Udrea: PMP trebuie să dea viitorul președinte al României pentru ca funcția să nu ajungă la PSD

Deputatul Elena Udrea spune că viitorul președinte al României trebuie să fie dat de Partidul Mișcarea Populară şi asta pentru ca funcția să nu ajungă la  PSD.

„Trebuie să ne pregătim pentru cel mai important examen pentru România care va fi cel din noiembrie 2014. La sfârşitul acestui an se termină cele două mandate pe care Traian Băsescu le-a avut ca preşedinte în fruntea ţării. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem noi şi noi suntem obligaţi să găsim şi răspunsul şi pe care trebuie să o pună întreaga ţară este ce se întâmplă cu România din decembrie încolo. Ce se va întâmpla cu această ţară, care trece în ultimii zece ani printr-un proces de reformă, de modernizare, fără niciun fel de îndoială începute sub mandatele lui Traian Băsescu, dar care este în situaţia posibilă, zic eu, nu probabilă, dar posibilă, ca din decembrie încolo să se trezească această ţară stăpânită de PSD de la un capăt la altul. Adică, există riscul să avem PSD în Parlament, PSD la guvernare, PSD la Palatul Cotroceni”, a afirmat Elena Udrea, sâmbătă, la Mamaia.

Social-democrații și-au dovedit incompetența de când au ajuns la guvernare și nu vor reuși nici măcar să atingă ceea ce a început guvernarea Boc, mai crede aceasta.

„Întrebarea la care trebuie să răspundem şi pe care trebuie să şi-o pună întrega ţară este ce s-ar întâmpla cu România dacă de acum încolo zece ani cel puţin ar fi ocupată de PSD. Pentru că uitaţi guvernarea de doi ani, doi ani în care şi-au dovedit incompetenţa, în care şi-au dovedit reaua-credinţă pentru că au promis oamenilor că vor trăi mai bine şi de fapt oamenii trăiesc în fiecare zi mai scump şi mai prost, doi ani în care au promis un milion de locuri de muncă şi avem şomaj în creştere, doi ani încare fondurile europene nu au mai venit în România, doi ani în care s-au oprit toate proiectele de investiţii. Nu vor fi în stare nici să văruiască, asta ca să parafrazez, ceea ce s-a început în guvernarea Boc, doi ani în care au crescut taxele şi impozitele şi numărul lor şi cuantumul lor, doi ani în care firmele s-au închis, au fost daţi afară oamenii de la locul de muncă şi după doi ani de performanţă în creşterea taxelor şi impozitelor ia uitaţi cum în două zile mai vine şi scumpirea carburanţilor”, a completat Udrea.

Ea l-a criticat pe Victor Ponta spunând că vrea să pară un lider preocupat de problemele oamenilor, dar este un om de stânga „caviar” deoarece preferă Dubai şi Monte Carlo, citează Mediafax.

„Chiar dacă se vrea a părea un lider de stânga căruia îi pasă de pensionari şi de asistaţii sociali domnul Ponta este un lider de stânga caviar, adică îi place la Monte Carlo şi la Dubai, dar în ţară se preface a fi un om care plânge de mila celor fără venituri”, a menţionat Udrea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.