UE condamnă atacul asupra vasului „Mercer Street”

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu salută publicarea Declarației emise de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, în numele tuturor celor 27 de state membre ale UE27, prin care este condamnat atacul asupra vasului „Mercer Street”.

În atac și-au pierdut viața un cetățean român și unul britanic.

Demersul celor 27 de state membre ale UE are loc ca urmare a convorbirii telefonice a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu Înaltul Reprezentant Josep Borrell, de la 3 august 2021.

Prin intermediul Declarației, cele 27 state membre ale UE condamnă puternic atacul din 29 iulie 2021 asupra vasului comercial, reafirmând caracterul ilegal și fără nicio justificare al acestuia.

De asemenea, prin Declarație cele 27 state membre își exprimă solidaritatea cu România și transmit condoleanțe familiilor și celor apropiați victimelor. Totodată, declarația UE27 reconfirmă faptul că atacul asupra vasului „Mercer Street” reprezintă o încălcare a dreptului international și o amenințare la adresa păcii, făcând apel la oprirea unor astfel de acțiuni unilaterale și subliniază importanța garantării libertății de navigație, în conformitate cu dreptul international.

De asemenea, Declarația UE27 reconfirmă responsabilitatea Republicii Islamice Iran în ceea ce privește atacul, subliniind că toate probele disponibile indică cu claritate Iranul ca făptuitor. Nu în ultimul rând, UE27 lansează un apel la adresa tuturor actorilor regionali relevanți de a juca un rol constructiv în eforturile de menținere a păcii și stabilității regionale. În acest sens, potrivit Declarației, UE va continua eforturile diplomatice intense pentru a încuraja dialogul și soluțiile adecvate și eficiente.

Ministerul român al Afacerilor Externe va continua coordonarea cu aliații și partenerii României, inclusiv la nivelul UE și al organizațiilor multilaterale, în legătură cu acest subiect.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

24 de Comentarii

  1. Romanii obisnuiti condamna puternic atacul asupra… Flotei Romaniei… disparuta ilegal si fara nici o justificare…

  2. Slugile U.E. au fost primele ce au recunoscut INSTANT, la dorința Jandarmului Mondeal protector de musulmani, provincia sîrbă Kosovo ca fiind „stat independent”, deși rezoluția O.N.U. spune clar că e PROVINCIE APARȚINÎND STATULUI SÎRB!
    Ce alte dovezi vreți că U.E. a fost înființată, ca satelit al S.U.A., de masonii amerloci?

  3. Josep Borrell, şeful securităţii şi politicii externe a UE, este evreu, după tată. Borrell a trăit şi el în tinereţe într-un kibbutz (kibuţ) al unei mişcări socialist-sioniste din Israel, la Gal On, unde şi-a cunoscut şi prima soţie. Deci un evreu spaniol a emis o „Declaraţie“ a UE favorabilă evreilor israelieni? Si oficialii american si cel britanic care se implică pentru susţinerea unui războiul contra Iranului, alături de Israel, in acest incident. Astfel, secretarul de stat Antony Blinken (SUA) provine dintr-o familie de evrei khazari ucraineni (o sa mai auzim, probabil, de el in razboiul impotriva Rusiei de dragul Ucrainei, ce va urma), iar Dominic Raab (ministrul de Externe englez) este evreu tot după tată si a petrecut si el în tinereţe un timp într-un kibbutz israelian, la Sarid, ca un sionist.

  4. Asta e un fel de ” Je suis Charlie „. De-aia nu mai pot iranienii!

  5. Ministrul Aurescu e cooptat de mult. Astfel, website-ul ministerului de Externe a postat în 30.09.2020 comunicatul „Întrevederea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu reprezentanţii principalelor organizaţii evreieşti internaţionale“, arătând că Aurescu are obiceiul unui „exerciţiu tradiţional de consultare“ cu şefimea evreiască globală înainte de fiecare întrunire a adunării generale a ONU, pentru ca România să ştie ce poziţii internaţionale să adopte. În enumerarea din comunicat, în fruntea acestor şefi evrei ai MAE stă… B’nai B’rith (masoneria evreiască!). Bogdan Aurescu a căzut de atunci de acord cu şefimea evreiască – după cum reiese din comunicat -, pentru un „to do list“ de urmat în „poziţionarea României cu privire la principalele teme de pe agenda internaţională şi regională….. din Orientul Mijlociu, dosarul nuclear iranian, situaţia de securitate de la Marea Neagră“. Aurescu cooperează instituţional cu B’nai B’rith (masoneria evreiască globală) de peste 10 ani.

