Trianon: primii 101 ani (I)

20 August, ziua Sf. Ştefan – regele întemeietor al Ungariei apostolice, cu a sa relicvă a mâinii drepte, Szent Jobb, sau Sâniob (cum i s-a zis, din vechime, pe româneşte), e, pentru mulţi, una dintre cele mai frumoase sărbători naţionale din centrul şi sud-estul Europei. Asta pentru simplul motiv că celebrarea se desfăşoară, invariabil, pe o vreme plăcută de vară târzie, de care numai 23 August – la noi, ori 9 Septembrie – la bulgari, mai aveau parte. O astfel de atmosferă, în care un fior patriotic să se îmbine cu petrecerea în aer liber, în România, doar pe 10 Mai, până în 1948, se mai putea întâlni. Din această perspectivă, niciodată nu e prea târziu pentru a susţine contrabalansarea tandemului 30 Noiembrie & 1 Decembrie, prin declararea drept zile naţionale nelucrătoare şi a cuplului 9 & 10 Mai (Independenţa şi Regalitatea), când micii, berea şi festivalurile „de după“ s-ar împleti mai firesc cu relaxarea inerentă unor zile libere.

Fiind vorba de un personaj istoric canonizat de Biserica Romano-Catolică, ziua de 20 August a ungurilor a implicat şi procesiuni religioase şi mise, care au un caracter oficial de stat din vremea împărătesei Maria Terezia – după unii, sau începând din 1818 încoace – după alţii, cu excepţia primilor ani ai regimului comunist. Imediat după Marea Unire, cum dioceza de Cenad, avându-şi sediul episcopal la Timişoara, rămasese cu teritoriul divizat între Ungaria, Serbia şi România, o astfel de slujbă, oficiată la 20 august 1921 de către episcopul Gyula Glattfelder, a făcut obiectul unei fronde la adresa autorităţilor române, ce interziseseră precipitat pomenirea sfântului. Titularul scaunului avea să se mute oficial la Seghedin, odată cu crearea unei noi episcopii acolo, după doi ani.

In 2020, festivităţile de la Budapesta prilejuite de aniversarea Sf. Ştefan s-au derulat în contextul împlinirii a 100 de ani de la semnarea, la 4 iunie 1920, a tratatului de pace cu Ungaria, la încheierea Primului Război Mondial, în zisa Galerie des Cotelle (numită astfel după autorul celor mai multe dintre picturile ce-i ornează pereţii şi care este folosită şi în zilele noastre pentru recepţii la nivel înalt) din Palatul Marelui Trianon de la Versailles. Pe 20 august trecut, pe strada Constituţiei [Alkotmány utca], înspre locul în care aceasta „dă“ în Piaţa Kossuth [tér] din faţa Parlamentului ungar, privind spre faţada clădirii opusă Dunării (şi pe care, ani de zile, de la o fereastră din preajma intrării, a fost arborat un drapel secuiesc), premierul Viktor Orbán, în prezenţa altor înalte oficialităţi, a inaugurat „Memorialul unităţii naţionale ungare“ [Nemzeti Összetartozás Emlékhely].

Acesta nu este un simplu monument, ci un complex arhitectural şi urbanistic foarte interesant, menit să evoce, poate chiar şi peste sute de ani, Ungaria „milenară“ şi flacăra nestinsă a naţionalismului maghiar, destinat să nu renunţe nici peste milenii la ideea „păcii-dictat“ şi a nedreptăţii făcute maghiarimii prin Trianon. In centrul memorialului, la o adâncime de câţiva metri, spre strada Honvéd, chiar arde o flacără eternă, vizibilă doar prin fisurile din blocul de granit amplasat în acel spaţiu subteran. Evident, cele şapte bucăţi ale paralelipipedului, sugerate şi în partea de sus, la nivelul pietonal, reprezintă teritoriile anexate de statele succesorale actuale.

La 1920, Ungaria avea doar patru vecini: Austria, Republica Cehoslovacă, România şi Regatul SHS (Jugoslavia de mai târziu), însă din ansamblul fostei Transleithanii habsburgice două părţi mai mici aveau să revină, în cele din urmă, Italiei (21 kmp cu oraşul-port Fiume, Rijeka din Croaţia zilelor noastre) şi, respectiv, Poloniei (589 kmp, în nordul Munţilor Tatra, ca soluţie a diferendului cehoslovaco-polon asupra graniţei comune din anii 1920-1924), deşi statul polonez nu a ratificat Tratatul de la Trianon, fără ca prin aceasta să-i fie împiedicată intrarea în vigoare.

Două dintre ţările beneficiare ale restrângerii statului ungar spre limitele propriului bloc etnic după Primul Război Mondial nu se mai regăsesc de aproape trei decenii pe harta Europei. Este vorba de Cehoslovacia (căreia i s-a atribuit 21,85% din teritoriul antebelic al Ungariei) şi de Jugoslavia (7,37%), astfel încât moştenirea antagonismelor şi a idiosincraziilor a fost preluată de Slovacia (48.960 kmp) şi Ucraina (12.777 kmp), respectiv de Serbia, Croaţia şi Slovenia (20.829 kmp, în total, dar fără regatul zis Triune, al Croaţiei-Slavoniei şi Dalmaţiei, de 42.541 kmp, aflat doar în uniune personală cu regatul ungar). In acelaşi timp, Burgenland-ul (3.965 kmp), provincie federală austriacă constituită după reglementarea prin plebiscitul din 14-16 decembrie 1921 – singurul aplicabil, dar numai în anumite zone, în privinţa noilor frontiere ale Ungariei (soluţie firească, însă nu fără convulsii cu iz naţionalist, adoptată de conferinţa păcii, dat fiind faptul că era vorba de două ţări înfrânte) şi teritoriile unite cu România (102.282 kmp, după rezultatele definitivate în anii ’20 ai secolului trecut) întregesc suma cedărilor la 189.423 kmp. Conform datelor statistice oficiale ungare pentru toată perioada 1924-1938, Ungaria ar fi rămas doar cu 93.073 kmp, mai pierzând, ulterior, în virtutea Tratatului de pace de la Paris din 10 februarie 1947, alţi 75 kmp în favoarea Cehoslovaciei, în capul de pod de la sud de Bratislava.

In faţa unor asemenea pierderi impresionante (nu puţini unguri nu contenesc să constate maliţios că, în urma Trianonului, România le-ar fi luat mai mult decât le-a rămas, ca teritoriu, în ţara restrânsă pe care, de atunci încoace, o numesc Csonka Magyarország, adică „ciuntită“), simbolistica dedicată tratatului respectiv n-a fost cu nimic mai prejos, căci 1920 echivalează cu o a doua mare catastrofă din istoria ţării, după bătălia de la Mohács din 1526. Cea mai la îndemână reprezentare a fost aceea a conturului Ungariei Mari (cu sau fără Croaţia, în funcţie de bunul plac al comisionarului) pur şi simplu crucificat. Dincolo de cele peste o mie de monumente dedicate păcii din cuprinsul ţării, memorialul inaugurat acum un an, cu oarecare întârziere, căci ar fi trebuit să fie gata la data centenarului, se înscrie şi el în filosofia trăirii într-un „veşnic parastas“ (după expresia atât de inspirată a unui prieten de-o viaţă, istoricul R.N.Dolea), sindrom care a degenerat spre 1 decembrie 2016, atunci când diplomaţia ungară le-a interzis reprezentanţilor de peste hotare să participe la recepţiile organizate cu prilejul sărbătorii naţionale a României. Caz, poate, unic în analele diplomatice [în gara Anhalt din Berlin, în noiembrie 1940, când Molotov, şef al guvernului URSS, a fost primit oficial în Germania, toată protipendada nazistă n-a avut încotro şi a ascultat Internaţionala, imnul de stat sovietic, mimând minimul respect, şi, tot aşa, după câteva luni, ministrul japonez de Externe şi delegaţia sa au făcut-o la sosirile lor la Moscova, deşi Reichul German şi Japonia erau cele două state fondatoare ale Paktului Antikomintern], motivul invocat în 2016 fiind acela că „maghiarii nu au nimic de sărbătorit“ în legătură cu 1 Decembrie 1918.

