Ucrainenii, nevoiți să lupte și cu iarna

Ninsori abundente sunt aşteptate începând de duminică la Kiev, cu temperaturi sub pragul de îngheţ atât ziua, cât şi noaptea, în timp ce milioane de oameni care locuiesc încă în capitala ucraineană şi în jurul acesteia nu au decât acces limitat la electricitate şi căldură, relatează Reuters.

Operatorul reţelei naţionale de electricitate, Ukrenergo, a anunţat sâmbătă că producţia de electricitate ar putea acoperi doar trei sferturi din nevoile de consum şi că sunt necesare restricţii şi întreruperi de curent în întreaga ţară.

Preşedintele Volodimir Zelenski a spus că există restricţii privind utilizarea energiei electrice în 14 din cele 27 de regiuni ale Ucrainei şi în Kiev, pentru „mai mult de 100.000” de consumatori în fiecare dintre regiuni.

„Dacă consumul creşte seara, numărul de întreruperi ar putea să crească de asemenea”, a explicat Zelenski în discursul său video cotidian, difuzat în cursul nopţii.

„Aceasta arată încă o dată cât de important este acum să economisim energia electrică şi să o consumăm într-un mod raţional”, a spus preşedintele ucrainean, adresându-se concetăţenilor săi.

Serghei Kovalenko, directorul de operaţiuni de la Yasno, compania care furnizează energie electrică Kievului, a declarat că situaţia s-a ameliorat într-o oarecare măsură în oraş, dar rămâne totuşi „destul de complicată”. El a indicat că locuitorii capitalei ucrainene ar trebui să aibă curent electric cel puţin patru ore pe zi.

„Dacă nu aţi avut ieri (sâmbătă) cel puţin patru ore de energie electrică, scrieţi DTEK Kyiv Electricity Networks, colegii vă vor ajuta să stabiliţi care este problema”, a scris Serghei Kovalenko pe Facebook.

Yasno este una dintre filialele DTEK, cel mai mare furnizor privat de energie din Ucraina.

„Dorim să vă reamintim că fiecare ucrainean care are din nou acces la electricitate trebuie să facă un efort ca şi alţii să poată beneficia de curent, limitându-şi pur şi simplu consumul”, invită operatorul într-un comunicat difuzat pe Telegram.

Ultimul bombardament intens al Rusiei miercuri a provocat cele mai mari pagube de la începerea conflictului, lăsând milioane de ucraineni fără lumină, apă sau căldură.

Rusia susţine că nu vizează populaţia civilă, în timp ce Kremlinul a declarat că loviturile Moscovei asupra infrastructurii energetice sunt o consecinţă a refuzului Kievul de a negocia, notează Reuters.

Într-o rară izbucnire publică, Zelenski l-a criticat vineri pe primarul Kievului, Vitali Kliciko, pentru ceea ce a spus că ar fi fost o activitate deficitară în amenajarea adăposturilor de urgenţă pentru a-i ajuta pe cei care au rămas fără curent şi căldură după atacurile ruseşti.

Ukrenergo a indicat că întreruperile de curent vor continua şi a cerut populaţiei să-şi limiteze consumul de electricitate.

Se aşteaptă ca ninsorile să continue la Kiev, un oraş cu 2,8 milioane de locuitori înainte de război, până la mijlocul săptămânii, în timp ce temperaturile sunt prognozate să se menţină sub zero grade.

Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. @@Ileana Rollason : cred sa fi corespondat cu @Rumburak si alta data, daca bine tin minte. Pseudonim cunoscut. (4.36): nu numai ca stau în Vest, dar mai sunt si noctambula. În pofida propriei sanatati.

  2. @Ileana Rollason (4,36)…NU te osteni sa lamuresti pe @Rumburak,el nu pricepe decat in ungureste. P.S..se vede ca postezi din strainatate,la ore de 4 noaptea,dar cu multa convingere si documentat.

