Tristețea și viața obiectelor

Am dat click pe un site cu obiecte vechi. O privire pe un obiect poate avea muzica unui cîntec cu Frank Sinatra. Sau mai vechi. În unele momente, obiectele mă iau de mînă și mă plimbă într-un univers imaginar. Parcă aș sări într-un val al timpului și aș înota de pe undeva de la jumătatea lui. O bancnotă de 500 de lei din vremea inflației, cu portretul lui Constantin Brâncuși, îmi stîrnește un zîmbet. Un soi de desen după o fotografie a artistului mă trimite mai degrabă la naivitățile tranziției, la inflația galopantă din anii în care iluziile democrației și economiei de piață ne împiedicau să vedem dezastrul economic și absența unei minți luminate la desenarea traseului economic al țării. Nici Constantin Brâncuși nu seamănă cu Constantin Brâncuși. E mai degrabă o caricatură de dac bătrîn desenat de un copil speriat. Bancnota ieșită din uz se vinde cu 20 lei. Poate o cumpără cineva care vrea să-și aducă aminte de anii inflației. Așa cum o bancnotă de o sută de lei din anii „Epocii de aur” se vinde cu doi lei numai pentru că pe marginea ei scrie ”Republica Socialistă România”.

Un prieten îmi întinde o lingură măricică, grea și înnegrită de vreme. Cine a ținut-o în mînă? Cică ar fi fost o lingură pentru luat siropuri și poțiuni. Un fel de lingură a durerilor. Are gravate pe coadă, în partea ei rotundă, două inițiale caligrafiate întortochiat. Un K și un G care pot veni de la nenumărate nume. Îl sunăm pe cel care a adus-o în deponență și încercăm să aflăm cîte ceva. Vînzătorul susține că ar veni din familia Ghika. Care Ghica? Au fost mai multe ramuri. Ramura moldoveană, ramura munteană. Ghika se trage din Albania și au trăit și în Grecia, și în Țările Române, și în Franța. Paul Cernovodeanu a scris o istorie a Familiei Ghica, cu un arbore genealogic extrem de stufos: Ghica sunt prezenți prin documente cînd Ghyca, cînd Ghika, cînd Ghica. Preț de cîteva ore, am căutat un prinț, probabil Karol Ghica, sau Karl suferind de o boală de stomac sau de plămîni, cu care lingură de argint să-și soarbă medicamentele. Salvatoare sau nu! N-a mai rămas din suferința lui decît o discretă coroană, imprimată alături de inițialele numelui său. Și atît! Cineva îmi spune că un anume prinț Karol Ghika a trăit și a murit la Paris, dar nimeni n-a scris o biografie a acestuia. Nici măcar nu se știe dacă era bolnav sau lua în fiecare seară o lingură cu un sirop binefăcător pentru somn.

”Superb platou de cristal Mikasa Arabella, desen în relief cu struguri mov 43 cm!”, zice anunțul. Cineva a tăiat cel puțin o dată un tort pe acest impunător platou de cristal! A fost la modă în perioada interbelică. Este ca și serviciul meu de cristal rubiniu, cu 6 cești și cu farfurioare și cu un castron dotat și cu un polonic pentru punch. Și acesta este dintre obiectele rămase agățate de imagini din altă epocă. Peste 95% din cei tineri nici nu știu ce este. Dacă n-ar fi Google, punch-ul ar trece în categoria cuvintelor necunoscute și a băuturilor dispărute.

”Vînd telefon Nokia 6310i ca nou. Reducere de la 300 la 225 lei.Am o exepriență de 5 ani pe acest model. Funcționează perfect. Incărcător zgîriat”.

