendentii unui detasament de deligventi trimisi in ajutorul regelui Laslau. Chiar tu ai citat cu alta ocazie din acea parte. Atunci, Simion Dascalul nu era un sarlatan, scrib bicisnic? Ai cazut iar in cursa propriei rautati si ignorante, ca sa nu spun prostie.

    Cele doua texte sint prea scurte pentru a invoca o asemanare stilistica, care sa ma incrimineze. Este o pura insinuare de sarlatan. Presa care a publicat despre crematoriile mobile este una oficiala, nu una bulevardiera, care spune ca Elvis ar fi in viata sau ca nu au ajuns oameni pe Luna. Cineva care judeca stie sa faca distinctie, un bicisnic insa nu. Si cel care neaga trebuie sa aduca probe, altminteri nu este decit un sarlatan.

    Cite agentii stii ca are China care sa publice astfel de stiri? Esti chiar asa de bicisnic incit nu poti sa o gasesti? Pe mine ma refuzai spunind ca ma aflu la 2 clickuri distanta de informatia pe care o cautam.

    Propaganda de razboi a fost mincinoasa in razboiul din Golf, dar nici cea ruseasca nu e mai prejos. De aceea, comunicatele oficiale rusesti trebuie luate cu rezerva.

    In fine, cine sint acei ‘voi’ carora te adresezi?

  2. @Redactia:

    Cu ce deranjeaza comentariul meu adresat lui ics de mi l-ati respins? Am scris corect, documentat, despre opera lui Grigore Ureche si contributia lui Simion Dascalul.

    Ma tem ca utilizati un extrem de deranjant dublu standard, pentru care nu gasesc nici o explicatie.

    Vreti sa ma adresez ca de la pupitrul Academiei cuiva care aproape regulat foloseste expresii si calificative suburbane. Aceasta fara a mai vorbi de continutul extrem de nociv al comentariilor sale, care vizeaza in ultima instanta destramarea tarii.

  3. @ics:

    Acelui bicisnic, asa cum il numesti tu in ura ta fata de romani, demonstrata si prin felul cum i-ai categorisit pe Iorga, Giurescu, Aurel Pop, ii datoram faptul ca scrierile lui Ureche, Nestor si Grigore, au ajuns la noi, caci operele acestora nu s-au pastrat. Textul pe care azi il avem este fructul efortului sau si al altora. Simion Dascalul, departe de a fi un bicisnic, spune ce a scris el si ce a preluat de la Ureche. Textul despre locuitorii Moldovei este preluat din Predoslavia Letopisetului Moldovei, deci fie de la Ureche (el isi numeste opera ‘letopisetul nostru cel moldovenescu’), fie de la un alt autor, dar oricum nu apartine lui Simion Dascalul.

    Cantemir critica partea pe care Simion Dascalul o preia din Letopisetul Unguresc, deranjat probabil de faptul ca aceasta sursa ii considera pe locuitorii Maramuresului descendentii unui detasament de deligventi trimisi in ajutorul regelui Laslau. Chiar tu ai citat cu alta ocazie din acea parte. Atunci, Simion Dascalul nu era un sarlatan, scrib bicisnic? Ai cazut iar in cursa propriei rautati si ignorante, ca sa nu spun prostie.

    Cele doua texte sint prea scurte pentru a invoca o asemanare stilistica, care sa ma incrimineze. Este o pura insinuare de sarlatan. Presa care a publicat despre crematoriile mobile este una oficiala, nu una bulevardiera, care spune ca Elvis ar fi in viata sau ca nu au ajuns oameni pe Luna. Cineva care judeca stie sa faca distinctie, un bicisnic insa nu. Si cel care neaga trebuie sa aduca probe, altminteri nu este decit un sarlatan.

    Cite agentii stii ca are China care sa publice astfel de stiri? Esti chiar asa de bicisnic incit nu poti sa o gasesti? Pe mine ma refuzai spunind ca ma aflu la 2 clickuri distanta de informatia pe care o cautam.

    Sigur ca propaganda de razboi a fost una mincinoasa in timpul razboiului din Golf, dar nici cea ruseasca nu e mai prejos. De aceea, eventualele comunicate oficiale rusesti trebuie privite cu rezerva.

  4. @Anonim,
    Eu îi dau credit lui Cantemir care spune că pasajele amintite de matale sunt minciunile unui scrib becisnic și străin de neamul moldovenesc.

    Oricât te codești acum, e clar că dta ai scris toate prostiile alea despre crematorii; de ce e simplu? pentru că nu te duce capul ca să folosești cuvinte și stiluri diferite. Ceea ce ai vrut să transmiți cu mizeriile dtale înțelege din context și un școler.
    Așa cum ți-am spus dincolo: potrivit a ce scrie „în presă”, Elvis trăiește; pe mine mă doare fix în cot ce scrie presa (occidentală) și mă interesează doar ce poate PROBA.

