Popularitatea preşedintelui rus Vladimir Putin este în scădere, la o lună după ce Ucraina a lansat o ofensivă surpriză în provincia rusă de graniţă Kursk, relevă un sondaj publicat vineri de Centrul pentru Studiul Opiniei Publice (Vtsiom), preluat de agenţia EFE.
Acest sondaj recent, efectuat între 26 august şi 1 septembrie, arată că 75,5% dintre ruşi au încredere în liderul de la Kremlin, faţă de 81,5% la sfârşitul lunii iulie. Aproape 20% dintre cei chestionaţi au spus că nu au încredere în preşedinte, iar restul au preferat să nu răspundă.
Preşedintele Putin se bucura de o încredere de peste 80% înainte ca trupele ucrainene să atace direct teritoriul rus, luând prin surprindere armata rusă care era slab desfăşurată în provincia Kursk. De asemenea, 72% dintre cei chestionaţi aprobă modul în care şeful statului administrează ţara, o scădere de 6,4 procente faţă de sfârşitul lunii iulie.
Incapacitatea armatei ruse de a apăra teritoriul naţional pare astfel să fi subminat încrederea populaţiei ruse în liderul de la Kremlin, deşi în acest timp trupele ruse au continuat să înainteze pe frontul din estul Ucrainei.
În urma ofensivei lansate pe 6 august, armata ucraineană a înaintat câteva zeci de kilometri în interiorul Rusiei. Armata rusă a trimis întăriri şi a stabilizat acest nou front, unde în ultima vreme nu s-au mai înregistrat evoluţii semnificative. Armata ucraineană nu pare să mai fi reuşit acolo progrese suplimentare, dar nici armata rusă nu a reuşit să recâştige din teritoriul rus căzut sub control ucrainean.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că armata sa controlează circa 100 de aşezări în provincia rusă Kursk şi că prin această ofensivă a forţat Rusia să mute zeci de mii de soldaţi de pe frontul din estul Ucrainei. De partea sa, Putin estimează că prin angajarea în această ofensivă a unora dintre cele mai bine instruite şi bine echipate unităţi, Kievul şi-a slăbit forţele de pe frontul ucrainean, ceea ce a a permis Rusiei să obţină noi progrese în estul Ucrainei
Au făcut FIX un KK Moale.
Se UCID între EI.
Zelenski VA FUGI la BAZĂ.
INITIATORII?
„NOI NU NE DUCEM LA RAZBOI!”
George Toparceanu.
El A FOST în Război, cu Bulgarii.
I-aJUNS
Pe cine intereseaza ca din cand in cand cate o bucata de stepa isi schimba stapanul. Europa trebuie sa plateasca acest circ intre SUA (good cop) si Rusia (bad cop).
„Semneaza ca platesti tot”, urla rusul, „ca altfel”…si ii arata pumnul.
„Cel mai bine ar fi sa semnezi”, zice americanul. „Iti iei angajamentul sa despagubesti pe toata lumea si lucrurile se incheie amiabil”.
După ce o să-i scoată în șuturi pe ucrainieni din kursk, o să ajungă la 90%.
Sondajul l-a facut NEXTA?
Spălați pe creier de propagandă. Așa erau și germanii in anii ’30.
O știre care mult va ridica entuziasmul soldaților ucraineni care acum lupta în reg. Kursk.. !!!
E prea moale. Daca il aculta pe Medvedev sare de 90%. Trustme me. I know what I’m saying
Aloooo, e sondaj, asta nu înseamnă că e și realitate! Asta nu înseamnă că Zelensky a modificat sondajul contra agresorului invadator! Sondajul e in Rusia cu ruși pentru Rusia!
Vai ce mica e increderea rusilorr in Pitiin, numai 75,5%. Sa vedeti ce mate e a lui Iohanis al nostru, intr-o tara care nu e in razboi – 16% da INSCOP a lui Stefureac, fiind cel mai optimist si iohanist institut de sondare.
Deci Putin asta sta rau fata de Iohanis al nostru.
In SUA increderea in Joe Biden, inca presedintele SUA, e undeva pe la 33%. Inca un presedinte care sta mai bine in sondaje decat Putin, nu-i asa?
Incetati visele. Sunteti ridicoli.
