UE trebuie să se teamă de încheierea războiului

Ceea ce urmează nu este o polemică despre cum Rusia poate fi crezută sau nu că va respecta un tratat de pace cu Ucraina. Nu este nici un comentariu despre cât de important este ca un război să se încheie prin mijloace diplomatice. Mai degrabă, este o reflecție despre cel mai recent paradox european: deși pacificarea Ucrainei ar ajuta la oprirea hemoragiei economice a Europei, în momentul în care ar începe un proces de pace, UE se va scinda de-a lungul liniei de falie Est-Vest, iar asta ca retrezi și conflictul Nord-Sud din UE”, scrie Yanis Varoufakis, pentru Project Syndicate.

”Un proces de pace credibil va necesita negocieri dificile între marile puteri ale lumii. Cine va reprezenta Europa la această masă? E greu de crezut că liderii polonezi, scandinavi și baltici vor accepta să cedeze acest rol omologilor francezi sau germani.

În Flancul Estic al UE, președintele Emmanuel Macron este considerat un lider apropiat de Putin, un lider care este gata să impună Ucrainei cedări teritoriale în schimbul păcii. La fel, lăsând la o parte dependența germană de până acum de energia din Rusia, poziția cancelarului Olaf Scholz de purtător de drapel al intereselor colective ale UE a fost demolată de anunțarea unui pachet de 200 de miliarde de euro pentru apărarea și industria din Germania – este exact tipul de măsură protecționistă finanțată print taxe pe care Germania a respins-o până acum la nivelul UE.

Pe de alta parte, elitele din Germania și Franța nu accepta ideea ca UE să fie reprezentata la un proces de pace de politicieni precum Kaja Kallas, premierul Estoniei, sau Sanna Marin, premierul Finalndei. ”Cruciada morală a celor care vor să obțină cât mai mult de pe urma războiului din Ucraina este la modă, însă ei nu vor ajuta, ci vor împiedica un proces de pace”, mi-a spus un oficial german.

Deci, cine va reprezenta UE la viitoarele negocieri de pace?

Dacă UE ar fi profitat de ocazia crizei datoriilor din 2008 pentru a-și democratiza instituțiile, acum ar fi putut fi reprezentată în mod credibil de un ministru de Externe al UE. Însă, la cum stau lucrurile acum, cetățenii europeni și liderii naționali ar fi dezgustați de ideea de a fi reprezentați de Charles Michel, președintele Consiliului European, și de Josep Borrell, șeful diplomației UE. Ar obiecta și Emmanuel Macron, și Olaf Scholz, și oricare alt premier sau președinte din statele membre UE.

Viziunea optimistă de la Bruxelles este că, în ciuda lipsei unor reprezentanți cu legitimitate și a slăbiciunii militare, UE va avea un cuvânt important de spus în negocierile privind Ucraina, deoarece este o putere economică și va plăti pentru reconstrucția Ucrainei, va fi arbitrul procesului de aderare a Ucrainei la piața unică, la uniunea vamală sau chiar la UE. Este însă justificat acest optimism?

UE va plăti cu siguranță sume uriașe și va orchestra întreg procesul de aderare al Ucrainei. Însă acestea nu sunt neapărat motive care să dea UE un cuvânt greu de spus în procesul de pace. De fapt, avem multe motive să ne gândim că rolul UE de principal finanțator al reconstrucției Ucrainei va slăbi și va scinda Uniunea mai mult decât a făcut-o criza financiară din urmă cu mai bine de un deceniu.

Banca Europeană de Investiții estimează că reconstrucția Ucrainei va costa 1.000 de miliarde de euro – adică bugetul UE pentru perioada 2021-2027 și cu 40% mai mult decât fondul de recuperare post-pandemie pentru care țările UE se bat cu Programele Naționale de Reziliență și Redresare. Deja împovărată de propriul plan național de 200 de miliarde de euro pentru refacerea economiei și de încă 100 de miliarde anunțate pentru investiții militare, Germania nu are spațiu fiscal de manevră pentru a oferi măcar o parte mică din suma pentru reconstrucția Ucrainei.

Dacă Germania nu poate plăti, atunci este limpede că niciun alt stat UE nu poate. Singura modalitate de a plăti pentru Ucraina ar fi emiterea unor obligațiuni europene, urmând calea foarte dificilă care a dus la crearea fondului pentru recuperare post-pandemie.

