În perioada 13-16 iulie, președintele Joe Biden va întreprinde un turneu diplomatic dificil în Orientul Mijlociu, inclusiv în Arabia Saudită, unde va renunța la ce a mai rămas din respectul de sine al administrației sale, în schimbul petrolului de care depinde soarta alegerilor americane din această toamnă, dar și planul pus la cale de G7 pentru strangularea economică a Rusiei, un plan considerat eronat de o mulțime de economiști.
În campania prezidențială din 2020, Joe Biden a numit Arabia Saudită ”stat paria”, stat care a recurs la asasinarea și hăcuirea jurnalistului Jamal Khashoggi (rezident american și angajat al The Washington Post), în consulatul saudit din Istanbul. Poziția aceasta a fost esențială pentru Joe Biden, pentru a se distanța de contracandidatul Donald Trump, care a trecut ușor peste asasinatul cu pricina, comandat, cel mai probabil de prințul moștenitor saudit, Mohammed bin Salman. Acum, pentru a nu-și pierde sensibilul electorat progresist, Biden se străduiește să meargă pe o frânghie subțire și să spună că deplasarea în Arabia Saudită este pentru summitul Consiliului de Cooperare al Golfului și nu vizează în particular întâlnirea cu autocratul de la Ryadh, în plin război între democrație și autocrație – mantra administrației Biden.
Joe Biden este silit să facă pasul spre Arabia Saudită și să plece capul în fața monarhilor salafiști din Golf, pentru că Rusia și China au lansat deja discuții cu Riyadhul pentru aderarea Arabiei Saudite la BRICS (Brazilia, Rusia, India și China) și la Organizația de Cooperare Shanghai. Intrarea principalului producător de petrol din Golf în organizațiile dominate de Rusia și China ar fi o înfrângere strategică pentru SUA și sistemul petrodolarilor. Washingtonul a încercat să atragă statele din Golf în formate de cooperare hibride, precum cel intre Israel, India, SUA și Emiratele Arabe Unite. Însă Arabia Saudită este sceptică și nu dorește să intre în formule de cooperare care promovează îngrădirea Chinei, un partener esențial al saudiților. Nici Emiratele Arabe Unite nu joacă cum și-ar dori Washingtonul, câtă vreme devin unul dintre reexportatorii principali ai petrolului rus supus sancțiunilor, așa cum este și India.
Deși purtătorii de cuvânt de la Casa Albă susțin că este o greșeală să se considere că agenda vizitei lui Biden va fi dominată de chestiunea petrolului, este limpede că aceasta este marea miză strategică (și electorală) a președintelui SUA. La recentul Summit G7 din Germania, liderii celor mai industrializate state din Vest au propus plafonarea prețului petrolului exportat de Rusia, prin interzicerea transportului petrolului vândut la un preț mai mare. Practic, SUA, Germania, Canada, Franța, Marea Britanie, Japonia, Italia doresc să creeze ceva nemaivăzut – un cartel al importatorilor de petrol. Au realizat că importul de petrol din Rusia nu poate fi interzis, pentru că restul producătorilor din lume nu ar putea suplini lipsa resurselor din Rusia. Însă, atrag atenția economiștii, inclusiv cei de la Carnegie Endowment for International Peace, Rusia este un jucător strategic care poate gândi pe termen mediu și lung, nu doar pe termen scurt; Rusia ar putea lesne să interzică exportul petrolului sub un anumit preț, asta ar reduce oferta mondială de petrol, prețul ar crește foarte mult, iar apoi Moscova nu ar trebui decât să aștepte ca primii dezertori ai cartelului sus amintit să bată la ușă. ”Totul este despre cine clipește primul, iar cel mai probabil este ca Rusia să reziste mai mult decât țările importatoare de petrol; în plus, Rusia nu are nevoie ca toate țările să cumpere petrol rusesc, ci doar de câteva contracte consistente”. Rusia acționează acum pentru a-și asigura o plasă de siguranță pentru exportul de petrol, prin contracte în Asia. Rusia a devenit cel mai mare exportator de petrol în China, depășind Arabia Saudita. Apoi, mai scriu economiștii, Rusia poate ocoli plafonarea prețului impusă de un potențial cartel al importatorilor obligând la achiziționarea altor bunuri sau servicii împreună cu petrolul la prețul plafonat. Concluzia este că strategii din G7 vor trebui să gândească un alt plan pentru sancționarea Rusiei, chiar și în cazul unui succes al lui Joe Biden în Arabia Saudita, câtă vreme saudiții nu ar vedea deloc cu ochi buni un cartel al importatorilor de petrol care sa concureze cu cartelul OPEC, acolo unde au pâinea și cuțitul.
