Trist moment al adevărului pentru presa americană

La finalul săptămanii trecute, The Wall Street Journal a publicat un articol mai puțin obișnuit în pagina de opinii. Este o notă prin care cititorii sunt asigurați că linia editorială a cotidianului financiar nu va ceda șantajului conformist și intolerant al progresismului, care a reușit să se impună în alte mari redacții din America.

The Wall Street Journal: nu vom ceda șantajului

Articolul cu princina era și rezultatul unei dispute interne în cadrul redacției WSJ, asemănătoare cu cea de la The New York Times, acolo unde tabăra progresistă a obținut demisia responsabilului paginii de opinii și a provocat demisia mai multor editorialiști cu experiență, din garada veche, considerați insuficient de ”progresiști”.

Nu mai puțin de 280 de redactori de la WSJ au semnat o scrisoare în care deplângeau faptul că ziarul este prea conservator și că articolele de opinie sunt afectate de inadvertențe. Replica, venită sub forma notei aminitite a fost seacă: pagina de opinii nu va ceda în fața valului de ”cancel culture”, de cultură a eliminării gândirii neortodoxe; nu suntem The New York Times, care l-a demis pe editorialistul James Nennet și s-a descotorist de editorialista Bari Weiss, pentru că au publicat un articol semnat de un senator republican pro-Trump, deloc în acord cu spiritul vremurilor progresiste.

Excludere și segregare intelectuală

În aceeași zi, The New York Times, spre lauda sa totuși, a publicat ultimul editorial al lui David Brooks – jurnalistul și-a anunțat demisia. În această ultimă apariție, Brooks atrage atentia că viața intelectuală americană a fost marcată mereu de o serie de excluderi și marginalizări. Asta a dus la insularizare și la săracirea dezbaterii, până la dispariția ei. Astfel, explică Brooks, a fost posibil ca până și de gândi să devină suspect și astfel a fost posibilă ascensiunea unor politicieni precum Sarah Palin sau Donald Trump.

”Acum, granițele excluderii se schimbă din nou. Ceea ce numim în mod greșit ”cultura eliminării” este o încercare de reduce limitele a ceea ce poate fi spus, pentru a-i exclude nu numai pe conservatori, ci și pe liberali și pe heterodocși. Un sondaj al Cato Institute arata ca 62% dintre americani se tem să spună ce gândesc. Majoritatea progresiștilor se simt liberi să-și expuna convingerea politică, însă majoritatea liberalilor, moderaților și conservatorilor se tem să o facă”, scrie Brooks. Și o completare: nu este doar în America, ci și în Europa. În 2016, Foreign Policy scria că în Suedia nu se poate deschide cu adevărat o discuţie publică despre imigraţie. “Avem o expresie care s-ar traduce prin ”culoar de opinie” – limitele de care nu poți trece”. Cu alte cuvinte, a spune în spațiul public că este posibil ca afganii să nu fie integrați înseamnă a-ți atrage acuzații de rasism.

”Din fericire, există o revoltă tot mai mare împotriva excluderii. Un sondaj Politico arată că 49% dintre americani consideră că cultura excluderii are un impact negativ în societate și doar 27% o văd ca pe un fapt pozitiv”, scrie Brookes, arătând că mai mulți redactori concediați pentru că nu se conformau liniei progresiste a publicațiilor lor au reușit în timp record să adune zeci de mii de cititori pe site-uri pornite de la zero și au reușit să-și facă afacerea viabilă.

”Poate că dezbatrrea ce există acum pe Twitter se va muta pe buletinele informative în viitor. Poate că comentatorii se vor ajuta, cu cei consacrați promovându-i pe cei promițători. (…) Sper ca lunga istorie a excluderii și segregării intelectuale să fie considerată o rușine. Sper să fie considerat o rușine să fii basolventul unei universități în care doar 1,5% dintre cadreele dicactice sunt conservatori (da, despre tine vorbesc, Harvard). Sper să se schimbe definiția formatorului de opinie – nu un executant în căutarea puterii, ci o persoană care promovează dezbaterea în vederea unei mai bune înțelegeri a lucrurilor”, încheie Brooks.

New York Times vs. WSJ: Râde ciob de oală spartă

The New York Times, dominat la acest moment de tânăra aripă progresistă a redacției, găsește însă ocazia să-și înțepe confrații conservatori de la The Wall Street Journal. ”Ciocnire între redactorii și editorialiștii de la The Wall Street Journal” se intitulează articolul în care The New York Times se transformă în avocatul ziariștilor de la WSJ care vor mai mult progresism în paginile lor. Aflăm astfel cum un colaborator al WSJ a pus în pericol viața corespondentului la Londra al ziarului, după ce a scris pe Twitter că acesta ar avea legături cu Frații Musulmani. Același colaborator mai este acuzat că a scris că ”multiculturalismul a fost un eșec la Londra”, fără să-și susțină cu fapte concrete această afirmație. Apoi, conducerea WSJ este acuzată că nu mai există o diferență între paginile de știri și cele de opinie, că sursele ziarului nu mai vor să colaboreze din acest motiv. Mai aflăm că disputa dintre editorialiști și redactori este veche, cu ultimii plângându-se nu de linia politică, cât de desele fracturi de logică și inexactitățile din articolele de opinie.

Disputa din presa americană, o oportunitate rară

Relatările despre disputa dintre tânăra aripă progresistă și jurnaliștii mai experimentați din marile redacții americane pot fi lesne privite ca un meci de box, cu chibiți de o parte și de alta, mai cu seamă că 2020 va aduce și marele show electoral de miliarde de dolari.

Însă ar fi păcat să peiredem ocazia rară de a observa nu cum presa americană disecă presa și politica altor state, ci cum marile ziare americane se autodisecă, își expun propria mizerie ascunsă sub preș. Acestea sunt ziare care, dacă nu pot schimba puterea, atunci măcar dau semnalul începerii unor schimbări de regim în nu puține state din lume, sunt ziarele citate precum evaghelia de politicieni din întreaga lume atunci când scriu împotriva rivalilor și sunt ziarele care îi fac pe politicienii de aiurea să intre în pământ când le sunt împotriva. Toate aceste luni de dispută în presa din SUA și toate articolele publicate acum despre dedesubturile redacțiilor americane ar trebui avute în minte pentru momentele în care aceeași presă va citată cu evlavie în viitoarele dispute politice de pe alte meridiane.