Presată pentru a oferi bani cash, UE va urma această cale și va ajunge la dispute. E adevărat că liderii europeni au căzut de acord să se îndatoreze împreună în timpul pandemiei. Însă atunci inflația era negativă, iar țările UE se aflau în fața unei implozii economice, pentru că restricțiile au distrus cererea în toată Europa. Odată ce în Ucraina va fi pace, liderii UE vor trebui să cadă de acord asupra unor noi îndatorări, pentru a reconstrui Ucraina. Însă, de data aceasta, dobânzile vor fi de patru ori mai mari, inflația este uriașă, iar beneficiile economice ale statelor membre UE sunt cu totul și cu totul incerte.

Spania ar putea acuza că este nedrept să împartă datoriile cu Germania, câtă vreme companiile germane vor avea partea leului în contractele pentru reconstrucția Ucrainei. Polonia va protesta când Germania și Italia vor anunța că, odată ce va fi pace, vor începe să cumpere din nou energie din Rusia. Ungaria va oferi o mână de ajutor Ucrainei doar la un preț foarte mare, cerând și mai multe exceptări de la mecanismului statului de drept aplicat de UE.  Pe acest fond, pornind de la disputa privind uniunea fiscală, va reveni și diviziunea Nord-Sud din UE (diviziunea calvini-catolici).

Germania se teme deja că Franța va insista ca UE să se îndatoreze la comun în mod regulat, un lucru căruia politicienii germani i se vor opune, iar Curtea Constituțională germană a respins deja această idee. Motivul mai profund este că uniunea fiscală pe care o dorește Franța ar face ca marile companii germane să abandoneze o practică care este în AND-ul lor: să acumuleze active americane de pe urma exporturilor mari în SUA, exporturi care au fost posibile datorită gazelor ieftine din Rusia și salariilor foarte mici din Germania.

Așadar, dacă legile pentru reducerea inflației date de administrația Biden nu vor ridica un zid protecționist în jurul SUA care să reducă drastic importurile din Germania, atunci negocierile pentru pace în Ucraina nu vor face decât să agraveze sciziunile Est-Vest din UE și să reaprindă disputa Nord-Sud.

Aceste scenarii nu ar trebui să surprindă. După criza financiara din 2008, UE nu a tratat deloc fractura dintre Nord și Sud. Războiul din Ucraina a produs în mod inevitabil o altă falie în UE, una între Est și Vest. Odată ce va fi pace în Ucraina, ambele linii de falie se vor adânci, vor deveni mai urâte și imposibil de ignorat”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 47

32 de Comentarii

  1. Sa ne rugam pentru ca la finalul razboiului sa nu mai existe Ucraina
    Astfel UE va scapa de cheltuirea inutila a multe sute de miliarde de euro ,acesti bani fiind dati de Rusia, caci in carca lor va cadea sarcina reconstructiei oraselor si satelor ucrainene demolate de razboi .

  2. Planurile de la Malta visa-vis de Romania, cu actziunea unita a Agenturiilor din Est cit shi din Vest, vorba impushcatului ciuruit (cu glontz in ceafa din prima zi=doar asha este la kgb) cf.ritualului Masonic de ziua sfinta de Craciun, acum se aplica la scara Planetara, pentru ca pentru Khazarii din est cit shi vest, cei care vor plati, vor fi tot goyimii lor. Asta dupa ghisheftul=afacerea facuta de ambele partzi, cu buna intzelegere pe la spate, identic ca la WW2=kacialma de Poker Modial, cu invigatorii stabilitzi din start prin tratate secrete la Malta, Yalta, etc., adevarat macel mondial de oameni nevinovatzi, majoritatea creshtini, ca shi acum cu razboiul antisemit khazar Zelea vs.Putin. Antonescu ca militar nu putea banui de ce sunt in stare ashtia, altfel nici nu lupta pentru asha zisa onoare terfelita de politicienii criminali, ca shi astazi. Adevarata lupta de acum incolo, nu mai are valoare cu fortza armata care va distruge viatza, ci doar lupta spirituala asha cum Isus, a inceput-o pentru salvarea Omenirii, shi invingerea Diavolului=lupii in piei de oaie. Ukrainieni ca fosta tzara laica, trebuia sa ishi spele pacatele, shi mai apoi democratic, sa renasca spiritual, nu sa repete vechile pacate, care ca arogantzi shi cinici (totzi ajuta pe ei, dar ei nu si nu…) spera ca nu le vor plati, viitorul lor fiind deja incert.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Criza asta nu este o facatura financiara, ca statul sa dea bani la Banci chipurile sa mearga shmenul lor ianinte