După 1995, era un fel de rege al telefoanelor. I se zicea cărămida de la Nokia, bolovanul Nokia, tancul de la Nokia. Toată ștăbimea din vechea generație care a reușit să treacă de la telefonul fix la cel mobil se dota cu cîte un Nokia din aceeași clasă sau cu 6310. Ba unii mai aveau și cîte 2-3 de rezervă. Erau un semn al modernizării, al puterii, al libertății de gîndire, al siguranței de sine. Puteai să le scapi pe jos de o sută de ori pe zi. Și acum se mai vînd și se recondiționează pentru cei care nu s-au putut adapta la smart phones și la touchscreen, la Samsung Galaxy pliabil, lat ca o cărămidă, cu marginile sclipitoare, pe care duduile îl poartă bălăngănit și expozițional în mîna de care își atîrnă și poșeta. Acesta este modelul la mare modă, cu care fetele dau din coadă și postează demonstrativ toate evenimentele lor intime și inutile pe facebook. Nu știți că fără asemenea obiecte anumiți oameni nu ar putea exista? Fac parte din viața lor și fără el n-ar avea identitate. Iar unele dintre aceste lucruri, fără o legătură cu posesorii lor, devin banale, stupide, fără sens, numai bune de aruncat la coș.

Undeva, într-un dulap, se află ascuns un Nokia folosit de mama. Îl îndrăgea pentru tastele sale în relief, pentru difuzorul puternic și pentru accesarea simplă. Cînd mergea la Orăștie, îl ascundea în sacoșă, cînd lucra în grădină îl lăsa la marginea straturilor, pe iarbă, cînd mergea la spital, îl plasa în sertarul noptierei medicale. Nokia 6310 a fost legătura ei cu lumea și, mai ales, cu mine. Chiar și acum, în dulapul închis, ecranul său aurit are ceva ofilit, trist, de obiect dezgropat din timp. În fapt, nu-i decît un terminal demodat, care nu-mi reconstituie decît povestea nesfîrșită a discuțiilor noastre care începeau cu automaticul ”Ce faci?”.

Zilnic, fabricile bombardează lumea cu obiecte folositoare sau inutile care ne spun tot soiul de povești. Ele sună diferit în capul fiecăruia dintre noi. Atît de diferit că și obiectele și noi intrăm adesea într-un scenariu absurd, paralel, aleatoriu, de condiție umană împinsă la marginea nonsens-ului. Tot zilnic armate și stoluri de obiecte ne părăsesc și dispar definitiv, se distrug sau, pentru o vreme, devin istorie. Și, mai târziu,le șterge vîntul timpului și de acolo împreună cu urmele celor care le-au creat sau le-au utilizat.

De ce zăbovesc atîta timp prin anticariate? Nu v-ar spune nimic o baionetă de la o carabină din Primul Război Mondial? Eu aud respirațiile febrile din tranșe și gemetele din filmele cu răniți de pe front. Și văd cu ochii minții trenurile din gări și fetele fluturînd batiste! Dacă nu mă deranjează nimeni aș putea să zbor cu gîndul pînă la stră-bunica mea care și-a pierdut bărbatul pe front și apoi l-a luat de trăit pe camaradul acestuia întors întreg de pe front. Și cu care nu s-a căsătorit niciodată. Nici un brici Solingen în tocul original nu vă spune ceva? Nici o sabie cazahă? Sau un microfon Tesla pentru magnetofon cu patru benzi? Asta înseamnă că n-ați avut benzi cu Jimmy Hendrix! Dar de ”un tablou vechi din ceramică Freiderich Întîi Barbarossa”, cu 265 lei? Sau ”Salutări din Buștenari!”, de pe vremea nebuniei cu sondele de petrol? Ce ziceți de un ceas Doxa vechi din oțel? Sau de o fotografie a Regelui Vittorio Emanuele al Doilea, cu autograf în tuș negru?

Ați încercat să înotați în timp? Dar nu înainte, ca Elon Musk, ci înapoi, unde nu mai întîlnești decît urme vagi sau obiectele celor care au fost? Sau să încercați să reconstituiți momente, dureri, lupte, drame și personaje ,sărbători sau bucurii nebune?