Chiar şi Arh.Tamás Wachsler, coordonator al Programului Steindl Imre (după numele creatorului emblematicei clădiri a parlamentului ungar) şi responsabil al proiectului noului ansamblu comemorativ şi peisagistic, a susţinut, într-un articol dedicat evenimentului din august, că blocul în sine, flacăra veşnică şi promenada înclinată, largă de patru metri şi lungă de circa o sută de metri, străjuită de pereţi în care sunt încastrate cele 12.485 de plăcuţe de granit având inscripţionate denumirile în limba maghiară ale tuturor localităţilor regatului Coroanei Sf.Ştefan, aşa cum ele figurau în nomenclatorul publicat în 1913, „invită, în mod conştient, la ideea unei înmormântări şi a unei învieri“.

S-ar părea că învierea e un concept larg utilizat în discursul public din Ungaria. Acum un an, la centenarul Trianonului, premierul Orbán le-a prezis ungurilor că într-un răstimp de douăzeci şi cinci de ani se vor mântui. Dacă nu s-a referit la râurile de lapte şi de miere ce vor inunda câmpia Panoniei, atunci unora li s-o fi insuflat temerea, sau speranţa (depinde din ce parte privesc), că acesta e termenul până la împlinirea căruia tratatul va fi revizuit.

In grabă, dată fiind relativa încălcare a regulilor de tranzit prin Ungaria impuse în pandemie, am încercat să o regăsesc printre plăcuţe pe aceea care poartă numele satului strămoşesc de pe valea Mureşului inferior – Solymosvár, dar nu am izbutit. Plăcuţele de granit sunt aşezate aleator, iar în privinţa mărimii scrierii gravate, multe aşezări modeste sunt scrise cu litere destinate marilor municipalităţi. M-am mulţumit să identific denumirea maghiară a baştinei „sfinxului de la Bădăcin“, după cum era pomenit, uneori, în presa interbelică, Iulia Maniu, făuritor al Marii Uniri – Szilágybadacsony, satul său românesc din inima Sălajului. Am căutat, apoi, numele aşezării (turceşti) de pe insula Ada-Kaleh, ce fusese anexată la Ungaria chiar în acel an de dinaintea izbucnirii Primului Război Mondial, printr-o manevră îndrăzneaţă a reprezentantului guvernului de la Budapesta în comitatul/judeţul Caraş-Severin (rămasă nerecunoscută pe plan internaţional), sub denumirea de Új-Orsova, adică Orşova Nouă. Neapărând nici în nomenclatorul din 1913, tipărit în februarie, când insula nu-şi schimbase, încă, statutul de teritoriu otoman ocupat, se prea poate să nu fi fost inclusă în memorial, ca şi cele 42 de sate cuprinse în aria de rectificare a graniţei din Carpaţi petrecută după semnarea păcii separate de la Bucureşti din 7 mai 1918.

In Ungaria, la 1898, a fost adoptată o lege prin care nu s-a mai admis decât folosirea unui singur nume oficial pentru localităţile rurale, punându-se capăt dualităţii de până atunci, în care numeroase oiconime româneşti ori nemţeşti apăreau în acte sau legi. Aşa au dispărut multe dintre cele ce aveau prefixele Oláh- şi Román-, precum şi aproape toate cele cu terminaţiile –est sau –esd, cu excepţia notabilă a denumirii satului Rumunyest. In acelaşi timp, numai în Banat pot fi citate situaţii de genul: Radmanyesd a devenit Radmanóc, Tergovest – Vásáros, Leokosest – Lökösfalva, ori Baszest (actualmente localitate componentă a oraşului Făget sub numele de Begheiu Mic) s-a metamorfozat în Bázosd. Cât despre bătrânul sat de sub cetatea Şoimoş, denumirea istorică de Solymos fusese, deja de ani buni, înlocuită de cea cu oarecare rezonanţă maghiară. Acestea fiind zise, acelora care vor ca plăcuţele să le spună efectiv ceva li se recomandă să ştie bine ce caută şi să aibă destul timp la dispoziţie.

Ceea ce poate fi acum admirat în preajma impunătoarei clădiri a parlamentului de la Budapesta nu e chiar cel dintâi ansamblu comemorativ al păcii de la Trianon amplasat în zonă. Primul dateză din 1921, două plăci fiindu-i adăugate, în 1928, şi conţinând mesajele de simpatie şi de încurajare a curentului revizionist îmbrăţişat, deopotrivă, de popor şi de cercurile conducătoare ale sale. Una avea inscripţionate spusele lui Mussolini („Le trattate non sono eterne!”, adică „Tratatele nu durează veşnic“), cealaltă – titlul editorialului din ziarul londonez Daily Mail, publicat la 21 iunie 1927 şi scris chiar de lordul Rothermere, proprietar al trustului de presă („Hungary’s place is in the Sun”, sau, mai pe româneşte, „Locul Ungariei e sub Soare“). După patru ani, la 6 octombrie 1932, în spaţiul larg al Pieţei Libertăţii [Szabadság tér] din apropierea parlamentului, a fost amplasat un nou monument finanţat de acelaşi Rothermere, cel al „Durerii Ungariei“. S-a considerat nimerit ca pe soclu (distrus în 1945) să fie gravată explicaţia sculpturii executate de francezul Guillaume, a cărei traducere suna astfel: „Această statuie simbolizează durerea Ungariei, căreia i s-au răpit copiii la Trianon. Dar al prietenului naţiunii maghiare, Viscount Rothermere“.

Cât despre revizuirea graniţelor instituite la 1920, vreme de două decenii s-a impus doctrina Sfintei Coroane, considerată drept unicul posesor de drept al teritoriilor pierdute şi, prin urmare, în măsură să le şi revendice, în numele propriu şi nu al Ungariei! Tot procesul dezmembrării şi-a găsit imediat expresia în cele patru statui amplasate în aceeaşi piaţă, marcând cele patru puncte cardinale agresând Ungaria „milenară“. Evident, spre est, compoziţia sculpturală Kelet (Baba Clontzu şi victima sa) nu constituia decât o evocare avant la lettre a pasajului halucinant din discursul premierului Orbán, ţinut cu ocazia centenarului, la 6 iunie 2020, în complexul Magyar Kálvária de lângă oraşul Sátoraljaújhely. Deşi a început prin a deplânge faptul că „Mergem din nou pe Drumul Crucii“, la un moment dat, în contextul citării proastelor relaţii cu Ucraina şi cu România, acesta a afirmat că „sub povara vecinului de la răsărit… se cutremură pământul“, fără a fi prea clar dacă figura de stil se referă la seismicitatea zonei Carpaţilor de Curbură, ori la pretinsa oprimare a maghiarilor.

In centrul aceleiaşi pieţe a Libertăţii, un complicat aranjament floral, incluzând conturul Ungariei Mari cu cursurile celor patru fluvii – Dunărea, Tisa, Drava şi Sava – care, după unii heraldişti, ar fi sursa de inspiraţie a benzilor argintii din stema ţării, a fost, timp de ani buni, bordat de jur-împrejur, de Credo-ul maghiar, compus tot din flori şi care, recitat în cor în toate şcolile de stat, de două ori pe zi, în perioada interbelică, s-a întipărit în minţile şi sufletele tuturor tinerilor unguri: „Cred într-un singur Dumnezeu / Cred într-o singură patrie / Cred într-un adevăr divin etern / Cred în învierea Ungariei, Amen!“ Cu o asemenea înverşunare, concluzia firească a fost sintetizată în numai patru vorbe de largă circulaţie în acea epocă şi care evocau tot patosul curentului revizionist prin lozinca: „Aşa a fost, aşa va fi!“

In anul 1933, tânărul de 18 ani Patrick Leigh Fermor, ajuns, după decenii, unul dintre cei mai elogiaţi scriitori britanici în domeniul literaturii de călătorie, a efectuat o excursie pe jos de-a lungul Europei, având drept destinaţie Istanbulul. Pe baza notiţelor şi a impresiilor acumulate, a scris o serie de cărţi, dintre care „Intre păduri şi ape“, publicată abia în 1986, se referă la porţiunea traseului de la intrarea în Ungaria, pe la Esztergom, şi până la Porţile de Fier. Nevoit să treacă în România la bordul unui tren între Lőkösháza si Curtici (gara fiind numită, pe atunci, pentru câţiva ani, Decebal), a consemnat succint că, la un deceniu şi jumătate după unirea Ardealului, graniţa româno-ungară era „cea mai detestată frontieră din Europa“. Explicaţia consta în faptul că „pierderile Ungariei faţă de Cehoslovacia şi Jugoslavia, spre deosebire de Transilvania, erau amare, dar simple şi periferice“, făcând şi precizarea că termenul geografic ce desemnase spaţiul intracarpatic se extinsese, ca fiind cel mai la îndemână, asupra întregului teritoriu dintre Vechiul Regat al României şi noua graniţă din Câmpia Tisei. S-a petrecut acest fapt atât în limba maghiară, pentru Erdély, cât şi în limbile de circulaţie internaţională, în timp ce în română, începând din perioada interbelică, Transilvania propriu-zisă, Banatul, Crişana şi Maramureşul erau amalgamate în cuvântul Ardeal, a cărui semnificaţie de demult, citată în secolul XVII de hulitul Simion Dascălul, era cu totul alta. Cu două excepţii notabile în epocă: Iorga, în lucrările sale folosea termenul Ardeal şi Banat, respectiv Maniu, care, în discursuri, nu uita să includă şi Sătmarul în înşiruirea provinciilor din vestul României.