  3. Planurile de la Malta visa-vis de Romania, cu actziunea unita a Agenturiilor din Est cit shi din Vest, vorba impushcatului ciuruit (cu glontz in ceafa din prima zi=doar asha este la kgb) cf.ritualului Masonic de ziua sfinta de Craciun, acum se aplica la scara Planetara, pentru ca pentru Khazarii din est cit shi vest, cei care vor plati, vor fi tot goyimii lor. Asta, dupa ghisheftul=afacerea facuta de ambele partzi, cu buna intzelegere pe la spate, identic ca la WW2=kacialma de Poker Modial, cu invigatorii stabilitzi din start prin tratate secrete la Malta, Yalta, etc., adevarat macel mondial de oameni nevinovatzi, majoritatea creshtini, ca shi acum cu razboiul antisemit khazar Zelea vs.Putin. Antonescu ca militar nu putea banui de ce sunt in stare ashtia, altfel nici nu lupta pentru asha zisa onoare terfelita de politicienii criminali, ca shi astazi. Adevarata lupta de acum incolo, nu mai are valoare cu fortza armata care va distruge viatza, ci doar lupta spirituala asha cum Isus, a inceput-o pentru salvarea Omenirii, shi invingerea Diavolului=lupii in piei de oaie. Ukrayna, ca fosta tzara laica, trebuia sa i-shi spele pacatele, shi mai apoi democratic, sa renasca spiritual, nu sa repete vechile pacate, care ca arogantzi shi cinici (totzi ajuta pe ei, dar ei nu si nu…) spera ca nu le vor plati, viitorul lor fiind deja incert. O zi buna. Con P.S. Criza asta nu este o facatura financiara, ca statul sa dea bani la Banci chipurile sa mearga shmenul lor inainte, ex.razboaie…

  4. La Multi Ani!
    E o aiureala propagandistica sa mai crezi ca UE poate da garantii cuiva pe lumea asta,cu tari ca Austria si Ungaria inregimentate,
    Cuvantul de onoare UE e un vax,garantia UE e un vax chiar si intre tarile partase la UE (vezi cazul Schengen)ce sa mai vorbim de tari in afara UE
    Europa fara SUA e o găoaza, era cucerita in 6 luni de Putin cu echipamentul sovietic cu tot,in septembrie ac steagul Rusiei flutura pe turnul Eiffel
    Abia cu acest razboi vedem fata hidoasă,propagandistică a Europei,care strigă că nu e krva dar umbla fara chiloti pe ea
    Totul e interes financiar imediat si protectionism national,ati vazut cat de respectabil este PE:) krveturile europarlamentare s-au dat pe spate cum le-a gadilat cu euro niste arabi petrolisti
    Singura sansa de viitor a Europei este sa tina strans de SUA,care nici ea nu o duce prea bine in fata Chinei
    Liderii de la Paris și Bonn nu ar trebui sa fie atat de increzuti,UE nu are nici 10% din resursele Rusiei,nu ii pot rezista
    Europa se poate uni,dezmembra si iar reuni de cate ori vrea,tot un vax ramane in fata Rusiei

  5. UE nu e in stare să facă reconstructia României…Rusii sau chinezii poate că ar face mai mult si mai repede,tocmai pentru că au o conducere mai bună decât birjarii UE.Dacă si in Ukraina vor fi folosite fondurile europene,discertionar preferențial și fără noimă ca la noi prevăd că distrug europenii mai mult decât au făcut- o rusii .

  6. Vorbim vorbe. Cine zice că reconstrucția va fi dată firmelor din UE? O sa reconstruiască rușii mai cu economie așa, apoi o sa ne vdm de viață

  7. UE va fi reprezentată de… Ucraina. La capacitățile militare dobândite și cu un popor hotărât și ferm, precum și cu vântul în pânze care îi suflă din America, Ucraina este, deja, noul hegemon al Europei.
    Va fi o onoare pentru teritoriile europene să reconstruiască Ucraina.