    Îmi poți da numele publicației chineze care a scris că armata rusă a tras în grânele ucrainene din Odesa?
    Mai scutește-mă, prietene, cu „agențiile de presă cunoscute”; poate că matale nu știi, însă „in presa s-a scris” de s-au înroșit tipografiile despre armele chimice ale lui Sadam, iar acum aflăm că toate articolele erau minciuni publicate intenționat de serviciile SUA ca să justifice înlăturarea guvernului unui stat suveran (tot vă place să folosiți această sintagmă cu privire la Ucraina).
    Firește că nu mă aștept să aflu adevărul de la niciuna dintre părțile aflate în conflict, doar că eu privesc cu aceeași circumspecție fluxurile de informații din ambele părți și cred doar ce apare în ambele sau ce pot confirma din surse independente; vestul minte atât de mult încât să vină astăzi Biden să-mi spună că e Biden, nu-l cred până când nu-mi confirmă Erdogan.

  5. @Letopisetul, in forma de azi, include multe parti facute de copisti. Simion are mai multe parti din Letopiset. Cantemir, cind critica, spune ce critica si de ce o face. Tu ce argumente aduci cin il faci sarlatan, ca spui ca vorbesti doar documentat?

    Eu nu am sugerat nimic despre crematorii ci am spus (iar minti ca un trisor, adica sarlatan) ca exista informatii in presa despre crematorii, ceea ce este perfect adevarat.

    Poate ca atunci au dat dovada de moderatie, altminteri oferirea de ajutoare nu si-ar fi atins scopul, aduca aceea de a poza in oameni de treaba. Pe de alta parte, tot in presa s-a scris despre excesele rusilor fata de populatia civila, adica jefuirea locuintelor a la davai ceas.

    Nu orice fapt a fost insotit de un comunicat oficial. Srirea respectiva a fost transmisa de agentii de presa bine cuniscute, intre care cea chineza. Dar de cind oficialii rusi spun adevarul gol golut? Asa au facut si cu nava ‘Moskva’, intii au negat ca pina la urma sa se duca la fund. Cine e pribs cu minciuna odata, nu mai este crezut pe cuvint niciodata. Este si cazul tau. Rusii ar trebui sa recruteze troli mai destepti, nu mitomani ca tine.

  6. @Anonim,
    Deci textul nu face parte din letopiseț și este scris de un șarlatan; ce ai scris în plus e zgomot de fond.

    Nu e nimic retoric la întrebarea respectivă; m-am referit la subiectul respectiv exact cum ai făcut-o dta dincolo: dacă e greșita sugestia că ești autorul textului, înseamnă că e la fel de greșită sugestiile matale cu privire la crematorii.

    Faptul că au avut curajul să-i înjure pe ruși îmi spune multe; de exemplu, că rușii nu atacă populația civilă.

    Dacă nu ai nimic oficial din partea Rusiei, nu mă interesează (repet, poate-ți întră în cap: sarcina probei este în dreptului celui care afirmă).

  7. @ics:

    ‘Misto’ faci cu cei cu care te aduni pe maidan la scuipat seminte. Aici, faci doar ‘misto’ de tine prin aiurelile pe care le spui.

    Textul este parte din Letopiset, asa cum a ajuns el pina la noi. Opera originala a lui Grigore Ureche nu s-a pastrat. Nu este sigur daca autorul este Grigore sau tatal sau. Ce exista azi sint varii copii ale unor urmasi ai lui Ureche, intre care si Simion dascalul. Acestia au copiat dar au facut si unele adaugiri, dupa propriile cunostinte.

    Cantemir ii califica pe toti copistii lui Ureche drept scornitori, dar nici el nu a avut originalul operei lui Ureche. Cantemir este vehement contra lui Simion Dascalul in privinta textului sau despre tilharii din temnitele Ramului, nu insa si in privinta locuirii Moldovei de catre romani. Nici nu putea fi, pentru ca el insusi afirma identitatea dintre romani si moldoveni.

    Esti iar un mincinos incurabil. Felul retoric cum ai formulat intrebarea ma arata pe mine autorul primului text. Chiar si al doilea l-ai citat trunchiat. Eu am spus doar ca exista informatii in spatiul public despre incineratoarele mobile, ceea ce tu negai in mod mincinos, pentru ca informatia a aparut in presa.

    De unde stii asa de sigur ca ‘bineinteles’ oamenii au luat ajutoarele? Le vor fi luat, neavind incotro,
    dar faptul ca i-au injurat pe rusi nu iti spune nimic? Chiar gestul de a oferi ajutoare, umanitar in sine, face parte din cutumele de razboi, intrucit administrarea unui teritoriu cucerit revine celui care l-a cucerit. Este deci de datoria rusilor sa organizeze aprovizionarea populatiei civile pina la restabilirea vietii normale.