  6. „False flag” sau cum se fabrica consensul pt un casus belli…
    Noua administratie israeliana e foarte chitita sa dea cu „nuculara” si, cum ziceau de curand, sunt pregatiti sa porneasca si singuri daca nu conving si pe altii sa se coalizeze. Altii insa chiar vor, se pare…

  7. Chiar nu au umor pe canicula asta ,dar cand te cheama Borell,oy vah,asa un buyet educat!Si Aurescu care nu mai pridideste..

  8. se vede SCOPUL CRERII EUROPEI. Europa este capusata la varf de ebbrei…
    Hai la lupta cea mare, sclavet cu sclavet sa ne unim si pentru ebbrei sa muncim.

  9. Nici o legătură cu „prețuri istorice” la petrol, gaze și curent. Uan for dză manii, tu for dză șou.

  10. Vad ca esti documentat … ce fel de evreu e (caror clanuri evreiesti apartine!) actualul presedinte evreu al Ukrainei ?
    si
    cum naiba a ajuns la putere cand ucrainenii nu-i , isoric, cuporta pe evrei … ceva e straniu oricum:

    Rusia care a pus origarhimea evreiasca ( de origine evreiasca ) la punct …si …. „revolutia” din Ukraina unde oligarhimea evreiasca nu doar ca a dat nationalistii (MILIARDARI !!!)n de la putere dar mai si comploteaza razbunativ la rusii ce si-au limitat drepturile polit-economice ale oligarhimii lor de ginta evreiasca ?

    De unde … din ce caciula lui Ivan l-au scos pe Mikail ?

  11. Citat: “toate probele disponibile indică cu claritate Iranul ca făptuitor“ – adica exact ca si “probele” care indicau ca Irakul produce arme chimice, probe fabricate si in baza carora a fost declansat razboiul injust cu Irakul. Nu iubesc delic religia islamica (de fapt nu iubesc nicio religie, pentru ca le consider pe toate plasmuiri ale mintii umane folosite pentru subjugarea maselor si pentru “justificarea” unor actiuni impotriva altora), insa atat Iranul, Romania sau Papia Noua Guinee au acelasi drept de a produce arme nucleare ca si US, UK, China sau Rusia. Tara care are arme nucleare nu va fi atacata, cel putin atata timp cat mai ecista inca o farama de ratiune. Cine s-a dezarmat nuclear (Ucraina) a avut de suferit.

  12. Nu mai semna cu numele meu, „@Cornel-Dan NICULAE“! Ce să răspund la un talmeş-balmeş? Ucraina este Uniunea Sovietică mai mult decât este Rusia, căci a apărut odată cu URSS (teritoriile româneşti sunt la Ucraina acum, nu la Rusia, dar suntem duşi de nas la război cu Rusia pentru Ucraina). Toţi evreii ucraineni sunt evrei khazari, inclusiv preşedintele lor Volodîmîr Zełenski, căci vechiul regat războinic evreiesc Khazaria se întindea de la vest de Marea Caspică, pe deasupra Mării Negre până la Kiev inclusiv, capitala de astăzi a Ucrainei. Kraina înseamnă ţară / tărâm, iar U-Kraina se pronunţă Iu-Kraina, probabil „Ţara Iudeilor“ (Lenin, ce avea origini evreieşti, fiind inventatorul numelui ţării, se spune). Tot războiul pe care îl vedem în pregătire şi la Marea Neagră poate fi privit şi ca un război secret de renaştere a Khazariei, căci iudeo-sionismul global nu poate să nu pregătească şi un „Israel de rezervă“, care se conturează încet-încet în estul Europei (pe lângă noi, pe la noi). S-ar putea să avem două războaie în paralel şi să participăm la amândouă: la Marea Neagră şi la Marea Arabiei, mai ales că Rusia şi Iranul sunt prietene/aliate, trebuind atacate amândouă, în viziunea „think-tank“-erilor evrei americani, precum cei de la Stratfor.

