Jucătoare maghiară de teqball Gabriella Kota a insultat un arbitru român, apoi, a insultat și România într-o postare pe rețelele sociale, potrivit Sportal.hu.
„Urâm România”, a scris jucătoarea pe Instagram, care a șters ulterior mesajul.
Ungaria a pierdut în fața Poloniei, într-un meci arbitrat de un român.
Turneul desfășurat la Budapesta, Teqball World Series, a fost marcat de scandal încă din prima zi.
În a doua semifinală de dublu mixt s-au întâlnit echipe din Ungaria și Polonia, iar Gabriella Kota, vedeta campionatului maghiar, a primit un cartonaș galben și apoi un roșu, ceea ce a dus la depunctarea echipei.
Tensiunile au continuat, iar polonezii au câștigat partida după o decizie de arbitraj criticată vehement de cei doi jucători maghiar.
Gabriella Kota l-a insultat pe arbitrul român folosind cuvinte de nereprodus, iar apoi s-a dus în tribune și a continuat să protesteze.
Gabriella Kota a fost descalificată din competiția de dublu feminin de sâmbătă, în care se lupta pentru medalii, și nu poate păstra cei 600 de dolari pe care i-a câștigat la dublu mixt și nici punctele de clasament mondial.
În plus, sportiva riscă să fie exclusă de la Mondialele din decembrie.
Comisia de etică ar urma să se reunească săptămâna viitoare și să dezbată cazul.
No, H se facu mai mica
Si din mica mititica
Ce o mai fi la o adica
Se intreaba.. o opinca ?
Sa fim sinceri, afectiunle sunt reciproce : si noi iubim ungaria cum iubesc ei Romania.
Partea hazlie este ca puricele de pusta se crede urs carpatin .
O țoapă idioată și atat.
Mare campioană. Nici nu auzisem de sportul ăsta.
Greseli de albitraj sint foarte des intilnite ,indiferent ce nationalitate au arbitrii,iar revolta sportivilor sau al publicului care asista ,este justificata datorita acestor gresli de arbitraj.Eu de exemplu nu as lua in seama nervozitatea acestei jucatoare magheare si as derula din urma aceleasi situatii de nervozitate pe care le-am avut si noi romanii de fiecare data cind am fost in momente asemanatoare .Dar intotdeauna noi criticam pe altii fara sa ne dam seama ca la fel am facut si facem si noi.
Ha, ha! Greș’ala să plătește! Dacă n-am procedat ș’ noi în WW 2 precum rușii…
Ocoliți aceste micuțe și hoațe state iredentiste ungauraustohunia.
Si noi pe Ungaria……[Rumburak]
Deh….in loc sa facem autostrazi cu iesire-n Serbia-Croatia-nordul Italiei( adica Tr.Severin- Belgrad) si-n nord cu iesire-n Ucraina-Slovacia-Cehia-Germania (adica Satu Mare-Ujgorod) ocolind Ungaria si Austria, ne-am creat singuri posibilitatea blocarii construind autostrazi exclusiv catre unguri si austrieci. Pentru ca ungurii si austriecii intradevar ne urasc. Rau de tot !
Știam. Nu știe și se poartă iresponsabil politicienii gen Băsescu, Ciolacu, Ciucă ce care dau voie oficialilor unguri să declare că Ardeal e acasa lor, să umple Transilvania de statui de unguri care de secole prigonesc pe români dintotdeauna majoritari, care lasă ca MOL să aibă numărul de pompe de benzină dominante în Ardeal, care vrea să accepte vânzare Eon la societate de stat Ungaria, care se perpelesc facă autostrăzi pe porțile de pază a Transilvaniei: Mureșul, Crișul și Someșul, și căi ferate electrice legate de Ungaria. Domnul general Ciucă care se laudă că-i “cantemirist” și aceste probleme de strategie dinspre Ungaria le-a învățat acestea la liceu, dau de la doctorat nu vede că vestul (Germania) ne a vrut și vrea să dezintegreze România, iar Ungaria prin cărți de istorie răpânote repetat în bibliotecile din toată lumea, prin diplomație și filme întreține în formă continuată această periculoasă tendință.
Nu-i bai. Iubesc eu România si pentru tine.
Proastă.