
Actuala criză dintre SUA, NATO și Rusia a început cu masarea a zeci de mii de militari si tehnică militară rusă în apropierea granițelor Ucrainei și prin trimiterea unui ultimatum Occidentului, sub forma unor proiecte de tratat care ar împiedica aderarea Ucrainei la NATO. Foarte puțin se vorbește însă despre cum a devenit ”iminentă” aderarea Ucrainei la NATO. Aderarea la UE și la NATO a fost înscrisă ca obiectiv chiar în Constituția Ucrainei, însă Alianța nu inclus niciodată state care nu și-au rezolvat toate litigiile cu vecinii. Or, la nivel oficial, Ucraina definește Rusia ca ”stat agresor”.
Ambasadorul Ucrainei la Londra a făcut o declarație relevantă, duminică, 13 februarie. Întrebat de BBC dacă, pentru a evita un război, puterea de la Kiev ar renunța la aderarea la NATO, ambasadorul Vadim Pristaiko a spus: ”Am putea. În special fiind amenințați, forțați și șantajați în asemenea fel (…) Suntem flexibili în încercarea de a găsi o soluție. Daca va trebui să facem niște concesii mari, am face aceste concesii, cu siguranță”. Ambasadorul Ucrainei a semnalat că Ucraina este dispusă să facă un pas în spate mult mai mare în relația cu Rusia decât a semnalat până acum Germania, spre exemplu. Asta pentru că Ucraina ar renunța la un obiectiv imposibil de atins, în timp ce Germania ar renunța la o relație profitabilă și la un principiu strategic vechi de secole.
De aceea, criza din Ucraina are mai puțin de-a face cu aceasta țară decât cu Germania. ”Interesul primordial al Statelor Unite, pentru care Washingtonul a purtat războaie – Primul și Al Doilea Război Mondial – a fost relația dintre Germania și Rusia, pentru că, dacă aceste două țări acționează împreună, sunt singura forță care poate amenința Statele Unite. Iar Statele Unite vor să se asigure că asta nu se va întâmpla”, scrie George Friedman, președintele agenției Stratfor.
Friedman nu spune ceva nou. A spus-o, cu mult înaintea lui, Lordul Hastings Ismay, care urma să devină primul secretar general al NATO. Alianța a fost creată ”pentru a-i ține pe americani înăuntru, pe sovietici afara și pentru a controla Germania”.
Iar una dintre rațiunile care a stat la baza NATO se aplică și in cazul Comunității Cărbunelui și Oțelului, devenită acum Uniunea Europeana. ”O agendă UE: britanicii înăuntru, rușii afară și germanii supuși”, era un titlu publicat de Reuters, în 2014. ”De ce să-i ții pe germani astfel? Pentru că dominația politică tot mai mare a Germaniei asupra UE, după criza euro, a stârnit multe îngrijorări în multe capitale europene, ceea ce poate duce la escaladarea tensiunilor cu Berlinul, din cauza politicii economice și fiscale” – rețeta austerității impusă de Germania statelor UE, în timp ce Berlinul trage toate foloasele de pe urma monedei euro și controlează la vârf mai toate instituțiile și agențiile importante ale Uniunii.
Iar situația din 2014 s-a agravat cu mult, în special datorită dispariției contraponderii pe care Marea Britanie o asigura în fața Germaniei. Brexitul nu s-a potrivit deloc nici cu planurile Statelor Unite, nici cele ale NATO, căci Washingtonul și-a pierdut aliatul tradițional din UE, iar Franța și Germania au rămas fără contrapondere în planurile lor privind posibila „autonomie strategică a UE”. Acum, in 2022, britanicii nu mai sunt ”înăuntru”, germanii nu mai pot fi lesne „controlați”, iar rușii se folosesc de gazele naturale pentru spune clar că nu mai vor să stea ”în afara” aranjamentelor de securitate din Europa.
Un argument important care susține ideea că această criză ucraineană are mai mult a face cu Germania este gazoductul ruso-german Nord Stream 2. O analiză publicata de Eurasia Review arată că Statele Unite nu vor ca Germania să devină mai dependentă de gazele din Rusia, pentru că legăturile comerciale duc la sporirea încrederii între părți, iar asta duce la creșterea și mai mare a comerțului, iar asta duce, în cele din urmă, la o noua arhitectură de securitate. ”Într-o lume în care Germania și Rusia sunt prieteni și parteneri comerciali, nu mai este nevoie de baze militare americane, nici de sisteme de rachete staționate în Europa. Nu mai este nevoie ca energia să fie tranzacționată neapărat în dolari și nici nu mai este nevoie ca aceste țări să cumpere obligațiuni americane. Tranzacțiile se pot face în monedele partenerilor, iar asta ar duce la scăderea dolarului și la schimbări economice majore. Relațiile mai calde dintre Rusia si Germania ar semnala încheierea ordinii mondiale „unipolare” dominate de SUA în ultimii 75 de ani”.
