Multipla campioană olimpică Simone Biles şi alte peste 90 de gimnaste americane au solicitat miercuri, în justiţie, un miliard de dolari din partea poliţiei federale, acuzată de „neglijenţă” în scandalul abuzurilor sexuale comise de fostul medic Larry Nassar, transmite AFP, preluată de Agerpres.
„FBI ştia că Larry Nassar era un pericol pentru copii când agresiunea asupra mea a fost raportată pentru prima dată, în septembrie 2015”, a afirmat gimnasta Maggie Nichols, citată într-un comunicat al cabinetului de avocatură Manly, Stewart & Finaldi.
Ea i-a acuzat pe ofiţerii FBI că au „colaborat” cu Federaţia de gimnastică din SUA şi cu Comitetul olimpic american „timp de 421 de zile, pentru a ascunde aceste informaţii de public, permiţându-i lui Nassar să continue să agreseze fetele şi tinerele”.
Larry Nassar, fostul medic al echipei feminine a Statelor Unite, în vârstă de 58 de ani, ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, după ce a primit condamnări grele în 2017 şi 2018 pentru agresiuni sexuale asupra a peste 250 de gimnaste, majoritatea minore, comise în cadrul Federaţiei de gimnastică, la Universitatea de stat din Michigan şi într-un club de gimnastică.
Primele acuzaţii împotriva sa au fost înaintate în iulie 2015 biroului local al FBI din Indianapolis. Ancheta a fost abandonată însă rapid şi a fost nevoie de o altă reclamaţie, în mai 2016, pentru ca autorităţile federale să demareze noi investigaţii.
Agenţii „au comis erori numeroase şi fundamentale şi au încălcat mai multe reguli ale FBI”, conform unui raport al inspecţiei generale a Ministerului de Justiţie.
Cu toate acestea, ministerul a anunţat la sfârşitul lunii mai că nu va trimite în judecată agenţii vinovaţi de aceste nereguli.
„Eu şi celelalte victime am fost trădate de toate instituţiile care trebuiau să ne protejeze”, a spus fosta campioană olimpică McKayla Maroney, citată şi ea în comunicatul de presă, menţionând federaţia, comitetul olimpic, FBI şi Departamentul de Justiţie.
”Este clar că singura noastră cale pentru dreptate şi vindecare este printr-un proces legal”, a adăugat ea.
În septembrie 2021, Maroney, Biles şi Nichols au criticat în faţa unei comisii din Senat inacţiunea autorităţilor sportive şi a poliţiei în faţa acuzaţiilor împotriva lui Larry Nassar.
FBI nu a făcut niciun comentariu, citând mărturia directorului FBI Christopher Wray în faţa comisiei senatoriale, anul trecut. Acesta a prezentat atunci scuze victimelor medicului, recunoscând că „greşelile fundamentale făcute în 2015 şi 2016 nu ar fi trebuie să fie făcute niciodată”.
În decembrie 2021, autorităţile sportive americane au convenit să plătească despăgubiri de 380 de milioane de dolari victimelor lui Larry Nassar.
Ambasada României la Washington să-și exprime de îndată îngrijorarea pentru nedereptatea făcută sportivelor și abuzul în serviciu făcut de FBI.
Noul normal. daca se declara trans, scapa. ca si violatoru de saptamana trecuta. nu-l condamnam ca e discriminare. tara de nebuni
@maxtor: ori esti Editat,ori esti Editat,nu ai varianta !
DEX: OSTEOPAT OSTEOPAT, adj., s. m. / osteopathe, adj., s. m. / osteopath. (jT. osteon = os; pathos = fioa[a.} 1) (Pacient) care prezinta o afectiune osoasa.
Clinica osteopatie-clinica medicala care se ocupa de afectiunile oaselor; Osteopatie poate insemna si : Metodă terapeutică manuală utilizând tehnici de manipulare vertebrale sau musculare.
Medic ostepatic/etc,etc
Mai invata, trantore,in principal limba romana
(G.Z.)a ratat okazia, nu a pus poza cu mecla criminalului
(de fapt e ATAC AXIOLOGIC)
@Mama Piroaga
-” medic osteopatic ”
mai constipatic: d’où viens-tu,
din ce groapa de gunoaie etnice????
(jid pa maldovskayia,boanghin d-aici?)
Acest Larry Nassar nu cumva e entitate africana sau musulmana la fel ca multe sportive? Pare ca au acceptat sportivele pana in actualitate si de cativa ani s-au hotarat sa il arunce in jeratec la parlit si ars?
Si despre laptopul lui Hunter ce mai zice FBI-ul ??
Pentru mine enigma este ca americanii care se cred destepti,nu au gasit o femeie medic osteopatic ,au dat fetitele pe mana lui Larry Nassar
De, asa e în democrațiile consolidate! Vrem o tara ca afara, adică vrem sa ajungem și noi stapani de colonii.