  13. In sfarsit,UE, dupa ce se vazu abandonata de Marea Britanie ,,condamna” ceva pentru care nu exista dovezi…clare!
    Sa nu uitam ca istoria se repeta! Churchill a condamnat in termeni duri atacul Japoniei asupra Pearl Harbor(unii sustin ca faimosul prim ministru englez stia dinainte de acest atac).Sa nu uitam ca englezii au aprobat atacul japonezilor asupra rusilor in 1904, la Port Arthur, in controversa privind Manciuria). Iata ca acum,trebuie atacat Iranul si englezii care au pierdut teren asupra Canalului de Suez, ii implica din nou pe americani in chestiuni care depasesc mintea noastra de cooperativisti europeni belicosi!

  14. Nu se poate! Ce facusi Aurescule?!? Pai, tu militai pentru condamnarea Iranului, nu a atacului, ca asa iti comandasera sefii americani.

  15. @Cornel-Dan NICULAE: O trageti de par cu Iu-Kraina ‘tara iudeilor’. ‘Iu’ este pur si simplu pronuntia slava a ‘u’, oarecum o diftongare care se intilneste si la alte vocale, distingind astfel pronuntia slava de cea sonora, specific limbii italiene si romane.

  16. Io va zisei ca aia cu drona si lovitura is martzieni si nu ayatollahi,sau emiri ceva,ca muslimii si sefii lor fanatici nu au timp de dat cu bombe si alte porcarii ca sunt obligati ca de cinci ori pe zi sa stea pe preshuletz si sa se roage ca sa nu-i uite Profesul lor sa le rezerve pe lumea cealalta,cand or da coltzul,cate un harem de caciula.

  17. @ „Anonim”, 9 august 2021 la 11:01
    Bă, (editat), „iU-kraina” e imitarea pronunției anglofone „iu’crei’n”. Ce-are-a face cu slavismu’ și cu pesticiszmu’, (editat)?! Auzi la el: „distingind astfel pronuntia slava de cea sonora”… HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA! Mare-i grădina muicăi domnului Ilici – Valahiya balkaniyka – și multe(editat)sălășluiesc p’-într-însa… HAHAHA!

  18. @Aceluiasi mascarici magar: Da, ar putea fi si pronuntia engleza a vocalei initiale, numai ca, in engleza, Ucraina nu este asa cum scrie autorul ci, eventual, cum scrii tu. Oricum, nu trebuie sa te dai in stamba daca ai ceva de spus; poate la bilci.

  19. Anonimule, atunci ar rămâne un mister ce caută particula fonetică Iu (litera U) înainte de Kraina (ţară, tărâm). Explicaţia că ar fi însemnând „Ţara Iudeilor“ a venit chiar de la nişte evrei israelieni (a căror opinie a fost reprodusă pe site-ul dlui profesor Ion Coja). Iar Ucraina ramane, ca nume, un sens destul de neclar, mai ales că a fost introdus de bolşevici, când au transformat, în 1922, Rutenia, din care proveneau destul de mulţi dintre comuniştii evrei ai Uniunii Sovietice, în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. Înainte, românii le ziseseră tot timp ruteni „ucrainenilor“. Vkrayina mai apăruse începând din sec.12 ca nume pentru teritorii din Rusia Kieveană, teritorii pline de evrei khazari, fiind efectiv atribuit zonei ucrainene nordice a fluviului Dnieper (Dnjepr, Nipru), de exemplu. Această zonă era una a cazacilor zaporojeni (zaporozhian cossacks), presupuşi a se trage din cumani şi khazari după unii cercetători mai vechi (precum rusul Nikita Leontovich Korzh, 1731-1835, bazat şi pe tradiţii orale ) sau chiar noi (John Ure, „The Cossacks“, 1999), dar şi o zonă a evreilor khazari (Khazaria a inclus şi acest teritoriu la un moment dat, căci pe apa Niprului, khazarii au fondat aşezarea numită Sambat, care făcea parte din ceea ce avea să devină oraşul Kiev, de azi, capitala iU…).
    Din Dnipro (pe fluviul Dnieper, regiunea Dniepropetrovsk), oraş din marginea sudică a regiunii numită odinioară Vkrayina (Ţara iU), provine şi cel mai puternic evreu ucrainean de azi, oligarhul Igor Kolomoiski, cetăţean israelian totodată, cel mai mare duşman al Rusiei şi susţinător al războiului total împotriva acesteia, încă de la „revoluţia Maidam“.