Statele Unite au trebuit să reacționeze pentru a împiedica ca Germania, prin relațiile sale cu Rusia și prin legăturile comerciale puternice cu China, să intre în logica unei alte ordini mondiale. Nu au reușit să împiedice relațiile germano-ruse prin intermediul sancțiunilor, în special cele împotriva Nord Stream 2. Mai mult, strategii americani au luat seama că opinia publică germana este favorabilă acestui proiect energetic, într-o vreme în care Germania renunță la energia nucleară, dar și la arderea cărbunelui. ”Majoritatea germanilor susțin proiectul acesta, care este sprijinit doar de o parte a elitelor și de marile publicații germane. Cu cât Statele Unite vorbesc mai mult despre sancțiuni și critică proiectul, cu atât el devine mai popular în societatea germană”, scria Al Jazeera, la finalul lunii ianuarie 2022.
Acesta este un motiv pentru care a intrat în scena Ucraina și întreaga campanie informațională privind iminența unui atac al Rusiei. Era nevoie de o amenințare externă într-atât de mare, încât liderii de la Berlin să fie forțați să blocheze proiectul Nord Stream 2, altfel urmând să fie criticați de întreaga Europă. Iar momentul apariției acestei amenințări ruse a fost unul bine ales, atât din punctul de vedere al SUA, cat și al Rusiei – primele luni la putere ale unui guvern nou, neexperimentat și fragmentat, un guvern de coaliție.
”Iminența” atacului rus a ajuns să-i nedumerească până și pe cei direct vizați – liderii de la Kiev. În convorbirea telefonică pe care a avut-o cu președintele Joe Biden, în acest weekend, omologul său de la Kiev i-a repetat că Ucraina nu se află într-un pericol mai mare decât în ultimii ani și l-a invitat pe Joe Biden la Kiev, pentru a se convinge singur de asta.
Poate că se discută mult prea mult despre un singur proiect ruso-german – Nord Stream 2. Într-un articol publicat de Project Syndicate, Josef Joffe, profesor la John Hopkins University și editorialist la Die Zeit, scrie că, dacă ar fi fost vorba doar despre gazele naturale, acest proiect costisitor din punct de vedere politic și financiar nu ar fi văzut lumina zilei. ”Nu aprovizionarea cu energie este prioritatea Angelei Merkel. Asta este o chestiune legată de „politica mică” a gazului și a banilor. Ce contează este ”politica mare”, prin care statele caută să obțină o poziție de putere. Indiferent cât de multe dispute au fost între ruși și germani, există un reflex care pleacă de la cancelarul Bismarck, cel care a spus: ”Să nu rupeți niciodată legătura cu Sankt Petersburgul”. Cu alte cuvinte, mențineți pacea cu gigantul aflat în flancul estic al Germaniei”, scria Joffe.
”Chiar și în timpul Războiului Rece, Germania a sfidat trei președinți americani – Nixon, Carter și Reagan – furnizând conducte de oțel pentru URSS contra petrol. Decizia de atunci este de înțeles, căci lumea trăia șocul petrolier al anilor 1970. Acum însă este vorba doar despre deviza lui Bismarck: nu-i supărați pe ruși”. Iar actualul guvern de la Berlin nu face decât să urmeze această linie tradițională la fel cum a făcut-o și cancelara Angela Merkel.
Primul pas al Statelor Unite pentru blocarea apropierii ruso-germane pare să fie oprirea creșterii dependenței energetice. Nord Stream2 este prima țintă. ”Dacă Rusia invadează Ucraina, într-un fel sau altul, Nord Stream 2 nu va merge mai departe”, spunea subsecretarul de Stat pentru Afaceri Politice, Victoria Nuland, unul dintre artizanii „revoluției” de la Kiev din 2014. Câteva zile mai târziu, vorbind în prezența cancelarului german Olaf Scholz, care a refuzat să vorbească despre acest proiect energetic, președintele Joe Biden spunea același lucru: proiectul Nord Stream va fi anulat, dacă Rusia va invada Ucraina.