Undeva în spatele ușii de la intrarea în casa mea de la țară am agățat o ramă de fostă oglindă sau de tablou vienez de secol 19, vopsită în verde și cu borduri aurii. De fiecare dată cînd intru am impresia că sunt privit de cineva care se retrage discret sau că o ființă necunoscută, din alt secol, a plonjat în valurile timpului care îmi scapă!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 19

19 Comentarii

  1. „In gradina casei mele e copacul
    Sta de paza si la bine, si la greu,
    Simt in brate lemnul tare si-l sarut mereu
    Si copacul se transforma dintrodat’
    Sunt chiar eu!” Aurelian Andreescu

  2. Nea Cornel e un excelent inotator, cu o tehnica inegalabila, mereu pe VALU unde apele nu clocoresc si te poarta precum vazduhul cu curentii lui vulturii imperiali sau Zmeii manevrati de la sol…Cand merg in Austria, Germania si Franta nu
    scap ocazia sa dau o raita prin anticariate, eu nefiind nuvelist ca nea Cornel sunt mereu in cautare de CARTI VECHI care
    transporta Universuri…Recunosc ca imi atrag atentia si obiecte rare, dar in niciun caz…sabii Ninja, acestea fiind si asa demult cumparate/subtilizate de conlocuitori! Si nu ma refer la „perciunati”, ci la aia cu capatzani uriase si rasi chilug care organizeaza batalii pe strazile patriei mioritice, pe-afara fiind foarte discreti, operand in amurg, respectiv in zorii zilei cand somnul proprietarilor capitalisti imbuibati e mai dulce…Haiducii contemporaneitatii securiste…
    De acolo de pe VALU nea Cornel are si o vizibilitate superioara, de exemplu, binoclului barcagiului Mongol scapat, dupa scufundarea Flotelor Romaniei in…propriile buzunare, dar si ale Partidului/Securitatii, cu o barcuta…

  3. Am fost fascinat de o furculita din al II-lea razboi mondial cu semnul vulturului cu svastica in gheare pansonata pe maner…A fost luata de taranii romani in 1944 de la soldatii germani impuscati de o femeie capitan rus langa Calarasi cand germanii au rupt frontul si cautau sa treaca Dunarea! Dunaia, Dunaia unde este? intrebau…Nu au trecut Dunarea, au trecut „dincolo” cu ajutorul femeii capitan rus si cu 2 incarcatoare de Balalaica..Au venit taranii romani noaptea ca hienele, i-au lasat fara imbracaminte, furculite, incaltaminte, pana atunci nimeni din Baragan nu mai vazuse in viata lui maieu, banalul maieu! Tare frumos arata furculita! Grea, inox de calitate nici acum nu cred ca avem scule pentru a genera o asemenea calitate! De mult sunt fascinat si de baionetele din primul razboi mondial! Lungi, grele, aducatoare de moarte grea, lenta! Ian Fleming a descoperit penicilina mult mai tarziu sanse de vindecare la o plaga intepata sau taiata inexistente..Si bacnotele din vremea Regelui sunt fascinante…taranca cu cosul de struguri pe umarul drept plugarul roman..Imi pun problema ca la ce mancau taranii din Baragan si de ce asistenta medicala beneficiau, este de mirare cum de au trait atat de mult…Dle Nistorescu! Dati pe Google numele lui Costica Acsinte din Slobizia si vedeti pozele dansului din perioada interbelica! Balsam pentru suflet, Oscar, premiul Nobel…Costica Acsinte…

  4. Publica o carte cu tot ce scrii din copilarie si alta cu actualitatea dupa 2000 dar sa fie hazoase cat de cat.

  5. Splendide pozele lui Costica Acsinte, viata, femei frumoase, familii, iubiri, mustati, o lume! Multumesc pentru recomandare!