    Informatia despre faptul ca rusii o faceau pe niznaii cu atacul asupra Odesei a fost transmisa de agentiile de presa, citindu-l pe ministrul turc al apararii. Ai tu informatii care sa nege acest lucru?

  8. @Anonim,
    Doar fac mișto de analfabetismul dtale poate-poate te hotărăști să folosești lb. română.
    Textul acela nu e parte din letopiseț ci este o interpolare făcută de un copist pe care Cantemir îl numește „scornitorul nostru” ori „născocitor de soi”.
    Toate limbile sunt „făcături” ale oamenilor; nici Ucraina nu avea cod de țară până când a primit unul.

    Iar citești frazele fără să le înțelegi; textul care conține primul citat este de la un mesaj care nu poate fi atribuit (și de aceea am formulat fraza așa cum am făcut-o – da’ de un’ să-nțeleagă asta un analfabet?!) însă pe care îl susții, conform celui de-al doilea citat, care apare sub pseudonimul dtale.

    Analfabetismul e puternic în matale!
    Au fost cazuri în care oameni simpli îi înjurau pe soldații ruși, însă aceștia în loc, să-i bată, să-i împuște sau mai știu eu ce crede mintea voastră creață că se întâmplă, le-au lăsat ajutoare pe care, bineînțeles că oamenii le-au luat; da, oamenii simpli au memoria trecutului, însă au văzut și înțeles că lucrurile stau altfel de data aceasta.

    Repet: ai vreun comunicat oficial din partea Rusiei?

  9. @ics:

    Nu o mai fa pe niznaiul cu a diacritic si nici nu divaga cu ‘Romania’ ca regiune balcanica. Nu iti arata eruditia ci doar neseriozitatea.

    ‘Pentru limba noastra moldoveneasca’ este parte a Letopisetului tarii Moldovei de Grigore Ureche. Tot in acest letopiset se spune: ‘Predoslovie a letopiseţului moldovenescu ce într-însa spune că este făcută ţara den doao limbi, de rumâni şi de ruşi, de care lucru să cunoaşte că şi păn’ astăzi este ţara giumătate de ruşi şi giumătate de rumâni’. Deci romani nu moldoveni, ceea ce mancurtul Stati se face ca ploua. Deci, dictionarul pe care il invoci este o facatura, nerecunoscut de nici un lingvist serios, dovada ca ‘limba moldoveneasca’ nici nu are cod de limba.

    Spune unde am scris eu, sub pseudonimul ‘Anonim’: „incinerat cu celebrele lor incineratoare mobile”. Altminteri, nu te pot considera (a cita oara?!) nimic altceva decit un mincinos ordinar, ba inca si badaran sadea prin felul cum persisti in a mi te adresa.

    Chiar in mesajul precedent, pe 27 iulie la 14:50 ai spus ca ucrainenii refuza ajutoarele rusesti: „filmări în care rușii le lasă ajutoare civililor care-i înjurau.” Daca ii injurau, le acceptau ajutoarele?? Ma rog, se poate si asa la limita, desi este greu de crezut din partea cuiva care se opune cu arma invadatorilor.

    Ministrul turc al apararii a spus, citindu-i pe rusi, ca acestia pretind ca nu au nici un amestec in atacul asupra Odesei de dupa incheierea acordului privind exportul de grine. Tu insa nu crezi nici macar ca laptele e alb sau ca Pamintul e rotund. Cum poti sa spui unui mincinos, care mai este si badaran pe deasupra, altfel decit mojic?

  10. @Anonim
    Nu există „romani cu a diacritic”, deci nu mă pot referi la așa ceva.
    În perioada de înființare a statului Moldova, romanii locuiau în Balcani, în imperiul numit Romania (nu știu la ce te referi dta cu „diacriticul” ăla)

    DEX este dicționarul explicativ al lb. române; în dicționarul lb. moldovenești lucrurile stau altfel:
    moldovenésc adj. care aparține Moldovei sau populației ei, privitor la Moldova sau populația și limba ei.
    moldoveneáscă adj. limbă și lingvonim cunoscut de prin sec. XII-XIII, folosit în scris din sec. XVI, atestate documentar în Europa în sec. XVI, în care și despre care s-au scris studii din veacul XVII („Pentru limba noastră moldovenească” de Gr. Ureche), conștientizate pe parcursul a vreo 7 veacuri de moldoveni ca limba lor maternă.

    Nu tu scriai „incinerat cu celebrele lor incineratoare mobile” sau e altcineva care a scris sub pseudonimul tău „informatii despre crematoriile mobile”?
    Cum ai vrea să-i spun unui idiot, dacă nu „idiot”?!