Din nou, Nord Stream 2 este mai degrabă o metaforă pentru întreaga relație germano-rusă și pentru complicarea relației dintre Statele Unite și Europa, în cazul în care Germania, cu influența sa uriașă în UE, ar trage Uniunea mai aproape de Rusia și de China decât i s-ar permite de la Washington. Pentru moment, supus unei presiuni mari, cancelarul Germaniei este încă într-o poziție din cate poate obține avantaje pentru țara sa fie că decide apropierea de Rusia, fie o cooperare și mai strânsă cu Statele Unite. Mult mai dificilă este situația statelor care au suferit de-a lungul istoriei atunci când Germania și Rusia și-au dat mâna, iar acum depind economic de Germania, iar la nivel strategic si militar depind de Statele Unite.
Nemtii au vazut cum este si sub „protectia” rusilor…. Dar de prosperat, au prosperat sub si datorita „protectiei” SUA care, cu toate inconvenientele, este preferabila. Sau matale o preferi pe cea ruseasca ?
Daca SUA sunt in faliment in timp ce Rusia prospera, de ce nu asteapta rusii linistiti falimentul SUA ? De ce imping ei 150000 de ostasi inarmati pana-n dinti, spre Ukraina ? Nu le mai ajunge „mica” Rusie ?
P.S. NATO s-a extins prin optiunea libera a statelor mai mult sau mai putin democrate. Nimeni n-a fost bagat cu forta in NATO….
Pactul Ribentrop-Molotov (Hitler-Stalin) functioneaza inca, in dauna intregii Europe. Acum Rusia isi finanteaza operatiile militare cu banii platiti de nemti pentru gazul livrat preferential de rusi. Libertatea Europei si stabilitatea Lumii sunt pretul carnatilor ieftini din Germania. Brudershaft sau ce ?
În primul WW SUA au intrat în război de partea Angliei când aceasta era pregătită să încheie o pace cu Germania în postura de învingătoare ultima, cu condiția ca după război Palestina să fie cedată evreilor.
În al doilea WW SUA au intrat în ultimă instanță de partea rușilor cu condiția să ia ființă Israelul.
Acum așteaptă, de fapt ațâță pe toate căile, alte confruntări între doi mari, indiferent cine, pentru a folosi prilejul și a interveni în favoarea unuia dintre ei, cu condiția …Vă las să ghiciți!
Interesul imediat al SUA este să aprovizioneze ei cu gaz Europa, dar în special GE și pentru asta sunt în stare de orice, mai ales că acum sunt în stare de faliment ! 😉
Rușii cer respectarea condițiilor de la Malta, iar ceilalți, dar mai ales SUA uită că ei au promis la desființarea Tratatului de la Varșovia că nu vor extinde alianța NATO înspre est.
Numai că acum yankeii spun că ei au convenit cu URSS și dacă aia nu mai e, asta e…
De unde onoare, mai ales la nivel așa de înalt… ? Nu rezistă, se sufocă !
P.S.
Vorba unora : e clar că Rusia-i vinovată!
Cine i-a pus să-și pună granițele chiar în apropierea bazelor militare ale OTAN ?!
Si daca Nord Stream2 nu era ar fi fost americanii mai potoliti?Este primitiv acest mod de a lega sectorul puterii militare de cel economic asa cum se pronunta la unison USA si UE atat in ce priveste China cat si Rusia.Disperarea in a arunca cu sanctiuni releva lipsa solutiilor.Dar daca Germania se simte bine sub papuc american poate experimenta in continuare „protectia americana”.Nu cred ca nemtii sunt asa de naivi incat sa nu inteleaga „protectia”.De teama sa nu intrerupa rusii gazul se pot trezi ca o pot face chiar americanii.O lovitura mai puternica nici rusii nu le-ar putea da nemtilor.Amestecul perfid intre gazul rusesc si democratia americana ,pute a hoit.Pana una alta ,e drept cu o cheltuiala semnificativa,rusii i-au pus pe vestici in postura ridicola de a bate campii:ba maine ,ba poimaine ,ba oricand rusii trebuiau sa atace.Rusii au verificat astfel ca spionajul vestului nu a patruns in domenii cheie iar daca a patruns a muscat momeala dezinformarii rusesti.Asa se explica iminenta atacurilor rusesti clamata de americani si britanici.Ucrainienii s-au distrat pe seama acestor „profesori” in arta razboiului,stiind de la locul faptei cum stau lucrurile dar platind smecheria vestului.
Pai cum sa se aproprie Germania de Rusia daca nu au armata? nu pare aberant?
in genunchi? de aia Macron ameninta cu armata europeana dar si-a luat-o peste bot cu Australia
America a dat unda verde sa conduca Germania in Europa. germanii sant ok cu asta
Germania exporta si In America si nu vor sa piarda piata plus interdependete economice
Airbus zboara cu motoare americane sau britanice
Rusia ofera ceva ce toata lumea are nevoie atata tot
presupunem ca si Belarus are ceva sa le ceara,
poate si Polonia,Slovacia,Moldova si altii.
