Troli, postaci şi hateri. Şi luni de fiere

În argoul internetului (internet slang), un troll este o persoană, de regulă voit anonimă, dar deseori ascunsă în spatele unor porecle (nick name), care îşi face un obicei pasional din a posta şi comenta în spaţiul virtual, activitate anume croită pentru a semăna discordie pe internet şi pentru a stârni certuri sau iritare. Trolul postează atacuri gratuite la persoană, comentarii maliţioase, inflamatoare, voit jignitoare, de regulă fără legătură cu subiectul, menite a distrage atenţia sau a provoca cititorii la răspunsuri emoţionale. Trolul petrece mult timp pe internet, făcând din trolling o obsesie, o refulare, dar şi un set de scenarii mai mult sau mai puţin elaborate compuse din farse, glume proaste şi jigniri gratuite la adresa unor victime (de identitatea şi sentimentele cărora se dezinteresează complet). Dar nu întotdeauna trolul este un farsor sau un amator de glume proaste. Capacitatea lui de a macula, de a stârni confuzia şi iritarea, răutatea sa gratuită, obsesia cu care investeşte timp şi resurse în hărţuirea unor ţinte alese aleatoriu, sunt aur curat pentru profesioniştii comunicării negative şi ai dezinformării. Destul de mulţi troli sunt folosiţi profesional, contra unor sume de bani, pentru campanii negative de comunicare, pentru contracarea sau bagatelizarea unor opinii sau informaţii, pentru dezinformare ori pentru campaniile electorale negative, de tip destructiv. La fel cum hackerii pot fi utilizaţi, uneori, pentru a prinde sau contracara alţi hackeri ori pentru a testa programe anti-virus, tot aşa trolii sunt folosiţi, destul de des, în mod profesional, pentru diverse scopuri, uneori malefice, ale celor care sunt dispuşi să îi plătească pentru a fi troli. Asemenea comportamente şi asemenea campanii “de imagine” se regăsesc, de regulă, pe newsgroupuri, forumuri, chat-room-uri, bloguri, dar şi pe pagini de socializare care permit ascunderea identităţii “comentatorului”, precum şi în secţiunile dedicate comentariilor cititorilor din ziarele electronie.

Dex online defineşte astfel trolul: gnom (pitic) zburdalnic, care trăieşte în munţi sau în păduri, întruchipând forţele rele ale naturii. Definiţia se potriveşte destul de bine celei din slang-ul internetului, întrucât trolul este, de regulă, un suflet mic, ascuns, căruia îi place să joace farse răutăcioase, să facă glume proaste şi să bântuie coşmarurile copiilor (victime inocente prin definiţie). Trolul definit de Dex online este Petrică din povestea Petrică şi lupul, cel care, după un număr indefinit de farse aplicate sătenilor, ajunge să nu mai fie luat în serios exact atunci când are nevoie reală de ajutor, sfârşind prin a fi mâncat de lupi.

Trolul farsor nu vrea decât atentie, exact cum vrea atenţie copilul de sub un an care aruncă lucruri pe jos astfel încât să capteze toată atenţia părinţilor sau a bonei. Dacă bebeluşul farsor merită toată atenţia întrucât el este în plin proces de adaptare la lumea adulţilor, de trolul farsor e bine să te fereşti. Şi, realmente, te poţi feri de troll dacă îl ignori. Multe site-uri care analizează fenomenul atât la nivel psihologic, cât şi din punct de vedere legal conţin acest avertisment: Don’t feed the trolls. După o vreme, văzându-se ignorant, trolul îşi reorientează tirul către alte ţinte.

Realmente periculoşi sunt, însă, trolii plătiţi, profesioniştii.

În spaţiul nostru virtual şi-a făcut un loc de (ne)cinste un tip de cititor pe net care obişnuieşte să posteze comentarii la orice text care conţine informaţie sau opinie şi care ar putea deranja unele prejudecăţi, politici sau obişnuinţe. Acest trol profesionist pare că nu face altceva decât să posteze 24 de ore din 24. Unele publicaţii electronice îşi deschid ediţiile la ora 0,00 din noapte şi, cu toată această oră târzie, în secunda următoare apar postări ale trolilor. Dacă veţi avea acel dram de curiozitate morbidă de care se vorbeşte mai jos, veţi putea vedea că imediat acest text îşi va găsi cel puţin 5-6 troli.

În argoul internetului nostru, acestor indivizi li s-a spus “postaci”.

