Cu ocazia aniversării, în 5 martie, a 95 de ani de la naşterea poetului, regizorului, eseistului şi dramaturgului Radu Stanca, la TVR 2 este programată luni, 2 martie, piesa sa: Gâlceava zeilor – o comedie plină de vervă. Produs în 1991, în regia lui Silviu Jicman, spectacolul are în distribuţie nume consacrate ale scenei româneşti.

Ilinca Tomoroveanu
Gâlceava zeilor este un text inspirat de una dintre metamorfozele mitologiei antice – transformarea frumoasei fecioare Critis în cârtiţă, ca pedeapsă pentru semeţirea sa şi faptul că a întrecut-o la un concurs de frumuseţe pe zeiţa Aphrodita. Conflictul ia amploare, căci în apărarea lui Critis sare zeiţa Athena, cu o veche antipatie faţă de Aphrodita încă de la întâmplarea cu mărul lui Paris. Zeiţa înţelepciunii o ia pe pământeancă sub dubla ei ocrotire – ca fecioară şi ca locuitoare a cetăţii Atenei. Din acest moment, încurcăturile şi certurile în Olimp se ţin lanţ, implicând tot mai mulţi zei, supuşi cu toţii aceloraşi pasiuni, invidii, gelozii, resentimente ca şi oamenii, părtinitori şi arbitrari în judecăţi şi în acţiuni.

Ioana Bulcă
Ca absolvent al Facultăţii de litere şi filosofie a Universităţii din Cluj, Radu Stanca a fost membru al Cercului literar de la Sibiu, asistent al lui Lucian Blaga, la catedra de filosofie a culturii, şi profesor de estetica teatrului la Sibiu. Creator de teatru, regizor, este unul dintre fondatorii secţiei germane a Teatrului de Stat din Sibiu (1 oct. 1956), teatru care i-a preluat acum numele, devenind Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu.
„Întreprinderea noastră se duce de râpă. Muritorii nu vor mai avea încredere într-o astfel de societate şi îşi vor căuta alţi zei” – îl atenţionează îngrijorat zeul Hermes (Virgil Ogăşanu) pe Zeus (Constantin Dinulescu) cel înspăimântat de certurile zeiţelor în Gâlceava zeilor. Cum vor rezolva olimpienii şi pământenii disputa, aflaţi luni, la ora 19.50, pe TVR 2.

Virgil Ogășanu
Adaptarea pentru televiziune: Ioana Prodan şi Silviu Jicman.
Regia artistică: Silviu Jicman.
Scenografia: Carmen şi Gheorghe Raşovski.
Redactor: Ioana Prodan.
În distribuţie: Virgil Ogăşanu (Hermes), Ilinca Tomoroveanu (Pallas Athena), Ioana Bulcă (Hera), Cezara Dafinescu (Aphrodita), Tania Filip (Critis), Constantin Dinulescu (Zeus), Marian Râlea (Phoebus), Răzvan Popa (regele Atenei), Valentin Teodosiu (Hefaistos), Andrei Duban (Eros), Constantin Răşchitor, Andrei Ionescu, Gabriel Dănciulescu, George Ulmeni.