„Aderarea la UE și la NATO a fost înscrisă ca obiectiv chiar în Constituția Ucrainei”
-e clar:
nu dam acceptul pentru integrare pana nu returneaza toate teritoriile romanesti,
am rezolvat conflictul!
Un sistem cu mult prea multe ecuatii si necunoscute. Actiunile sefilor de state nu mai au nicio legatura cu imaginea sau pozitia unui stat sau altul. Toate manevrele si dearatiile din ultimele 2 decenii au ca scop conservarea puterii celii pedinte, asigurarea confortului oligarhicilor ce i tin la putere, garantarea iesirii lor fara necazuri si repercursiuni, pastrarea centrelor de putere economica in mana catorva familii. Restul, carne de tun, prosti cu licurici in mana. Analiza autorului e buna, doar ca nu statele ci interese private din state. Iohannis , ca de obicei, un tradator ,o eroare catastrofala pentru romani comparativ cu eroarea banala basescu.
Cat de cat corect articolul. Da,USA are mari probleme,nu sunt capabili sa se ridice de la pamant si vor sa-i traga si pe altii in mocirla.Daca militar nu pot distruge o tara atunci au schimbat tactica: sanctiuni,revolutii,propaganda etc.Nu le convine ca alte tari sa se dezvolte,o Germanie cu energie si minerale rusesti ieftine devine o China nemteasca,alianta economica Germania-Rusia este de neconceput ptr.americani.Rusia,China: ii doare exact undeva de sanctiuni,se descurca foarte bine,populatia este multumita de mersul lucrurilor interne si la o adica nu vor muri de foame ca americanii.Anglia isi da sufletul crezand ca este o putere mondiala si nu mai pot fabrica cuie,importa din China.S-a gandit careva ce se intampla daca sare o teava de gaz prin Ucraina in aer,o repara si la 1km mai incolo iar face bum?Daca chinezii inchid porturile? Au mai facut din cauza virusului si era haos international.Un vapor se scufunda prin nu stiu ce golf si sa vedeti preturile astronomice peste noapte.America nu vrea liniste si pace pe glob,ei nu inteleg ca poti prospera prin a fi corect-ati uitat cum Trump le-a dat in cap mexicanilor-canadienilor cu taxele pe otel,aluminiu,cherestea? si astia erau „prietenii”Asa ca dragi romani,nu mai tipati ca vreti sa veniti fara viza in America,v-am auzit si venim noi la voi daca tot ne iubiti asa de tare.A mai ramas ceva de furat?
…care va sa zica fie ca respecta sau nu imperativul geopolitic al fondatorului Germaniei decidentii politicii germane sunt încă într-o poziție avantajoasa pentru țara care l-a dat si pe Marx si l-a adoptat si pe Adolf. Mult mai dificilă este situația statelor (!) care au suferit de-a lungul istoriei atunci când ReichulGerman și Rusia imperiala au colaborat, iar acum sunt controlate economic de Germania, iar la nivel strategic si militar dirijate de SUA…Majoritatea romanilor si-au dorit elite vizionare, dar au fost tradusi* cu elite mimetice, colaborationiste pe $ si euro. Într‑un moment hotărâtor (1989-90) al deschiderii sperantelor poporului nostru către o durată lungă a istoriei sale, cea a democratizarii României,a organizarii ei pe baze meritocratice, cei care si-au demonstrat voinţă pilduitoare de conştiinţă naţională au fost depasiti informativ de „mârlănimea-militieneasca şi de cea intelectuala”… Neo-securistii elitei-antinationale, minoritatile active si subversive, au confiscat zgomotos drapelul „anticomunismului sinecură” si au planificat impreuna cu capitalul strain democratura originala si privatizarea resurselor natiunii romanesti, ale României, fara grija Neamului autohton, a saraciei si a nevoilor lui! Sterilitatea nocivă si impostura pseudo‑elitei postdecembriste ne poate provoca o Trauma nationala de proportii, precum cele din 1916-18 si 1940.
„Ucraina a înscris în constituție apartenența la UE și NATO Dacă UE și NATO nu-i primesc sau doamne ferește se desființează ce fac ? România în perioada interbelică făcea parte, cu Polonia din „cordonul sanitar împotriva bolsevismului( sub „protecția” Antantei Franco-Engleze)Au făcut parte din el până a venit „poporul sovietic eliberator” și le-a făcut „democrații populare” Pe urmă a venit „partenerul strategic” și le-a făcut „state de drept”.
