Când lumea începe la Lisabona și se termină la Tallinn, lupta pentru un punct strategic din Ucraina este cheia securității lumii. Pentru cei care nu văd doar UE, ci lumea în întregul ei, cheia securității poate fi o stâncă din Marea Chinei de Sud, pe unde trece peste o treime din comerțul mondial.
China: vom zdrobi orice interferență străină
”Anul acesta marchează cea de-a 80-a aniversare a recuperării Taiwanului de către China. Japonia nu trebuie să uite niciodată că Taiwanul este Taiwanul Chinei. Taiwanul nu este treaba Japoniei. Dacă Japonia creează probleme Taiwanului, Japonia nu va scăpa nepedepsită”, a spus Mao Ning, purtătoarea de cuvânt al diplomației chineze. Era pe 20 octombrie, când toată Europa era absorbită de apariția ”planului in 28 de puncte” pentru pace în Ucraina.
”Vom zdrobi orice interferenţă străină (…) Amplasarea de către Japonia a armelor ofensive în zone adiacente regiunii taiwaneze a Chinei este extrem de periculoasă, creând în mod deliberat tensiuni regionale şi provocând confruntări militare”, a spus purtătorul de cuvânt al Biroului pentru Afaceri Taiwaneze din China. Era pe 24 noiembrie, când UE venea cu contrapropuneri la planul american pentru Ucraina, contrapropuneri care, în cel mai fericit caz, vor prelungi mult negocierile, dacă nu le vor împiedica de-a dreptul.
Iar, la începutul lunii noiembrie, consulul Chinei la Osaka a amenințat-o astfel, pe platformele sociale, pe Sanae Takaichi, premierul Japoniei: ”Capul murdar care se bagă nesăbuit trebuie tăiat fără nicio ezitare”. Postarea a fost repede ștearsă, însă tensiunile diplomatice s-au întețit.
Japonia aduce rachete în preajma Taiwanului
Totul a început când premierul Sanae Takaichi a declarat că un atac militar al Chinei în Taiwan ar fi considerat la Tokyo drept ”o situație care ar amenința supraviețuirea Japoniei”, iar, conform unei legi din 2015, Japonia ar interveni militar. Este o lege din timpul fostei guvernări Shinzo Abe, care însă a fost atent cât timp a fost la putere să nu sugereze că Japonia ar putea interveni in Taiwan. A făcut-o după retragere, înainte de a fi asasinat. În 2021 a spus: ”Un scenariu în Taiwan implică Japonia. Cu alte cuvinte, implică alianța Japonia-SUA”.
Fostul premier Taro Aso a spus și el același lucru, în 2023: ”Cred că este timpul ca Japonia, Taiwan și alte țări like-minded să fie pregătite pentru a aplica o descurajare puternica. Este vorba despre pregătirea pentru luptă”. Sanae Takaichi a crescut la școala politică a lui Shinzo Abe și este considerată mai conservatoare și mai fermă în relația cu China.
Pe 23 noiembrie, ministrul japonez al Apărării a declarat că se aplică planul defășurării unor rachete sol-aer într-o fostă baza americană de pe insula Yonaguni. ”Această desfășurare va reduce probabilitatea unor atacuri asupra țării noastre”. Yonaguni este cea mai vestică insula japoneză, la doar o sută de kilometri de coastele estice ale Taiwanului. Asta adus la reacția de pe 24 noiembrie a guvernului de la Beijing, amintită mai sus.
Arme de 40 de miliarde pentru Taiwan
În Taiwan, președintele Lai Ching-te a anunțat că guvernul său va propune cheltuieli suplimentare pentru apărare în valoare de 40 de miliarde de dolari pe parcursul a opt ani. Ulterior, ministrul taiwanez al Apararii a spus: ”Am finalizat deja coordonarea preliminară cu Statele Unite privind planificarea acestui proiect de achiziții militare”. Lai Ching-te se opune politicii chineze ”o singură China”, dorește un Taiwan independent recunoscut ca atare și privilegiază relația cu SUA. Este în opoziție cu partidul Kuomintang, mai apropiat de Beijing, care susține politica ”o singură China, mai multe interpretări” – adică și ”China este Taiwanul, republica China, și nu Republica Populară Chineză”.
Lumea nu începe și se termină în UE
Înainte de a acuza că administrația Trump trădează Ucraina nedorind să prelungească războiul până la o ”pace justă”, liderii europeni ar trebui să învețe că lumea nu începe și nu se termină în UE. Că nu doar Rusia contestă aranjamentele de securitate post-1945 și cele post-Război Rece și revendică teritorii ale unui vecin; și China contestă cele două lanțuri de insule fortificate militar și prin alianțe de SUA, pentru a gâtui, la nevoie, China prin blocade și pentru a-i nega accesul militar în Pacific și Oceanul Indian. Iar China are un PIB raportat la puterea de cumpărare cu 33% mai mare decât al Americii, iar în 2024 avea cheltuieli militare de două ori mai mari decât ale Rusiei, fără a se afla într-un război deschis împotriva unei țări susținute de NATO și SUA.