La o sută de ani şi mai bine după semnarea tratatului de pace din 1920, Trianonul pare a se limita la o chestiune româno-ungară. Tot ce a fost insuportabil în privinţa graniţelor trasate Ungariei prin Tratatul de la Trianon s-a transferat în relaţia acesteia cu statul ce a înglobat un Ardeal mult extins spre Tisa, devenit mai mare decât Ungaria însăşi, pe baza hotărârii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia şi a confirmării prin textul tratatului, în virtutea dreptului la autodeterminare asumat de românii de peste Carpaţi, în acel sfârşit de an 1918, în care, practic şi plastic, după o îndelungată asuprire, au coborât în istorie.

Spre deosebire de toate celelalte teritorii alipite Cehoslovaciei ori Jugoslaviei, care au trecut, în decurs de un secol, sub mai multe stăpâniri, doar Ardealul a rămas acolo unde i s-a confirmat locul în urma conclavelor de pace de la Paris din 1919/20, respectiv 1946/47. Mai mult, Ardealul – ca împlinire a revendicării cvasi-totalităţii teritoriilor locuite de români în afara arcului carpatic – a fost dintotdeauna o ţară. La mijlocul secolului XIX, se încetăţenise titulatura maghiară de Erdélyország, spre a o deosebi de Magyarország, e adevărat, în ansamblul posesiunilor Austriei imperiale.

Trianonul impune, şi după un veac, o relaţie personală cu istoria. Cunosc oameni la Budapesta, foşti colaboratori, cărora le pot spune chiar prieteni, ce poartă în suflet drama trăită de bunici, atunci când s-au văzut puşi în situaţia de a alege între a rămâne în Ardeal, sub români, sau de a se repatria în Ungaria, ca foşti funcţionari de stat. Este şi aceasta o dimensiune a procesului transferului autorităţii succesorale şi nu e tocmai una simplă. In România s-au regăsit cei mai mulţi etnici maghiari din afara ţării lor: fuseseră 1.661.805 recenzaţi, în 1910, ca având maghiara drept limbă maternă, deşi, evident, această sumă nu poate decât să fie aproximată pentru momentul 1920. Intre timp, au existat pierderile umane din război, sporul natural, dar şi un număr de refugiaţi spre Ungaria. Ar fi fost 1.675.000 de unguri şi secui în Ardeal, conform celei mai realiste estimări afirmate de lordul Curzon, secretarul Foreign Office, la 5 mai 1921, în dezbaterile prilejuite de ratificarea tratatului în parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei. Până la acea dată, circa 225.000 de maghiari se transferaseră la vest de noua graniţă din Câmpia Tisei, comparativ cu circa 150.000 din teritoriile cedate Cehoslovaciei şi cam 80.000 – din cele atribuite Regatului SHS. Fluxul de persoane nu a fost unidirecţional, iar unii dintre cei plecaţi în 1919 s-au reîntors la casele lor. Un raport oficial din 6 mai 1922 releva că, în precedentele 18 luni, se înregistraseră 42.368 de repatriaţi din Ungaria.

Oricine iubeşte Ardealul nu poate să piardă din vedere că una dintre cele mai însemnate bogăţii ale acestor meleaguri, despre care Bălcescu scria că aurul străluceşte şi în urmele carelor, o constituie raporturile dintre oameni. Aici ar trebui căutată superioritatea apartenenţei de 100 de ani la România, materializată prin persistenţa naţionalităţii maghiare şi a specificului secuiesc, inclusiv cu imnul, drapelele şi enclavizarea, prin posibilitatea de a trăi, acolo unde procentajele o permit, fara a interfera prea mult cu limba română, cu istoria şi cu geografia ţării, de a concura pe plan sportiv şi olimpic pentru Ungaria. Oricui ar invoca lezarea sistematică a drepturilor maghiarilor din România i-ar fi suficient să petreacă o zi de 15 martie în mijlocul unei comunităţi de-ale lor, ori să admire mormântul regelui-împărat Sigismund de Luxemburg, aflat în catedrala romano-catolică de la Oradea. Va avea imaginea unei minorităţi naţionale pline de viaţă şi a toleranţei poporului majoritar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6

54 de Comentarii

  1. Glorioasa zi de 4.IUNIE.1920 iesirea neamnlui romanesc din „robia” tiranica straina ungara.Eternul TRIANON cand Maretul Dumnezeu a facut dreptate pentru Romania.VIVAT.

  2. „Va avea imaginea unei minorităţi naţionale pline de viaţă şi a toleranţei poporului majoritar. ”

    O fraza SUBLIMA si care spune TOTUL.
    Fara a mai fi nevoie de alte comentarii.

  3. Vreau comentariul Marelui Urs/Nagy Medved! Sa vezi minunatie de ” vorbe”!!

  4. Ești prea optimist bre cu ”primii”,. Eu care sunt mai bine informat, deci pesimist, aș zice că ULTIMII,. Dar,.20 August este și ziua CONSTITUȚIEI maghiare.. De care românu nu prea știut multe pân la epoca ”modernă”./ Plus după ce Ungaria a pierdut două treimi din teritoriu, din populație și din orice, din 1922 păn la dictatul de la Viena, a devenit o țară poate mai puternică și potentă decât romania, care purcese la jafurile celebre a noului teritoriu civilizat european,. Poți face deosebirea ?? Ca de altfel, in Transilvania de nord, timp de patru ani pe vreme de război au creat infrastructură, drumuri, căi ferate, sisteme de canalizare, de apă potabilă, de electrificare,. de care romania timp de 20 de ani nu a reușit. Deci ce concluzie tragi ciumete ”istoric” despre efectele Trianon ??

  5. 1. De remarcat ca Stefan cel Sfant care i-a crestinat cu otozbirul pe ungurii turcici si finici din Panonia era nepotul fiicei lui Menumorut, ducele Bihorului. Aceasta fiica a lui Menumorut era mama tatalui lui Stefan. De la bunica-sa romanca si crestina, micul boanghin Stefanel a invatat rugaciunea ,,Inger, ingerasul meu” si sa pretuiasca crestinismul, impunandu-l mai tarziu supusilor. Deci dupa mentalitatea ungureasca actuala, insusi Strefan cel Sfant al lor era nepot de romani imputiti.
    2. Trianon = ACT DE DREPTATE
    Nu era deloc normal ca o minoritate maghiara sa stapaneasca peste o majoritate romaneasca in Transilvania, la fel si peste alte majoritati in Cehoslovacia si Jugoslavia. Desi ungurii mai viseaza si acum cai verzi pe pereti, 1,2 mil maghiari din toata Romania nu au cum sa uneasca Transilvania cuprinzand 5,3 mil romani, cu Ungaria lor scumpa. Probabil ca in Transilvania mai sunt cca 1 mil de maghiari, daca in toata Romania sunt 1,2 mil.
    A zburat puiul cu ata. Pacat ca in Ardeal sunt javre inconstiente de romani transilvaneni care nu s-ar da inlaturi sa devina cetateni ai Ungariei, uitand ca stramosii lor au simtit secole intregi cisma ungureasca pe grumazul lor, au fost macelariti si oropsiti de aceasta natie neinduratoare.

  6. De altfel bre cumete.. Cum e cu istoria și aritmetica pe la voi ?.In 2018 ai avut o sută de ani,.. In 2019 ai avut o sută de ani,..in 2020 ai avut o sută de ani, Acu in 2021 ai 101 ani.. Deci cum, după care evenimente, criterii stabilești de fapt ce când și cum sărbătorești.. Sau la români e ”cum dă Domnu”..și ”cum pică”…Altfel ghinion,..

