Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat marţi că a primit o scrisoare din partea procurorului special prin care este informat că este vizat în persoană de ancheta federală cu privire la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, transmite AFP.
‘Jack Smith, procurorul ţăcănit al Departamentului Justiţiei al lui Joe Biden, a trimis o scrisoare (…) indicând că sunt o ŢINTĂ a anchetei marelui juriu cu privire la 6 ianuarie’, a anunţat Trump pe reţeaua sa Truth Social.
Fostul preşedinte, mare favorit al alegerilor primare republicane pentru 2024, spune că i s-au dat ‘patru zile foarte scurte’ pentru a se prezenta în faţa marelui juriu, un grup de cetăţeni traşi la sorţi şi dotaţi cu largi puteri de anchetă. Donald Trump dă asigurări că această procedură conduce ‘aproape întotdeauna’ la o inculpare.
În textul său, fostul preşedinte republican califică această anchetă drept ‘vânătoare de vrăjitoare’.
Trump este deja inculpat într-o altă anchetă federală, pentru că ar fi refuzat să restituie documente pe care le-ar fi păstrat după plecarea sa de la Casa Albă.
La mijlocul lui iunie, el a pledat nevinovat la o acuzaţie de viol şi riscă un proces istoric şi cu mari prejudicii potenţiale pentru campania sa la prezidenţialele din 2024.
Miliardarul mai este inculpat de justiţia din statul New York pentru mai multe acuzaţii de fraude contabile, în legătură cu o plată realizată înaintea alegerilor din 2016 pentru a cumpăra tăcerea unei actriţe de filme X.
De asemenea, o procuroare din Georgia urmează să anunţe până în septembrie rezultatul anchetei sale cu privire la presiunile exercitate de Trump pentru a încerca să schimbe rezultatul scrutinului prezidenţial din 2020 în acest stat din sud.
„Sunt o țintă”
-pe buneeeeeeeee?????
Trump e un sionist jegos.
Trump este o ” FIREA” americana .
marin Ti-a dat in bobi baba Vanga ?
Trump, un imbecil .
Batranul asta nu a inteles ca nu se mai poarta la barbati „cuib de barza”in cap de doua generatii ,doar nu e femeie…
SUNT DISPERATE SEMINTELE SA T A NEI! Dumnezeu este de partea celor CURAJOSI DOMNULE PRESEDINTE TRUMP!
Ce-o fi in sufletul conservei secu Mircea Badea ca nazi-globalistii vor sa ii priponeasca idolul ?Cand ,de fapt, acesta, joaca in acelasi film cu ei! Iar cand a fost presedinte s-a comportat cu Romania ca o COLONIE , batandu-si joc de ea ! Incepand cu zaharoviciul strul facut ambasador, pana la cipilica , data in bataie de joc, plavanului de la cotroceni!De bagarea la zdup a lu Dragniiia , nu mai vorbim – ca nu e voie de la melitie! Resturile le stiti implementarea 5G pt urmarirea cetatenilor,la pachet cu big brazer, luarea cu japca a gazelor din marea neagra, etc Deci toi sa il jelim, de mila, pe acest FARISEU!!!
Exemplu de democratie americana, intai hotarasc procurorii cine sa participe la alegeri. Apoi castiga ala care se obliga cel mai mult sa restituia cu dobanda banii pe care i-a primit de la cei mai bogati hoti. Interesant, poporul iubeste carnavalul.
Articol de doi bani ca si pseudo-urnalistii redactiei… in ce jurisdictie a fost pus sub acuzare? Oricum, la circul ce este prezent justitia din SUA, daca-l pun sub acuzare in DC, o sa-l bage-n arest sau in cel mai bun caz o sa primeasca interdictie sa vorbeasca si in campania electorala… ma rog, tinand cont de cloaca de judecatori din DC, e mai probabil sa-l puna-n arest cot la cot cu restul de persecutati politici