Udrea știe cine i-a făcut-o lui Băse

Udrea spune că știe cine i-a făcut-o lui Băse. Fosta blondă de la Cotroceni e convinsă că Traian Băsescu nu a fost declarat definitiv ca fiind colaborator al Securității la ordine politice venite de sus, ci că a fost lucrat de oameni mici.

„Cateva scurte precizari. Pentru cei de buna credinta, putini cati mai sunt, nu pentru cei de la A3, spre exemplu.

1. Cand am intrebat retoric, ce s-ar fi intamplat daca salvarea care l-a luat pe fostul Presedinte, nu l-ar fi dus la un spital din Bruxelles ci la unul din Moscova, avand in vedere ca nu mai are asigurata protectia, evident ca nu am vrut sa sugerez ca Traian Basescu ar putea, din proprie initiativa, sa devoaleze informatiile si secretele pe care le detine ca fost sef de stat european si membru NATO, timp de 10 ani. Ci ca ar putea fi fortat, prin orice mijloc de constrangere inclusiv fizica, sa dezvaluie lucruri importante pentru adversarii Romaniei, UE, Nato, daca ar fi cineva interesat sa obtina astfel aceste informatii. Iar in contextul razboiului cu care se confrunta lumea azi, mi se pare firesc sa te gandesti la o asemenea posibilitate.

2. Eu nu cred ca toata povestea asta vine de la Johannis. Are prea multi ani de politica in spate, are deja 8 ani ca Presedinte al Romaniei, nu cred ca s-ar ocupa cu lucruri asa meschine. In plus, are multe altele pe cap acum, cu razboiul de la granita. Si il consider un om inteligent, care intelege ca odata deschisa Cutia Pandorei, orice va fi posibil in viitor sa i se intample unui fost Presedinte.

3. Nu sunt nici adepta teoriei conspirationiste ca lideri europeni au sunat la Bucuresti sa fie lasat fara drepturi Traian Basescu, pentru ca nu le place ca e mai destept ca ei.

Eu cred ca e vorba despre razbunarea unor politicieni marunti, adversari ai fostului Presedinte, la care s-au adaugat calcule electorale de scoatere din joc a PMP”, scrie Udrea pe Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

24 de Comentarii

  1. Ce s-ar fi intamplat daca era dus la un spital inchis de el? Toti politicienii si neam de neamul lor ar trebui sa ajunga la spitalul plin de nosocomiale si de incompetenti. Pe mana acelora care „au ajutat” in Pandemie sa avem peste 60.000 de victime. Viata a devenit o afacere in societatea moderna/capitalista si dezumanizata.

  2. Tie (editat), cand te va atinge bratul drept al Justitiei?
    Abia astept sa te vad la racoare, evident cu protectia gardienilor SPP…

  3. ‘ Se apropie termenul ‘, Udrea încearcă o ‘sesiune de lingușeală’ a locatarului din Deal.

  4. TEOLOAGO, MASTERANDEI IN TEOLOGIE, FRACVENTATOAREA VRAJITOARELOR SI A POPILOR CU COADA PE SUB SUTANA( VIA CRAIOVA, DAU SI AMANUNTE DACA TREBUIE) NU I-A TRECUT PRIN CAP URATEI ASTEIA VOPSITA BLONDA SI NASOALA TUCIURIE,CA ARE DUMNEZEU O SOCOTEALA CU EI? NUUUU…CA EA STIE MAI MULTA (editat) DECAT TEOLOGIE…DA SE DADEA SI EA STUDIOASA IN ALE CELOR POPESTI…CA SA ISI PUNA HAINE DE CALUGARITA CAND IL CALARESTE PE BASILA…IA UITATI-VA CUM SE ZBATE CIOARA VOPSITA SA DEA VINA PE TOTI….(editat) A UITAT DE GENTUTELE CU BANI DE LA FRATII GARDEAN..SAU ACOLO ERA PE IMPARTEALA SI CU HELLVIG? CA EL A FOST MINISTRUL TURISMULUI CAND AU INCEPUT TUNURILE FINANCIARE IN VALEA JIULUI….DE AIA SE AGITA EA…CA HELLVIG II TINE PALMA…

  5. Bun s-a facut razbunarea pentru Basescu! Dar pe alti securisti din banci, universitati, companii cine ii da afara?! Legea lustratiei nu o avem. Dar pe Iliescu si altii tot securisti ascunsi ssu cu dosarele arse cine ii trage la raspundere si le ia privilegiile pentru mortii din 1989,1991 si distrugerea economiei in totalitate?!!

  6. Piranda nu are deja 8 ani și 6 luni de condamnare în prima instanta !?? …Are , da’ statul eșuat , cu giudecatoare dependente de coco , așteaptă …prescripția ! Hai, fatucelor cu ” dreptul” în stângul , hai cu …definitiva , sa ajungă cioara vopsita la colivie !…S-a umplut giustitia de procurice și giudecatoare !!! Sau venim noi cu…parii !!

  7. Este evident că, Jelena cunoște toate meandrele concretului dosarului lui Johannis din moment ce spune că nu Johannis i-a copt-o lui Petrov. Nici nu scuipa in sus către marele licurici fiindcă poate primi un gainat în cap. Arunca vina in spatele pitifelnicilor. Femeie șmecheră până la proba contrarie!

