Turistă ucisă de un urs pe traseul Jepii Mici

Un turist a apelat, marţi, numărul unic de urgenţă 112, anunţând că o tânără de 19 ani, împreună cu care se afla pe traseul Jepii Mici, a fost atacată de un urs.

Potrivit informaţiilor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova, jandarmii care au ajuns la faţa locului nu au găsit victima, ci doar pe apelant, acesta spunând că femeia ar fi fost târâtă de animalul sălbatic, astfel că a pierdut-o din raza sa vizuală.

Victima este căutată în continuare, precizează sursa citată.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova anunţă că a fost emis mesaj RO-ALERT în staţiunea Buşteni pentru a semnala prezenţa unui urs în zonele populate/aglomerate.

Animalul a fost observat în zona Cascada Caraiman, precizează ISU.

UPDATE Turista care a fost atacată, marţi, de un urs în timp ce se afla pe traseul Jepii Mici din Bucegi a fost găsită decedată, intervenţia de recuperare a trupului fiind extrem de dificilă din cauza prezenţei în zonă a animalului.

UPDATE
Ursul care a ucis-o pe tânără a fost împușcat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, Adelin Gurgui.

Potrivit acestuia, în urma evenimentului s-a constituit echipa de intervenţie, iar animalul, care era extrem de agresiv, a fost împuşcat.

UPDATE Trupul tinerei care a fost ucisă, marţi, de un urs pe traseul turistic Jepii Mici din Bucegi a fost recuperat de salvatori, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Surse judiciare au declarat că fata ucisă de urs avea 19 ani şi era din Iaşi, însă avea viză de flotant pentru municipiul Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

28 de Comentarii

  1. In locul victimei de azi, ar fi trebuit sa fie madam Palmer, ministra mediului din guvernul „0 Ciolos”, aia care in 2016 a promulgat decretul prin care ursii din Romania primeau statutul de „animale sacre”, precum vacile din India.

  2. poate e vreo femela din alea progresist-liberala, care se uita la clipurile de pe tik-tok, unde toate feministele tunse baieteste si cu parul vopsit in roz-verde spun ca daca s-ar intalni in padure cu un barbat sau un urs, ar alege ursu… poate si asta a ales sa mearga cu ursu

  3. Auziți aberație, cică ” …intervenția este EXTREM de dificila din cauza PREZENȚEI animalului în zonă…” Ursul acela a omorît un om și încă mai trăiește ??? Jandarmii ăia nu sunt înarmați ??? Ce se mai așteaptă ??? Să mai omoare oameni ??? Suntem o țară și un popor de rht.

  4. Și dacă ăla a omorât-o știind că un urs bântiue prin zonă mizând pe faptul că la un moment dat animalul va înfuleca din trupul inert ? Crimă perfectă ……

  5. Dac-a fost fricos și nu s-a băgat s-o apere cumva nu-l văd așteptînd în același loc.
    Se prea poate că-i altă înfricare și săpat prăpastie între bărbat și femeie.

  6. Pe traseele alea nu erau ursi, le-am facut de multe ori, ce cauta acolo?
    Ursul fost relocat intr-un loc cu alte victime sigure?
    Ce guvern inteligent!
    Ursii trebuie vanati numai de stapanii guvernantilor care primesc favoruri internationale?

    Ps. Biata de ea, nu trebuia sa fuga in sus sau in jos, pentru ca ursul nu poate alerga cu patru labe pe teren inclinat.
    Daca a fost pandita si atacata oricum nu avea sanse.
    Votati ce trebuie …lighioanelor!

    O fi fost acelasi urs care a ucis si batrana aceea acum 1 – 2 saptamani.

  7. Dacă era bărbat ar fi fost el în locul femeii.
    Un laș care a fugit să-și scape pielea .:(

  8. E o demență să ții la viața unui urs mai mult decât la viața unui om!
    Traseul pe care a fost omorâtă turista e unul de drumeție, marcat, intrat în circuitul turistic de peste o sută de ani. E vorba de Valea Jepilor (cei mai puțin pasionați de fenomen îl numesc Jepii Mici). Deci nici vorbă că turiștii s-au dus peste urs, ca și cum ursul ar fi proprietar cu acte al acelor munți. De-a lungul existenței lui, omul a luptat cu natura, cu teama, cu boala, cu propria fire. Că țara asta e plină de scelerați care „iubesc” necondiționat, din fotoliu, animalele, nu mai miră pe nimeni. Toată „iubirea” asta de fapt e un revers al urii lor constitutive, reminiscențe ale animalității needucate, latente, dar care dizolvă normele, sensul comun și bunul simț.
    Soluția e la îndemână, au practicat-o toate statele occidentale (pe care le urmăm în toate prostiile, numai în ceea ce e esențial, nu). Dacă găsiți mai mult de 1000 de urși în toți Alpii din Franța, Italia, Elveția, Austria (oare urșii nu erau la ei acasă și pe aici?), atunci accept că demonstrația mea e de prisos.