  3. Ucrainienii vor invinge si iarna,stati linistiti troli magnifici.Nu va indoiti de asta.Mai degraba sa va preocupe idea daca veti avea, sau nu ,ce manca.Fiind la marginea societatii(nu spun eu asta,o spun vorbele aruncate de voi aiurea pe acest site)si fiinca munca nu este pasiunea voastra.Mancati ,beti pe datorie,si mergeti la toaleta.Voi ca voi,macar veti trai asistati,dar eu voi fi facut carnati,slanina,jumari,toba ,caltabosi,scaricica.Daca scap de ignatul ce vine,veti avea dureri de cap cu subsemnatul.Sunt sanse minime sa scap,dar daca scap…o vorba din Bihor:,,jar mancati”.Va pupa tata.

  4. @@Ileana Rollason (Rumburak) (II): Lui Stalin însusi ii era frica de ei. Nu uita nici de curtea Tzarilor. Misterioasa si plina de crime, generatie dupa generatie. Ïntre social-democrati si Stalin, însa, ultimul nu degeaba a ajuns o personalitate mondiala (care le-a stat si le sta-n gât americanilor, fiindca si-a industrializat, electrificat si alfabetizat tara, si-a câstigat WW2). Tipului îi placea, însa, linistea si pacea si sedea la o datcha lânga Moscova, într-un parc … „tovarasesc”, în care si alti tipi din CC PCUS aveau câte-o datcha lor. Ori, din ce scriu sovietologii din scoala „autentica” – Roberta Manning, J.A. Getty …- , „purgile” sunt de revazut în scadere uriasa, date fiind razboaiele si consecintele lor economice. Pe tipa si tipul ti-i si recomand, daca reusesti sa-i gasesti (Amazon) si citesti în original. Te previn, însa, ca-s autori de best-sellers de studii istorice. ps vezi ce se-ntampla si sub ochii tai; Rusia câstiga, împotriva SUA si NATO, razboiul din Ucraina. Rezultat : Kremlinul si rusii, în general, sunt diabolizati („gropi de masa” inventate, „violuri”, asemenea, „distrugeri de obiective civile, moratea civililor”, când era vorba de militare si militari, si ucrainenii, nu rusii, au savârsit si savârsesc orori -între care, vizibile, tentativele lor repetate de-a lovi centrala atomica de la Zaporoje si provoca un dezastru, sau laboratoarele „chimice” gasite de rusi în tara + ce presa vestica nu mai spune, si-anume arderea si crucificarea de vii a rusofonilor si rusilor pe care-i prind).

  5. @@Ileana Rollason (Rumburak) (I): Dragul meu 1. nici o lucrare despre Revolutia rusa (în plin razboi mondial) si anii urmatori (= invazia poloneza, razboiul ruso-polonez + razboaiele civile = secatuirea unei tari si-asa plina de analfabeti superstitiosi si dedati magiei, din mai toate pdv, si de oameni care, din diverse pricini, între care, mai ales saracia, se urau între ei), nici o lucrare despre Revolutia rusa de gasit în Vest (România, inclusiv, daca nu mai ales, fiindca „cercetatorii” români nu si-au dat osteneala decât sa copieze si umfle ce era deja umflat de altii, interesati, mai ales ca americani, concurenti, daca nu dusmani de-ai URSS, cu scuza „luptei împotriva … comunismului”). 2. Nici o lucrare de gasit în Vest, pâna la a doua scoala de sovietologi SUA, de la UCLA, cu tipi care stiu ruseste, nu inventeaza si care-au si citit parte a arhivelor ruse (din … SUA, fiindca acolo au ajuns, prin nu stiu ce fel de cai ale … Domnului). Singurii pe care-i creditez fiind ultimii. Analize economico-sociale cu discutii pe text ale unei revolutii. Care se stie ca-ncepe-n 1917 pe front, dar se termina abia cu Stalin (si înca! nu era terminata si la vremea succesorilor lui, de la Hrusciov, ucrainean, la Brejnev, ca de restul, de la Gorbaciov, Andropov, Ieltzân, ce sa mai vorbim: asa ca revolutia = proces îndelungat, mental si material, si lumea simpla, în general si de peste tot, anarhista. Stalin si-a îndepatat din CC („epurarile”) social-democatii. UE de azi e social-democrata. Stalin s-a descotorosit, cu alte cuvinte, de niste dezastre. NU i-a omorât si n-a dat ordin sa fie omorâti. A facut alte numiri în functii. Nu uita ca era asiat. Tipii pe care i-a numit si înlocuitii s-au decimat reciproc.

