Ctitorită de Constantin Brâncoveanu, unul dintre cei mari mari sfânți martiri români, biserica ”Sfântul Gheorghe Nou” era, într-o zi de iunie a anului 1889, înconjurată de flori și de o impresionantă asistență.
Biserica își deschidea brațele pe data de 17, în acel an, ca să îl primească pe marele poet al neamului românesc, Mihai Eminescu.
Așadar, în ziua de 17 iunie 1889, trupul fără de suflare al lui Mihai Eminescu era depus aici, după cum a arătat părintele prof. dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii ”Sfântul Gheorghe Nou” din București, la slujbă de pomenire în memoria poetului.
Din Monografia Bisericii, părintele amintește că ”aducerea trupului său neînsuflețit pentru slujba de înmormântare la Biserica <Sfântul Gheorghe Nou> a fost de la sine înțeleasă, întrucât din când în când poposea în acest sfânt locaș încărcat de istorie, pentru a vorbi cu Dumnezeu”.
Slujba de parastas a fost săvârșită duminică, de soborul de preoți slujitori ai Bisericii ”Sfântul Gheorghe Nou”, în prezența a numeroși participanți, între care s-au aflat personalități ale lumii universitare, culturale, medicale.
rusine, Cotidianul
Am incercat sa postez cateva strofe din ” Împarat si Proletar” si le-ati blocat. Este rusinos. Rusinossi degradant memoria lui Ratiu si a natiunii romane. Doamne fereste, unde s-a ajuns cu cenzura aceasta stupida. E cazul sa nu-l mai criticati pe Vexller. Toti sunteti o intrupare a lui Vexller. Sincer, mi-e rusine de nerusinarea voastra.
Bravo Coco Chanel , Argus sau cum dracu te numesti cenzorule !
Eminescu, ultimele versuri:
„Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;
Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Şi necuprinsele
Singurătăţi.
Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?”
Cu mâine zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.
Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El și răsare undeva.
Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-același vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleași frunze cad.
Naintea nopții noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineți;
Chiar moartea însăși e-o părere
Și un vistiernic de vieți.
Din orice clipă trecătoare
Ãst adevăr îl înțeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Și-nvârte universu-ntreg.
De-aceea zboare anu-acesta
Și se cufunde în trecut,
Tu ai ș-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.
Cu mâine zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi,
Având cu toate astea-n față
De-a purure ziua de azi.
Priveliștile sclipitoare,
Ce-n repezi șiruri se diștern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.