  8. Coana Nuzti din Plescoi, degeaba ameninti tu voalat, cu darea in gat de catre Basescu, a adversarilor (7,8 milioane romani votanti impotriva Chiorului la referendum) adversari de tot felul, prin astea Basescu se ingroapa definitiv. Cat despre vinderea catre dusmanii Romaniei, a unor secrete de Stat, daca ar comite faradelegea asta, pe Basescu il asteapta ani grei de puscarie. N-ar exista colt unde sa se ascunda pe Pamant. Plus, haituirea pretioaselor sale progenituri de fiice. Deci, taci(editat) ! (editat)

  9. Petrov a vrut justitie dreapta, s-a facut

  10. Fara SPP Basescu poate fi dus la Moscova. Si supus la tortura, sa le spuna alora ce trebuie pus in votca ca sa nu te imbetzi…Acesta este cel mai important secret de Stat pe care nu il stiu rusii despre Romania…

  11. Va prefaceti ca nu intelegeti. Mai cititi o data axioma guvernarii prin telecomanda, e important de retinut:
    sistemul de debaraseaza intitdeauna de unelte, dupa ce acestea si-au facut treaba.
    Aviz Johannis.

  12. Doamne fereste sa spuna baciul Traian (turnatorul cu sort de piele albastra….) ce a pus-o sa faca pe Udrea sau pe Cucosh, ca mai iau astia vreo 7 ani….

  13. HE HE HE !
    (reptilianul i-a jurat pe bune, PE DREPT … vesnica RAZBUNARE !) = ONOAREA HOTILOR ! = Inteleg shoparla !
    Basescu nu stia ca …vremea trece …vremea vine ! = deloc istetul care-i laudat = mai degraba un bishnitzar MARUNT !

    🙂

  14. „Am schimonosit justitia dupa chipul meu spune:
    30 MARTIE 2022 LA 12:10
    Petrov a vrut justitie dreapta, s-a facut”

    Tocmai ca nu dupa chipul lui („lasa-ma sa te las!”) ci dupa chipul altora … 😀 …

    PS: Va asigur ca daca i s-ar aplica „simulare inecului”, acum fara SPP …ar spune si ce gust avea laptele ma-sii ! 🙁

  15. Cite jigodii ordinare se gasesc acum sa sara la gatul lui Base ! Aceste jigodii ordinare poate nu ar fi rau sa gandeasca faptul ca vinovatii adevarati sint cei care nu au verificat declaratiile lui Basescu atunci cind el spunea ca nu a colaborat cu securitatea.Astia toti care au inchis atunci ochii ,nu primesc acum nici-un fel de pedeapsa ?

  16. @Paulian Ionescu

    imagineaza-ti cati ar fi sarit azi la gatul lui CEAUSESCU daca mi traia! !

    sau la gatul nepotilor lui Hitler !

    PS: …asa-i lumea …REA ! Pauliene … 🙁 !

    😀 😀 😀

    (mi-e mila de prostii ne-fuduli ! de fuduli mie greatza !)

  17. @Mishteaux

    lasa-ma sa-i cant prohodu’ lu’ Base !

    SAU

    Tie nu-ti-e : „Despre DEJA morti numai de bine” ?

    N-ai mila de cei dintre noi pe vesnicii plecati ?

    🙁

  18. Exista suspiciuni ca Elena l-ar vandut pe Traian
    …atunci cand era ea afara
    si se cerea la FBI, inauntru

    Ar fi culmea ironiei …un fel de „Hoatza striga, preventiv.credibil, hotzii ! 😉 ”

    😀

    La faza asta doar unul cu „accesul la dosare” cum e MISHTEAUX poate … elucida !
    Insa
    doar daca vrea !

    Atat va spun ! Da ca Ielena e colateral 😉 implicata in osandirea lui Traian … ar fi culmea culmilor
    traman pentru
    mai ales cum se implika saraka
    AR FI DE NECREZUT 😉 😉 😉 !###

    [eu cum v-am mai demon strat …sunt mic nu stiu nimic ! 😉 ]

  19. Pentru „doctorita” Udrea: Sti cine i-a facut-o lui Base? Tonele de alcool si milioanele de tigari. Amantele ca tine, nu.

  20. Justitia este cea pe care ati creat-o voi toti politicienii ,sa va apere pe voi, dar impotriva populatiei.Acum dupa deafiintarea SIIJ ,judecatorii sunt liberi sa faca ce vor,sa judece cum vor,sa interpreteze legile cum vor,sa nu tina cont de legi sau sa le aplice cand vor, incat se injosesc si la micile potlogarii.Nu ca nu ar fi facut-o si inainte,dar acum dorm linistiti , intrucat populatia nu mai are unde sa-i reclame.Totul este ca un bumerang pentru cei care au creeat aceasta justitie.Singura perioada ,cand au fost magistratii mai ponderati,a fost in perioada Kovesi,de frica ca sunt interceptati.Nici un politician nu are dreptul sa se vaiete de justie ,,lasam justitia sa-si faca treaba,, avem incredere in justitie,,,,justitia este independeta ,intr-un stat de drept,,,,asteptam justitia sa-si spuna cuvantul,,asa spun toti politicienii cat sunt la guvernare.Dupa ce nu mai sunt si au probleme in justitie spun ca ,,sunt razbunari politice,,

  21. Fata moșului, nu uita că Băsescu trebuia să înfunde pușcăria de mult, din timpul mandatului prezidențial al lui Iliescu, numai că s-a opus Adrian Năstase care a oprit dosarul atunci când madam Stănoiu i-a prezentat documentele. Dosarul a fos mânărit de slugoiul băsist, Morar, care a fost răsplătit cu sinecură la CCR. Ce a făcut Băsescu? La băgat la pușcărie pe Bombonel pentru niște termopane și ale nimicuri, ca să fie exemplu pentru alții. Parcă așa a sunat sentința. Iată că exemplul a fost urmat, adică Băse trebuie să meargă la mititica. Poate au păstrat patul lui Dragnea.

  22. Dupa ispasirea pedepsei de 8 ani de inchisoare,Leana si Petrov s-ar putea apuca de stand up comedy.Sa bata tara in lung si-n lat,sa rada lumea de ei !!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.