  6. Dle Nistorescu! Cu sinceritste maxima va spun! Cum reusiti diseara sa fiti „serios”si sa nu radeti in lacrimi la Romania9 stimate domn? Unu tanar, preocupat de „sarmale bugetare” si de frica de a nu fi dat afara de la TVR! Dansul repeta obsesiv citez:asta-i poate ultima emisiune…Cred Mosule! Pe prafu asta 6-8000 de Euro nu-i de colea! Mai vine si un domn cocarjat de varsta si de lipsa travaliului fizic si intelectual! Dansul a zis acum 2 veacuri ca galinaceele fata pui vii precum porcii ,precum cimpanzeii…Ele au uter sau cumva radiatia solara intensa (acum douazeci de ani au fost niste explozii solare mama,mama..) a clocit oule din cloaca? Daca au fatat pui vii de ce nu le-au crecut si tate la gaini? Nu le trebuie lapte la pui ca la pisicile mici sau puii de sobolan? Bei lapte si mananci oua simultan? Cred ca Darwin din insulele Galapagos venea fuguta in Romania sa mulga o gaina si sa-i bea laptele…”Evolutia Speciilor” este incompleta fara comentariile domnului Cristoiu Ion! Un om erudit, trecut prin Biologie Moleculara, Matematici Speciale si Istoria Liberalilor cu Maniu si Ionel Bratianu, toate luate de la Biblioteca Academiei primul scaun la intrare pe stanga ca sa te vada toti, sa stie toti de tine..Cred ca nu ratez pentru nimic in lume emisiunea lui Cristache Ion..Cristoiu Ionel, utere de gaini, pui vii, Ionel Bratianu, Biblioteca, tate de gaini, nauc sunt, nauc rau….Asta are 10 dani plus centura neagra si 2 premii Pullitzer in Ionel Bratianu! Misto Ionel….

  7. M-a impresionat poza cu o femeie care tine in mana, in echilibru, piciorul unui baiat care face o miscare de gimnastica destul de complicata. Este multa tehnica acolo.

  8. Dle ironblue! Cam pana in anii 1988 cam asa era viata in Baragan imortalizata de Costica Acsinte cu mici exceptii! Cam asa a fost si viata mea in copilarie! Seman teribil cu copilul care sta in mana mamei cand eram mic! Mic uscativ, blond…Daca ati vedea foto cu mine mic! Duceti-va la Slobozia la Muzeu parca au unul in cinstea lui..Aur curat, balsam suflefesc, umanitatea imortalizata….Parca asisti la Facerea Lumii…In fiecare poza un Adam si o Eva…Cred ca este cea mai valoroasa colectie de poze din Istoria Romaniei! Credeti-ma! Am proprietatea cuvintelor…Un motiv pentru care sa iubesti Romania si sa fii ingropat langa ai „tai” Dansii din poze nu au emigrat, nu au eludat fjscul, nu au vandut Petromul, Flota…Inghit in sec! Ma opresc umil din postat! Bucurati-va din suflet de poze… Si-au dat viata pentru tara ca sa o vindem noi la bucata la „Veneticii Europei” Costica Acsinte in numele poporului roman IARTA-NE cu nu stim ce am facut…

  9. Pt a inota in timp, trebuie sa iesi din timp, ori pentru asta iti trebuie nu numai minte, ci si inima. Reconstructia trecutului este pentru amatori, care merg pe bajbaite si isi iau caricaturile drept capodopere. Adevaratii „profesionisti” VAD in trecut ca in prezent, fara adaosuri si amprente personale. Macar intr-o privinta are si Boia dreptate: una e istoria si alta e vorbaria despre istorie. Daca vrei sa cunosti trecutul si viitorul, traieste-ti prezentul!