Postacul este cel care se ocupă cu acţiunea continuă de a posta pe internet comentarii răutăcioase, urâte şi nedrepte despre orice şi în contra oricui poate ameninţa poziţia celui care îl plăteşte pentru această campanie. De regulă, postacul îşi ascunde identitatea sau foloseşte unul sau mai multe pseudonime în intenţia de a nu fi dibuit. Finanţatorul campanie de denigrare şi dezinformare, ca şi campania, în sine, par a friza absurdul, dar totul este gândit şi aplicat după un scenariu, pe bani şi în mod constant. Ce este important este ca informaţia sau opinia să fie împroşcată cu noroi, iar credibilitatea autorului să fie pusă la îndoială. Nu contează că aruncătorul cu noroi e anonim sau ascuns după o poreclă; ce e important este că noi toţi avem tendinţa de a ne uita la orori, dintr-un soi de curiozitate morbidă, iar profesioniştii ştiu asta, exploatând exact această curiozitate.

Trolul profesionist se confundă, practic, cu postacul.

Site-urile de socializare au mijloace de apărare şi contra acestor troli profesionişti. Există setări prin care ei pot fi blocaţi şi, chiar mai important, există setări prin care ei pot fi reclamaţi ca abuzivi. Odată intraţi în zona “abuzivilor”, ei pot fi blocaţi erga omnes pe site. Aceşti troli pot fi blocaţi ca rasişti, iritanţi (annoying), delincvenţi ofensatori (personal offenders), periculoşi pentru integritatea psihică a copiilor, ca având un limbaj nepotrivit etc.

Dar există şi troli care, aparent, au un nume şi, în mod bizar, nu par a servi unor patroni care să îşi rezolve prin trolling afacerile privitoare la victimă. Începând cu 2010, când am dat startul proceselor colective contra băncilor, până prin 2014, când deja câştigasem, practic, toate aceste procese, am avut neplăcerea să descopăr nişte indivizi care, aparent, aveau identitate şi nume, şi care nu făceau altceva decât să critice, să înjure şi să întoarcă pe dos tot ceea ce spuneam cu titlu de informaţie şi să diabolizeze tot ceea ce spuneam cu titlu de opinie. În paralel, aceşti indivizi îi ridicau în slăvi tot ceea ce venea de la adversari, etalându-şi ani de zile certitudinile din care rezulta că voi pierde procesele şi voi nenoroci oamenii care îşi puseseră încrederea în mine. Din acest motiv am crezut multă vreme că aceşti inşi sunt nişte simpli troli plătiţi de adversari pentru a dezinforma şi a stârni confuzie în rândurile acelor consumatori care şi-au luat curajul să îşi dea banca în judecată (din păcate, mulţi au renunţat pe parcurs sau, după caz, au semnat tranzacţii umilitoare cu băncile; această capitulare prematură a fost, în fapt, rezultatul campaniei de trolling, căci campania mediatică a băncilor a fost un eşec, aşa cum lobby-ştii oficiali ai băncilor, ei înşişi, au recunoscut de curând; din fericire pentru cei mai mulţi reclamanţi, rămaşi în proces, procesele s-au finalizat favorabil lor, în proporţie de 100%). Mare mi-a fost mirarea să înţeleg, după 2014, când deja câştigasem aceste procese, în contra certitudinilor contrare ale acelor troli, că indivizii îşi pun cenuşă în cap, prin declaraţii (pe care eu nu le-am cerut nicicând) din care rezulta că se înşelaseră în ce mă priveşte. În bucla asta au intrat şi ziarişti, din pacate. Iar acum, în siajul rachetelor intercontinentale şi al bateriilor de panzere aruncate de bancheri în lupta contra legii dării în plată, numărul trolilor şi postacilor asmuţiţi asupra legilor favorabile consumatorilor a crescut exponenţial.

În mod normal, ar trebui procedat şi în aceste cazuri de troli plătiţi ca şi în cazul trolilor farsori. De regulă, aşa cum recomandă site-urile şi articolele de specialitate psihologică şi juridică, şi în aceste cazuri ar trebui urmat cu stricteţe consemnul Don’t feed the trolls. Doar că, atunci când sunt atât de multe postări şi comentarii încât covârşesc ca volum informaţia sau opinia expuse, trolii sunt greu de ignorat. Nu se poate evita percepţia măcar a unui singur text trolling. Nu pot să nu te uiţi măcar la unele dintre aceste texte scrise de troli. Plus că în fiecare dintre noi există un pic de curiozitate morbidă: vrem să vedem oroarea. Nu e niciun catharsis în asta, e doar o pornire similară cu curiozitatea pisicii. Instinctual, vrem să vedem şi, deci, nu putem să nu ne uităm.