  6. @Sphinx,
    Cetățenii sunt tot timpul responsabili (evit să folosesc cuvântul „vină”, pentru că aceasta ține de perspectivă) pentru ceea ce fac aleșii lor; locuitorii din Donbas trăiesc de 8 ani așa cum trăiesc astăzi ucrainenii și n-am văzut cetățeni revoltați, cerând guvernului lor să oprească atacurile.

  7. Cu ce sunt vinovati amarattiii de simplii ucraineni ca Volodimir Zelenski vrea sa instaureze in Ucraina de azi,un Mare ISRAEL-2 in Europa!??. Aveti RASPUNS !?.

  8. @Ileana Rollanson (16,59)…EXCELENTA expunerea ta din postari,cu multe dovezi concrete la zi privind CORUPTIA generalizata a regimului fascisto-iudeu Volodimir Zelenski,cu parlamentari si politiceni miliardari corupti, dar slugile hegemonismului mondial evreo-american. In general postarile tale sunt foarte documentare si exacte cu realitatea,fapt ce deranjeaza pe unii „magraoni”.

  9. ,,Ei bobocule, apai cum le stii dumneata pe toate, mai rar cineva”.
    Stalin n-a omorat pe nimeni, doar ca dadea ordin sa-i omoare. Nu va temeti ca deveniti ricola sustinand asemenea tampenii ca in postarea de la 17:07?……[Rumburak]

  10. Acum drogangii lui Soros jubilează…Ukraina nu mai poluează pt că nu mai consumă curent și gaz

  11. @Rumburak (Din lac în putz): Stalin n-a omorât pe nimeni. 1. URSS avea nevoie de tehnologie, pe care vesticii i-au cerut s-o plateasca-n cereale. 2. Vinovati fiind, pentru Holomodor, în afara Vesticilor, proprii chiaburi ucrainieni, care si-au taiat vitele si ars câmpurile decât sa le cooperativizeze si Hrusciov (omul americanilor si la timpul respectiv, prim secretar al Partidului Comunist Ucrainean), care se si lauda cu el în Memorii, pentru a-l acuza, la ONU, pe … Stalin.

  12. @Ileana Kurpupynskaia (II) : Unde, în paranteza fie spus, si Zelensky are vreo trei vile (închiriate altor miliardari, si tot ucrainieni, la fel fratilor Surkis = 17 milioane de $ disparuti din Ucraina, frati care tot în Franta sunt de gasit). Eduard Kohan („Energotrade”)= Casinoul din Monaco (alaturi de parte din tipii de mai sus). Cap-Ferrat (statiune din Sudul Frantei) = Vadim Solar, Dmitri Firtash, Vitaly Homutinik, Serghei Lovokin. Rinat Ahmetov, cel mai bogat oligarh ucrainean cumparându-si, tot acolo, o vila, proprietatea, alta data, a Regelui Leopold II al Belgiei. Vecini, în afara celor de mai sus : Alexander Davtian (grupul de investitii DAD) si Vladislav Ghelzin, fost deputat în Consiliul regional Donetzk. Andrei Holodov, parlamentar, membru al partidului (devenit fantoma al) lui Zelensky = la Viena, unde sunt si Andrei Poturaev si Igor Melniciuk, fost sef al batalionul Aidar, denuntat pentru crime împotriva umanitatii de catre Amnesty International. Si tot în Vest = Alexander Tupitzky, fost sef al Curtii Constitutionale din Ucraina + Ruslan Riaboshapka, fost procuror general + sotia si ambele familii ale lui Zelensky. + Poroshenko (tipul „transferând” numai 1 miliard de $ în afara Ucrainei). Si-n privinta „armelor” livrate Ucrainei, ele sunt semnate Givenchy, Gucci, Polo, Dolce & Gabbana, Michael Kors, Chanel, Louis Vuitton, Armani … sub obladuirea functionarilor de la vama. Las deoparte furturile (aparatura medicala, medicamente) ajutoarelor. Cele de mai sus = piata neagra din tara. În luna mai, UE a ridicat taxele vamale pentru Ucraina. Rezultat : importul imediat al 14 000 de autombile de lux.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.