TVR vrea să impună tuturor colaboratorilor săi un contract care va exclude o dublă colaborare a acestora, în mod constant, la televiziunea publică şi la un alt post de televiziune, documentul urmând să intre în atenţia Comitetului Director din Societatea Română de Televiziune (SRTv).
Potrivit unor surse din TVR, noul contract-cadru urmează să fie discutat în şedinţa de marţi a Comitetului Director al TVR.
În acest sens, Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al TVR, a declarat pentru Mediafax că jurnaliştii care realizează o emisiune la televiziunea publică nu se mai pot duce la alte televiziuni.
„Am pus o regulă. Dacă cineva face o emisiune la TVR, nu mai poate să se ducă la alte televiziuni. Dacă ai o emisiune la TVR, nu te mai poţi duce în altă parte. Ideea nu este să renunţăm la colaboratori. Nu am renunţat la colaboratorii invitaţi”, a explicat Alexandru Lăzescu.
El a precizat că, pentru propriile emisiuni, TVR poate să găsească „soluţii interne”. O astfel de soluţie a fost găsită în cazul „Ediţiilor Speciale” difuzate pe TVR 1, în care Ramona Avramescu i-a avut ca invitaţi pe preşedintele Traian Băsescu şi pe premierul Emil Boc.
Unul dintre colaboratorii TVR este jurnalistul Liviu Mihaiu, care este realizator de programe la Radio Guerrilla.
Pe de altă parte, un alt colaborator al postului de televiziune public – Luca Niculescu, redactor-şef al RFI România – continuă să modereze împreună cu Oana Popescu emisiunea „Arena publică”, difuzată în fiecare joi, la TVR 1, în grila de vară, potrivit lui Horia Romanescu.