Observ ca niciunii nu vedeti realitatea actiunilor. Ce cauta armata amarlicana in Constanta, de ce acolo? De ce nord stream nemturia/constanta cand in constanta e americuta care se va alimenta direct din resursa gaze subsol? De ce urla america despre nord stream-ul nemturiei doar unul sau de loc daca…? De ce armament de orice tip in Romania pentru antrenamente coalitie daca nu exista razboi in Romania sau tara atacata? Gasiti voi raspunsurile la aceste idei reale.
Americanii dacă voiau cu adevărat pace garantau ca nu bagă Ucraina in Nato, își retrag sprijinul militar și cereau in schimb garanții ca nici rușii nu se bagă in Ucraina si se cară din Dombas fără tratatul de la Minsk. Astfel lăsau Ucraina oarecum independenta ca o zonă de tampon intre noi si ruși. Adica puteau sa pună si ei niște condiții ca sa fie pace si sa garanteze viitorul statului Ucraina. Or ei agită toată zona cu riscul sa dispară Ucraina si atunci va fi pentru toți mai complicat. Niște ipocriți…
Până la urmă contează pentru toți existenta independentă a Ucrainei, puteau sa ceara si sa impună niște condiții asumate pentru ruși, care ar fi și legitime.
Rușii țin in șah Ucraina cu Dombasul ocupat pentru ca Ucraina sa nu intre in Nato, ori dacă își asumau garanții in acest sens, se putea legitim cere plecarea rușilor din Dombas. Așa puteau și ucrainenii sa rămână satisfăcuți si sa își asume niște angajamente. Numai ca, am impresia ca americanii vor instabilitate si razboi pe seama altora.
Nu-l subestimati pe Biden ,el poate distruge mult mai mult decat va puteti imagina. Asta e doar inceputul. Avem o criza energetica generata artificial de banditi si tot ce ne mai trebuie e un razboi. Sa vedeti preturi la energie, mancare si ce recesiune vine…
Nu-mi pare rau de nemti, pentru ca in buna masura starea de aservire in care suntem acum li se datoreaza. Din partea mea pot sa si-o ia din plin, ca si-o merita. Partea proasta insa e ca vor fi ingenuncheati de o dictatura si mai brutala decit a lor, sub care vom ajunge si noi. Daca pina acum, cu Germania la butoane, macar mimam o oarecare independenta, daca ajungem sub yankei – mai ales cei neomarxisti – vom fi colonie autentica, cu impunerea LGBT, interzicerea simbolurilor nationale si toate celelalte mizerii globaliste. Sa ne amintim felul brutal in care ambasadorii SUA au intervenit in politica si economia romaneasca. Si cei nemti au facut-o, dar parca totusi mai discret. Concluzie: In confruntarea dintre stapanii europeni si cei americani, parca ii prefer pe cei de pe Batrinul Continent.
suspansul creat are menirea de a ne abate atentia la ceva nebanuit, urat, diabolic. E clara ”colaborarea ” celor doi, asa cum o fac de mai multe decenii, la ordinele primite de mai sus. Colaborare din care fiecare se alege cu cate ceva pe seama fraierilor.
Da, nu se stie ce va fi…
Defapt aceasta criza a inceput in primavara anului trecut cand Zelinsky a decis sa mute masiv forte si tehnica de lupta in Est, in zona liniei de contact si ulterior chiar sa foloseasca si sa se laude cu dronele turcesti… iar rusii au facut o mobilizare rapida in zona. Pentru ca ucrainienii au ramas in transee, cica de vreo 9 luni, rusii au pregatit cazarmile si bazele vechi si au mutat tehnica si soldati in ele, la caldurica. Nemtii nu realizeaza ca daca o sa cedeze presiunilor din SUA si UK, o sa-si autodinamiteze industria si nu numai, pentru ca nu au alternative de energie.
La posturile de televiziune ukrainiene , incurajau populatia sa iasa la lupta , iar pe la spate , se pregateau sa fuga din tara impreuna cu familiile lor .
Exact asa cum fac flegmele antiromanesti din usr/pnl si unii din psd . Pe o parte , se bat cu rusii la tv, iar cind o sa inceapa razboiul , vor fi primii care vor fugi.
Vor ramine ,tinerii prosti si liberi care ieseau cu beculete ,impotriva celor care au marit salariile si pensiile …..
Germania este sub ocupatia armatei americane de 75 ani. Poate ca vrea sa se elibereze.