Într-o postare pe Facebook, Elena Udrea a criticat decizia judecătorilor care au acceptat ca procesul privind imobilul familiei prezidenţiale din Sibiu să fie strămutat.
„Klaus Iohannis reclamă în cererea de strămutare că judecătorii din Brașov nu îndeplinesc condiția de independență și imparțialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor.”
Pe bune??? Suntem o ţară de tâmpiţi să acceptăm un astfel de argument pentru admiterea rejudecării unui dosar, soluţionat deja definitiv în defavoarea lor, care priveşte modul în care soţii Johannis au dobândit nenumăratele case pe care le au?”, a scris Udrea.
„Pai atunci eu unde ar trebui sa fiu judecata? Pe Lună? Dacă la Braşov judecătorii nu au fost imparţiali că au existat presiuni mediatice asupra lor!!! , la Bucureşti, cu toată presa românească buluc la uşa instanţei ÎCCJ, oare cei care mă judecă pe mine sunt imparţiali?
Şi apoi, cei de la Piteşti nu vor fi la fel de presaţi mediatic? Pai dacă este aşa, vreau şi eu la Piteşti!”, conchide Udrea.