Trupele ucrainene continuă să avanseze spre bastionul separatist prorus Doneţk, preluând controlul asupra a două oraşe situate la sud la Slaviansk – alt bastion al separatiştilor care a căzut cu o zi înainte, a anunţat preşedinţia într-un comunicat, citat de firstnews.ru, scrie Deschide.md.
Drapelul naţional ucrainean a fost arborat la Artemivsk (77.000 de locuitori) şi Drujkivka (60.000 de locuitori), situate pe drumul care leagă Slavianskul de Doneţk, i-au raportat preşedintelui Petro Poroşenko ministrul Apărării Valerii Gheletei şi şeful Statului Major Viktor Mujenko. Cele doua orase nu sunt puncte strategice, însă eliberarea lor indică forţa ofensivei ucrainene
Forţele ucrainene au preluat deja, sâmbătă, controlul asupra foraşelor Slaviansk şi Kramatorsk, care erau încercuite de armată de mai multe săptămâni, primul succes important al Kievului pe teren de la reluarea ofensivei militare.
Forţele proruse s-au repliat la Doneţk, acolo unde au atacat comandamentul pazei închisorii, cu scopul de a pune mâna pe cât mai multe arme.
Preşedintele Ucrainei: „Strângeți cercul în jurul teroriștilor!”
Oficialul ucrainean Mihailo Koval a declarat pentru BBC că oraşele Doneţk şi Lugansk, capitalele provinciilor omonime, vor fi asediate până când rebelii se vor preda. “Există un plan strategic clar, care a fost aprobat. Aceste oraşe vor fi supuse unei blocade totale”. Preşedintele Petero Poroșenko a ordonat duminică trupelor să continue acțiunile militare în regiunile Luhansk și Donețk. „Ordinul meu este în vigoare, strângeți cercul în jurul teroriștilor”, a spus Poroșenko pe twitter.
În oraşele asupra cărora trupele ucrainene au preluat controlul nu s-au purtat, totuşi, lupte cu insurgenţii, deoarece aceştia băteau în retragere către bastioanele de la Doneţk şi Gorlivka. „Doneţkul îşi pregăteşte apărarea. Toate forţele noastre sunt concentrate exact aici”, a anunţat duminică, pe Twitter, unul dintre principalii lideri ai rebelilor, Denis Puşilin. „Apărarea Doneţkului va fi un punct de cotitură. Vom obţine victoria”, a adăugat el.
Doneţk, un oraş fantomă
Doneţk a început să semene cu un oraş fantomă, scrie The Guardian. În cele trei luni de când este controlat de pro-ruşi, din oraş au plecat zeci de mii de locuitori, iar zeci de magazine şi cafenele s-au închis. Bancomatele nu mai au cash, magazinele care încă rezistă se închid foarte devreme şi nu este nimic neobişnuit să vezi bărbaţi cu puşti mitraliere stând în fata unor restaurante sau ascuzându-se după câte o ambulanţă.
“Oamenii sunt foarte speriaţi şi starea lor psihică nu este bună”, spune Alexander Lukiacenko, primarul din Doneţk, cel care face echilibristică între tabăra pro-rusă şi guvernul de la Kiev pentru a putea plăti măcar o parte din pensiile şi ajutoarele sociale ale oamenilor. El precizează că circa 30.000 de persoane au plecat din oraş de la începutul conflictului şi se aşteapta ca în perioada imediat următoare şi mai mulţi să părăsească localitatea. Din cauza închiderii multor afaceri, peste 8.000 de oameni au rămas fără loc de muncă.
Piaţa imobiliară s-a prăbuşit şi ea. Unul dintre patronii unei firme imobiliare spune că un apartament cumpărat înaintea izbucnirii conflictului cu 130.000 de dolari a ajuns să valoreze acum doar 40.000. “Mulţi dintre cei care au mers sa voteze DA la referendumul pentru independenţă din mai sunt acum dezamăgiţi, pentru că este mai rău, au fost concediaţi, magazinele sunt închise, la fel şi băncile”, spune afaceristul.
Produsele de import, dintre care cele mai căutate sunt ţigările şi medicamentele, sunt inexistente, transporturile fiind oprite de rebeli sau nemaiefectuându-se, din cauza riscurilor mari. În întreg oraşul, începând cu ora 22 se impun restricţii de circulaţie. Barurile se închid la lăsarea întunericului, spre bucuria angajaţilor, care mai apucă să prinda tot mai rarele mijloace de transport în comun. Oamenilor le este teama că oricând pot fi prinşi între focurile rebelilor şi ale trupelor guvernamentale care mai menţin poziţii lângă oraş. Există multe cazuri în care rebelii dau năvală în localuri şi îi tâlhăresc pe patroni. “Sunt mulţi oameni înarmaţi care îţi hotărăsc foarte repede soarta. Privirea oamenilor nu mai este atât de plăcută, nu mai ştiu în cine să aibă încredere”, spune Vitali, un jurnalist din Doneţk.
Mulţi dintre locuitorii din Donetk care au susţinut revoluţia pro-occidentală s-au refugiat în vestul ţării. “Avem tovarăşi care au dispărut şi nu ştim nimic despre ei. Adresele noastre, adresele celor care au susţinut revoluţia în Doneţk, adresele celor din galeriile echipelor de fotbal, inclusiv a mea, erau postate pe internet, împreuna cu telefonul şi cu numele părinţilor”, spune un ultras din Doneţk, care în luna mai s-a mutat în Lvov.
Nici studenţii străini care învăţau în Doneţk nu o duc mai bine. Un student din Turkmenistan a spus că jumătate dintre colegii săi de cămin au plecat în ţările de origine. Un irakian a preferat să rămână. “De ce să-mi fie frică? Am vazut lucruri şi mai rele”, spune Abdullah Rang.