Trebuie să știți asta despre vaccinul Johnson&Johnson

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat miercuri că vaccinul anti-COVID-19 al companiei americane Johnson&Johnson…

De (G.Z.)
Trebuie să știți asta despre vaccinul Johnson&Johnson

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat miercuri că vaccinul anti-COVID-19 al companiei americane Johnson&Johnson…

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat miercuri că vaccinul anti-COVID-19 al companiei americane Johnson&Johnson poate fi utilizat ca doză de rapel („booster”) dacă au trecut cel puţin două luni de la administrarea primei doze la persoane cu vârste de peste 18 ani, transmite AFP.

„Recomandarea vine în urma datelor medicale care arată că o doză ‘booster’ a vaccinului anti-COVID-19 Janssen, administrată la cel puţin două luni după prima doză inoculată la persoane adulte, a determinat o creştere a nivelului anticorpilor împotriva SARS-CoV-2. Riscul de tromboză în asociere cu o trombocitopenie (STT) sau cu alte efecte indezirabile foarte rare după doza ‘booster’ nu este deocamdată cunoscut şi face obiectul unei monitorizări atente”, a anunţat EMA într-un comunicat.

Acesta este cel de-al treilea vaccin anti-COVID-19, după cele dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi Moderna, care va putea fi utilizat ca doză „booster” în Uniunea Europeană la persoane adulte.

Așadar EMA recomandă ca vaccinul Johnson&Jonson să fie administrat ca doză „booster” la cel puţin două luni după inocularea cu prima doză a acestui ser.

Comitetul pentru Produse Medicale de Uz Uman (CHMP) din cadrul EMA a ajuns totodată la concluzia că o doză „booster” a vaccinului Johnson&Johnson poate fi administrată după cele două doze ale unuia dintre vaccinurile cu ARN mesager autorizate în Uniunea Europeană, Pfizer şi Moderna.

Administrarea unei doze „booster” cu un vaccin anti-COVID-19 diferit de serul primit în cadrul schemei iniţiale de imunizare generează în anumite cazuri o reacţie imunitară mai puternică, potrivit autorităţilor medicale europene.

Până în prezent, EMA a autorizat patru vaccinuri anti-COVID-19 pentru adulţii din Uniunea Europeană: vaccinurile cu ARN mesager dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi Moderna şi vaccinurile cu vector viral create de AstraZeneca şi Johnson&Johnson.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. E un fel de a face Kumbaya, toți producătorii sa fie mulțumiți. Mă tată, înainte să vaccinezi omul dus 2 luni, din nou, nu trebuie un test care să măsoare nivelul de anticorpi înainte și apoi după? Daca nu e fleașcă toată chestia. Mai vreți să aibă cineva încredere în voi :D Clar că cei care ne conduc au mintea și logica la niveluri negative.

  2. E corecta observatia. Nimeni nu stie cate doze poate suporta organismul uman, fiindca sunt multe variabile, iar unele par ca n-au nicio treaba cu stiinta. Pana una alta, asteptam vaccinurile full-option, din alea de Faci unul si te tine intreaga viata. Acum pare c-am trecut la serurile low cost, din care faci trei-patru pe an. Un fel de ,,imunizarea saracului”.

  3. Porcărie fara seamănă ! Toate țările europene și nord-americane s-au aliniat și au închis la propriu și la figurat gura specialiștilor care s-au opus trendului guvernamental. Ce sa fie, ce sa fie ??

  4. Initial, a fost vorba ca-i doza unica. Multa lume, satula de nebunia aceasta, l-a facut sa se stie scapata de o grija si sa nu mai repete rapeluri/boostere. Acum se vede ca promotorii acestui ser experimental nu au avut de gand sa se tina niciodata de cuvant. Au zis ca-i sigur, fara reactii adverse, ca previne imbolnavirea…s-a vazut in statistici cat de sigur este si cat de bine „previne” transmiterea si imbolnavirea, mai mult, chiar, se pare ca face praf imunitatea naturala, generand nevoia de rapeluri/boostere de cateva ori pe an si aducand o multime de bani in buzunarele big pharma. Acum au bagat boostere si la cel in doza unica de la J&J. Oare ce mai au de gand sa faca si la cate rapeluri rezista organismul uman?! ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.