Pe de altă parte, farsa e farsă, iar infracţiunea e ceva serios, care trebuie combătut. Există o lume în care persoane maliţioase sau malefice creează conturi/pagini false de socializare pe internet (acestea vor deveni în curand ilegale în Marea Britanie[1]). De regulă, aceste conturi/pagini false de socializare sunt deschise pe numele victimelor inconştiente de faptul că li se fură identitatea. Pe aceste conturi/pagini false deschise “pe numele” lor se derulează şi activitţi ilegale, periculoase. Dar, de cele mai multe ori, conturile false sunt menite a-i face rău victimei, “titularul” paginii de socializare pe internet. Un film video jenant pus pe YouTube sau o poză compromiătoare pusă pe Instagram pot face mai mult rau decât ar putea face o tâlhărie. În urmă cu mai puţin de doi ani, o adolescentă de doar 14 ani s-a sinucis pentru că un trol a pus pe internet ceva compromiţător şi acea fetiţă, pur şi simplu, nu a suportat ca tatal său, de profesie poliţist, să vadă acea postare compromiţătoare. Nimeni nu a fost încă băgat la închisoare pentru determinarea sinuciderii. Asta pentru că, bineînţeles, trolul s-a ascuns bine şi comod în spatele unor nick-name-uri. Acest tip de abuz pe internet este ceva similar cu furtul de identitate pe internet (phishing) sau cu clonarea cardurilor bancare, dar poate fi chiar mai periculos, întrucât poate distrage atenţia autorităţilor de la persoana reală din spatele contului fals, orientând căutările în gol, către “titularul” inconştient al acelui cont pe care se desfăşoara activităţile cyber-criminalului.

Abuzul pe internet are, însă, o arie de “desfăşurare” mult mai vastă. Ameninţări şi şantaj, hărţuire, răzbunări porno (filmări cu sex explicit făcute sau puse pe net fără acordul “actorului” involuntar), acţiuni violente care pot cauza depresii sau crize grave ale victimei, inclusiv (tentative de) sinucidere, toate pot fi săvârşite pe “suportul” virtual al internetului. Teroarea virtuală, mai ales la adresa copiilor şi a femeilor, este posibila atât prin trolling, cât şi prin utilizarea dispozitivelor de urmărire de tipul GPS-ului pentru a urmări victima hărţuirii.

Abuzul pe internet poate cauza grave prejudicii drepturilor aferente personalităţii umane, dar şi daune materiale şi morale. De aceea, faptele de acest gen, chiar dacă apar într-un spaţiu virtual, un non-loc în care nu există, în sens material, fizic, nimeni şi nimic, pot fi calificate ca delicte civile, acestea fiind generatoare de răspundere a autorului sub forma unor despăgubiri sau a unor daune punitive.

Unele dintre aceste abuzuri pe internet sunt chiar fapte penale. Spre exemplu, hărţuirea din noul Cod penal poate îmbrăca, aşa cum rezultă din art. 208 alin.2, şi “haina” comunicărilor pe internet, cu condiţia ca, prin frecvenţa lor sau prin conţinut, să îi cauzeze victimei o temere. A se observa că incriminarea faptei de hărţuire nu se referă la stres, neplăcere, iritare, curiozitatea morbidă cauzată de trolling şi nici la un prejudiciu material sau moral, ci numai la o temere. Infracţiunea este o variantă a ameninţării, atâta doar că ameninţarea este factual o acţiune directă şi dintr-odată, în timp ce hărţuirea este compusă, factual, din mai multe fapte obsedant repetate şi “trimise” prin mijloace de comunicare la distanţă. În plus, în cazul postacilor anonimi, reglementarea din penal este inutilă, întrucât aceştia nu pot fi identificaţi cu mijloace normale, mai ales când nick-name-ul folosit se schimbă des ori când postacii copiază abuziv nume sau părţi din numele altora.

Trolling-ul nu este încă infracţiune în niciuna dintre ţările membre ale Uniunii Europene, dar în curând ar putea să devină infracţiune în Marea Britanie[2].

Probabil că, treptat, acest model britanic va fi importat în toată Europa, inclusiv la noi.

Adevărul că, pentru copii şi pentru altfel de persoane lipsite de ajutor, e necesară o protecţie severă contra trolilor maliţioşi şi a cyber-criminalilor. Este necesară o corecţie chiar şi a atitudinii acelor gnomi farsori întruchipând spiritele rele ale naturii, căci farsele lor ar putea face rău victimelor, în orice caz, mult mai mult rău decât s-ar aştepta aceşti gnomi.

Cu toate acestea, o incriminare a tuturor faptelor trolilor ar putea face ca libertatea de opinie pe internet să fie afectată, la modul general, căci va fi imposibil ca cineva să mai posteze anonim pe internet. Organizaţii ca Anonimous sau publicaţii online ca zerohedge ar putea intra în hibernare sau chiar ar putea să dispară ca urmare a acestui gen de incriminări penale ale faptelor iritante ale acestor troli.