    Ai un comunicat oficial în care Rusia neagă atacul sau e vreun articol „pe surse”? La cât de inteligent este Lavrov, e imposibil să cred povestea aia.

    Amice, dacă tu ai văzut pe undeva că am scris eu cum localnicii refuză ajutoarele rusești, înseamnă că ești cel mai mare analfabet funcționali cu care mi-a fost dat să dialoghez atâta timp; am mai întâlnit de-al de tine, însă niciunul atât de incapabil să înțeleagă un text simplu…

  11. @ics:

    Minti cu crasa nerusinare ca as fi sustinut ca rusii au ars oameni in crematorii. Te invit sa dai probe in acest sens, pentru ca ceri probe si pretinzi ca vorbesti documentat. Tu ai dat dovezi de sovinism si badaranie la articolul despre sinistrul din Mariopol. Uite cum mi te-ai adresat:
    5 iunie 12:24 ‘tiriplici’, ‘slugoi’, ‘mars ma’;
    5 iunie 16:39 ‘idiot’, ‘slugoi prosti’, ‘mars, ma’;
    6 iunie 10:06 ‘plm’ – toata lumea stie ce inseamna acest acronim si nu se refera deloc la pistolul mitraliera;
    6 iunie 21:25 ‘dobitoci’;
    7 iunie 22:51 ‘bai idiotule util’;
    8 iunie 17:32 ‘idiotule util’, ‘analfabetule’;
    8 iunie 21:56 ‘mars, mai slugoiule’, ‘analfabet (functional)’, ‘idiot util’, ‘slugoi’;
    9 iunie 11:55 ‘idiot util’, plus grosolania textului ca atare, care da in vileag rasismul tau visceral fata de romani.
    9 iunie 11:57 ‘analfabet’, ‘ma idiotule’.
    Mai ai inca tupeul sa te pretinzi educat???

    Despre atacul de la Odesa, intii rusii l-au negat apoi au pretins ca au vizat doar obiective militare. Totusi, in media vorbita s-a spus ca, intr-o convorbire telefonica cu Erdogan, Lavrov a recunoscut ca a fost atins un siloz de cereale. Di greseala, n’asa?

    Sint agentiile de presa, care vorbesc de distrugerea obiectivelor civile, sovine, nationaliste, fata de rusi sau rusii mincinosi atunci cind neaga? Experienta trecutului nu da rusilor dreptate. Si tot din trecut vine si ‘davai ceas’. Chiar tu spuneai de ucraineni care refuza ajutoarele rusesti in zonele calcate de ei. Se pare ca, pe unde ajung, rusii nu sint chiar vazuti ca aducatori de bine.

  12. @ics:

    Te-ai referit la romani cu a diacritic, spunind ca au istorie scurta, cu masuri ilogice, nicidecum la anticii romani, creatorii Imperiului Roman, al carui nume l-a imprumutat o provincie fosta cindva a Imperiului Roman de Rasarit, cunoscut si sub numele de Bizantin. In sensul modern, Romania (a diacritc) este statul creat prin unirea provinciilor locuite larg majoritar de romani (a diacritic), provincii intre care se afla si Moldova. Eschiva ta este una de trisor mizerabil.

    Apropo, tu care iubesti citatele, uite ce spune DEXul despre moldovenesc-moldoveneasca: „Adj. Care aparține moldovenilor sau Moldovei, privitor la moldoveni sau la Moldova, originar din Moldova, specific Moldovei sau moldovenilor. ♦ (Substantivat, f.) Graiul românesc vorbit de moldoveni.”. Deci grai romanesc(a diacritic) si nu limba distincta de limba romana(a diacritic), dupa cum ai sustinut tu pina la absurd prin tot felul de speculatii, mancurt, agent de coloana a 5-a, denigrator si urator de romani (a diacritic), care ti-ai facut profesiune de credinta din a dispretui tara unde, zici tu, faci bani cit sa ii cheltui in Vest, ca un ciocoi ce esti.

    Opera aceea mizera va sta in in git voua, nationalistilor extremisti, adica sovini, unguri, mincinosi pina la extrem (voi aveti tupeul sa vorbiti de antisemitism??), cei care va agatati de pulpana oricui va sufla in coarne. Orban de azi este mic copil fata de Kadar care, in 1958-1961, considera politica externa a Ungariei ca fiind o atributie a URSS. Ce e de asteptat de la astfel de oameni decit tamiierea Rusiei din toate pozitiile?