  9. … de unde se vede ca pe munte nu trebuie mers ca la o plimbare pe Calea Victoriei … Ursi, lupi, ciini de stina, ba chiar si dementi cu intentii criminale, pe doua picioare, in plina pustietate … Cred ca un aparat cu electrosocuri sau cel putin un spray paralizant nu strica in rucsac …

  10. Din ciclul ursesc: „Daca va mai prindem pe aici,va ia mama drklui.La propriu.” Si apoi,nu prea inteleg chestia ca daca a omorat un prost,ursul trebuie impuscat.E dinte pentru dinte sau cum ? Un infractor daca nu mai reuseste nici mama puscariei sa-l indrepte urmeaza sa fie condamnat la moarte ? Ala e animal,ma,dar ovina in adidasi se pretinde ca are ratiune.Pai,in orasele turistice gen Venezia,Roma sau Barcelona,semenii lor ii iau pe turisti cu huo.Nii,ma ! Lumea asta chiar a fumat tot ? Am fost pe toti muntii importanti din Romania.Si daca ma facea Mos Martin praf,asta inseamna ca trebuia sa-l impuste ? Una eram eu si cu totul altceva padurea LUI.

  11. Ursul ataca pentru ca este infometat.
    Omul, unul dintre cele mai mizerabile vietuitoare de pe pamint, i-a invadat teritoriul, i-a cules toate fructele gen afine, mure, zmeura, ii ucide vinatul, etc, lasindu-l fara hrana lui naturala.
    In loc ca „omul” sa se gindeasca cum sa-l ajute pe urs sa nu moara de foame, daca tot i-a invadat teritoriul, hotaraste mai degraba sa-l impuste.
    Faceti un exercitiu de imaginatie, daca ursul ar avea arma, ce ar decide ?!
    Pacat pentru tinara ucisa.
    Este o tragedie si rusine celor care o iau in bascalie.
    De necazul cuiva nu trebuie sa rizi niciodata.
    Ti se poate intimpla si tie !

  12. @Nicu
    Nicule tată, este egalitate de gen. Tu, care ai capul plin de valori europene, comentezi aberant la un fapt în care ursul a făcut dreptate. Animalele sălbatice știu mai bine decât tine și mentorii tăi bruXXXelezi cum stă treaba cu egalitatea de gen: întotdeauna atacă prada cea mai firavă. Prin urmare, sălbăticiunile demonstrează ceea ce tu și toată cohorta de progresiști nu sunteți în stare, anume că nu există egalitate de gen. Există doar puternic și firav, tare și moale, deștepți și mai puțin deștepți, bărbați și câștigători de eurovizion, eu și tu, etc, etc. Capisci? Hai cu Slava!

  13. Gata, au apărut sectanții. Ăștia cu teritoriul ursului, casa lui…
    Ce specie de maidanezi infecți! Probabil niște grași care râgâie, puțind de nespălați ce sunt. Ce să faci cu ăștia?

  14. inca n-ati aflat ca desi Constitutia evoca dreptul la viata, garantii ei, Presedintele, guvernul etc. nu au nici o emotie, ba par ca se gandesc la ”iesirea naturarala din sistem” citat din Boc, a fi o realizare…pt gandacel sunt in stare sa sisteze construirea unei autostrazi, iar pt un om…lucrurile sunt ca la PANTELIMON ”in serie” … statul si implicit UE care ne cere sa-i pastram desi in muntii lor au disparut si ar fi fost corect sa-i ajutam sa-si refaca fauna, nu le pasa de vietia omului

    Tanara se pare ca avea 19 ani asa comunica alte publicatii…

  15. Nu era mai bine ca ursul sa fi fost impuscat inainte de intamplare, nu dupa ?

  16. Ursului îi va fi „deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”… Rromînika pitoreaskă…

  17. Măcar ursul a murit sătul! Carne proaspătă, frageda, fără E – uri. De curiozitate, ce fac cu carnea ursului? Ceva carnati cumva? Sau pastrama de urs? Unde o valorifica?

  18. Măcar ursul a murit sătul! Carne proaspătă, frageda, fără E – uri. De curiozitate, ce fac cu carnea ursului? Ceva carnati cumva? Sau pastrama de urs? Unde o valorifica?