  7. Dumnezeu a facut DREPTATE neamului care s-a format si locuieste aici, in Transilvania, de la inceputurile Istoriei. Dar a facut Dreptatea prin oameni inspirati, dedicati valorilor nationale si printr-o aramata bazata pe tineri tarani condusa de ofiteri patrioti. In completarea celor scrise decent de autor, merita sa re-ascultam si cuvantul veteranului acestui neam romanesc, g-ralul(r) RaduTheodoru rostit cu prilejul Centenarului Marii Unificari a romanilor… https://youtu.be/p3qwLIjuQTE

  8. „a afirmat că „sub povara vecinului de la răsărit… se cutremură pământul“, fără a fi prea clar dacă figura de stil se referă la seismicitatea zonei Carpaţilor de Curbură, ori la pretinsa oprimare a maghiarilor”…
    Eu garantez că e vorba de a doua variantă, că un om ca prim-ministrul Orbán Viktor nu se lasă impresionat de o zguduitură de pămînt sau de anunțul unor ploi cu vînt, cum fac media miticești pline de „acoperiți” și de „vedete” filo-turce ce, surprize-surprize, nu știu să facă ceva, ORICE, doar bat-din-gură balkanik și mănîncă sushi și alte delicatese la petreceri private, de pe corpul culcat al unei fete dezbrăcate, că așa or fi văzut cînd se prostituau în ‘Stambul…
    Mi-am început viața socială într-o școală generală MIXTĂ, nu erau probleme de relaționare etnică, exceptînd cîte un pui de milițian mitic, repetentul clasei, care striga în pauze „Hai să-i batem pe ‘ri!”, că așa știa el de acasă, de la ta’-su și ‘mă-sa imigrați ca verișoara lu’ Ceau’ în Sibiu. Am continuat cu antrenamente la baschet în afara programului școlar, la școala maghiară din oraș, unde 3 sferturi la antrenament erau unguri, de la care NOI am învățat să jucăm baschet (un sport destul de nou în Romînica de atunci). Și în anii ’20-’30, echipele de fotbal transilvănene formate majoritar din unguri au dominat peisajul Romînicăi, pentru ca acum să-i facă oficial uitați (la fel ca pe milionul de ruși care au luptat și au murit pe frontul de pe Siret, în 1917, pentru ca Regatul Romînicăi să nu dispară de pe fața pămîntului). În 1930-34, reprezentativa de fotbal a Romînicăi participantă la primele Cupe Mondiale a fost formată din unguri, români și germani ardeleni. Acum, germanii au dispărut complet din peisaj (a mai rămas unul, un Ficus virat către miticizm), în urma politicii „tolerante” duse de mitici timp de un secol în Transilvania (extinsă).

  9. (continuare) Ungurii au rezistat fiindcă au un alt „aluat” mental. Dar se fac permanent presiuni MARI și asupra lor, așa cum a zis Orban, și scopul e eliminarea lor din Transilvania. Din Banat s-a reușit. Alegerile din 1919 pe Romînica au fost cîștigate de P.N.R. din Transilvania, Banat și Partium, pentru că nu miticii controlau administrația de acolo, ci Consiliul Dirigent. Peste o jumătate de an deja o controlau miticii (în urma unor manevre mai mult sau mai puțin subterane, armînul Goga – agent de mulți ani al Bucureștilor, plătit – a fost „calul troian”), așa că brătianul și-a permis să dea o lovitură de palat, să-l destituie cu ajutorul urecheatului încornorat pe prim-ministrul ales Vaida-Voivod, și să „cîștige” alegerile „anticipate”, PRIN FRAUDĂ. Și tot așa-i de 100 de ani încoace, fără deosebire de Orînduire!
    Dacă sunteți atît de pasionat de toponimie, poate vedeți și ce au făcut miticii (și cei brătieniști, și cei ceaușiști) cu (par igzamplu) localitățile de pe Valea Arieșului, fostul scaun secuiesc aneantizat prin politică de stat. Sau poate că vă place și folclorul autentic românesc… devenit inexistent, prin amalgamare pentru ȘTERGEREA DIFERENȚELOR MILENARE! Amalgamare accelerată în ultimii 30 de ani, fiindcă e POLITICĂ DE STAT NEMĂRTURISITĂ. Istoria? Cetatea maghiară de la Șoimoș rezistă încă, dar sora ei, cetatea maghiară de la Deva, a fost „aborigenizată” miticizd. Că „…noi suntem aici stăpîni”! Cu bani și sub pretexte ioropenise, dar cu aplicare și finalizare miticești. Pentru ce au făcut la Deva ar trebui aplicată închisoarea pe viață. Nu de alta, dar cea capitală a fost scoasă din viața socială… Și Deva e doar un exemplu, văzut de pe șosea sau din tren, dintr-o înșiruire fără sfîrșit, începută parșiv acum 100 de ani.

  10. Baci Ianos il vede pe Ion ca trece cu caruta si,observand ca-i atarna lantul ,striga la el..-Ioane,vezi ma ca-ti atarna lantul la caruta.-Ce,ma?.-Vezi ,ma tarane,ca-ti atarna lantul de la caruta.-Ce,ma?.-Vezi,ma prostule,ca-ti atarna lantul de la caruta.-Apoi,no,ca nu te aud,ca-mi atarna lantul de la caruta si face mult zgomot..

  11. Si noi suntem romani! Așa strigau in cor acum un an diasporenii cu covidul in plămâni care voiau să intre țară dinspre Ungaria cu buzunarele pline de euroi și cu anvelopele bolizilor BMW sh pline de droguri. Diasporenii se lauda ca-si întrețin părinții pensionari. Așa stând lucrurile, propun ca statul român să plătească pensii doar părinților ai căror copii muncesc in tara. Și o să fie fonduri bănești suficiente pentru pensiile amărâților. Intreaba-te ce faci tu pentru țară nu ce face țara pentru tine!

  12. „Va avea imaginea unei MINORITATI naţionale pline de viaţă şi a toleranţei poporului MAJORITAR. ”

    CLUJ-NAPOCA populatie:
    Year Population %± Romanians Hungarians
    1890 37,184 13.2% 15.2% 79.1%
    1900 50,908 36.9% 14.1% 81.1%
    1910 62,733 23.2% 14.2% 81.6%
    1920 85,509 36.3% 34.7% 49.3%
    1930 census 100,844[126] 17.9% 34.6% 47.3%
    1941[c][d] 114,984 14% 9.8% 85.7%
    1948 census 117,915 2.5% 40% 57%
    1956 census[e] 154,723 31.2% 47.8% 47.9%
    1966 census 185,663 20% 56.5% 41.4%
    1977 census 262,858 41.5% 65.8% 32.8%
    1992 census 328,602 25% 76.6% 22.7%
    2002 census 317,953 −3.2% 79.4% 19.0%
    2011 census[f] 324,576 2.1% 81.5% 16.4% [wiki]

    De la 85.000 la 300.000 – ASTA este cresterea POPULATIEI orasului Cluj-NAPOCA in EPOCA ROMANEASCA !

    Spre COMPARATIE dau populatia din Debretin (Ungaria) … oras putin mai mare ca Kolozsvár in anul 1920:
    1920 101,543 +11.9%
    2020 201,112 −4.8%

    Compara cineva 200.000 cu 325.000 ??? Mai bine este CU orasul Cluj-Napoca la ROMANII cei MAJORITARI !

