Ucraina denunţă încălcarea spaţiului aerian de către Rusia

Ucraina a denunţat încălcarea spaţiului aerian de către Rusia, cerând revenirea imediată a elicopterelor ruse la baze, conform unui comunicat al Ministerului ucrainean de Externe, potrivit Mediafax.

Peste 2.000 de militari ruşi au fost transportaţi pe calea aerului la Simferopol, în sudul Ucrainei, unde staţionează flota rusă la Marea Neagră, a declarat un oficial de rang înalt ucrainean.

Preşedintele ucrainean interimar, Oleksandr Turcinov, a denunţat o „agresiune” rusă şi a cerut Moscovei să-şi retragă trupele.

Rusia a mobilizat „câteva sute de militari” în Peninsula ucraineană Crimeea, a afirmat vineri un oficial american din cadrul Apărării, potrivit căruia Statele Unite nu intenţionează în acest moment să riposteze.

„Se pare că ei au mobilizat câteva sute de militari”, a declarat pentru AFP acest oficial, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.