  10. Dle Nistorescu! Va roaga „unu” din Baragan…Un print din Austria a omorat in muntii nostri cel mai mare Urs Mascul Carpatin din Europa, precum un medic american a ucis in Africa in Serengeti cel mai mare si frumos Leu African Mascul din lume…Noi vrem ca in muntii Romaniei sa nu existe paduri, ursi falnici, frumosi? Numai piatra seaca si filoxera de vita de vie? Efectiv astia strivesc in picioare, sub calcaie ce are Romania mai bun, mai frumos, mai maret…Vom fi caracterizati pentru eternitate ca un popor consumator de MAMALIGA, adica mamaligari…Si nici aia nu face explozie… Spuneti asta la Ronania9 stimate dle jurnalist????…Impuscam ursii bruni si ramanem cu muntii cheliosi fara paduri si animale..NUMAI Filixera, Praf si Ciulini…Cinspe mii de Euro versus simbolul unui popor latin? Suntem la calcaiul broastei…Nu mai am nimic de zis…Un urs impaiat intr-un castel din Austria si in loc ramane praf, tina….

  11. Cornel Nistorescu este cazul special al convertirii scriitorului in jurnalist. Stilul sau isi are originea in buna randuiala a lucrurilor si obiceiurilor vechiului sat romanesc. Obisnuieste sa-si interogheze temeinicia gandurilor in periplul sau, retragandu-se in casa de pe spinarea dealului, proaspat data cu var, unde inca se simte mirosul vantului si al lavandei. Satul i-a dat curajul sa infrunte lumea palatelor, interpeland societatea cu intrebari taioase,imbracate intr-o ironie taraneasca. Textele sale contin in acelasi timp si un limbaj cinematografic, se pot vizualiza; tresaturile de caracter ale reprezentantilor puterii, participa deseori la redarea analizei.Ne situeaza intr-o scena in care personajele respective dau senzatia ca se desprind din text. La C N cuvintele nu exprima numai idei, uneori ele au si infatisare.

  12. Ilie Moromete nu a vrut sa isi taie salcamul din curte si sa il vanda lui Balosu decat in „ultima” instanta! A fost un razboi al orgoliilor a 2 tarani in preajma razboiului mondial cand timpul nu mai avea „rabdare” cu umanitatea. Acum vine un print din Austria, omoara un trofeu cinegetic in ” purtator de gene bune” careia Naturii i-au trebuit generatii prin selectii naturale pentru generare banca sanatoada de cromozomi si vine CI-NE-VA cu o teava ghintuita si cu Nitroceluloza plus fulminat de mercur si in o secunde duce in nonexistenta stradania Naturii de sute de ani! Cred ca in Romania nu o sa mai fie nimic purtator de gene bune! Soparle cu trei cozi vitei cu doua capete o sa populeze plaiurile mioritice! Vectori purtatori de cancer cu basculanta, cei purtatori de gene bune numai pe pereti capetelor incoronate! Romania e considerata „untermensch-ul” Europei Civilizate…5.5 milioane de romania au emigrat definitiv, au ramas batranii, nepotentii financiar si intelectual! Tina,uitarea,indiferenta, gardurile si casele in paragina, mormintele pline de buruieni..Romania vector purtator de gene bune? Nu, de opt ori nu…Acum, aici timpul „inca” mai are rabdare cu oamenii…Semnat Tica din Calarasi.

  13. Vine un domn cu parul vopsit cu cromoplatin in negru-albastru si cu vocea caraita si dogita ne spune ca ursul impuscat nu era chiar cel mai mare…Asta cu repetentie in clasa a X-a de liceu industrial si doua esece consecutive la ASE-u o sti ce este trofeu cinegetic?Asta e prim- ministru? Nu este chiar un „trofeu” pentru politica romaneasca…Vrea sa ii tina de sase unui domn de la Cotroceni? Te uiti cu coada ochiului la astia doi neispraviti…Astia doi ii vad ca pe doi acarieni in care poporul roman nu a dat cu DDT…Ce sa mai spui la ce se intampla in Romania, in padurile ei, in maruntaiele ei? Astia in loc sa ne reprezinte cu mandrie in Europa ne fac de ras in Europa, permit sa fim pubela lor de gunoi si generatori de trofee cinegetice si de muncitori de scos sparanghel din pamant cu mainile cu ghearele precum animalele salbatice..Nu iti trebuie nici macar gradinita la asa ceva..Cocoasa de fonta, ” genunchi” de capra si cortex de sobolan! Romania a dat inapoi milioane multe de ani, ca involutie e in Carbonifer, in Cretacic am ajuns! La masa in loc de gaina o sa avem ciorba de Pterodactil…Auzi tu! Sa permiti ca UNU sa iti impuste cel mai mabdru si frumos Urs Mascul din Europa! Unde este mandria acestui popor? Te dezbraci de costum Armani si te duci la Clubul Diplomatilor in izmene si incaltat cu gumari…Tamp popor, tamp presedinte, tamp prim-miniatru…