  13. Veshnica recunoshtinza jertfelor poporului american (SUA), care prin sacrificiile ce includ si pe voluntarii romani din Transilvania traitori acolo (fugiti din cauza grofilor,etc.), au adus modernizarea Europei prin disparitia imperiilor ( cel Rus a facut implozie sub bolshevicii khazari, la fel ca si sovietele de la Budapesta, desfintate de romani, spre bucuria Budapestei de atunci, dar asta se uita, ca de… ce mai barbati sunt Hungurii…). Au transferat dupa 1990, cu aportul rromului nostru bolshevic Ilice ce a infiint sinecura impostorului Wiessel, toate crimele facute mai rapid ca Hitler, spre a fi trimise la munca promisa la Housvici, multi si din Ardelul de Nord, ocupat de ei fara lupta, ce mai barbati???, ca sa spuna ca Ho l-au facut rommanii, cind Antonescu nu i-a trimis la Furnal, si mai mult a protejat pe Evreii lui. Daca a avut vreo problema au fost evreii bolshevici trimisi de Internationala lor, dar pe care i-a trimis inapoi in Transnistria, si daca WW2 nu era un Poker Mondial masluit prin tratate Yalta, Teheran cu numai invingatori (ceilalti fiind obligati sa capituleze, fara alta iesire din razboi), poate reusea Antonescu al nostru (ce l-a intronat pr Horty in WW1, ghinion se spune…) sa-i trimita in Republica lor cu capitala Birobijan, care este si acum (cite Republici…) Ce popor „ales” sunt Hungurii de asteapta si ei pe Masia sa le dea teritorii, cu ajutor german/austriac, si mai ales ca tov.Putin le va da el, uitind ca satrapii nu dau la nimeni, ei sunt cu davai…Asta ca sa nu spunem ca dupa Trianon, s-au milogit si de Regele nostru sa traiasca ca pe vremea Dualismului lor cu Austrieci, adevaratii imperiali. Citind povestea cu Ho, ne dam seama si mai mult ca dusmanii Romaniei au ramas aceiasi, si asta cu aportul actual al bolshevicilor care mai erau numiti si Legionarii Rosii. Asa ca daca vor Istorie, sa fie realisti…
    O zi buna.
    Con

  14. Dar de ziua de 23 August nici un cuvant,nea istoricul?Deveniti plictisitori tot cu Trianonul in gura, mai lasati ungurimea sa mai rasufle..

  15. Ce nu intelegi? Aniversarile de 100 de ani sunt ptr Marea Unire si ptr Trianonul care a facut dreptate romanilor ardeleni.
    IN ARDEAL ROMANII AU FOST MAJORITARI PERMANENT IN TOATA ISTORIA ARDEALULUI. In ciuda statisticilor unguresti manarite ptrecum voturile madamei Clotilde. Dar voi cum gasiti toata ziua prilejuri de aniversari ca sa va vanturati cu steagurile maghiare si secuiesti?
    (Apreciez ca ai lasat-o moarta cu ,,Mai ciumete roman”. Cu un sambure de simpatie, de la Kuku Bau))

  16. Singura nedreptate care s-a făcut și se face ungurilor hoţi și iredentiști e că nu li se dă înapoi ce aveau cănd s-au pripășit în mijlocul Europei și s-au pus pe japcă în stânga și în dreapta: hamul și praștia plus niște șuturi în coor, să-i trimită înapoi de unde au venit.

  17. Cu timpul Hungaria va dispare.
    Se va dizolva in masa populatiilor europene. Toti sunt germani goti si vandali maghiarizati, apoi cehi slovaci sarbi maghiarizati si romani maghiarizati. Huni, tatari, mongoli, azeri sub 1%.
    Daca nu cred sa-si faca haplogrupul.

  18. @Marele urs=Marela IDIOT: HUN betiv SCHIZOFRENIC PARANOID sovin.Adica o MAIMUTA batrana (66ani)diversionist antiroman.

  19. Adersa de email a Marelui Urs este din afara Romaniei.El a fost ofiter de securitate (din vecini!) diversiune propaganda specializat pe Romania.Cunoaste,magheara.romana.franceza.Va urma..

  20. Mare urSulache, nimic mai reconfortant decât să te vadă valahul cum faci spume. Ești frustat, băi crevete? O să mai fi, nu te teme. V-aţi luat-o la coorul gol de la valahi în toate momentele decisive din istorie și o s-o mai luaţi. Dar dacă staţi solemni, cum îţi place ţie, n-o să doară exagerat de tare.

  21. @Marele Urs meny o zoniad picibo!Te gionorosog „ungurii se vaieta de dureri inchipuite”.Cit ii cucu si vilagu voi moghior nu veti mai pune cizma pe gitul romanilor;cu rabdare vom scapa de voi definitiv.V-am primit in tara noastra(vezi cartierul Berceni din Bucuresti,numele ii vine de la G-ralul Ianos Berceny care refugiat impreuna cu revolutionari unguri de la 1848)si acum ne vreti sclavii vostrii.Nem,Nem,Sohan!(Nu,Nu,Niciodata).

  22. Cu soha o să rămâneți. Ați mușcat mai mult decât ați putut înghiți. Sunteți la fel de insignifianți ca și noi, diferența este că voi veți deveni și mai insignifianți. În 1939 PIB-ul pe capita al Ungariei era dublu față de cel al României, acum este doar cu 20 % mai mare. Fără ruși și nemți sunteți fii ploi. Norocul vostru este că suntem împreună în NATO că altfel vă veneau idei și vă spărgeam botul.

  23. MARE GRESALA AU FACUT CEI DIN REGAT CA AU VRUT SA ELIBEREZE PE ARDELENI DIN SCLAVIE CACI EI NU EXISTAU DECAT CA SCLAVI.CINE MERGE IN ORICE ORAS DIN ARDEAL VEDE CU OCHII LUI CUM TOATE CONSTRUCTIILE VECI DIN ACESTE ORASE NU SUNT FSCUTE DE ROMANII DIN ARDEAL.NU NUMAI IN ORASE CI SI IN SATELE AFLATE PE DRUMURILE PRINCIPALE DIN ARDEAL.ROMANII DIN ARDEAL TRAIAU IZOLATI IN SATELE DISPRE SI DIN MUNTII APUSENI.DOAR ACOLO SE VAD CASE CARE SUN FACUTE DE EI.DECI TOATA CIVILIZATIA CU CARE SE LAUDA ROMANII DIN ARDEAL ESTE FACUTA DE NEMTI SI UNGURI.ROMANII DIN ARDEAL NU AU ISTORIE SI NU AU CREAT CIVILIZATIE,FIIND SINGURII ROMANI CARE NU AU CREAT O TARA A LOR.DECI MAI USOR CU PIANUL PE SCARILE ISTORIEI CACI OLTENII SI MOLDOVENII AU SI PERSONALITATI SI ISTORIE SI TARI ALE LOR CEEA CE NU SE POATE SPUNE DESPRE ARDELENI.ACUM DIN PROGRAMUL PNRR ADREALUL SI IN SPECIAL CLUJUL IAU PESTE 90% DIN BANI CA SI BANII DE LA BUGETUL DE STAT.DECI REGATENI,MOLDOVENI SI OLTENI NU MAI AJUTATI ASEMENEA OAMENI FARA DUMNEZEU CACI ESTE MARE PACAT.TOATA ACEASTA CONSTRUCTIE SE FACE DOAR PENTRU A RAMANE LIPITI CA O CAPUSE LA BUGETUL DE STAT SI PENTRU A CONTINUA SA STEA IN CASELE FACUTE DE NEMTI SI UNGURI,EPATAND IN GENERATORI DE CULTURA SI CIVILIZATIE CU CARE ROMANII DIN ARDEAL NU AU NICI O TANGENTA.UNIVERSITATEA DE LA CLUJ NU S-A NUMIT NICIODATA BABES IAR VICTOR BABES NU A FOST ARDELEAN.ASA CA CE SA MAI VORBIM DESPRE ACESTE FORME FARA FOND.

  24. Timp de 53 de ani (1867_1920) tirania Hungara de desnationalizare a cuprins popoare din: Dalmatian_Croatia_Slovenia_Bosnia_Slovacia_Transilvania_Banat_Ucraina de vest (Galitia)_Bucovina_Maramures. TRIANON 4 iunie.1920 a fost daramarea JUGULUI unguresc pentru toti ,cu ajutorul armatei romane convingatoare la Budapesta (1919 august).Ciocul mic HUNI !.

  25. @Pompilica :Romanii au fost mereu majoritari in Transilvania,dar pentru ca NU renuntau la religia stramoseasca crestin ortodoxa au fost deposedati de orice drepturi :sociale_politice_economice. de tiranii austrieci si unguri. Si nu uita (idiotule) ca pana la 1867 Transilvania ere VOIEVODAT autonom in imperiul Habzburgic de la Viena. Ai „vise” de sovin antiroman si pazea…..am fost de 2 (doua ) ori in budapesta.!!.