Printre rândurile tuturor analizelor despre apropiata vizită a lui Joe Biden în Arabia Saudita se poate citi că SUA încearcă să recâștige încrederea unei țări care până de curând era un aliat ferm al Americii.
The American Conservative merge mai departe și se întreabă unde sunt și ceilalți aliați ai lui Biden. ”Aliații principali din NATO se felicită în fiecare zi că nu s-au implicat militar în războiul pentru Donbas și Crimeea. Biden și statul profund de la Washington sunt singurii care se gândesc că administrația Biden conduce lumea într-o luptă epică. Însă este vorba despre un război care s-a purtat până acum doar prin livrări de arme și sancțiuni, iar ambele strategii nu au dat cele mai bune rezultate (…) Rusia a arătat că poate fi ofensivă, tăind fluxul de gaz spre Europa de Vest cu 60%. Vicecancelarul Germaniei a înțeles că este o mișcare politică și că strategia rusă este sa provoace o noua scumpire a gazelor. Se pare că bietul Joe nu are noroc. Ce să facă acum? Sa mai confiște un alt mega-iaht al unui rus, pentru a-i arăta lui Putin cine-i șeful?”, scrie Peter van Buren, în revista amintită mai sus.
”Unde sunt aliații lui Biden? UE și Japonia vorbesc mult și bine, însă sunt paralizate de nevoia de energie. 35 de state ONU s-au abținut la votarea rezoluției care condamnă agresiunea rusă în Ucraina. Președintele Uniunii Africane a cerut ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei. Brazilia și Mexicul refuză să condamne Rusia. India importă tot mai mult petrol din Rusia și reexportă o parte din el. China nu se va opune Rusiei. America nu are de partea ei lumea atunci când spune că ordinea liberala este în pericol. Oare asta se întâmplă pentru că alte state au beneficiat atât de puțin de pe urma acestei ordini, încât nu are de ce sa le pară rău dacă ea va dispărea?”. Cum ar fi ca Joe Biden să anunțe o petrecere și să nu vină mai nimeni?
Sclerozatul asta nu e altceva decat o papusa a ticalosilor de la Davos !
Americanii se tem competiția tehnologica cu China, iar tu ai rămas în iepoca de știri privind … „chinezării de proastă calitate, inclusiv armament la fel de prost ca și cel produs de ruși.”
Pentru documentare vezi macar :
– cercetarea spațială chineză … între altele, construiesc statie spațiala / pregătesc statie pe luna !!!
– au nave / avioane / rachete ce nu par inferioare celor americane, după cum ai citit în presa de acum … 50 de ani
– își modernizează infrastructura țării într-un ritm imposibil de egalat de alții, chiar și de SUA !
Campania media cu „Putin pe moarte” s-a cam terminat.Incepe campania „petrolul rusesc pute”.A inteles vestul ca daca nu poate lua petrolul pe nimic macar sa-l ia mai ieftin.Noua lege a concurentei „bazata pe reguli” incearca sa invete lumea cu ideea ca degeaba ai marfa daca nu o vinzi ieftin desi pe piata lipseste concurenta.Vestul incearca aceeasi miscare pe care USA a incercat-o in anii „50,moment in care s-a nascut ca reactie OPEC.Chiar sunt asa de slabuti la minte incat isi inchipuie ca nimeni de pe planeta nu mai gandeste economic?Se vede ca nu-i duce mintea cativa pasi mai incolo.Putin se distreaza cu asa neghiobi.
Încă o dată:saudiții vor ramîne alături de americani,indiferent de ce declarații sforăitoare vor da la teve conducătorii. Rusia nu importă petrol,iar China îl poate plăti doar cu chinezării de proastă calitate, inclusiv armament la fel de prost ca și cel produs de ruși. Și singura țară care poate ține în frîu Israelul,Iranul și opoziția Saudită este SUA.
Amenintarile externe cu care SUA au făcut dependenta Arabia Saudita, după al doilea război mondial, nu mai sunt (pericolul comunismului, Nasser, Hafez al-Assad, Saddam, Qaddafi, Osama bin Laden) Au rămas amenințarea Iranului și rebelii hutsi, combatanți in conflictul din Yemen. Cum SUA nu par decise să se realizeze acordul cu Iranul pentru prevenirea dotării sale cu arme nucleare, singurele state cu influență asupra Teheranului în măsura sa ofere Riyadhului garanții de securitate rămân Rusia și China. Relații mai strânse cu acestea ofera Arabiei Saudite si calea de a scăpa de presiunile SUA pentru reducerea prețului petrolului, ori de câte ori este in interesul americanilor. Saudiții au mari nemulțumiri și fata de pozitia SUA în soluționarea problemei palestiniene si a creării unui stat palestinian, motiv pentru care, spre deosebire de EAU, nu au dat curs inițiativei de stabilire de relații cu Israelul.
