Nathalie Arthaud, fosta candidată la prezidenţiale din partea Luptei Muncitoare, a declarat că diferendul dintre preşedintele socialist Francois Hollande şi Angela Merkel a fost regizat.
“Vor să ne facă să credem că Hollande a pornit un război împotriva lui Merkel şi că exista o opoziţie ireductibilă între cei care doresc creşterea economică, precum Hollande, şi cei care vor disciplină bugetară, ca Merkel”, a spus fosta candidata troţkistă pentru France 2.
“Nu aceasta este realitatea. Toţi capitaliştii din lume visează la creştere, precum Angela Merkel. Sau, dacă creşterea nu apare, liderii pot pune anumite sectoare sub perfuzie, ca Nicolas Sarkozy”, a spus Arthaud.
“Cred că Hollande va aplica aceleaşi măsuri, de apune sub perfuzie anumite sectoare, şi ne va cere mai târziu să plătim factura. Muncitorii nu trebuie să se lase înşelaţi de acest braţ de fier, in realitate rezultatul unei regii. Ei trebuie să se concentreze pe revendicările lor”, a spus fosta prezidenţiabilă, care a obţinut 0,56% din sufragii.