Sondajul asta seamana cu cele pe care le facea Pieleanu in timpurile lui bune .Putin se sterge cu toate sondajele astea la dos si continua pas cu pas sa slabeasca Ukraina pina cind Zelenski se va ruga in genunchi la Moskova sa nu nu fie inpaiat .
Din cele ştiute din istorie,până în prezent nimeni nu a învins Rusia şi nici nu o va învinge.Au fost încercîri şi nu de oricine.Mă refer la istoria modernă.
Tocmai de asta m-am temut.Asta dă apă la moară rusofobilor de serviciu.Au apărut noi imagini cu trupele ruse jefuind în localitățile evacuate din regiunile Kursk și Belgorod. Soldații jefuiesc nu numai magazine și farmacii, dar și casele locuitorilor din zonă.O locuitoare a regiunii Belgorod, din Federația Rusă, a ajuns acasă și a găsit jefuitori chiar la locul faptei. Soldații au pătruns în casa ei, au luat tot ce era de valoare de acolo, inclusiv alimente, și chiar un cvadriciclu. Femeia din Rusia a fost furioasă și a filmat totul.
Năvrăpăscu, arătare maro de ruble igienice, sunteți o nație care ar fi trebuit exterminată acum 80 de ani!
@Paulian Ionescu-chiar e reală povestea.Este punctată chiar de bloggerii ruși.Rusine,davai ceas,palton,…doamne ferește.
Mă mir că nu a făcut infarct, așa cum s-a mai întâmplat în ultimii ani. Sau de obidă s-a reactivat cancerul, în stadiul terminal, nu ar fi pentru prima oară. Dar ce o să ne zică B.C. dacă peste ceva vreme, mai curând decât cântatul cocoșului biblic, de trei ori, ceata aflată peste rusnaci, va fi încercuită și cetașii vor fi luați, la grămadă prizonieri, cazul cel mai fericit pentru ei. Nu știu ce vor face camarazii care nu știu o boabă ucraineana și nici rusa, pentru a nu da de gol pe sponsorii lor. Mai curând decât se crede, acesta va fi sfârșitul marii aventuri, umflată de mass media ca un fiștigoi. Oare ce procentaje va obține Putin, după ce va primi vestea cuceririi, în același timp, a orașului Pokrovsk ?.
Ceata lu’ Pițigoi, DREPȚI !
ASCULTĂ COMANDA LA MINE !
Sus pe trotinete și marș pe front, 🌈ajoșilor.
măR🤣g …
@Baba:
Stii prost. Ultima oara cind Rusia a infruntat un inamic pe masura a fost in timpul razboaielor napoleoniene. In rest, au fost victorii a la Pirus contra unor inamici mult inferiori ca forte si mijloace.
Rusia a fost invinsa in Razboiul Crimeiei; a fost salvata la limita de o infringere rusionoasa in razboiul din 1877-1878 prin contributia Romaniei si a voluntarilor din Balcani, asta dupa ce se aruncase in razboi cu frivolitatea imperiilor senile sub pretextul mincinos al eliberarii crestinilor din Imperiul Otpman; a esuat in toate actiunile pretins decisive din Primul Razboi Mondial, fiind scoasa din lupta in urma unei subversiuni perfide interne dar orchestrate dinafara; a evitat la limita infringerea in Al Doilea Razboi Mondial prin ajutorul prea generos oferit de Aliati care a curs chiar dinaintea atacului german; etc., etc.
Marș pe front și recită UrCracilor din Pokrovsk „Istoria” inventată de Ceașcă.
Ei AU VĂzUT pe propria piele cât de slabi sunt Rușii, măR🤣g …
● guitZă ot MarMita, ReZitZa unT BăZcăutZi ●
Redactiei:
De ce nu ati publicat raspunsul catre cel care imi scrie pe 07 sept. 2024 la 11:17?
Am folosit exact acelasi mod de adresare, pe care acestuia nu i l-ati cenzurat.
Diferenta o face doar pozitia fata de evenimentele din Ucraina. Adica acceptati comentariile proruse, indiferent cit de grosolane, dar cenzurati raspunsul, chiar daca acesta nu trece de ceea ce ati acceptat deja. Adica sustineti pe fata propaganda rusofila, ca si cum ati fi coloana a 5-a a acesteia.