  26. Bine zis,ungurii au „alt aluat mental(vezi mai sus)- o „compozitie”care a facut ca sa fie primul stat bolsevic din Europa si-aproape imediat-primul stat fascist (Hitler insusi recunostea ca ungurii si Horthy au fost „national-socialisti chiar inaintea national-socialismului german”-apoi,in septembrie 1944,Horthy ii scria lui Stalin explicandu-i cum numai din vina „colosului german vecin”au fost impinsi in razboi impotriva URSS,ba mai mult :au fost chiar fortati sa accepte teritorii pe care nu le-au dorit nicicand…(cat despre atitudinea fata de „indezirabilii” locuitori ai acelor teritorii,vezi inflacarata scrisoare a viteazului levent Tordayi catre iubita sa ,Piroska -„Nincs keygelem”);au uimit chiar si pe nemti prin eficienta si brutalitate in materie de deportare a evreilor ,ca-dupa razboi-sa-i expulzeze cu aceeasi brutalitate pe minoritarii germani-fosti aliati- din Ungaria;au falsificat valuta (la nivel de stat)si au incercat s-o plaseze in diverse tari(prin 1922)…intr-adevar,”alt aluat”

  27. BRAVO si MULTUMIRI ..cotidianul.ro. Sunteti singurul site de stiri care „celeberaza” 101 de ani de la MARELE TRIANON.

  28. …si,ca sa completam compozitia „aluatului „:istoricul american Robert king de la Hoover Institute scria : „Consistenta grupurilor minoritare in conducerea superioara si locala a partidului comunist a tinut departe de partid pe romani…Partidul comunist din Romania lucra prin Uniunea populara maghiara-MADOSZ ;80% din cei inrolati in partid proveneau din ungurime”(vorba lui Gh.Gheorghiu Dej ,vazand la un moment dato lista a celor arestati „Ce dracu’.numai romanii sunt anticomunisti?”)

  29. @Pompilica: Timp de 600 de ani TOATE razboaiele dintre Imperiul Otoman (turc) Imperiul Habzburgic ,Taratul Rusiei(mai ales),s -au purtat an de an (zi de zi) in tinuturile Moldovei si Muntenii-Olteniei, asa incat ce noi „construiam ziua” distrugeau si furau nemernicii astia,de nu mai ramanea piatra pe piatra de JUGUL lor.Time de 20 de ani in Oltenia ocupata de austrieci s-a trait numai in „bordeie” iar an de an plecau 15 care pline cu aurul din taxe si birouri.Prapadul lasat in 1856 la razboiul CRIMEIEI (daca ai fost la scoala) dintre Rusia contra Turciei+Franta+Anglia+Piemont s-a purtat 80% aici,toti jefuind .De nu ne-am revenit alti 30 de ani.Si tu sovine vorbesti de „civilizatie” in acele timpuri !!???.HAI SICTIR….

  30. VOX – RUSINOS SA AI POLULATIE MAI MULTA SA FI SCLAV SI SA NU FI CAPABIL SA ITI FACI O TARA A TA.CARE ARDELENI AU FOST LA BUDAPESTA DE DOUA ORI? REGATENII AU FOST DE DOUA ORI LA BUDAPESTA IAR OLTENII AU PUS OPINCA PE PARLAMENTUL DE LA BUDAPESTA.VA TREBUIE METROU LA CLUJ SI MUZEU PE 12 HECTARE LA FLORESTI DIN BANII PNRR SI LA REGATENI – MOLDOVENI SI OLTENI CIUCIU? ESTE NORMAL SA AI 100000 DE STUDENTI LA CLUJ DIN BANII CELORLALTI CAND TIMISOARA SI IASI AU 48000 IAR CRAIOVA 38000? ESTE NORMAL CA BANII DE LA BUGET SA FIE DIRECTIONATI CATRE ARDEAL PENTRU AUTOSTRAZI,AEROPORTURI,CAI FERATE,MIJLOACE DE TRANSPORT IN COMUN,MUZEE,SPITALE ETC.IAR LA MOLDOVENI SI OLTENI CIUCIU?VRETI SA VA DESPARTITI DE ROMANIA? CALATORIE SPRANCENATA DAR MAI REPEDE CA NU MAI VREM SA FIM FURATI DE BAII DE LA BUGET.DE CE CEI MAI MULTI BUGETARI SUNT IN CLUJ? FORME FARA FOND SI ATAT.

  31. @Nae din deal…: nu numai revolutionarii maghiari au fost primiti la Bucuresti – si „secuii martiri”(cei cu monumentul la care se aduna in fiecare an de 10 martie,la Tg.Mures) complotau impotriva austriecilor,la 1849, la Bucuresti(asa,ca sa-i peiveasca nemtii mai cu simpatie pe romani);apoi,cei care aveau misiunea de a plasa bancnotele de 1000 de franci falsificate la Budapesta(in 1922),cu binecuvantarea unor reprezentanti ai statului maghiar,aveau pasapoarte romanesti (ca sa ne puna bine si cu francezii);acuma,ce mai pregatesc la Bucuresti?doar…partide de vanat ursi ?

  32. @ doru popescu, 5 iunie 2021 la 10:52
    ***„Va avea imaginea unei minorităţi naţionale pline de viaţă şi a toleranţei poporului majoritar. ”
    O fraza SUBLIMA si care spune TOTUL.
    Fara a mai fi nevoie de alte comentarii.***
    _______________
    Toleranță la boboru’ balkanik ortodoks, cît încape… :)))) Ya d-aci, bre, fără alte comentarii:
    https://www.cotidianul.ro/decizia-de-infiintare-liceului-din-targu-mures-anulata/

  33. Intr-adevar, istoria voastra are doar 102 ani, de cand oltenii si moldovenii v-au facut-o cadou, ingratilor! (Tot asa va numea, ”ingrati” si Kossuth.)

  34. da despre diktatul de la viena din 1940 nimic?
    nu-i voie sa stim- yes,ja,ighen,haraso

  35. Asa se in timpla cind trecutul nu lasa prezentul sa traiasca. Frustrarile acumulate in timp intuneca sufletul. Mintea oricum face ce stie ea. Iar unde nu se manifesta sufletul, e doar primitivism. Asta este explicatia pentru crimele inimaginabile facute de unguri in decursul timpului. Radacina noastra merge la inceputurile timpului masurat de istorie. Vaticanul ar putea face lumina in toata tarasenia insa nu-i pica bine pe motive religioase si de manipulare. Memoria romaneasca colectiva este mult mai puternica si mai bogata decit a navalitorilor indifeerent de unde au venit si ceea ce au revendicat. Intelepciunea acumulata de traitorii pe aceste meleaguri transmisa noua mai departe depaseste cu milenii frustarile unei populatii sosite calare, fara nimic sub sa. Populatie care apoi a rezistat timpului prin dezradacinarea altora si maghiarizarea lor. O limba moarta, fara perspective comparativ cu alta, limba stramosilor nostri, care a stat la baza denumirii a tot ce se intimpa in acest areal. Constiinta colectiva e muuult mai puternica la noi pentru ca radacinle noastre sint in sute de milioane de inaintasi pe care avem datoria sa-i pretuim. De aceea ungurii nu vor avea niciodata posibilitatea depasirii frustrarilor. Le lipseste intelepciunea ancestrala. Sint frunza-n vint. Prea mult au scuipat mina intinsa. Obicei primitiv si definitoriu pentru ei. Concluzia din aceasta istorie este ca cel mai inteligent supravietuieste si nu cel mai puternic, imperiul din care au facut parte fiind doar nisip purtat de vint. Singura arma care le este la indemina ungurilor nu are legatura cu adevarul. Alt motiv pentru care niciodata nu vor reusi. Desigur alaturi de crimele care le-au trasat destinul. Pentru ca asta au ales.

  36. Metroul piticului este un moft. La un oras mai mic de opt ori ca Bucurestiul nu se justifica pe praful de acum. Catzu si Iohanis au luat banii de la irigatii si i-au facut cadou Bocului pentru ca toti liberalii din zona sa-l sprijime pe Catzu la partid. Este o mita pe fata dar mai mult, este un act total iresponsail al celor doi fata de tara. Teoretic sunt penali. De fapt si cei doi milogi s-au supus ordinelor securitatii.

