Conducerea PMP va avea, vineri, începând cu ora 16.00, o şedinţă la Snagov, pentru a discuta poziţia partidului faţă de turul II al prezidenţialelor, a declarat, pentru Mediafax, secretarul executiv al PMP Vasile Gherasim.
Supărați că Iohannis nu a negociat cu ei
Vasile Gherasim a precizat că, după părerea lui, PMP susţine dreapta în orice variantă, însă problema apare odată cu anunţul lui Klaus Iohannis, candidatul ACL la prezidenţiale, că nu va negocia cu nimeni.
„Părerea mea este că noi susţinem dreapta în orice variantă, însă, în condiţiile în care Klaus Iohannis apare la televizor şi spune că nu negociază cu nimeni, nu putem să intrăm cu forţa în casa omului. În aceste condiţii, vom discuta ce atitudine politică să avem atunci când cel care ar trebui să fie partener îţi spune «nu veni la mine că e poarta încuiată»”, a adăugat Vasile Gherasim.
Omul lui Udrea a mai spus că, din experienţa lui politică, nu a mai întâlnit aşa ceva, ca un lider politic să nu considere negocierea drept o tehnică şi practică politică modernă.
„În experienţa mea, eu nu am întâlnit aşa ceva, ca un lider să nu considere negocierea şi compromisul drept tehnică şi practică politică modernă”, a menţionat Gherasim.