UE se pregătește să facă față unei agresiuni armate

Pe lângă ameninţarea militară ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, Von der Leyen a avertizat că există „un spectru larg de riscuri emergente” la adresa Uniunii Europene (UE)

De B C
UE se pregătește să facă față unei agresiuni armate

Pe lângă ameninţarea militară ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, Von der Leyen a avertizat că există „un spectru larg de riscuri emergente” la adresa Uniunii Europene (UE)

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat marţi că noul executiv european va prezenta o „strategie europeană de pregătire” civilă şi militară, pornind de la concluziile raportului întocmit de fostul preşedinte finlandez Sauli Niinisto pe acest subiect, informează EFE.

„Ameninţarea unei agresiuni armate împotriva unui stat membru nu a fost niciodată mai mare de la sfârşitul Războiului Rece. Dacă vrem să o prevenim, trebuie să ne pregătim pentru ea”, a avertizat Von der Leyen, referindu-se la Rusia, într-un mesaj video în timpul unui forum de securitate desfăşurat la Espoo (Finlanda).

Pe lângă ameninţarea militară ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, Von der Leyen a avertizat că există „un spectru larg de riscuri emergente” la adresa Uniunii Europene (UE), aşa cum demonstrează numărul tot mai mare de atacuri hibride împotriva statelor sale membre.

Printre aceste riscuri, şefa Comisiei Europene a menţionat dezinformarea, folosirea migranţilor pe post de armă, atacurile cibernetice, sabotajele, întreruperea lanţurilor de aprovizionare, atacurile asupra rutelor comerciale globale şi efectele schimbărilor climatice.

„Trebuie să examinăm toate politicile noastre din punct de vedere al securităţii şi al pregătirii. Şi trebuie să o facem la toate nivelurile: local, naţional şi, da, la nivel european”, a subliniat ea.

În opinia sa, a fi pregătit în mod adecvat pentru ameninţările majore nu necesită doar capacităţi puternice de protecţie civilă sau o mai bună partajare a datelor şi o cooperare în domeniul informaţiilor, ci necesită şi o abordare a întregii societăţi şi a autorităţilor locale, naţionale şi europene.

Din acest motiv, Ursula von der Leyen a anunţat că noua Comisie va prezenta o „Strategie de Pregătire a Uniunii” care să anticipeze şi să facă faţă acestor ameninţări, introducând modificările necesare în reglementarea europeană în jurul a trei aspecte cheie.

Primul aspect se referă la creşterea producţiei industriale de apărare, atât în ceea ce priveşte armamentul de înaltă tehnologie, cât şi muniţiile, iar pentru aceasta Ursula von der Leyen a pledat pentru crearea unei pieţe unice de apărare cu o mai mare cooperare transfrontalieră şi un rol mai proeminent pentru întreprinderile mici şi mijlocii europene.

Al doilea aspect are legătură cu protejarea lanţurilor de aprovizionare critice pentru a le face rezistente la crize, creând rezerve strategice de vaccinuri, medicamente esenţiale, echipamente militare şi materii prime cheie.

În fine, al treilea aspect priveşte nevoia de adaptare la schimbările climatice prin crearea unui mecanism european de protecţie civilă capabil să facă faţă situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor naturale la nivel comunitar, în cooperare cu autorităţile naţionale.

„Europa se încălzeşte de două ori mai repede decât media globală. Trebuie să ne mobilizăm toate resursele pentru a proteja europenii de schimbările climatice”, a insistat preşedinta Comisiei Europene.

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. Iar Ursula viseaza atacul sovieticilor.
    Bhaaaa, muscalii au pierderi enorme in Ucraina. Asta le-ar trebui acum, sa intre in razboi si cu UE. Ei deja au probleme mari cu carnea de tun, ca nu degeaba au cerut militari nord-coreeni, care dupa cat se pare nu fac nicio branza pe front. I-au avut si pe cecenii cei fiorosi si au facut si aia tot o branza.
    Hai sa fim realisti. Asta i-ar trebui putinantropului acum: inca un front cu Europa.
    Judecati cu capul……[Rumburak]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.