Tulcenii, la doar un pas de Sala Polivalentă

Locuitorii municipiului Tulcea sunt mai aproape de a putea beneficia de facilitățile noii săli polivalente care se construiește aproape pe malul Dunării.

Proiectul prinde contur zi de zi, arată imaginile postate pe pagina de FB de reprezentanții companiei.
„ Punem pasiune și energie în fiecare proiect pe care îl realizăm, iar bucuria noastră este să vă aducem vești noi din șantiere. Astăzi, vă prezentăm cele mai recente imagini și informații de pe șantierul viitoarei 𝐒𝐚̆𝐥𝐢 𝐏𝐨𝐥𝐢𝐯𝐚𝐥𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐮𝐥𝐜𝐞𝐚, un proiect de anvergură pentru infrastructura sportivă din România, care prinde contur zi de zi!
În prezent, structura metalică a fațadei a fost finalizată în proporție de 100%, zidăria din BCA este complet finalizată, în proporție de 100%, închiderea fațadelor cu panouri termoizolante este realizată în proporție de 90%, închiderea acoperișului este aproape gata, fiind finalizată în proporție de 90%. Totodată, echipele noastre lucrează la compartimentările interioare din gips-carton, la instalațiile de curenți slabi, precum și la cele de incendiu și ventilații, pentru a asigura funcționalitatea completă a sălii.
După finalizarea lucrărilor sala va beneficia de un teren principal de competiții, înconjurat de tribune pentru spectatori cu o capacitate de până la 4.670 de locuri, un teren de antrenament situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, parcare subterană, vestiare pentru echipe și oficiali, spații pentru presă și sală de conferințe“, precizează aceștia.
Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții și are ca beneficiar final Consiliul Județean Tulcea.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.