  8. „UE să se teamă de încheierea războiului.” Ciudată afirmație face omul! Dar de continuarea lui cine ar trebui, şi cine nu ar trebui să se teamă? Unii o țin langa cu narativele în timp ce alții mor nevinovați, sfârtecați de bombe şi rachete pe fronturi deschise de psihopați şi întreținute de „pretini.” Cică pentru pace. Cu cât mai mari daunele şi numărul de victime, cu atât mai dificile devin negocierile de pace. Dacă nici de Sfintele Sărbători nu au fost capabili să încheie un armistițiu, fie şi provizoriu, este greu de crezut că se vor opri curând.

  9. Multe se vor fi schimbat deja în momentul terminării războiului dintre rusi și ucrainieni. Rusia nu va mai arata la fel este cuvintul tot mai des pronunțat în Media internațională. Uniunea Europeană se va fi federalizat deja iar toate deciziile se vor lua la Bruxelles și cele militare la NATO. Guvernele vor deveni simple executate ale acestor decizii. Ucraina va fi și ea reconstruita de către UE în baza unei planificări și etapizari pe segmente de interes ce cuprind și etnicitatea. Nu duceți grija Germaniei. Asa cum a plătit în 1989 tot asa, va plăti și acum. Singura excepție este însă plata în nume comun acolo unde toate națiunile din UE vor avea partea lor de contribuție. Practic UE plătește tot războiul chiar dacă SUA aloca mari sume de bani. Este un joc de felul:eu îți cumpăr gazul lichefiat în contrapartida cu livrarea de armament Ucrainei. Întreg planul este făcut de mult. Imensele sume de bani puse în joc își fac datoria. Doar nu om fi naivi sa credem ca ele sunt aruncate în vint. Rusia lui. Girbaciov, URSS, a evitat haosul dar acesta Rusie a început războiul. Nu are cum îl cistiga.

  10. Vise, taica, vise … toate statele UE viseaza la contracte privind „reconstructia Ucrainei”, macar si citeva firimituri, in timp ce de peste ocean se aude un hohot de rîs homeric ! Bai baieti, nu v-ati prins ca sint semnate deja contractele, desemnate firmele, etc etc ? Se vor batea firmele europene pina si pe constructia unui wc de scoala comunala pe linga Odessa sau Kiev … Cit despre cetateanul de rind … nici nu vreau sa ma gindesc la cum va fi el jefuit, prin multiple metode (taxe, impozite, preturi, inflatie, energie, carburanti … asta ca sa nu ne gindim la faptul ca „statele” se vor servi direct din salarii si pensii !)

  11. La consecintele astea trebuiau să se gandească pretinsele „elite”
    înainte de a accepta/porni războiul !…dar Nu…ei au preferat războiul
    în loc de negocieri, cedare, acceptare, etc.
    Ăștia n-au învătat NIMIC din istoria lumii, anume că
    războaiele înseamnă foarte multă risipă, distrugere, suferintă
    victime, masacre, etc.
    Multi lideri sunt ca faraonii, obsedati să-si păstreze sistemul, teritoriile,
    averile, supușii, si dacă se poate să-si perpetueze dinastia la putere.

  12. Haidi, bre, smenarii din Vest se gudura si spera sa distruga Rusia…..Sa pofteasca la razboi cu Rusia, sa- i vedem ce fac dupa ce miile de sicrie in cutii de zinc ajung la Berlin sau Paris….In Ucraina Rusia se antreneaza in conditii efective de raboi vreo 3 ani….Dupa aceea Armata rusa va deveni invincibila ca Armata Rosie in 1945….Si va alunga NATO din Europa de Est…..Pentru ca Europa de Est este Diavolul care ne aduce razboiul prin incapacitatea sa de a- si hrani populatia…..Rusia NU are probleme cu Franta, Italia, Germania. Daca isi vad de treaba. Rusia, Franta, Germania au asigurat Echilibrul european sute de ani. Rusia nu a agresat niciodata Franta, Germania, Italia…Cancerul mondial si european este SUA si slugoii sai din Europa de Est….Bine izolata si aparata de doua Oceane, SUA agita si intarata peste tot in lume.

  13. O operatiune speciala se termina cand hotaraste cel care a initiat-o, adica atunci cand Ukraina va fi „Tara Nimanui”, un vast teren proaspat arat intre doua lumi diametral opuse. V-a spus-o initiatorul din prima zi, nici 10 luni nu va ajung ca sa intelegeti vorbele lui ?