Asta ar trebui să înțeleagă președinta CE Ursula von der Leyen când atrage atenția că, UE a ajutat Ucraina cu 199 de miliarde de dolari începând din 2022. Ea sugera că UE a făcut mai mult decât SUA, care au oferit Kievului 175 de miliarde de dolari. Însă, pe lângă această sumă, statul american se implică și în Japonia (țara cu cele mai multe baze americane), și în Taiwan, în Coreea de Sud (a doua țară ca număr de baze militare SUA), în Australia (unde transferă tehnologia submarinelor nucleare).
Dacă Lituania face pasul deschiderii unei reprezentanțe a ”Taiwanului” la Vilnius, dacă fostul primar progresist al Pragăi se opune politicii ”o singură China”, dacă primarul opoziției de la Budapesta, și alți politicieni est-europeni, susține Taiwanul, ar trebui să se gândească mai înainte la cum vor duce țările lor un război cu Rusia (anunțat mereu de partidele lor politice), fără sprijinul extins al SUA.
Europa războinicilor din canapea
Dacă lumea Ursulei von der Leyen și a lui Kaja Kallas, șefa diplomației UE, începe Lisabona și se termină la Tallinn, lumea americana se duce dincolo de Asia de Sud-Est și ajunge și în Marea Rosie, acolo unde, fără a fi afectată direct de atacurile rebelilor hutiți din Yemen, America a desfășurat distrugătoare și a lansat zeci de rachete de câte 2 milioane de dolari asupra dronelor ieftine fabricate în Iran. A făcut asta pentru a sparge o blocada sui generis impusă de niște rebeli din Yemen porturilor europene de la Mediterana, care sărăceau din cauza că traficul prin Canalul Suez se limitase dramatic.
Ce a făcut UE pentru a-și proteja interesul economic? Doar Spania, Franța și Italia au trimis patru fregate în Marea Rosie, în vreme ce comandantul misiunii Aspides considera că este nevoie de minimum zece nave. Dintre acestea doar 2-3 au fost active în orice moment, și cu misiune strict defensivă. Italia și Franța sunt țări care au câte un portavion (nuclear în cazul Franței), dar pentru a-și salva propriile porturi de la faliment au trimis câte o fregată. De cealaltă parte, SUA au mobilizat 200 de nave, inclusiv un portavion și grupul său de atac, având și misiune ofensivă, de lovire a țintelor din Yemen. Într-un articol pentru Unherd, strategul Edward Luttwak scrie că, la aflarea acestui dezechilibru, în luna mai, președintele Trump, fără a mai cere vreun sfat, a retras SUA din acea misiune și a încheiat un acord cu hutiții din Yemen.
Eforturi disproporționate
SUA au cheltuit sub 4 miliarde de dolari pentru a lovi facilitățile nucleare iraniene, alături de Israel și pentru a ajuta la dărâmarea finală a regimului Assad în Siria și la decapitarea Hezbollah și Hamas. Au acționat alături de Israel, care a mobilizat 700.000 de militari activi și rezerviști, într-o țară cu 7,7 milioane de cetățeni care fac serviciul militar obligatoriu de trei ani.
Nu pentru a învinge, ci pentru încetini avansul Rusiei în Ucraina, SUA au cheltuit aproape 200 de miliarde de dolari, ajutând o țară cu 36 de milioane de locuitori care mobilizează pe front 800.000 de militari și îi recrutează de la vârstă de 25 de ani, permițând tinerilor să plece din țară. Între timp, Europa lansează declarații dure la adresa Rusiei, vorbește despre război pentru ”pace justă” și despre cu SUA că ”pun Ucraina pe farfurie” în fata Rusiei, dar se sperie că americanii nu mai revin cu câte un contingent rotativ de o mie de militari.
Statele Unite pot expune oricând impostura UE
Lumea este mai mare decât se vede de la Bruxelles. Situațiile din Golful Aden și Marea Roșie, din Japonia și Taiwan, șicanările dintre ”miliția maritimă” chineză, oficial civilă, și marina filipineză trebuie avute în vedere înainte ca America să fie acuzată de înfigerea pumnalului în spatele președintelui Zelenski. Un președinte în haine kaki poate apărea oricând și la Taipei, după cum vocea purtătoarei de cuvânt a diplomației chineze pare sa sune la fel ca vocea Mariei Zaharova de la Moscova. Iar o schimbare de gardă la Washington nu va schima această realitate – pivotarea SUA spre Asia nu a început sub Donald Trump. A început în președinția Barack Obama, când, în 2011, la Bruxelles, secretarul Pentagonului, Robert Gates, avertiza că NATO riscă ”un viitor întunecat”, iar Europa să fie ”irelevantă militar”. Europa era avertizată încă de atunci că acuzațiile aduse politicii externe americane vor fi considerate impostură.
UE? ce e si cu ce se manânca?!