  14. Exista o similitudine cu evenimentele din celalalt ciclu de 10 ani (Boc/Base). Dar, peste asta, totul a inceput sa depinda de mersul global al lucrurilor. Unii au inceput sa se prinda, altii ii impiedica, insa, in cele din urma, toate se vor aseza la locul lor. Chiar se pot grabi cu actiuni declansatoare, pe care Unii le vor (sau le cred) intarzietoare.

  15. Perioada calduroasa de 6 luni, cu o cantitate foarte mare de raze UV, va cunoaste o scadere a Virusului (daca nu si disparitia lui, disparitie care ar fi fost mai evidenta, fara Vaccinare). Insa, aparitia a cator mai multi Mutanti (datorita Vaccinarii in Pandemie) si in afara tarii, va determina, incepand de la toamna, un alt „grup” de Pademii. Aceasta si datorita faptului ca prin Vaccinare, se denatureaza sistemul imunitar, intarindu-se mecanismul constructiei de anticorpi conform Componentelor Vaccinului, in detrimentul anticorpilor Naturali. Acest lucru se cunoaste, dar nu neaparat datorita faptului ca fiecare cetatean UE are asigurate, pentru 2022, cate 4 Vaccinuri. Un exemplu, pe care il confirma statisticile din Italia, arata ca cei de la ATI sau decedati aveau toti facute vaccinurile antigripale anterioare. S-au publicat si „coincidentele” dintre inceperea Vaccinarii (sau experimentarea Vaccinurilor, incepand cu septembrie, in cele 3 tari care au creat cate un Mutant) si Explozia de Decese si Infectari (si aparitia de Mutanti) in cateva zeci de tari, desi acest fapt e valabil perte tot. Un lucru de Baza in strategia Vaccinarilor este acela ca, de peste 50 de ani, s-a constatat ca si cea mai performanta modalitate de Raportare si Inregistrare a Deceselor si Reactiilor adverse nu depaseste 10 % din cazurile create (si Firme specializate pe sondaje au costatat acelasi lucru). Foarte multe Raportari (internationale) sunt mai aproape de 1%. La noi, se declara „coincidente” pana si cateva cazuri descoperite de presa, iar Spitalele nu vor si nu sunt in masura sa faca si dosare pentru „coincidente”.

  16. Esti presedinte de tara! Cetateni, semeni de-ai tai mor arsi de vii in spital si tu cu miros de tesut uman pe gulerul camasii te duci la ski..Vine UNU putred, putred de bogat si impusca cel mai mare Urs Brun din Europa! Tu ca presedinte esti iar indiferent, te scoli la doispe si ingurgitezi o galeata de icre negre cu lingura de lemn.Daca vine un razboi, o calamitate peste noi dl Johannis are 3 variante de „Barlogul lupului” al lui Hitler citez: La partia de ski la Azuga, La restaurantul palatului Cotroceni, La Sibiu la restaurantul unui prieten.Cred ca pe limba, pe bolta palatina nu mai simt gust de dulce! Gustul de „amar” a canibalizat toata gura! Asta spune multe despre un contribuabil cinstit „facut chisalita” de clasa politica! Sentimentul de U-MI-LIN-TA este total? Noi suntem urmasii dacilor cu caciulita mica in cap, barba si privire crunta, steaguri din capete de lupi si groaza mortii in romani? De unde atata degradare morala si genetica? Parca facem parte dintr-un experiment genetic esuat! Imi este greu,tare greu sa mi-l imaginez pe dl Basescu cu barba si sabie incovoiata in mana conducand mort de beat un cal roib si nimicind cu vapori de alcool ramasite ale Legiunii a IX-a Dacica prin Muntii Apuseni..Lu asta ii trebuie scripete si melcul lui Arhimede ca sa ridice de jos o sabie mai grea de 2 kile..Cornu de Vaca cu vin in el ridicat la ” sorbitoare” ,este un obicei mai usor de facut mai ales cand sta langa trupul tau imputinat de bautura si Elena din Troia Buzaului…

