Udrea, despre cererea DNA privind arestarea sa

Elena Udrea a declarat marți, într-o intervenție telefonică la B1 TV, că se aștepta ca DNA să ceară arestarea sa într-un nou dosar.

”În primul rând, reacția mea este a unui om care se aștepta. Mă așteptam de o lună și ceva, nu știam pentru ce. Faptul că mă așteptam o poate confirma plângerea pe care am făcut-o la CSM, când am relatat că am aflat că există ordin de la doamna Kovesi să se caute orice să mi se facă un dosar penal. Pe de altă parte, oameni care au fost puși să declare împotriva mea. Ca atare, nu mă mir deloc”, a declarat Udrea.

”Eu vreau să vă întreb un lucru, indiferent care ar fi presupunerile legate de fapte penale făcute de Elena Udrea. Vi se pare normal ca în doar câteva luni, împotriva mea să fie zece dosare? Nu vi se pare că este cusut cu sfoară, nu mai vorbim de ață albă aici. Avem o divizie a DNA care se ocupă de Elena Udrea? Eu văd că, de câteva luni, se învârt câteva persoanje la DNA și în topul listei – Elena Udrea. Nu vi se pare prea mult? Este prea mult să încerci să arestezi un om de peste zece ori în câteva luni”, a spus fostul ministru.

Totodată, Elena Udrea a declarat că este convisă că acest nou dosar are la bază un denunț făcut de Ana maria Topoliceanu.

”În mod sigur este vorba despre Ana Maria Topoliceanu, cunosc spețele. Dar de data aceasta, are o mare problema, dar o să spun procurorilor. În speța cea mai simpla, în care Parchetul spune ca am cerut mită de la un om de afaceri. Este domnul Buzăianu, cu care m-am vazut în 2005 și am fost în permanenet conflict. Cum să cer mită de la domnul Băzăianu. Doamna Topoliceanu are ea de explicat lucruri în spețele acestea. Ca în ”Gala Bute” speră că făcând astfel de denunțuri o să scape ea”, a declarat Udrea, care a precizat și că nu va face denunțuri împotriva nimănui, ci va explica modul în care s-au întâmplat lucrurile.

”Eu nu o să fac (denunțuri – n.r.) împotriva, eu o să spun cum s-au întâmplat lucrurile. Faptul legat de acești bani dați de domnul Buzăuianu este scris de mine și tare mă tem că acest dosar a plecat azi pentru că se știa de informarea mea pe care am cerut să o dau în dosarul de finanțare a PDL București”, a mai precizat Elena Udrea.

Procurorii DNA cer arestarea Elenei Udrea, într-un nou dosar pentru mai multe infracțiuni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.