Trump, avertisment fără precedent

Preşedintele SUA, Donald Trump, a somat, joi, Mexicul să oprească afluxul de imigranţi latino-americani, avertizând că, în caz contrar, va mobiliza armata americană pentru a închide frontiera cu Mexicul.

„Mă uit la asaltul coordonat de Partidul Democrat (ei vor frontiere deschise şi actualele legi slabe) împotriva ţării noastre, prin ţări precum Guatemala, Honduras şi El Salvador, ai căror lideri fac doar puţine eforturi pentru stoparea grupurilor mari de oameni, inclusiv mulţi infractori, care vin prin Mexic în SUA”, a transmis Donald Trump joi pe Twitter.

„În afară de suspendarea tuturor formelor de asistenţă financiară spre aceste ţări, care nu par să aibă vreun control asupra populaţiilor, trebuie să cer Mexicului, în cei mai puternici termeni, să oprească acest aflux, iar, dacă nu va putea face acest lucru, voi cere armatei americane să închidă frontiera sudică!”, a avertizat Donald Trump.

Preşedintele american a avertizat şi în aprilie că va mobiliza armata la frontiera cu Mexicul. Ulterior, Washingtonul a precizat că ar putea fi mobilizată de fapt Garda Naţională, deoarece armata nu are atribuţii pentru oprirea imigranţilor.

Donald Trump a promis în campania electorală că va construi un zid la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, precizând că lucrările vor fi suportate de autorităţile mexicane. Administraţia din Mexic a anunţat că nu va plăti nimic pentru zidul de la frontieră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

3 Comentarii

  1. Asta e dupa modelul amicului grasut din Coreea de Nord,care se lupta din rasputeri dar viceversa sa nu-i iasa proprii concetateni din raiul comunist si sa raspandeasca prosperitatea in lume….

  2. În SUA sunt deja peste 30 (treizeci)milioane de imigranți nedocumentați (ilegali), deci cam 10% din populația țării. Spre Statele Unite se îndreaptă o coloană de mii de persoane pornită din Honduras, la care se adaugă zilnic persoane din Guatemala și El Salvador, copiind modelul imigrației din Europa. Trump a amenințat cu taierea ajutoarelor (nerambursabile) de sute de milioane de dolari pentru Honduras, Guatemala, Mexic dacă acestea nu stopează valul migrator. În Congres, democrații se opun modificării legii imigrației care este foarte laxă, permițând intrarea în America oricui face cerere de azil politic în așteptarea judecării cazului. Și, în acest timp, toți cei care intră, inclusiv traficanții de droguri, dispar fără urmă.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.