În final, să facem o trecere de la troli la hateri.

Cuvântul “hater”, destul de des utilizat ca atare în slang-ul internetului, vine de la to hate, a urî. Hater este cel care urăşte şi nu se teme să o facă – dimpotrivă, se simte mândru că se ocupă cu ura. Ca să poata urî mai cu talent, hater-ul îşi ascunde, de regulă, identitatea.

Hater-ul este un personaj care, de regulă, stă în spatele cortinei, fuge de reflector, nu vrea să fie cunoscut. Când comentează, hater-ul o face sub pseudonim. Nu-şi dă numele real. Este şi las, nu numai hater. În acelaşi timp, este o deşteptăciune întruchipată, una foarte agasantă şi cicălitoare, dintre acelea care irită cel mai tare pentru că despică firul în patru, se leagă de lucruri neesenţiale, distrage atenţia de la subiect, centrând-o pe sine prin limbajul colorat, violent, peiorativ, ţipat. El este întotdeauna contra cuiva, contra a ceva. El e Gică-contra. Dacă ai răbdare să îi urmăreşti peroraţiile şi strigătele (notă: comentariile lui sunt, de regula, scrise cu litere majuscule ceea ce, după cutuma scrierii, înseamnă că omul care scrie astfel ţipă, strigă sau urlă, după caz), o să observe cu mirare că, de fapt, el se contrazice pe sine însuşi. Pentru că el nu are un scop, nu are o coerenţă a gândurilor, el gândeşte sub controlul urii şi al fricii de descoperirea imposturii sub care se ascunde. Din punct de vedere psihologic, hater-ul este o personalitate incompletă. Nefiind sigur pe el, nu ştie ce vrea, nu are un sens al său, precis, nu îşi poate controla emoţiile. Inteligenţa emoţională a acestui tip de personaj este foarte limitată: el nu doar că nu este capabil să îşi controleze propriile emoţii negative, în aşa fel încât să îi deranjeze cât mai puţin pe ceilalţi, dar el nu poate nici să îşi focalizeze emoţiile pozitive, căci nu poate iubi, nu poate empatiza cu ceilalţi, nu poate împărtăşi trăiri cu mai nimeni, nu are strălucirea vieţii.

Hateri-i sunt vii numai în măsura în care pot urî. Asta este starea lor naturală, pentru care, uneori, sunt plătiţi. Ura face bine celor care o pot monetiza.

Dar ura înlănţuie. Ura stăpâneşte şi controlează. Dacă urăşti pe cineva, fantoma aceluia te va urmări şi în starea de veghe, şi în cea de coşmar. Ura sistematică te face să nu îşi mai dai seama când greşeşti tu; cu atât mai puţin nu mai poti vedea unde şi de ce greşeşte celălalt. Ura perpetuă te face să te desparţi greu sau să nu vrei să te desparţi de starea emoţională de ură. Ajungi să iubeşti să urăşti. Este un mod contorsionat de a iubi. Ajungi un contorsionist emoţional.

Pascal Bruckner a scris prin anii ’80 ai secolului trecut o carte şocantă despre modul în care ura poate lega şi înlănţui oamenii mai durabil decât poate uni iubirea. Se numeşte Luni de fiere (s-a făcut un film după această carte, cu titlul Bitter moons) şi arată cum un cuplu trăieşte un simulacru de iubire, în fapt o pasiune pur carnală, care se transformă, în urmarea unor accidente succesive în care el îşi pierde bărbăţia, rămânând complet paralizat de la brâu în jos, iar ea îşi pierde frumuseţea, fiind opărită cu lichid fierbinte pe o jumătate de obraz. Cei doi “iubiţi” ajung să se urască şi să îşi dorească reciproc o răzbunare perpetuă, zilnică, ca nişte spirite malefice ei jucând teatrul unui cuplu în aparenţă sudat de durerea accidentelor care îi ţin împreună, dar în realitate legat cu lanţuri de ură şi de intenţia de răzbunare. Şi, în timp ce îşi joacă rolurile cu înverşunare, se amuză pe seama unor cupluri mai tinere pe care le despart supunând bărbatul unui tir susţinut de flirturi şi invitaţii la trădare care se termină, până la urmă, cu o scenă în care cei doi inşi înlănţuiţi de ură privesc cu amuzament la cuplurile care nu sunt unite suficient de puternic de iubire pentru a rezista tentaţiilor. Ce le-ar mai putea rămâne acestor suflete incomplete decât amuzamentul maliţios?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.