  20. „Israelul al Doilea“, în construcţie în Ucraina, este o temă vie in statul Israel, iar discuţia despre semnificaţia denumirii Ucrainei (Vkraina sau „Ţara iU), fie că poate însemna sa nu „Ţara Iudeilor“, poate fi o abatere de la subiectul principal: tema că în Ucraina se pregăteşte de ceva ani „Al doilea Israel“ a fost lansată de publicaţia israeliană Times of Israel, prin articolul „Leaked report: Israel acknowledges Jews in fact Khazars; Secret plan for reverse migration to Ukraine“, publicat în martie 2014 (şi cu contribuţia a doi autori evrei ruşi/ucraineni, Hirsh Ostropoler şi I.Z. Grosser-Spass), care „citează un raport secret al guvernului israelian“ – vedei la https://blogs.timesofisrael.com/leaked-report-israel-acknowledges-jews-in-fact-khazars-secret-plan-for-reverse-migration-to-ukraine/ -.

  21. @C-D N: Nu vorbesc nici o limba slava si nici nu am cunostinte profunde de lingvistica, ca sa pot explica pertinent sensul particulei ‘U’ din numele Ucraina. Totusi, a spune ca numele ‘Ucraina’ este o creatie bolsevica este deplasat – au existat si state nebolsevice, e drept efemere, cu numele de Ucraina.

  22. @Anonim: Cât mai telegrafic; 1. Nu au existat înainte de secolul 20 „state“ cu numele Ucraina, ci referire prin anumite acte la anumite teritorii din Rusia Kieveană / Rutenia cu acest apelativ, precum în Letopiseţul Kievean (Kyivs’kyi litopys / Kyiv Chronicle, o cronică făcut de un călugăr Nestor pe la anul 1113); 2 . Chiar „bolşevici“ erau reinventatorii numelui UKraina, inventatori anarhişti-comunişti şi evrei ai naţionalismului ucrainean ca armă împotriva Imperiului Rus. Apăruseră înaintea bolşevismului dar s-au identificat cu el în timp. Se numeau „Hromada din Kyiv“ („Comunitatea din Kiev“), ce apărea în secolul 19 ca organizaţie clandestină a „intelighenţiei“, ce voia să introducă un concept politico-teritorial pe model statal anti-imperial şi anti-rusesc. Naţionalismul ucrainean, sentiment pe care l-au creat, le era doar „tovarăş de drum“, dar erau comunişti şi anarhişti, iar activitatea Hromadei a coincis şi cu „Renaşterea literaturii evreieşti din 1860-1914)“. La 1862, Hromada avea 200 de membri „de diferite naţionalităţi – evrei, polonezi, ca şi ucraineni“ (ruteni sau cazaci), conform „Enciclopediei Ucrainei“ (articolul lui Arkadii Zhukovsky, „Hromada of Kyiv“, în „Encyclopedia of Ukraine“, vol.2, 1989), care îi pune, deci, pe evrei în primul rând al organizaţiei, numeric vorbind. Unul din cei mai mari lideri ai Hromadei era Nikolai Ivanovici Ziber (1844–1888), promotorul numărul unu al marxismului în Rusia, editor în Elveţia al revistei Hromada şi prieten personal din 1881, la Londra, ai greilor deoctrinei comuniste, Karl Marx şi Friedrich Engels. Acest N. I. Ziber i-a fost un mentor direct mai tânărului Lenin, viitorul lider al Uniunii Sovietice, care a aprobat apariţia statul comunist Ucraina.

  23. @C-D N: Termenul ‘ruteni’ este exonim. Numele de teritoriu ‘ucraina’ este mentionat in secolul 12 (Wikipedia). Dupa disolutia Imperiului Tarist, apar statele nebolsevice: Republica Nationala Ucraineana, Statul Ucrainean, Republica Populara Ucraina de Vest, precum si formatiunea Armata Revolutionara Insurectionala a Ucrainei (Wikipedia). Desi efemere, acestea denota existenta termenului de ‘ucraina’ independent de miscarea bolsevica, cu toate ca si aceasta l-a adoptat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.