Trei soldaţi NATO, ucişi în Afganistan

Şase membri ai coaliţiei NATO, trei soldaţi şi trei civili, au fost ucişi sâmbătă în două atacuri comise în sudul şi estul Afganistanului, au anunţat ISAF, forţa armată a NATO în această ţară, şi armata americană. Atacul cel mai sângeros a avut loc în provincia Zabul, teritoriu instabil situat în sudul Afganistanului, unde, conform site-ului ISAF, sunt staţionaţi soldaţi români şi americani, relatează AFP, citată de Agerpres.

În atacul de la Zabul au murit trei membri ai ISAF şi doi civili aparţinând coaliţiei, conform unui comunicat dat publicităţii de ISAF, care nu a precizat naţionalitatea soldaţilor ucişi.

În al doilea atac al insurgenţilor, în estul Afganistanului, a murit un civil american, a indicat armata americană într-un comunicat, fără mai multe precizări.

Coaliţia nu a mai suferit asemenea pierderi de aproape opt luni, comentează AFP. La 8 iulie trecut, şapte din soldaţii săi au murit în incidente diferite în estul şi sudul ţării.

Atentatul de la Zabul a fost revendicat de talibani pe site-ul lor Voice of Jihad.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.