  17. Cea mai vaccinată țară din lume impune noi restricții, după ce cazurile COVID au reînceput să crească. De Adrian Cochino, 05 mai 2021. Seychelles a vaccinat cu ambele doze aproape două treimi din populație, dar tot se confruntă cu o nouă creștere a epidemiei. Printre cei infectați se numără inclusiv persoane care au fost integral imunizate, scriu BBC și Bloomberg. Seychelles, țara care și-a vaccinat integral mai bine de 60% din populație, s-a văzut nevoită să își închidă școlile și să anuleze activitățile sportive pentru două săptămâni, într-un moment în care numărul infectărilor a început să crească. Restricțiile, care includ măsuri de distanțare asocială și reducerea programului barurilor, sunt asemănătoare cu cele introduse la finalul lui 2020, când campania de vaccinare nici nu începuse. „În ciuda tuturor eforturilor excepționale pe care le facem, situația COVID din țara noastră este critică acum”, a declarat Peggy Vidot, ministrul sănătății, la o conferință de presă ținută marți. Arhipelagul din Oceanul Indian, care are o populație de doar 98.000 de locuitori, este dependent de turism și a început campania de imunizare în luna ianuarie, folosind vaccinurile chineze donate de EAU. Între timp, autoritățile au cumpărat și alte vaccinuri. Președintele Wavel Ramkalawan promisese că țara va atinge „imunitatea de grup” în momentul în care 70% din populație va primi prima doză de vaccin. Acest scenariu optimist, care depinde însă de mulți factori, inclusiv de eficacitatea vaccinului și de virulența tulpinilor virusului – nu s-a îndeplinit însă.

  18. Baza a stat în vaccinul chinezesc Sinopharm Până pe 12 aprilie, 59% din dozele administrate în țară erau Sinopharm, în vreme ce restul erau Covishield, o versiune a serului AstraZeneca, produsă sub licență în India. Testele clinice din China si EAU au arătat că Sinopharm, are o eficacitate de aproximativ 79%, respectiv 86%. OMS este așteptată să aprobe acest vaccin și alte seruri de producție chinezească, săptămâna aceasta. În aprilie, un înalt oficial chinez a admis că eficacitatea vaccinurilor chinezești este redusă. El a revenit ulterior pentru a spune că declarația sa a fost interpretată greșit. Cert este că în prezent, 62% din populația eligibilă din Seychelles este vaccinată cu ambele doze, potrivit statisticii Bloomberg. Prin comparație, Israelul a vaccinat complet 55,9% din populația eligibilă. Asta înseamnă că statul Seychelles este țara cu cea mai mare proporție din populație vaccinată. Oficialii nu au oferit prea multe detalii care să lămurească ce anume a provocat noua creștere a epidemiei. Autoritățile au dat vina doar pe faptul că oamenii s-au relaxat și nu au mai respectat măsurile de prevenție, mai ales la sărbătorile de după Paște. Îngrijorător este că numărul de cazuri active de infectare a crescut la 1.068 pe 3 mai, de la 612 pe 28 aprilie, potrivit statisticilor oficiale. O treime din acești pacienți sunt oameni care au primit ambele doze de vaccin, potrivit agenției naționale de știri, citate de BBC. Ceilalți au primit doar o doză sau nu s-au vaccinat deloc. PS: In emisfera de S, vor urma 6 luni cu raze UV mai slabe.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.