' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3e%3c/svg%3e){kind=small}
Trenul cu proști trece în fiecare seară prin mica noastră gară. Noi ne bulucim pe peron, căscăm gura, uite-l pe acela de la PS, uite-l pe acela de la PNL, uite-l pe acela de la UNPR, uite-l pe acela de la USR și așa mai departe. Noi zicem că-i plin trenul cu proști dar să vă zic de ce zicem așa. Zicem așa pentru că oamenii din trenul ăsta nu știu să trăiască. Se îmbată cu apă rece că sunt mari și tari dar în adevăr ei nu știu să trăiască.
În primul rând, toată ziua umblă după averi grase, după șmecherii cu diamante și petrol, trag tare să se îmbogățească și în final crapă cu toții, ceva de speriat. Își trag preșul de sub picioare unii altora, își toată nervii în campanii electorale aberante, fură cu toptanul și mint de îngheață apele. Bagă fitile oriunde ar fi și oricui se nimerește, orice ar fi.
Se pârăsc. Se bârfesc. Se păruiesc. Sunt aroganți, mofluzi, sperioși, ticăloși, demenți, nebuni, săriți de pe fix. Își construiesc palate și monumente funerare din marmură și aur. La urmă de tot, nimănui nu-i mai pasă de ei, îi uită lumea. Și ce-au realizat? Un pahar de cognac cu gheață. O gagică mișto. Niște laude mieroase pline de ipocrizie de la niște subalterni mai ticăloși decât ei. O pârnaie ca lumea că asta e obligatorie, acolo, un an, doi, trei, după putință. Asta e viață? Păi nu sunt proști oamenii ăștia din trenul cu proști?
Nimeni nu trebuie să piardă trenul ăsta!
Toți ar trebui să meargă o stație sau două cu trenul ăsta să bage la cap. Trenul vine și se duce și cară cu el tot felul somități politice naționale sau internaționale. Că ce zic eu e valabil pe toată planeta. Lumea se bulucește pe peron când vine trenul. Oamenii, zevzeciți și aiuriți aplaudă și strigă urale ca la iarmaroc. Toți se prostesc. Apoi, tenul pleacă într-o direcția a lui, necunoscută și se face liniște. Ne cărăm cu toții acasă, cu mic, cu mare.
Ne așezăm la televizor și ronțăim floricele de porumb și istoria trece nemiloasă peste noi, cine să ne ia în seamă. Acum, ce să zic, aseară a venit trenul dar era plin de extratereștrii. Ăia, fraierii, nici nu aveau habar în ce tren s-au urcat. I-a păcălit careva, le-a dat altă destinație, alte bilete, i-a fraierit. Noi ne uităm la ei, ei se uită la noi. Râdem unii de alții ca niște proști. Ei râd de noi, noi râdem de ei.
Asta e, pe toate planetele din cosmos, e aceeași piesă de doi lei. Așa e făcut universul ăsta, de tot râsul. Mă rog, trenul se pune în mișcare și, ce să vezi, cum trece dincolo de bariera de la marginea orășelului nostru sare în aer cu totul, nu mai rămâne nimic din el, nici din mecanic, nici din controlorul de bilete și nici din extratereștrii, asta a fost, a zis ceva la știrile de noapte la televizor și gata. Or să aducă un alt tren, unul mai ochios și mai încăpător pentru că lumea e plină de proști.
,,Un grup de debili se deplasau de-a lungul orasului cu capul inclinat,leganat si eu m-as fi alaturat acestui alai atat de demn de a fi iubit pentru totdeauna”(Peter Handke- Imagini ale reinceputului”. Observ, domnule Bufnila, ca prostii din trenul ala SF ne considera pe toti muritorii de rand…idioti.Insa,dvs. in mod fascinant(fantastic, nu?) descrieti prostul,nu poetic precum au facut W.Faulkner,Anne Hébert ori Suzanne Jacob ci calatori intr-un tren pe care nu vor sa-l abandoneze si care cred ca voiajul lor politic este perpetuel.Se pare ca suntem intr-o retorica a ,,nebunului predator” si a ,,idiotului nevinovat”(cum spunea Julie Ouellet intr-un studiu literar intitulat ,,Retorica idiotului”.Insa un prost care nu vrea sa coboare din tren poate deveni un nebun ceva de speriat!
Gina – Ce frumos! La țărmul mării nu este niciodata liniste. O fi nu mai la țărm?