  14. UE, construcție artificială de tip „sugativă”, inutilă şi costisitoare, nedreaptă şi dictatorială, cu dublă măsură (ocaua mare pentru unii, ocaua mică pentru alți), decadentă, imorală şi profund netrebuincioasa şi stricăcioasă NAȚIUNILOR. Îi scârțâie balamalele şi zidurile-i stau să crape. Zidurile care adăpostesc nedreptatea, trădarea şi trădătorii, batjocura, sminteala, falsitatea, n-au cum să fie durabile în vreme. Națiunile să fie națiuni care să caute a trăi în bună înțelegere şi vecinătate unele cu altele, fără a cere voie cuiva. Da, AM FOST, SUNTEM
    şi nu vrem și cerem nimănui DREPTUL SĂ FIM!

  15. Sigur, Rusia va fi păcălită din nou cu alte Acorduri Minsk, „garantate” acum de Estonia și Lituania…?

  16. Banii nu mai reprezintă demult un impediment pentru UE sau SUA.Problema este masa monetară imensă neacoperită, dar și asta se poate escamota dacă ai presa în mânecă și măsluiești bursa, sau cum spun eliții”joci la macro”.Un tip deștept la cap dintr-o poveste adevărată, colectivă, numită”my father is a rich man” spunea cum a pierdut 200M pe bursă în 2008 când a învățat că nu poți câștiga în așa fel încât să te apropii de liga superioară care are butoanele.În anii ’70 trezoreria plimba aurul dintr-un seif de bancă într-altul cu tramvaiul subteran de cărbuni care circula prin New York ca să alimenteze zgârie-norii pe la 1900.O făcea ca să asigure Elveția și Germania că aurul lor e în siguranță, adică e tot în seif adică nu lipsesc lingouri după manevra disperată a lui Nixon care s-a întâlnit cu Mao Zedong pentru că nu mai avea bani de aruncat în Vietnam.Totul e o sforărie, puterea se bazează pe minciuni.Banii nu mai sunt demult acoperiți cu nimic altceva decât de vorbe goale.De asta vor globalizare și prostii eco.Nu mai pot plăti munca și vor sclavi.Se vede fundul sacului și pute peste tot a furt și corupție.Au reușit să destrame sute de ani de civilizație și vor să se debaraseze cât mai repede de toți ca să nu-și piardă poziția și privilegiile.

  17. Trebuie să vezi imaginea in ansamblu, de cine ce a comis și care ce și-a asumat,.Sancțiunile contra rusiei nu erau de acceptat..UE nu trebuia să dea incă garanții americii de returnarea banilor oferiți unkranului inspre război, in cazul in care ukraina nu poate plăti. Deci poți fi sigur că prețul războiului in oricare ipostază o vor plăti europenii..A cui interes este ca europa să fie la podea, căci de Rusia oricum nu pot să se atingă..Americanul evident,.Cel care de decenii se teme de alianța ruso germană,.Clar suntem trădați și prada unora europeni, cam de teapa lui Eva,..și de ai plecat pe tobogan,..adio europa..Deci cine mai trage la răspundere pe ursula , pe șoroș sau pe oricare ”europarlamentar” pentru ceea ce i se intâmplă europei ?

  18. Istoria recenta a Irakului a aratat o latura mai putin placuta. Dupa incheirea luptelor, a inceput reconstructia. Romaniei ii era promisa o felie buna. Realitatea, a fost alta, romanica, a trebuit sa accepte stergerea datoriei catre Irak, aproape 2.6 miliarde de dolari, o nimica toata