  37. SPHINX- DACA ESTE SA FACEM COMPARATIE DPDV ISTORIC INTRE OLTENI SI ARDELENI PAI ESTE EVIDENT CA ARDELENII NU AU ISTORIE EI FIIND DOAR O POPULATIE IAR CE ESTE CEL MAI JENANT ESTE FAPTUL CA ERA SI ESTE O POPULATIE DESTUL DE MARE CAM DE TREI ORI CAT OLTENII. AUSTRIECII NU AU CUCERIT OLTENIA CI OLTENII IN URMA RAZBOIULUI DINTRE TURCI SI AUSTRIECI AU TRAS SFORI LA ISTAMBUL PENTRU A TRECE SUB INFLUENTA AUSTRIACA INTRUCAT COMERTUL CU ACESTIA ERA MAI BUN FINANCIAR.INSA AUSTRIECII S-AU COMPORTAT MARLANESTE CA SI ACUM SI DREPT URMARE OLTENII AU DISTRUS CAZARMA AUSTRIACA DE LA CRAIOVA SI IA JUPUIT IN PIATA PE TOTI AUSTRIECII SI IA GONIT DIN OLTENIA CEEA CE AR FI BINE SA FACA SI ACUM.DESPRE RAZBOIUL DE INDEPENDENTA SI LUPTA DINYE ROMANI SI RUSI IMPOTRIVA TURCILOR AR FI IMPORTANT SA CITESTI CUM AU FACUT OLTENII DE AU REUSIT SA CUCEREASCA REDUTELE PLEVNA,VIDINUL SI ALTELE IN TIMP CE RUSII NU SI CUM DE OSMAN PASA A CAPITULAT IN FATA ARMATEI I A DIN OLTENIA.DECI O POPULATIE MICA REUSESTE SA AIBA MANDRIE NATIONALA,SA CREEZE ISTORIE,SA CREZE O TARA SI SA AIBA DEMNITATE TOT ASA CUM MOLDOVA LA RANDUL EI A REUSIT PRIN OAMENI,PRIN PERSONALITATI SA FACA O TARA SI SA CREEZE ISTORIE SI CIVILIZATIE.102 sau 144 ANI DE INDEPENDENTA A ROMANI DAR CREAREA TARII ROMANESTI SI A MOLDOVEI INCEPE LA 1324 BASARAB I SI 1347 DRAGOS I.PRIMA UNIVERSITATE ROMANEASCA 1670 ACADEMIA DOMNEASCA A BOIERUL OLTEAB BRANCOVEANU LA SFANTU SAVA DUPA 300 DE ANI DE LA INFINTAREA UNIVERSITATII DE LA PECS DIN UNGARIA FONDATA DE LUDOVIC CEL MARE.INTREBAREA ESTE DE CE FORMELE FARA FOND II INJURA PE MOLDOVENI SI PE OLTENI DUPA CATE AU FACUT ACESTIA PENTRU EI SI DE CE FURA BANII DE LA BUGETUL DE STAT SI DIN PNRR NUMAI PENTRU EI SI NIMIC PENTRU CEILALTI?MOLDOVENII SI OLTENII NU AU COPII?RASPUNS – NIMICNICIA,CARACTERUL MARUNT. FORME FARA FOND.ISTORIA A DEMONSTRAT SI VA MAI DEMONSTRA SI CATEVA MILISECUNDE PIERDUTE NU INSEAMNA NIMIC.ACCEPT DUSMANII DAR NU TRADATORII DE NEAM SI TARA.

  38. Sa ma bata Dumnezeu daca am inteles ceva din acest articol ! Ce vrei sa ne spui mai nene ! Ca ungurii nu vor nici acum sa accepte Trianonul ! Tu l-ai accepta ! Da ia intreaba-i pe bozgori daca Austro-Ungaria castiga razboiul nu mutau granitele pe tarmul Marii Negre. De ce le tot suflati vant in panze. Lasati-i Draku in pace ca nu o s-o scoatem niciodata la capat cu ei pe acest subiect. Pai secuilor si ungurilor traitori in Romania le mai trebuiesc granite ca in rest sunt Stat in Stat. Ce nu le convine ?! Hai sictir ca si natioanlismul asta nu are nici-un haz cand e pervertit ! Altfel sa se duca acolo de unde ia adus Bella, daca nu le convine…?!

  39. Cu precadere dupa 1918 toti spoitorii din Ardeal s-au declarat drept maghiari la recensaminte mai ales ca toti
    vorbeau bine ungureste. Au fost foarte multi, aproape cat populatia ungureasca. Acum nu-i mai deosebesti de unguri mai ales ca s-au corcit masiv cu ei. In satu Mare este plin de ei dar nu poti sti daca sunt maghiari sau nu. la fel in Bihor, Salaj, in Tg Mures, in Cluj (Huedinul este celebru), in Alba, Sibiu (majoritatea populatiei) si tot asa.Normal sa sustii ca sunt putini tingiristi in Ardeal cand de fapt sunt acum ai tai.

  40. „Va avea imaginea unei minorităţi naţionale pline de viaţă şi a toleranţei poporului majoritar. ”

    Relatia de TOLERANTA … inseamna relatie de BUNA VECINATATE … CONVIETUIRE IN PACE … si mai ale RECIPROCITATE mutuala !
    RECIPROCITATE mutuala … intre cele doua nationalitati … ro si hu-secu … pe teritoriul ROMANIEI.
    Si, RECIPROCITATE STATALA … intre STATELE … RO si HU !!!

    Cate licee cu limba de predare HU-uralica EXISTA in Romania ? 13 licee … numarate de pe wiki.
    Cate licee cu limba de predare RO-latinizatoare exista in Ungaria ? 1 liceu (Jula/1950). Poti sa ma corectezi daca gresesc.
    PRINCIPIUL REPROCITATII: cand in tara HU se vor mai INFIINTA … inca 12 licee cu predare in limba RO-latinizatoare …
    ATUNCI (SI NUMAI ATUNCI) se mai poate infiinta un nou liceu cu predare in limb HU-uralica pe teritoriul ROMANIEI !!!
    De altfel in Targu-Mures exista deja un liceu cu limba de predare HU-uralica!!!
    Dar, deoarece in Targu-Mures populatia RR este cea mai prezenta din Romania … ar trebui sa se INFIINTEZE doar un nou liceu cu predare in limba ROMA-indo-europeana !

    La fel, cu RECIPROCITATE la NIVEL STATAL RO-HU …
    Daca RO a PERMIS unei „partide” etnice (udMr) ACCESUL in PARLAMENTUL RO … TREBUIE ca si … HU sa PERMITA unei „partide” etnice romanesti ACCESUL in PARLAMENTUL HU !!!
    Relatia de TOLERANTA … inseamna relatie de BUNA VECINATATE … CONVIETUIRE IN PACE … si mai ale RECIPROCITATE mutuala !

  41. Moldovenii sunt pasivi la astfel de dispute si nu polemizeaza pentru ca se considera reflex urmasii lui Stefan. Pentru ei asta este suficient. Ii vezi in diaspora unde sunt total indiferenti chiar si cu cei ai lor de peste Prut care sunt cu adevarat nationalisti privind bucata lor de Moldova. Oltenii sunt la fel dar fiind mai colerici raspund la provocari.

  42. @ 6 iunie 2021 la 10:00.. Nu cred că mai trebuie demonstrat.. Ai auzit de ”unio trium nationum” ? Ai auzit de 1859, unire forțată dintre două principate turcești, când s-a născut românu ?? Ai cunostință de cine și când a fost primul patriarh ortodox român ?? Știi cine au fost cei care peste o mie de ani au ocupat și apărat bazinul carpatic..și nu numai ?? Ai vre-o stire, de o fi fost Transilvania vre-odată in istorie, românească ?? Ai vre-o știre despre o nobilme română ?? De ai astfel de informații zi-le să aflu și eu./

  43. @pompilica, te anunt cu toata simpatia ca eu is traco-geto-daco-roman si-mi fierbe sangele in vene cand vad atata ticalosie si ipocrizie din partea unor „nationalisti” unguri, gabori-tigani si secui, carora le spun sa le fie rusine ca viata ca acum, in Romania, nu au avut nici in pantecul mamei lor. Da asta-i treaba. Eu sunt insa linistit amintindu-mi de eforturile supraomenesti pe care le-am facut aici in sud-estul Romaniei sa oprim garniturile de tren pline cu oameni ce se indreptau spre Tg. Mures si Har-Cov in martie si iunie 1990…?! Sa-i fereasca Dumnezeu a treia oara…ca totul e pana-n trei ori…?!

  44. ”unio trium nationum” … a fost O NEDREPTATE ENORMA in ISTORIA EUROPEI si a TARILOR ROMANE …
    Care a FOST din fericire INDREPTATA dupa WWI si WWII !!!!!!!!!!!
    ACEASTA eroare/nedreptate istorica NU SE VA MAI REPETA NICIODATA … in ISTORIA ROMANIEI !!!!!