Nisipurile se mișcă în zona și SUA se tem.
Domnule Călin, tot respectul pentru analizele/informațiile și comentariile cu care ne delectați. Cele mai bune gânduri și mulțumiri sincere. Meseriaș, nu glumă!
Bineînțeles că putinoizii găsesc mereu motive de critică vizavi de reacțiile americanilor și cred că orice acțiune de independența față de ei e automat o acțiune de susținere a hitlerului moscovit.
Dar nu uitați ca totuși SUA reprezintă principalul cumpărător serios al sauditilor,și cel mai important aliat militar și furnizor de armament. Biden nu e Putin, și nu face politică externă de capul lui,deci se pliază pe interesele americane de moment. Iar sauditii nu sînt timpiti sa renunțe la un parteneriat strategic și deosebit de avantajos ca să se alieze cu sărăntocii de la BRICS,care au doar gura mare,buzunare goale,fudulie prostească și o lăcomie înfiorătoare, plus o sete necuprinsa de iresponsabilitate.
Sauditii doar joacă teatru,căci dacă amerlocii îi dau dracului nimeresc direct în ghearele rușilor!
Cu toate vizitele lui o sa ajunga bosorogul sa fie dus cu caruciorul ,pt. ca pe picioare cred ca ati vazut cum merge,zici ca patineaza .
Adevarul ca se vede cu ochiul liber ca SUA sunt pres in fata Arabiei Saudite dar si a Turciei de mai multe decenii. La cate telefoane a dat batranul in ultimile luni va fi in sfârșit de mila de sila primit de Sauditi.
Mr. President Biden e cel mai puternic om din lume! Ce râdeți, bă, că acu vă plesnesc!
Mintzi Ionescule ! Razboiul a fost inceput de U-Kraina prin incalcarea acordului de la Minsk. Cei din Donbas, etnici Rushi, nu pot accepta sa fie exterminatzi de armata U-Krainiana inarmata de Americani. Recent ei au spus ca trebue impinsa armata U-Krainiana mai departe caci ei au acum rakete Americane cu raza mai mare de lovire.
În perioada 13-16 iulie, președintele Joe Biden va întreprinde un turneu diplomatic dificil în Orientul Mijlociu, inclusiv în Arabia Saudită, unde va renunța la ce a mai rămas din respectul de sine al administrației sale, în schimbul petrolului de care depinde soarta alegerilor americane din această toamnă.Sa speram ca cei din Orientul Mijlociu ,inclusiv Arabia Saudita ,sa nu cada in plasa aruncata de Joe Biden si sa se lase pacaliti.Sper macar de data asta ,sa mi se afiseze opinia !
Foarte bun articol. Felicitări !
Poate ar mai fi trebuit menționată si vânzarea de către Administrația Biden a unei părți din rezerva strategică de petrol, într-o tentativă disperată de scădere a pretului.
Cu rezultatul că un milion de barili a ajuns în China…
Hunter știe de ce !?
ionescu – stimate domnule Ionescu ,imi pare rau ca trebue sa te contrazic, dar teoria dumitale este gresita.Cei care ai dumneata impresia ca il apara pe Putin sint de fapt oamenii care nu sint de acord cu metodele aplicate de americani si la fel de sclavii lor de la EU.Asta nu ai inteles dumneata,restul ramane de vazut incontinuare ce repercursiuni tragice vom avea cu totii datorita acestor americani care au ocupat aproape intreaga Europa cu NATO al lor si au devenit un fel de stapanui ai nostrii care ne obliga sa facem tot ce vor ei.
@ionescu
Da…e rau Putin…e dictator…a inchis un protestar 7 ani…
Dar occidentul „civilizat” a inchis in case miliarde de oameni in 2 ani pe motiv de plandemonie…
Cum e ? Cine e mai dictator?
Rusul o spune pe fata…face lucrurile la vedere…
Pe cand parsivii satanisti occidentali care-si zic „civilizati”, vin cu abureli…cu „drepturi”, cu „valori”, cu justite independenta, cu stat de „drept”, cu politica „corecta”…si un final tot la dictatura, tot in lagar ajungi…LAGARUL DIGITAL MONDIAL…
Asadar, cine e mai diabolic mai periculos cel isi arata intentiile pe fata…sau cel care e parsiv si viclean si submineaza Adevarul si te loveste pe la spate ??? Asa ca de Putin poti sa te feresti pentru ca ii vezi intentiile, dar de occidentul parsiv care de minte si te manipuleaza, apoi de loveste in moalele capului…cum te mai feresti ???
mos bideu cel zaharisit nu este decat o marioneta de balci intoarsa cu cheita de kazarii americani si admirat pana la extaz de catre presedintele part time , primul navetist, primul golfer , primul schior si primul turist, presedinte al unei tari colonie a mosului>!!!,care umileste o tara intreaga doar , doar ii arunca un oscior de ros care sa-l scape de belele care il astepata dupa colt la plecarea de la Cotroceni!! palarie intr-un picior ghici iohannis cine-i !!
