Trianon – 100. Iohannis – 4

La o sută de ani de la semnarea documentelor de la Trianon, avem cel mai bun aranjament de securitate din suta aceasta de ani. Şi noi, şi Ungaria, sub „umbrela” NATO. Am mai fost sub o unică „umbrelă”, în Tratatul de la Varşovia, dar cine – Doamne, fereşte! – ar regreta-o?

Asta nu înseamnă că n-am putea empatiza cu maghiarii, care nu au aceleaşi motive să se bucure de sistemul de garanţii de securitate consacrat de NATO, dar au şi ei motivele lor să nu regrete Tratatul de la Varşovia.

Ne-a dat Dumnezeu norocul trist de a sărbători semnăturile de acum o sută de ani sub „umbrela” locală a unui preşedinte colhoznic, care a făcut pipi în izmene de frica acestui moment. Unul îngrozit de lanurile de horticultură şi prost şcolit, de vreme ce ar putea crede că horticultura ar fi un cult horthyst. Nu l-a dus mintea mai departe de lanurile de secara fricii, o floare de rahat. A ţinut să producă un incident diplomatic cu premierul Viktor Orban în aşa fel încât orbanul nostru să nu mişte deloc, da’ deloc, deloc, deloc, în frontul care ar fi putut deranja sensibilităţile comemoratorilor din Ungaria.

Bravos, raţiune!

Ce-ar fi făcut chiorban de la Cotroceni, împărat peste doi orbani, dacă un fel de Nicolae Iorga i-ar fi scris un discurs la fel de magistral precum acela pe care l-a ţinut premierul Ungariei spre a comemora suta lor de ani de suspine? Ce’ş copil?! L-ar fi aruncat la coşul de gunoi! Mai bine tăcerea decât scrâşnetul dinţilor prost cititori.

Noroc, aşadar, că preşedintele nostru ştie să scrie, dar nu ştie să citească. Cine ştie ce interjecţii jignitoare ar fi ieşit printre dinţii săi nededulciţi la proza iorghistă?! Noroc, de fapt, că talentatul domn Iorga s-a reîncarnat la Budapesta şi a scris pentru Viktor Orban un discurs de nota 10.

Discursul lui Viktor Orban și muțenia lui Iohannis

Tăcerea de nota 4 a ceapistului nostru de la Cotroceni are şi ea măreţia ei. E un fel de proză freudiană de acte manqué: passez, madame passée… Să lăsăm trecutul în colbul lui. Să nu necăjim prezentul cu praful nostru!

Acuma, eu atâta îmi doresc. Să nu-l apuce o gelozie napoleoniană pe colhoznicul nostru şi să nu se pornească a-l porcăi pe Iorga că s-a reîncarnat unde nu trebuia să se reîncarneze. Că nu-i greu să spui, scrâşnit, că face afaceri secrete cu unguri ori că s-a înţeles cu Viktor Orban să dea Ardealul ceangăilor.