  13. @Anonim, singurul motiv pt care îmi pierd vremea cu tine e pentru a arăta lumii hidoșenia naționalismului care se ascunde în cetățeanul simplu.
    Romanii au dispărut de peste 1 mie de ani, iar Romania a fost un imperiu strălucitor al Europei – aceasta este prima mea afirmație cu privire la Romania.
    Dnii respectivi au o operă mizeră, plină de naționalisme tembele și (unii dintre ei) au fost antisemiți de seamă; m-aș insulta pe mine, considerându-i altfel.
    Dta vorbeai – fără probe – că rușii ard cadavre în crematorii, alimentând astfel ura rasială care duce la pletora de mesaje șovine cu privire la ruși.
    Orice clădire devine obiectiv militar când este preluată de armată; sunt filmări din Mariupol cu clădiri distruse care adăposteau tancuri; filmări în care tancurile aruncă în aer blocuri de unde ieșeau rachete; filmări în care rușii le lasă ajutoare civililor care-i înjurau.
    O altă dovadă de șovinism e să presupui că, dacă o rachetă cade – întâmplător până la proba contrarie – pe o clădire în care întâmplător se află civili, e pentru că rușii au vrut să-i omoare (avem rachete ucrainene peste piețele din Donbas; armata SUA care a spulberat zeci de copii într-o școală din Siria; aceeași armată a bombardat Bagdadul fără rețineri – cu alea cum facem?)
    Comunicatul Rusiei că nu a atacat portul de cereale nu s-a referit nicio clipă la obiectivele militare din Odesa (vezi că în filmările publicate de UA nu e niciun siloz sau vapor de cereale).
    Repet: RO e membră NATO, are viteji ca matale s-o apere, deci ce-ți pasă de vecini (sau nu ai încredere în puterea militară a NATO)?
    Prietene, adevărul nu poate fi rasist, șovin sau xenofob; el este adevăr și atât.
    Firește că moldovenii nu sunt români, pentru că sunt… moldoveni!
    „MOLDOVENÉSC: Care aparține moldovenilor sau Moldovei.”

  14. @ics:

    Tu ii dispretuiesti pe romani in general, precum si Romania, pe care ai acoperit-o numai de noroi, ceea ce este comportament golanesc, de sovin inrait. Din aceasta perspectiva, sigur ca iti sta in git un Aurel Pop, un Giurascu, un Iorga, si de aceea, ca orice derbedeu, recurgi la insulte.

    Nici de minciuna sfruntata nu esti strain. Cind am spus eu ca a insulta un rus pentru ca este rus nu este sovinism? Nu eu spun ca rusii (cei din armata rusa, aflati deci sub comanda, in interes de stat – asta ca sa nu te apuce iar excursia pe cararile cine stie carui delir de mitomanie) distrug obiective civile, ci presa care se afla la fata locului. Rachete care ajung prin blocuri, care lovesc piete, magazine, oare ce sa insemne? Ca peste tot, pina si in gradina vreunei babuste se afla o super arma ucraineana primita din Vest? Cit pret se poate pune pe spusele rusilor, cind, intii spun ca nu stiu nimic despre racheta care a lovit Odesa, iar apoi spun ca au vizat obiective militare?

    Nici o tara nu este la adapost odata ce are Rusia ca vecina. Istoria o arata dincolo de orice dubiu. Tot ce spui te arata ca un dusman inrait al romanilor si Romaniei. Spui de istoria scurta a romanilor, de comportamentul lor ilogic, una dintre mantrele hungariste dar si rusesti, chiar in ultimul tau comentariu. Inseamna asta altceva decit sovinism? Mai spui ca moldovenii nu sint romani. Este propaganda ruseasca de cea mai clara golaneala, prin grosolania falsului. Te bati cu pumnul in piept ca vorbesti doar documentat, dupa DEX. Te-ai uitat in DEX sa vezi ce inseamna ‘moldovenesc-moldoveneasca’?

  15. @Anonim,
    Eu disprețuiesc doar naționalismul (românesc, unguresc, ucrainean etc); doar unul cu minte puțină poate disprețui oamenii care au un act de identitate emis de un stat sau altul…
    Președintele Academiei Române vorbește în naționalisme scabroase; dacă se simte jignit de această afirmație, n-are decât să o spună și-l pun în față toate aberațiile pe care le susține.
    Într-o frază îmi spui că a înjura un individ cu cetățenie română este șovinism, iar în următoarea frază-mi spui că a înjura o persoană cu cetățenie rusă nu este șovinism… Hotărăște-te, amice.
    Dacă țin eu bine minte, dta spuneai – fără să ai probe (părerile nu-s probe) – că rușii au ucis civili; în caz că iar te-ai pierdut prin DEX, să știi că aceasta înseamnă șovinism: din cauza popularizării acestor tipuri de neadevăruri, publicul ajunge să-i numească „orci”, „ucigași”, „cioloveci”, „davai ceas” etc – toate având sensuri peiorative și alimentând sentimentele de ură națională.