    CUI nu-i place sa VIETUIASCA in ARMONIE in ROMANIA de AZI si cea VIITOARE… USA ROMANIEI (granita sa) ESTE DESCHISA !!!

  45. Le reamintesc UITUCILOR hu si secu:
    Structura populatiei din TRANSILVANIA
    1730 ~725,000 57.9% (RO) 26.2% (HU) 15.1% (SA) Austrian statistics
    1765 ~1,000,000 55.9% (RO) 26%(HU) 12% (SA) Estimation by Bálint Hóman and Gyula Szekfu
    1787 2,489,147 63.5% (RO) 24.1% (HU) 12.4% (SA) Austrian statistics
    1850 1,823,212 57.2% (RO) 26.7% (HU) 10.5% (SA) 1850/51. census
    1880 4,032,851 57.0% (RO) 25.9% (HU) 12.5% (SA) Austro-Hungarian population census(primary language)
    1900 4,840,722 55.2% (RO) 29.4% (HU) 11.9% (SA) Austro-Hungarian population census(primary language)
    1910 5,262,495 53.8% (RO) 31.6% (HU) 10.7% (SA) Austro-Hungarian population census(primary language)
    1919 5,208,345 57.3% (RO) 25.5% (HU) 10.6% (SA) Romanian statistics
    1920 5,114,214 58.3% (RO) 26.7% (HU) 9.7% (SA) Romanian statistics
    1930 5,548,363 57.8% (RO) 24.4% (HU) 9.8% (SA) Romanian population census
    1948 5,761,127 65.1% (RO) 25.7% (HU) 5.8% (SA) Romanian population census(based on mother tongue)
    1956 6,232,312 65.5% (RO) 25.9% (HU) 6.0% (SA) Romanian population census
    1992 7,723,313 75.3% (RO) 21.0% (HU) 1.2% (SA) Romanian population census
    2011 6,789,250 70.6% (RO) 17.9% (HU) 0.4% (SA) Romanian population census

    UNGURII … si NEROMANII … NU AU FOST … NICIODATA … majoritari … in TRANSILVANIA !!!!!!!!!!!
    ungaria … a detinut ILEGAL … un teritoriu ROMANESC !!!
    ARMELE AU VORBIT … in WWI si WW2 !!! OPINCA ROMANEASCA AGATA in PERLAMENTUL HU … VA REAMINTESTE asta … IN VECI !

  46. @Marele Urs(aka marele mincinos): Unire a doua principate turcesti zici nemernicule, cind in Moldova si Tara Romaneasca nu exista nici o moschee, asa ca in Ungaria dupa Mohacs? Unire fortata zici magarule, cind din Timoc pina la Tissa, Nistru si Mare se vorbeste aceeasi limba iar la Iasi si Bucuresti si nu numai s-a jucat Hora Unirii? Atunci, Dualismul, dupa ce in 1848-1849 ati fost facuti una cu pamintul, ce a fost? Dragoste duioasa sau sindrom Stockholm in lege?

  47. @ doru popescu.. Ți-am mai scris, poate n-ai observat,. tabelele tale, posibil corecte, nu demonstrează altceva decât că ești o nație de imigranți, de migratori, de venituri nedorite, murdăritoare, puturoase,. Nu poți avea o astfel de rată a natalității decât dacă vii masiv peste alții, care din păcate te-au acceptat. Deci, tabelul tău e ca și tabelul boului din gara de la Cluj,..cu șefii dirigenți..din istoria căii ferate.

  48. Faptul ca ungurii jelesc Trianonul nu arata nimict altceva decit lipsa de civilizatie. Nici o tara europeana, fosta putere coloniala, nu face zarva pe care o fac ungurii. Ungaria, care nici macar nu era independenta ci captiva intr-o monarhie anacronica, a ramas doar fara de ceea ce nu era al ei. Nu poti pretinde ca ai pierdut x% din teritoriu, x% din populatie, x% din resurse, cind respectivele teritorii nu erau locuite majoritar de maghiari. Atunci, consecinta a unui razboi pe care monarhia K und K l-a cautat cu luminarea, s-a dat dreptul fiecarei nationalitati sa-si aleaga drumul dorit. Or, nimeni, care nu era austriac sau ungur, nu a mai vrut sa fie parte din Ungaria sau Austria. Numai acest simplu fapt spune totul despre ce a insemnat stapinirea austro-ungara, care se autopretindea civilizatoare, de fapt crunt oprimatoare, chiar daca pe bancnote scria in n-spe limbi. Ca noile frontiere nu au putut realiza o demarcatie clara pe criteriul nationalitatii este tot consecinta politicii imperiale de colonizare si deznationalizare. Deci ungurii ramasi inafara Ungariei sint consecinta propriei politici arogante, aroganta de care nu se pot dezbara nici azi.

  49. Burebista, Decebal, AURARII cei Daci, Gelu … Glad … MENOMORUT … IANCU de Hunedoara … MATEI de Hunedoara … MIHAI VITEAZUL … HOREA … AVRAM IANCU …
    Toti de pe aceste meleaguri …

    BIZANTINISMUL IN TRANSILVANIA … ultimii dintre cei care au fost CRESTINATI in rit BIZANTIN pe taramul TRANSILVANIEI AU FOST chiar GYULA cei ai vostrii (pana in 1020).
    De abia incepand cu anul 1056, dupa Marea Schisma, vorbim de ORTODICSI si CATOLICI.
    Mitropolii ORTODOXE in TARILE ROMANE (Tomis, Ardeal, Tara romaneasca si Moldova) au existat inca din VECHIME.
    Intre secolele IV-VII regiunea dintre Dunăre si Mare a fost organizata ca Mitropolie – MITROPOLIA TOMISULUI.
    MITROPOLIA ARDEALULUI aste atestata inca din 1377 la ALBA IULIA.
    Mitropolia TARII ROMANESTI (Ungrovlahiei – 1 mai 1359).
    Mitropolia MOLDOVEI a fost înființată între anii 1381-1386 și recunoscută de Patriarhia Constantinopolului în anul 1401.
    Unificarea MITROPOLIILOR noastre s-a efectuat pe masura ce ROMANIA s-a UNIFICAT ca TARA.
    Astfel au aparut Mitropoliții-primați ai României (1865-1925) si Patriarhii ai României (1925-prezent).
    La 23 aprilie 1919, Mitropolia Ardealului s-a unit cu Sfântul Sinod al Mitropoliei Ungrovlahiei de la București (cu ocazia MARII UNIRI).

    CUM … NICI atata ISTORIE nu STII ??? Unde te-ai NASCUT ??? In tara uralica sau in tara ROMANILOR ???
    RUSINE … sa NU STII ISTORIA ROMANIEI !!!

  50. Year Total Romanians Hungarians Germans Székelys[a
    1241[b] – ~66% – – – On the eve of the Mongol invasion. Estimation by Jean W. Sedlar[wiki

    ANTERIOR Dacilor LUI BUREBISTA,
    pe taramul Transilvaniei NOASTRE … a EXISTAT cam la INCEPUTURILE CIVILIZATIEI in EUROPA … in NEOLITIC/CHALCOLITIC … CULTURA de tip VINTA (5700-4500 BC) … cu a sa SCRIERE de la TARTARIA (5300 BC) … si cu al sau SACTUAR de la
    PARTA (5000BC) …

    Nici aceste DATE din ISTORIA STRAVECHE a TRANSILVANIEI MULTIMILENARE nu le cunosti ???

    De aceea noua … ROMANILOR de ASTAZI … NI SE cam FALFAIE … de populatiile MIGRATOARE uralice !!!
    CEi necivilizati .. si fara spiritualitate proprie … asa cum o dovedesc mesaje tate pline de VENIN si URA … contra POPULATIEI MAJORITARE de pe acest TARAM .. taram VECHI de peste 8000 de ANI …

  51. sinteti siguri ca marele urs si altii ca el sint altceva decit vorbitori de limba maghiara? cred ca daca se merge inapoia timpului, cercetindu-si originile, nu are picatura de singe unguresc. se chiniue doar sa-si asume o identitate uitind-o pe cea adevarata.
    un adevarat cosmar sa traiesti zi de zi asa… mila si compasiune pentru el. priviti-l cu indulgenta. asa fac oamenii.

  52. Cum/necum, majoritarii de-acum se poarta domneste/omeneste fata da minoritari ; „majoritarii” de pe vremuri se comportau marlaneste/chiar scarbos !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.