Trump, în vizită la CIA

Noul președinte al SUA Donald Trump va vizita sâmbătă sediul CIA din Langley, Virginia, fiind „nerăbdător” să le mulțumească „bărbaților și femeilor din comunitatea informații”, a anunțat pe Twitter purtătorul de cuvânt prezidențial Sean Spicer, transmit Reuters și AFP.

Vizita la sediul CIA, în suburbiile capitalei Washington, are o valoare simbolică, după ce Trump a pus la îndoială concluziile agenției potrivit cărora Rusia s-a implicat în atacuri cibernetice care au intervenit în procesul electoral din SUA. Ulterior, el a acceptat aceste concluzii.

Un oficial din serviciile de informații, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a indicat zilele trecute că Trump va vizita sediul CIA pentru a-l instala pe Mike Pompeo, membru republican al Camerei Reprezentanților, la conducerea agenției. Dar acesta nu a fost confirmat încă în funcție de către Senat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.