    Ori suntem golani, ori nu mai suntem; dacă ți-e frică de faptul că Rusia se apucă de mers mai departe de Ucraina, înseamnă că nu ai încredere în faptul că RO – membră NATO – este la adăpost de orice atac neprovocat (parcă RU nu era în stare nici măcar să sară Niprul, iar ucrainenii făceau ravagii printre tancuri și avioane cu javeline, himarsuri (și murături), deci de ce ți-ai face griji?) și asta spune ceva despre modul ilogic în care românii s-au purtat în istoria lor scurtă; păi, eu să fiu un naționalist care urăște rușii (așa cum sunt dobitocii care mă tot contrazic), abia aș aștepta să scape Putin o bombă prin Deltă ca să mă înrolez în armata NATO și să-i spulber pă „orci” (sau voi sunteți viteji doar din spatele tastaturii?)

  16. @ics: Nu odata ai dat dovada de sovinism, de dispret fata de romani, vecin cu rasismul. Insusi faptul ca l-ai insultat grosolan pe presedintele Academiei Romane este sovinism. Pe cine vezi tu ca injura poporul rus? Poporul rus nu inseamna nici Stalin, nici Putin, nici Lavrov, care au purces chipurile la ‘operatii speciale’, de fapt invazii in regula pentru distrugerea unei tari care nu le accepta copita. Gravitatea momentului este aceea ca, odata Ucraina invinsa, vor urma altele la rind, ceea ce acum rusii nici macar nu se obosesc sa ascunda. Nu aveti decit voi, sovinii unguri, sa le lingeti ciubotele, daca va leganati iar cu gindul ca veti primi de la ei ce ati cersit lui Mussolini, Hitler, Stalin, Hrusciov, Gorbaciov, iar acum Putin.

  17. Dacă-i prost să mintă și să fure, n-are decât să o dea cotită.
    Nu, prietene, pe mine nu mă interesează decât de mine și de cei dragi mie.
    Insiști de fiecare dată să-ți arăți prostia în toată splendoarea ei; nu te-am văzut, acuzându-i de șovinism pe cei care înjură poporul rus… poate pentru că și dta faci parte din categoria lor?
    M-ai auzit pe mine, încurajând în vreun fel rasismul sau xenofobia așa cum face caracterul vostru (al naționaliștilor) scârbos?

  18. @ics:

    Ce face un ciocoi cind e pris cu furatul si minciuna: se vaita si o da cotita. Te lucreaza grija de altii. Mintuie-te intii pe tine de obsesii hungarist-sovine.

  19. Nu vă place deloc să învățați din istorie; cu cât veți mesteca naționalisme idioate, cu atât lumea vă va ține grumazul sub cizmă…

  20. @ics: Nu, ciocoiul este un pribeag adus de vint, pe care nu il leaga nimic de acest pamint decit banii pe care ii suge . Boierii aveau cultura. Tu est doar un sac cu minciuni si fumuri.

  21. @Anonim,
    Din termenii pe care îi alegi se vede că nu înțelegi nimic din istoria României.
    Ciocoiul era un servitor – un sclavele pământean – pus de boier să facă bani, exploatând resursele locale, or eu, prin ceea ce am spus, am arătat că sunt boierul, analfabetule.

    Poate că fac o teză de doctorat cu tema Transnistria, poate că am cumpărat o bucată de pământ și am de gând să mă mut acolo, poate că…

    Nu te chinui să înțelegi sensul mesajelor mele, pentru că trebuie să fii măcar peste media IQ a RO.

  22. @ics:

    Dar pe tine, ciocoiule, de ce te preocupa ce se petrece dincolo de Nistru?

    Pe ucraineni de ce i-ai uitat? Si ei sint in numar important, cam 23% in cifre rotunde.

  23. Daca Transnistria are ministru de externe-nseamna ca este o tara (mai ales c-are si parlament si guvern proprii) cu toate drepturile de-a îndeplini acte juridice valabile. Bravo lor so bafta!

  24. Nu înțeleg de ce-i preocupă pe români de teritoriile moldovenești!
    Pentru cel de la 22 IULIE 2022 LA 16:19,
    Compoziția etnică a Transnistriei este: 30% ruși, 30% MOLDOVENI (nu există picior de român în cadrul acelui grup etnic altul decât vreunul rătăcit).