  19. (I): Varufakis o ia razna, @Marchievici draga, si nu-i prima data! O da-nainte cu „Europa”, când PRIMA exclusa de la masa tratativelor privind Ucraina va fi UE. Varufakis bate câmpii si-n privinta Balticelor si Poloniei, între care, ultima-i deja cu trupe-n Ucraina si care va trage si foloase teritoriale din razboiul actual. Tratative de pace nu vor fi: n-au fost nici dupa invaziile SUA-n Afganistan, Irak, Siria …, tentativa de lovitura de stat în Venezuela si loviturile de stat din Ucraina (2011, 2015), etc. SUA, care, de altfel, au si declarat ca Ucraina va trebui sa renunte la unele din teritoriile ei nominale actuale, au jalonat conditiile pacii-n tara. Si-au recunoscut, adica, înfrângerea, mai ales ca TOATE regiunile ocupate de Rusia-n Ucraina au DEVENIT, deja, RUSESTI PRIN REFERENDUM-uri POPULARE si-si au propriile AUTORITATI. Obiectivul final al Rusiei fiind Odessa. Putin si-a declarat intentia si Rusia se pregateste sa-i judece, la fata locului, pe responsabilii genocidului minoritatilor nationale din fosta Ucraina, de la rusofoni la restul. Denazeificarea: are sa ia ani de zile. Azov, Aidar si alte regimente formatate de SUA or fi ele distruse, numai ca-n tara-i o constelatie-ntreaga de anarhisti (autori si-ai actelor de terorism din Rusia), care-s de identificat si pedepsit, în afara unor Zelenski si complicilor lui imediati. Aiurescu si Johannis, doi cretini emeriti si tradatori exemplari nefiind în stare sa se fi ocupat, si ei, de românii decimati din Ucraina (Bucovina, Bugeacul). Singura chestiune fiind, actualmente, daca minoritatile din respectivele provincii se rascoala, si ei, si-si cer drepturile.

  20. Succesuri guys! Se lupta americanii cu rușii in Ucraina și plătește .u.e.! Succesuri guys!

  21. (II): Lucru care-ar semnifica disparitia Ucrainei ca tara (cu exceptia teritoriului din jurul Kievului, care poate sa devina oras-stat, cum s-au mai vazut si se vad, înca, în Europa). Rusia a prevenit, de altminteri, ca nu discuta despre pace fara recunoasterea de catre Vest, a prealabilelor ca sud-estul si sudul Ucrainei (Crimeea, inclusiv) sunt teritorii rusesti, carora li se aplica legile rusesti. Lucru la care SUA conced, mai ales c-au afirmat de câteva ori, despre Crimeea, ca-i istoric ruseasca. Donetzk, Lugansk, la fel. Rusia are sa-si impuna, asadar, propria pace în Ucraina. UE fiind scoasa din joc – mai ales ca înceteaza, si c-o repeziciune halucinanta, de-a mai fi putere mondiala – , si SUA mutumindu-se cu rolul de « umbra chinezeasca »-n situatie . Am convingerea ca Rusia, în echilibrarea situatiei, îsi va stationa trupe la granita cu Ucraina a republicilor Donetzk si Lugansk, si ca flota ei în Marea Neagra va fi consolidata.

  22. ps. Rusia are, deja, fonduri de reconstructie a regiunile deja devenite ruse ale fostei Ucraine si nu va admite nici o ingerinta, acolo, a nici unui alt „fond” (sorosisto-vonderleyen-ist) ori „autoritate politica” (sorosisto-UE & comp.).

  23. erata: … nici o ingerinta a vreunui fond sau vreunei autoritati politice (sorosisto-UE). (la genitiv).

  24. Ukraina ca unitate statala sprijinita de armament US va dijmuii tot comertul dintre Europa si Rusia…
    cam asta e scopul final..
    in plus nu au nici o bariera lingvistica..
    cite procente se vor duce in US comision de ‘good will’

  25. În Ucraina se ciocnește marea finanță (cu iz satanist) anglo-saxonă cu imperialismul rusesc (impregnat de mesianism, ca de obicei).
    Din start, plătesc ucrainenii și rusofonii din est, cu sânge și dezagregare socio-statală.
    Restul Europei a început deja să plătească. Deocamdată prin scăderea abruptă a nivelului de trai și criză economică.
    Urmează sute de miliarde de Euro rambursate americanilor pentru înarmarea Ucrainei (din care noi câștigăm exclusiv la nivel speculativ) și, catastrofic, dispariția UE ca forță de sprijin pentru România.
    În 2013, site-ul Vocea Rusiei avertiza că viitoarea Cortină de Fier va trece pe crestele Carpaților, iar România va fi divizată – Vechiul Regat în zona rusească, Ardealul și Banatul în cea occidentală, dar cu management maghiar.
    Om trăi și-om vedea.

  26. „O operatiune speciala se termina cand hotaraste cel care a initiat-o.” NO COMMENT!

  27. Se sparge ucraina in bucati noi ne unim cu Moldova si primim inapoi teritorii stramosesti. Euro Asia va fi fruntea. Si euro Asia va fi condusa din Dacia pentru ca tara noastra e Dacia si noi sintem Daci. Tineti minte.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.