  19. A. EXISTĂ Spray AntiURS care poate pune Jos sau sperie într-o FUGĂ și pe o Namila POLARA, de o Ferocitate CRUNTĂ, care te devorează de VIU, de la Mațe în Sus …
    TOATE Năroziile se lăfăie pe TVs, ȘI NU se găsește TIMP de Emisie ZILNIC de diverse Avertizări …
    SuntEM dinCeînCeMaiPuțini ȘI de CALITATE și AR TREBUI să NE îngrijIM Unii de Alții …

    B. Am umblat și SINGUR, de la nici 18 Ani prin Munții BUILA- Vînurarița, am mers de la Schitul Pahomie, pe sub Munte, până în Sat, la Vale, pe la Ferigile de Peste Doi Metri de deasupra Brădetului …
    SINGURA Primejdie erau Potăile de Stână …
    DAR, erau educate, DACA STĂTEAI neMișcat, te mai „injurau” de Căteva Ori și plecau, cu Etape, la FieCare stăteau pe Cozi să SE vadă Șefii Locului.
    Mama Mare și Mătușa mea, se duceau la Cules de Zmeură peste BUILA până la Malaia și Ursii NU apăreau, DEȘI ERAU cu Geana pe TOT CE mișca, SCANau … …

    CE se întâmplă ACUM?
    NU cred că NUMAI Numărul lor MARE este de Vină …
    CRED că NE SIMT telepatic, drept SLĂBIȚI la Mentalul Bibilichii de către Alte JIGĂNII, în Mod Sistematic-Programat, JIGÂNII MaiMariȘiMuuuultMaiAleDreacului …
    De OPT Luni ȘI 34 de Ani, de la Loviluția LFTESque ,,,

  20. Omorâtă de urs sau de om efectele mediatice încep să producă efecte. Potențialii turiști se gândesc serios să renunțe la drumeții. M-am înșelat când am afirmat că turismul nu ni-l poate falimenta nimeni. Printr-o simplă lege care ridică ursul la rangul de specie protejată se pune pe butuci și turismul în România. Mai rămâne să aclimatizăm crocodili și să-i declarăm și pe aceștia specie protejată. Soluția este una singură. Organizarea de vânători ilegale de către comunitățile unde urșii instaurează psihoza și vânate și organele statului care veghează la respectarea acestor legi absurde. Deja s-a întins coarda prea mult. Situații disperate necesită măsuri disperate.

  21. Vimovati de moartea unui om sunt cei care au votat aceste legi cretine europene si cei care nu vor sa le schimbe. Ei trebuiau sa fie in locul acelei fete.

  22. Sunt spraiuri antiurs dar guvernul nu-i curios.Ministrul turismului se lăfăie-n „verificări”, nu-și bate capul cu amănunte.Dumnezeu s-o odihnească pe biata fată.

  23. Salvamont Prahova are pagină FaceBook cu poze, filme, ce se-ntind de la cineva ce-a urcat în crocși la sclintire de picior. Nimic de la știrea știrilor. Curios! Cel puțin.

  24. ERA de Asteptat această NOUĂ Dramă.
    AU mai murit Zeci de Persoane, de CÂND NU se șțtie Cum, NU se știe CINE, NU se știe DE CE
    NE a imPus IAR cu Pumnii de Neam NĂROD din ImPenetrator-ImPingătorRotPercutpr STRÂMB, Tooate Felul de Legi, To-varăși, numai NOUĂ, Românilor în AșaUnHal … …
    CE fac IeștiaDeSedauBOIERIPăPisteNOI, Simpli Cetățeni?
    CIANO, Ginerele lui Mussolini, prezent împreună cu Ribbentrop La Diktatul de la Viena, povestea că era scârbit de Slugărnicia și Lingușeala Delegaților ROMÂNI acolo …
    AȘA sunt ȘI Ieștia de ACUM!
    Li se ușurează în GURI Toți NeIsprăviții din Occident și EI mai CER.
    PUTEM afla, până la Urma Urmii Răspunsuri la TOATE ÎĂntrebările de MaiSus?

    1. DE CE NU AU LUAT MĂSURI DUPĂ PRIMELE PERSOANE UCISE?
    2. DE CE TAC ÎN NUMELE NOSTRU ÎN FAȚA CARICATURILOR UMANOIDE DE LA ORGANELE BLEGI ALE UE?

  25. Măcar ACUM, organizați CONSTANT Emisiuni cu Mijloace de Protecție ca SPRAY AntiURS Eficace ȘI cu Demonstrații PRACTICE de Acționare …
    DAȚI Legi DURE și receți al Rărirea Exemplarelor MARI și Bătrâne, că Ăștia devin Ucigași, că NU mai pot VÂNA, au Probleme cu Dinții, etc.
    EXPORTAȚI o Cotă ANUALĂ …
    Dacă SE VREA și se găasesc OAMENI cu CoOauăle la Purtător SE POATE OriCE.
    Incluziv să ND reFacem Țara LA LOC !

  26. Idiotii de guvernanti trebuie sa stie ca s-a inventat „PUSCA” de vanatoare !.
    Pe vremea anilor ’80 in Muntii Bucegi te puteai plimba in liniste pe toate traseile turistice.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.