Trupul neînsuflețit al fotbalistului Emiliano Sala a ajuns vineri în Argentina, acolo unde va fi înmormântat. Atacantul care fusese transferat în această iarnă de la FC Nantes la Cardiff City a murit într-un tragic accident de avion în momentul care pleca din Franța către Marea Britanie.
Cotidianul argentinian Clarin a anunțat că sicriul în care se află Emiliano Sala a plecat joi seară din Marea Britanie și a ajuns vineri dimineață (n.r. – vineri la prânz în România) pe aeroportul Ezeiza din Buenos Aires, acolo unde a fost așteptat de familie. Deplasarea s-a făcut cu o cursă de linie a companiei British Airways.
Trupul neînsuflețit al lui Emiliano Sala a ajuns în Argentina
De la Buenos Aires, Sala va fi dus în localitatea Progreso, unde va fi înmormântat sâmbătă, localitatea în care a crescut fotbalistul și care se află la aproximativ 500 de kilometri nord de capitala Buenos Aires.
Epava avionului în care se aflau Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson a fost găsită, la 3 februarie, pe fundul Canalului Mânecii, iar după patru zile autorităţile britanice au anunţat că au recuperat din epavă trupul neînsufleţit al lui Sala. Trupul pilotului David Ibbotson nu a fost găsit.
Avionul de tip Piper Malibu, în care se aflau Sala şi pilotul, a fost dat dispărut, la 21 ianuarie, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.