Cine mai are timp să se întrebe ce-i cu noi pe aici, ce atâta agitație, pentru ce atâta luptă, de ce atâta zbatere? Nu mai rămâne timp de întrebări când timpul tot e ocupat cu învârtirea roților acestui tren de neoprit, acestui car neobosit. Doar așa, ca prin vis, precum ne trec înaintea ochilor peisajele în fuga trenului, așa ne trece prin gând o întrebare la fel de fugitivă precum peisajele ce vin și trec prin fața noastră: oare nu suntem cu toții proşti, nătângi, buimaci, bezmetici? Oare nu ratăm ceva esențial? Cu mic cu mare, la grămadă, cu tot ce mișcă și ascultă hipnotizat ticăitul obsesiv al ceasornicului ce învârte lumea, cu leul și balena, vulturul și șarpele, lupul și oaia, șoarecele și pisica, pomii și norii, pietrele și râurile, și noi, oamenii mari și mici, importanți și simpli, bătrâni și tineri. Dacă am tăcea o clipă, am putea auzi un glas care ne-ar da și răspunsul, o voce ce vine dinlăuntru, de foarte departe, de dincolo de orbitele tuturor astrelor. Dar tăcerea este imposibilă în lumea asta, și glasul din noi strigă în zadar și nu îl auzim, căci la țărmul marii nu este niciodată liniște.
Planeta aleargă nebună în jurul soarelui, iar soarele orbecăie bezmetic prin galaxie în carul lui de foc. Galaxia se învârte împreună cu alte galaxii prin univers pe rutele fixate de la începutul timpului. Dansul galactic nu se oprește niciodată, decât o dată cu timpul. Pământul își urmează și el cursul imperturbabil. Periheliu, afeliu și iar periheliu, echinocții și solstiții, iar și iar, cu frunze ce cad și boboci roz, cu ploi și ninsori, cu zile toride și nori împinși de vânt de la nord la sud, de la est la vest și înapoi. Pe pământ, leul mănâncă antilopa după ce a alergat-o prin savana cu ierburi înalte. Pisica pândește șoarecele până când îl prinde dintr-un salt și îl mănâncă după ce se joacă cu el. Vulturul ocheşte șarpele în iarbă și se repede spre el ca un fulger. Îl înhață, îl duce în gheare în văzduh și de acolo la cuibul de pe stânci, lăsându-l puilor să-l sfâșie. Păstorul paşte oile pe pășune la munte toată vara, spre toamnă se întoarce cu ele la iernit, jos în sat. Așa face mereu, de milenii, suie și coboară, la deal și la vale. În apă, peștele mare îl înghite pe cel mic. Și val după val se lovește de țărm urmându-i alte infinite valuri ce se sparg zogomotos unul după altul de țărm și se topesc apoi în marea cea mare și amară. La țărmul mării nu este niciodată liniște.
„Și ce-au realizat? Un pahar de cognac cu gheață. O gagică mișto. Niște laude mieroase pline de ipocrizie de la niște subalterni mai ticăloși decât ei.”
-la maimutzoizi asta se numeshte „distantzare sociala”,
„eruditzie” fatza de gunoaiele parintzii si bunicii lor.
(se poate si cu un nobel trishat la gaura din ozon).
Trenul cu prosti trece in fiecare seara prin Mica Roma. O oaste de curioși se înghesuie ca sa-i vada cum stau aliniați la geam si fumează țigări cubanez. Din fiecare vagon, voci baritonale li se adresează nepoliticos celor de pe peron: ce va tot holbat la noi, proștilor? După care prostii din vagoane si cei de pe peron, continua sa se urască reciproc în tacere. Spre deosebire de cei de pe peron, care nu-nteleg că rolul lor este de a le înlesni urcarea proștilor in vagoane, cei din vagoane se fac ca nu-nteleg nimic. De aceea un fir nevăzut ii leagă pe unii de alții si un sentiment de invidie ii cuprinde, de fiecare dată,pe cei de pe peron,la vederea trenului si de dezgust pe cei din tren la vederea peronului. Si, ca un facut, de fiecare dată cand pășesc pe drumul care-i duc haotic spre casa iluziilor, se tot intreaba: cu ce oi fi eu mai destept decât prostii din vagoane de nu reusesc sa urc si sa călătoresc niciodata in ele? Doamne, oare nici pe trepti nu suntem demni sa călătorim? Acestor intrebari, le răspunde de fiecare dată o voce venită din neant: nu ma mai întrebați pe Mine, întrebați-i pe cei serviciile românești si străine. Și ca o ciudățenie a inteligenței, din cand in cand, cate o persoana aflata pe peron se întreabă retoric: oare de ce vedem in fiecare seara alte si alte figuri la geamuri in timp ce noi, cei care venim ca sa-i vedem suntem de fiecare dată aproape aceleasi chipuri? După care, cu nonșalanță binecunoscută, isi deschid telefonul ca sa vada daca maine plouă si trebuie ca sa-si ia umbrela cu ei, pentru s urmari filmul sau spectacolul absurd cu prostii de pe peronul vietii. Viață pe un peron, cu Evita Peron si Peron stangaîmprejur.