Si aici tradatorul din serviciile arabe este prezentat ca jurnalist la WP ? Doar in RO un fost slujbas dovedit in serviciile secrete straine este impins de Coti sa cadideze la presedentie in 2024, la 78 de ani. De unde si titlul de roman: „Dulce ca mierea este glontul patriei”.
@ ionescu. Ce a fost in 1950? Niste Criminali de razboi romani nejudecati faceau pe extremistii care se opun Constitutiei cu arma in mana in munti. Nu recunosteau ca Romania a pierdut razboiul pornit din cretinismul politicienilor sai, ca si astazi. URSS a invins Romania nazista si a ocupat Romania in mod firesc, in drumul ei spre Berlin. Criminalii de Razboi despre care vorbesc pozau in democrati care asteptau pe americani sa vina pentru a – i readuce la putere. Au venit americanii dupa 1990 si Romania este azi din nou in prag de Razboi. Este din nou vinovata de provocarea razboiului pentru ca a adus americanii cu NATO la granitele Rusiei. E normal ca Rusia sa riposteze prin toate mijloacele contra incercuirii la care a supus – o NATO din care face parte si Romania. Rusia se teme de NATO ca o lasa fara Suveranitate. Rusia vrea sa ramana suverana asa cum este USA, China….
–ÎN TOATE FENOMENELE NATURALE,ARTIFICIALE,DACĂ NU SE GĂSEȘTE =MĂSURA=PROPORȚIA=ECHILIBRUL=,URMEAZĂ FINIȘUL,RĂU.
–MAI LA OBIECT,DUPĂ APOGEU,VINE DECADEREA.,ORICUI.
„Joe” era firma de napulitane, a mucegait si s-a transformat doar in biped mergator. Gogule, plimbi fasaiturile politic ale afaceristilor, dar in israel cand ajungi? Sau, iti da telefon ca sunt deja in amarlica cu 2-3 minute inainte de aterizare sa fie siguri ca totul e succes de partea israeliana??!?
ce te intereseaza pe tine cum traiesc rusii? sa-ti pese cum traim noi!
Din păcate, s-a cam ajuns la Politica linsului – de acolo de unde s-a scuipat.
Excelent articol, domnule Marchievici i-ati confuzat cu fapte complexe pe sorosistii care nu inteleg decat lozinci care rimeaza ca sa le tina minte mai usor
Cum comentati:”În august 2018, Twitter l-a interzis pe viață pe Van Buren pentru că a scris că „hărțuiește, intimidează sau folosește frica pentru a reduce la tăcere vocea altcuiva”. (Van Buren, Peter (August 9, 2018). „I Was Banned for Life From Twitter”. The American Conservative)”
A tunat si i-a adunat!
Cei care-l apara pe Putin nu au trait 50 ani sub cisma lui Stalin. Ar merita sa vada cum este viata sub dictatura lui Putin ( recent un dizident rus a fost pedepsit cu 7 ani de inchisoare pentru ca nu a fost de acord cu razboiul provocat de Kremlin in Ucraina ) Asta va asteapta dragi sovietci
Daca intra avionul don Bideu intr-o furtuna de nisip s-a terminat cu ramolismentul la inalta poarta.
Conform statisticilor in acest moment in lume exista aproximativ 50 de milioane de suferinzi de boala psihica numita DEMENTA.Demența senila progresează ani de zile până la moartea persoanei. Speranța de viață după diagnosticare este în medie de 8 până la 10 ani, cu un interval care poate fi de aproximativ 3 până la 20 de ani.P´astea le-am citit pe internet si am facut copy-paste.
Ăsta o caută cu lumânarea!!..aia cu coasa e după el…un cretin la curtea altor cretini!!..Poate se găsește vreun japonez prin emirate!!..
Grandpa Robinette nu conntează, este istorie, contează doar interesele viitoare ale celor care ‘ îl țin la fereastră ‘ .
Vulturul americakan a ajuns o biată curcă jumulită și plouată, principiile și regulile americakane s-au transformat în basme expirate, președinții americakani în cerșetori iar invicibila armată americakană este acum o prăpădită oaste de strânsură leghetebistă dehormonată, speriată, lipsită de combustibilul și curajul necesare luptei în rîzboi.
„Bietul Joe” … in genunchi … sa ceara indurare … pentru o „picatura” de petrol semit … care sa ajunga si in America.