  25. Refacerea imperiului Khazar, se face prin acest razboi al celor 2 rozete, care are ca scop principal omorirea a cit > creshtini drept pedeapsa ca in zona respectiva a fost inerent poate cel > antisemitism de pe glob. Cele 2 Imperii vor urmari ca shi 20 de ani ( dictonul lui Bruknere) incolo sa curetze zona de „nazishtii lor”, creatzii a totalitarismului, culmea tot de ballS Shevicii lui Pomponel Lenin & gashka lor, parashutatzi multzi din Vest ca sa faca lovilutzia lor din 1917. Daca Imperiul Tzarist acceptata negocieri shi aliantze, acum ahtia urmashii ai Revolutziei Mondiale Comunterniste, in nebunia lor se cred Stapini pe Planeta, ex.Alaska, samd. Poporul Rus a fost sacrificat ca shi acum pentru principiile oligarhilor , produsul final al kamunishtilor. Se pare ca este mult pina departe…,dar prostul nu este prost destul, pina nu este shi fudul, specific kamunishtilor cominternisti. Trist este ca mor ca shi in Marele Macel Mondial Pobeda=WW2, oameni absolut nevinovatzi…
    O zi buna.
    Con
    P.S. Au fost shi propuneri ca in zona respectiva, ca sa fie noul Israel, cu hartzi tiparite de anglo-saxo, dar s-a renuntzat, ei fiind minoritari, shi costuri prea mari neviabile. Acum cu experimente verificate ex.Gaza are = shanse >, goimii deja sunt alerga-tzi iepureshte, lasind casa, masa, familii, samd, ca sa devina zombii adevaratzi. ukraina, daca lupta cu adevarat, ar trebui sa refaca vechea granitza cu Romania, avind shansa trnsferurilor de teritorii…

  26. Pana si Transnistria, o caricatura de republica autoinventata, profita de conjunctura actuala unica pentru a-si rezolva treburile. Doar Romania lui Johanis tace cuminte. Nu mai vorbim de teritoriile romanesti aflate in stapanirea lui Zelensky (despre insula Serpilor a vorbit tot globul,era momentul unic in istorie ca toti sa stie ca este furata), la fel nordul emblema al Moldovei lui Stefan cel Mare care este pierdut pe veci.Dar Johanis nu a avut curajul ca atunci cand s-a dus la Chiev sa se incline cu respect in fata lui Zelensky sa-l intrebe de ce ii deznationalizeaza pe romanii bucovineni. Putea sa o faca mai ales ca erau de fata stapanii sai , neamtul si francezul.

  27. Daca rușii iau Odessa, Transnistria intră la pachet automat.
    Lăcomia UkrHainei își arată din nou efectele, a crezut că va lua și Sudul Basarabiei și Moldova de dincolo de Prut. In conflictul din Transnistria, urkhainii au fost impotriva românilor.
    In final, de UrkHaina se va alege cu praful. ?

  28. Mi se pare corecta decizia transnistrienilor! UE a inceput sa crape pe la cusaturi si va ajunge sa se destrame ca Imperiul Austro-Ungar. Ursuleasa recomanda untermenchen-ilor sa faca economie, sa mai stinga becurile , sa faca dus mai rar. Acum vor sa inceape sa puta a nespalati si occidentalii, ca destul ne-au batjocorit pe noi ca nu suntem igienici. Tot ce vrea occidentul este spatiul est european , dar fara est europeni , care ar urma sa fie matrasiti , intr-un fel sau altul, ori injectati , ori sacrificati intr-un razboi cu rusii .

  29. Prostanacul vaccinist de la 16:19 care a postat aceleasi porcarii sub alte nickuri, tetea si 1, inca nu a aflat ca in multe zone din Rusia lumea e foarte amestecata. Sunt peste 300 de grupuri etnice in Rusia. Compozitia etnica in Transnistria nu reprezinta nimic special.

  30. Povesti pentru mujici.
    S-ai bati 10 ani si nu se despart de R.Moldova si UE. In 2 zile ii termina ukrainienii. Cand 90% din comert il ai cu UE nu prea iti arde de putinistan.

  31. „Primind statutul de candidat la UE, oficialul Chișinău a pus capăt construirii de spații politice comune cu Tiraspolul. Nimeni nu poate vorbi în numele nostru”, a spus Ignatiev într-un interviu pentru RIA Novosti.

    Cetăţenii Transnistriei au votat pentru aderarea la Rusia, printr-un referendum din 2006.

    Președintele Transnistriei, Vadim Krasnoselsky, a oferit de șapte ori o întâlnire cu omologul său din Republica Moldova, Maia Sandu, pentru a discuta despre situația periculoasă de la granițe, dar aceasta a lăsat cu aroganță apelurile vecinilor săi fără răspuns.

    „Propunerea Transnistriei de aderare la Rusia nu este un fel de viitor nemărginit și îndepărtat, ci este o direcție în viitorul apropiat. Și pentru că acolo locuiesc oameni vorbitori de limbă rusă care ne sunt apropiați în spirit, trebuie să luăm în considerare această propunere cu seriozitate”, a declarat deputatul Dumei de Stat Dmitri Belik.

    Senatorul Alexei Pușkov: pentru a rezolva problema Transnistriei este important ca republica să aibă graniță cu Rusia. Singura posibilitate în acest sens este capturarea Odessei.
    „Trebuie să stabilim că orice apropiere între Moldova și NATO și orice încercare de a desființa operațiunea de menținere a păcii vor obliga Rusia să aplice măsuri diplomatice și de altă natură pentru protejarea PMR. Aceasta înseamnă că forțele armate ale Federației Ruse trebuie să fie pregătite să apere Pridnestrovie (Transnistria), inclusiv cu lovituri cu rachete, dacă începe agresiunea.

