Tudose își pune cenușă în cap

Mihai Tudose a anunțat că s-a prezentat la CNCD pentru declaraţia referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc,

Tudose își pune cenușă în cap

Mihai Tudose a anunțat că s-a prezentat la CNCD pentru declaraţia referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc,

Fostul premier Mihai Tudose își cere scuze public pentru declaraţia referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, precizând că pentru el a fost ”o lecţie din care a învăţat că e mai multă nevoie de rigurozitate şi atenţie în exprimarea publică”. Tudose a anunțat că s-a prezentat la CNCD.

”În data de 30 ianuarie m-am prezentat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a susține punctul meu de vedere cu privire la declarațiile mele din emisiunea ,, Jocuri de putere ” din data de 10-01-2017. Prin declarația în cauză am dorit să-mi exprim doar punctul de vedere cu privire la necesitatea respectării legii în domeniul folosirii însemnelor oficiale ale statului, respectiv la responsabilitatea funcționarilor publici de a aplica legea în acest sens. Și pe această cale doresc să îmi cer scuze public față de orice comunitate sau membrii unei minorități care în urma declarației mele ce a lăsat loc de interpretări de incitare la ură sau violență s-au simtit lezați. Această interpretare nu este în acord cu valorile și principiile mele, respectiv dialogul și respectul reciproc între comunități și de a mă manifesta împotriva oricărei forme de intoleranță și incitare la ură. A fost o lecție din care am învățat că e mai multă nevoie de rigurozitate și atenție în exprimarea publică pentru a nu genera fără voie interpretări pe care nu mi le asum….”, a scris Mihai Tudose pe Facebook.

Fostul premier a provocat un întreg scandal după ce a afirmat, în ianuarie, referindu-se la declaraţia comună privind autonomia semnată de liderii UDMR, PPMT ŞI PCM, că nu se pune problema unei astfel de autonomii şi toţi cei care vor flutura steagul secuiesc, vor flutura alături de steag.

„Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga băţul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, şi anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignoraţi, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântă ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare”, a declarat Mihai Tudose, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Decăt sa și puna cenusa in cap, mai bine niste neuroni pe ici pe colo, ieșea mai cadtigat.Asa a ajuns precum vorba lui Vadim, scuipați aici !

  2. pentru un sahist chiar si numai amator…esti un tip subtire rau de tot! grindeanu (alt slabut) haleste in salariu baban…ca merita si…poate! pe tine te vad prin curtea unei ambasade…ambasada romaniei de la bucuresti…

  3. Filmul TRANSILVANIA,ISTORIE FURATĂ, trebuie vizionat de toţi românii. Atunci când nu îţi cunoşti istoria, rişti ca forţe oculte să îţi şteargă IDENTITATEA. Cu consecinţe tragice.Trebuie, deci, să zădărnicim imediat orice acţiune, orice gest, cât de mic, care ar face atingere la identitatea noastră. La asemenea comportament nu trebuia să dăm ocazia să ne cerem scuze, domnule fost prim-ministru Tudose, CI TREBUIA SĂ APLICAŢI LEGEA, NUMAI LEGEA.

  4. Tudose ghiocel de Brăila. E bine că ţi-ai cerut scuze pentru exprimarea nefericita faţă de arborarea steagului secuiesc pe instituţiile publice românwşti. Dar scuzele exprimate nu trebuie să lase impresia că ai ajuns cărpă de sters pentru obrăznicia maghiară din România care nu se sfieşte să pună în paranteză prevederile art.1 din a Constituţa României. Chiar când este vorba de scuze nu este indiferent cum o faci. Faţă de obrăznicătura udemeristă noi Românii trebuie sa fim hotărâti,fermi şi să nu încetăm a le aminti că sunt cetaţeni români şi au obligatia de a respecta insmnele naţionale ale acestei ţări.

  5. Mi-e milă de tine , Tudose . Brăilenii trec pe trotuarul celălalt când te întâlnesc . Ai făcut Raiaua de râs , Tudose . Pe cât de matahală ești , pe-atât de mic ești la caracter .

  6. Rușine Mihai Tudose….te-am felicitat pentru atitudinea avuta când ai solicitat ca legea sa fie respectata….de către iredentistii maghiari din România…finanțați de statul român…adică de noi cei care suntem imensa majoritate românească…iar acum dai dovada de lașitate…ce dacă ai fost la CNCD…crezi ca asta conteaza…nu amice…contează sa ai caracter și sa respecți valorile neamului din care faci parte…sa le aperi atunci cand sunt atacate…ești un om mic…păcat…a cerut Dragnea sa te supui ca sa va susțină trădătorii de maghiari de la udmr…sunteți dispuși sa vindeți orice…pentru orice…vai de capul vostru de politicieni fără de neam și fără de patrie…iți solicit sa renunți la cetățenia română…nu o meriți…Avram Iancu se răsucește în mormânt când vede…ce urmași a născut neamul romanesc…hai sictir Mihai Tudose!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.