Compensații la energie electrică pentru toată populația Republicii Moldova

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, și comisarul european pentru extindere, Marta Kos, au semnat marți un pachet financiar de ajutor pentru independența energetică a Republicii Moldova, transmite Radio Chișinău.

Pe lângă cele 30 de milioane de euro oferite ca ajutor de urgență, UE oferă un ajutor pe termen mediu, în valoare de 250 de milioane de euro. Totodată, UE vine cu o ofertă suplimentară de a aloca 60 de milioane de euro pentru a acoperi necesitățile energetice ale regiunii transnistrene până la mijlocul lui aprilie, dar asistența va fi condiționată în primul rând de respectarea drepturilor omului în regiune.

Premierul Dorin Recean a explicat etapele pachetului de ajutor, transmite Radio Chișinău. Recean a declarat, după semnarea scrisorii de intenție privind pachetul de asistență a UE, că ajutorul de urgență de 30 de milioane de euro a fost deja alocat și este un ajutor umanitar, pentru ca oamenii din raioanele de est să nu înghețe de frig. Din această sumă, 10 milioane sunt destinate malului drept al Nistrului.

Ajutorul pe termen mediu este în valoare de 250 de milioane de euro și este destinat pentru compensații la energie pentru populație și mediul de afaceri, a explicat Dorin Recean.

‘Compensații la energie electrică pentru toată populația Republicii Moldova până în decembrie 2025. Fiecare familie va achita primii 110 Kwh din factură la tariful care era înainte de creșterea prețurilor la energie. Acest ajutor va constitui în total 151 de milioane de euro. Tot din acest ajutor, pe termen mediu, vom oferi compensații pentru afaceri de 15 milioane de euro suplimentar la ajutorul prevăzut de guvern, ce va permite compensarea a 50% din costurile suplimentare la energie pentru sectorul agroalimentar. Cu un buget de 20 de milioane de euro vom acoperi total creșterea facturilor la energia electrică pentru instituțiile de importanță socială (școli, grădinițe, spitale, centre sociale etc) afectate de scumpire. 50 de milioane de euro vor fi oferiți pentru finanțarea proiectelor de eficiență energetică care se implementează prin programele Satul European, ODA și eco-voucher’, a declarat Dorin Recean.

Cu ajutorul UE vor fi făcute investiții în reziliența și independența energetică a Republicii Moldova. Este vorba despre un plan de acțiuni pentru următorii 2 ani, care include eficientizarea energetică a clădirilor, creșterea ponderii energiei regenerabile, soluții de stocare a energiei, finalizarea liniilor de interconectare electrică.

De asemenea, pachetul pentru independență energetică conține o componentă destinată malului stâng al Nistrului. UE vine cu o ofertă suplimentară de a aloca 60 de milioane de euro pentru a acoperi necesitățile energetice ale regiunii până la mijlocul lui aprilie. Aceasta ar acoperi 70% din consumul social pe care l-au avut transnistrenii până la criza energetică.

Recomanda

8 Comentarii

  1. daca s-ar construi CET-uri. Dar sigur vor sa cultive fotovoltaice in loc de grau si deci viermii lui Ursula vor inlocui painea…

  2. Anii 1990 și prima parte anii 2000, UE ne scotea ochii cu subvențiile trebuie toate scoase. Acuma de ce sînt bune?
    Dacă nici așa nu se vede că e vorba de control nu de ajutor…

  3. Ați pus-o guguștiucilor! V-a fǎcut Mǎița, ca sǎ seceea ea prietenǎ cu Alex Soroș și sǎ se plimbe cu jetul privat la Davos! 😂. Cu alte cuvinte: nu mai luați energie de la ruși, luați de la UE de 3 ori mai scumpǎ fiindcǎ vǎ împrumutǎ UE sǎ-i plǎtiți jumǎtate din ea… Sǎ vedeți la scadențǎ cum veți plǎti voi cu țara! Bunǎ afacere ați fǎcut!!!

  4. Ha, ha! Iruari! Nu-i cumpără “indepe’denta financiară” ‘i cumpără cu totu’ ca stat cum i-o cumpărat amuricanii pi urkaci!…

  5. Vorba e de unde luați cu gălețile corentu acela pe care-l compensați apoi ca să-l faceți ”giugiuc pt. amărășteni. ACEEAȘI ÎNTREBARE ȘI PT. SUSURIOARA MAI MARE . Pe FLANCU ESTIC nu mai plouă de juma de an – acumulările sunt goale- termocentrale la fer vechi din cauza lui CODOI și a CODOAȘEI Ur$ula . AȘA CĂ EU ZIC DE 30 MELEOANE DE COCO să cumpărați niște VÂNT și de restul ceva raze ultraviolente pt. solarele de bronzat pițipoance la Chișnău și pt. amărășteni ceva lumânări .

  6. VAI, MAMA VOASTRA …CINEVA A PUS OCHII PE PIVNITELE VOASTRE CU VINURI..!!’ACUSICA’ TREBUIE SA LE PRIVATIZATI”….!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.