    Va fi necesar să se ia o decizie cu privire la Transnistria. Recunoașterea diplomatică a acestei republici este de mult așteptată. Moldova va obliga Rusia să facă acest pas”, a spus el la o masă rotundă în Consiliul Federației.

  32. Asta-i doar caterinca! Un sfert dintre astia trans au pasport RO si nu l-ar da nici in schimbul parintilor! E plina Europa de ei si va fi revolutie acolo in momentul in care s-ar rupe de Moldova si, implicit, de Romania si UE! Ia sa faca acum un referendum, sa ceara sa-si taie legaturile cu Romania. Ce mai surprize ar avea separatistii. Asa cum sunt acum, in Moldova cu moldovenii, sug la doua tate, la fel ca toti de-acolo, de pe ambele parti ale Nistrului, si n-o sa dea pasarea din mana pe cioara de pe gard. De ce nu s-a implicat Transnistria in conflictul din Ucraina? Poate pentru ca s-au dedat la dulceata conexiunii cu Romania?

  33. o treaba cinstita. Si moldova ar trebui sa intre in federatie, BRICS etc.

    prima data moldova sa se uneasca cu moldova, dupa care sa intre in federatie. Ca dobrogea intra automat siasa. Sa scape de tatarimea de ilfov si teleorman. Tatarime la care li se va cere pasapoarte cu viza aprobata, nainte de a li se permite presenta pa teritorii care nu sunt ale lor.

    aleagasar cenusa de neamu vostru tataresc de teleorman.

  34. Poate se reia ideea schimbului cu Bugeac . Intelegerea va fi facuta cu Ucraina , o probabilitate , o presupunere .

  35. Bre,inainte de asta s-a cerut Federatiei reinoirea pentru 230.000 de persoane a pasapoartelor care au expirat in timpul plandemiei..E clar cristal ca atata timp cat exista Transnistria si Gagauzia ,Republica Moldova o sa va vada ue cand o zbura porcul.Ghi-ni-on.Stiti cei interesant ? Transnistria nici macar nu-i a noastra de drept,e pamant ucrain .In 92 cand a cazut URSS-ul la impartirea granitelor s-a dat de ales..Ce vreti sa luati ? Transnistria sau Bugceacul ? Atunci niste minti crete din Chinau au ales Transnistria ca era cica zona industriala si valoare,pur si simplu au transferat un conflict mocnit ruso-ucrain pe seama rumanachilor -basarabeni fraierici si au facuto problema lor din pix de nu pot scapa nici pana azi.Ghi-ni-on.Au oare de ce nu propun Bucalele si Chisnaul din nou Ucraini sa-si ia Transnistria si sa se spele pe cap cu ea,la schimb cu Bugceacul? Pamantul lor ,conflictul lor bre.Noi nu avem decat sa primim moldovenii/rumanii din Transnistria si n-au decat aia sa se bubuie intre ei pe zeci de ani de asa vor.Probabil numai asa Republica Gagauza v-a sta linistita si cu timpul v-a deveni doar un judet sau tinut al Romaniei Mari..Orice alta masura prin forta inseamna pur si simplu conflict armat.Ghi-ni-on.

  36. Nu cred Sunt si saraci si inapoiati,ce sa faca cu Rusia? A,ca sunt cozi de topor,niste tristi nostalgici este altceva. Viitorul nu este cu Rusia.Doar daca ei vor sa traiasca in trecut.

  37. Corect. Frumos o să fie când occidentalii o să facă coadă la granița cu Rusia și rușii n-o să se uite nici cu curu la ei!

  38. Transnistria nu este recunoscuta de comunitatea internationala! Bine ca kosovo este recunoscut, desi a apartinut de veacuri de Serbia!

  39. Asta imi aduce aminte de un banc sexist.2 martori la in procescfe viol.Primul , in adolescent: ” pai, sa vedeți, Onorata Instanta, Dl aici de față a prins o pe dra si da-isida_isida-i!!!.Da multumim, tinere.Al doilea martor, un adult: Onorata Instanța, ce poate sa stie un copil? Lucrurile au stat altfel.Dl aici de față a prins o pe dra si DĂ-I !,
    ……si DA-I.!….si DA-I!
    Cam așa si cu junele Zdrelenski , Batranul Urs si nevinovata Ucropia.

  40. Deci o poceala de ‘republica ‘cu doar 30% rusi,restul ucrainieni 29% si romani32% si vreo 8% venetici bulgari,germani,evrei,se vrea republica rusa ?:))hai ca e tare..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.