TRIUMFUL ESCHIVEI

Modul în care se derulează alegerile prezidenţiale din România reprezintă o lipsă de întelegere şi respect ale valorilor democratice, o superficialitate a întregii societăţi. Acest paradox românesc, al absenţei unui dialog civic, reflectă limitele şi «interpretările» reprezentanţilor puterii actuale din România; constituie un deficit democratic periculos ce lasă loc suspiciunilor.

În orice ţară democratică, alegerea preşedintelui pune în dezbatere viziuni si obiective clare ale devenirii societăţii, o diversitate de programe şi opinii ale diferitelor borduri politice, confruntări în limitele respectului adversarului politic. Expunerea bilanţului mandatului încheiat este o obligativitate de la care un preşedinte care candidează pentru un nou mandat nu se poate eschiva. Angajamentele luate în mandatul care se încheie trebuie supuse dezbaterii publice. Pentru că nici un politician, indiferent de rolul său, nu are dreptul să se situeze, din « raţiuni superioare », deasupra respectului pe care îl datorează poporului său.

O Românie normală înseamnă respectul faţă de instituţii; garantarea pluralităţii vieţii politice; ca alternanţa partidelor să nu creeze blocaje; ca propunerile valoroase să fie susţinute, indiferent de partidul care le emană; că rolul opoziţiei nu este acela de a se opune sistematic, numai pentru a recuceri puterea, că statul nu trebuie să fie nici PSD-ist, nici PNL-ist, nici paralel, nici aservit intereselor oculte interne sau externe; o colaborare constructivă între preşedinţie, guvern şi parlament, indiferent de culoarea politică; un respect fată de constituţia tării şi independenţa justiţiei; fără ingerenţa «Serviciilor» în instituţiile de forţă ale statului; prezentarea de către Preşedinte a bilanţului national şi europen al ţării, în fiecare an. O adevarată dezbatere electorală este esenţa democraţiei.

Toate aceste reguli presupun o Românie normală. A avea ca unic proiect de ţară lupta împotriva partidului de guvernământ, a constituit un adevărat blocaj al dezvoltării ţării. Se puteau găsi punţi de colaborare cu guvernul, erau obligatorii pentru realizarea proiectelor de care România avea nevoie, chiar dacă PSD a păcătuit grav, prin lipsa meritocratiei, prin abuzurile cleptocraţiei şi prin acte de corupţie ale baronilor atotputernici; aspecte similare, de altfel le putem semnala şi în zona dreptei liberale, sau USR+-iste, chiar dacă unele au fost escamotate. Nu se poate contesta prestarea responsabilă şi eficientă în perioada de preşedinţie prin rotaţie a Consiliului U.E.

Există cuvinte, precum «război», care au impact puternic asupra oamenilor prin amintirile şi evocările ororilor acestuia. Exprimarea provocatoare a Preşedintelui după primul tur «suntem în război cu PSD-ul,…să terminăm odată cu pesedismul si pesedistii» denotă un concept cel puţin inadecvat despre confruntarea ideologică. Reflectă numai dezideratul de a distruge adversarul, adânceşte fractura socială şi creează o ură viscerală faţă de un partid si masa de oameni care aderă la el. Este o atitudine extrem de periculoasă, cu impact dezastruos asupra coeziunii poporului român. Simbolul funcţiei prezidenţiale se poartă cu nobleţe şi întelepciune, ca şi cel al primului-ministru cu inalt profesionalism şi rigoare. Este dreptul fundamental al fiecăruia dintre noi de a avea libertatea opiniilor şi a convingerilor. Acest drept separă democraţia de dictatură.

Poporul suveran se respectă ; unitatea lui a constituit mereu, de-a lungul timpului, forţa unei natiuni. Cum şi coeziunea ţărilor face forta binelui. Franta şi Germania, prin Mitterand şi Kohl, care mână în mănă, 70 de ani de la începutul primului război mondial, au marcat istoria europeană prin gestul simbolic al reconcilierii; nu forţa, ci raţiuni supreme de bine si pace, l-au condus pe Jacques Chirac la refuzul războiului în Irak, pentru a nu da decât două exemple de dialog în istoria contemporană. Politica este o artă de a apropia oamenii şi natiunile, se face cu generozitate, cu diplomaţie în nuanţe şi semitonuri.